miercuri, 30 septembrie 2009

Unde eşti?

Ţara asta este locul unde e imposibil să te plictiseşti.
Preşedintele are manevre care fac din el un mare manipulator. Când protejata sa trebuia să primească avizul parlamentului pentru începerea urmăririi penale cu privire la modul total scandalos în care a cheltuit banii publici (un buget mai mare ca al educaţiei din care s-au cumpărat printre altele pixuri de 100.000 euro) a apărut brusc pe piaţă scandalul cu ministrul de interne suspendat. De 3 zile nimeni nu mai vorbeşte despre Elena Udrea. Touche! ...ar zice Basescu. Touche domnule preşedinte. Apoi în dispreţul total al oricărui bun simţ, Consiliul General al Bucureştilor intenţiona sa voteze ceva PUZ-uri prin care clădiri imbecile din sticlă (îl desfid pe cel care vine să imi spună mie că avem arhitecţi buni, ăştia ştiu numai sticlă si beton, fără să fie în stare măcar să restaureze clădirile opere de artă vechi). Noroc cu 2 oameni care s-au luat de-a dreptul la bătaie cu sărmanii jandarmi care erau la primărie, astfel unii mai sfioşi s-au speriat şi au dat şpaga înapoi, adică au ieşit din sală. PUZ-urile se pare că vor trece totuşi, un nene invitat pe la Irealitatea anunţa că va convoca o altă şedinţă la orele 18. Nici nu vreau să mă gândesc la ce bănet a încasat omul ăla, m-aş enerva aiurea. Nu că nu iau eu banii ăia, ci pentru că ţara asta are în posturile cheie numai oameni puşi pe căpătuială. În ritmul ăsta nu cred că mai am motive să mă declar atât de mândru că sunt român. Furăm la noi, furăm de am speriat Europa, furăm în State, furăm în Australia (!!!!!!!!), furăm şi ne implementăm balcanismul peste tot. Nu toţi, numai unii, care ajung prin funcţii din astea din care se poate fura. Nu ştiu dacă există cineva care să aibă o funcţie importantă şi să nu fure, dacă ştiţi vre-o persoana care să nu fi tras foloase necuvenite, anunţaţi-mă. Singurul mod în care putem lupta este să nu dăm şpagă. Se poate, dar trebuie să renunţăm la unele chestii, dar se poate.
Ţara asta e impăienjenită de un sistem imbecil, satanist, avar, corupt şi deloc inteligent, sistem compus din oamenii care decid şi care au frâele primăriilor, ale guvernării şi ale justiţiei.
În cazurile astea chiar că îţi pui întrebarea: UNDE EŞTI TU ŢEPEŞ ?????

P.S.
Ţepeş a construit câteva manastiri şi biserici. Am putea să credem astfel că el a fost sabia Domnului...

marți, 29 septembrie 2009

Soartă

Un băiat de la mine din cartier este homosexual.
El s-a născut în comuna FUNDeni, pe inFUNDătura Baciului numărul 2. A jucat fotbal, îi plăcea sa fie FUNDaş. Gândea foarte proFUND astfel că s-a lăsat de sport. Când mai mergea la mare îi plăcea sa facă scuFUNDări până în străFUNDurile abisurilor. Nu greşea niciodată FUNDamental şi de fiecare dată îşi FUNDamenta pledoaria pe argumente foarte aFUNDate în realitatea de zi cu zi. Când a fost internat în spital, a nimerit la FUNDeni. Asta după ce a participat într-un raliu şi a intrat prea tare într-o CURbă... Oricum, de admirat încercarea, de atunci nimeni nu ii mai întoarce spatele... Odată era să se intoxice cu merCUR, dar a scăpat ca prin urechile acului. Asta pentru că pe la el e CURat şi a văzut termometrul la timp. Fiind mai zvăpăiat el o ia de fiecare dată pe sCURtăturui, îi place asta. Dar asta are şi efecte negative, căci face mai puţin efort. Medicul său i-a recomandat o CURă de CURmale. A fost tare buCURos şi foarte CURios să vadă dacă va merge cu regimul ăsta.
În fine...

duminică, 27 septembrie 2009

Susţine banca

Probabil că aţi văzut emisia tvr-istă.
E vorba despre Banca de Alimente, o campanie a Crucii Roşii din România.
Nu ştiu, probabil că sunt eu prea fătălau sau pur şi simplu sunt oleacă deprimat, dar chestiile astea cu oameni aflaţi la ananghie ma cam fac să plâng. Sau oricum, îmi dă o stare în care îmi vine să pâng. Aiurea. De fiecare dată îmi spun că sunt un fericit, de fiecare dată când nu mă aflu în niciuna dintre categoriile defavorizate mă bucur şi îi mulţumesc Domnului pentru că se îndură de mine... Am părinţi, am bani de pâine, apa nu mi-a luat casa, focul nu mi-a ars nimic din ceea ce am, războiul este doar o ştire pentru mine, mafia nu are nimic de împărţit cu mine, nu am cancer, nu am copil bolnav de nimic. Clar Dumnezeu mă iubeşte.
Îmi aduc aminte de un coleg care se plângea ca "viaţa e de căcat" pentru că nu avea bani de Bam - Boo şi trebuia să bea sâmbătă într-un club din Floreasca, pentru că avea numai Opel Astra deşi ar fi vrut BMW M Power sau eventual un Ferrari, pentru ca avea 2 case, dar la Scorniceşti, el vroia vilă la Bucureşti. E sănătos tun, fetele roiesc în jurul lui fiind un individ destul de atletic. Avea la vremea aia o prietenă stabilă şi 3 - 4 amante, dar el vroia pe Miss Univers drept soţie. Şi se declara nefericit. Avea mult mai multe ca mine care mă declar deja fericit.
Un gest al unei batrâne m-a impresionat la culme acum câţiva ani la un teledon pentru sinistraţii tsunami-ului de Crăciun... A venit în Pangrati unde stăteam alături de echipa care transmitea de acolo; a aşteptat să se termine transmisia în direct şi apoi s-a apropiat de urnă şi a băgat acolo 1.000.000 lei - aşa cum erau banii pe vremea aia. Ruxandra Gheorghe (parcă) a întrebat-o cât are pensie. 1.800.000 - a răspuns bătrâna şi a ieşit imediat pe uşă. Nu a cedat rugăminţilor noastre de a intra în direct, a spus că nu vrea să se laude şi că face asta din compasiune. Îi dădeau lacrimile când spunea cum ar fi să îi ia ei apa casa şi că numa gândindu-se o apucă plânsul, cum să nu îi ajute pe oamenii ăia.
2 exemple de atitudini. Voi alegeţi dacă vreţi Ferrari sau dacă vreţi să vă daţi jumate de pensie unui semen aflat în dificultate.
Exemple de dăruire şi de donare sunt mii în cărţile sfinte. Calea către sfinţenie trece neapărat prin dăruire, prin sacrificiu propriu, prin maxima dăruire. În Biblie găsim sute de exemple de dăruire. Ba chiar învăţătura Vechiului Testament este a dărui "a 10-a parte din ceea ce produci". Deci până la urmă faceţi un gest creştinesc în faţa Domnului.
Fiţi alături de Crucea Roşie.
Mergeţi în Carrefour, Real, Mega Image şi Metro şi cumpăraţi-vă cele necesare vouă. Pe lângă toate astea mai puneţi şi un pachet de făină, o sticlă de ulei, un kilogram de zahăr, orice nu este perisabil şi nu vă doboară bugetul. Plătiţi şi apoi donaţi-le voluntarilor Crucii Roşii care probabil că se vor afla în aceste magazine. Poate unui om mâine nu îi va mai fi foame.

vineri, 25 septembrie 2009

Campanie de bun simţ - 1

Cred că se impune o campanie de bun simţ, că aşa nu se mai poate.
Prima dată omul ăsta - care e ţinta principală a subiectului meu - posta într-un salvator, posta în marele salvator, posta în cel care urma să ne scoată din rahatul în care din delăsare şi slăbiciune ne tot scufundăm. Omul nostru şi-a pus la punct o tactică lacrimogenă care, pe cei mai slabi de înger, chiar i-a făcut să plângă şi care l-a adus din postura de primar al unei urbe în postura de candidat la preşedenţie. Nimic aiurea, numai că după ce s-a văzut cu sacii în căruţă (deci are căruţă...) bolnavul nu a mai devenit Prim Ministru, prietenii au venit şi au plecat scuipând şi făcându-şi cruci mari până la pământ, presa prietenă care îi sorbea din obiective orice băşină (până la urmă e şi el om, strici o copaie de maţe pentru o băşină) acum s-a trezit formată din "ţigani împuţiţi", "găozari" şi alte minorităţi, parlamentarii au devenit din aliaţi doar un număr (cei 322), şi aşa mai departe.
Omul ăsta a călcat în picioare cam tot ceea ce era de călcat. Ca şi strategie politică are impresia că el nu ar trebui să respecte legile şi constituţia. Pentru el astea sunt doar legi pentru "pulime", pentru muritorii de rând, pentru oricine altcineva. Familia domniei sale beneficiază de locuinţe cu provenienţă cel puţin bizară, în timp ce Adrian Năstase a fost anchetat pentru o suspiciune de achiziţie dubioasă a unor termopane. Numai termopanele, nu toată locuinţa. Circul la care suntem supuşi continuă apoteotic cu ideea de a se legaliza consumul de droguri uşoare şi a prostituţiei. Să înţeleg că statul român are de gând să îi sprijine pe traficanţii de droguri? Sau cum? Cine va vinde droguri uşoare în Romania? Statul? STATUL ROMÂN VREA SĂ VÂNDĂ DROGURI? STATUL ROMÂN ÎI SPRIJINĂ PE TRAFICANŢII DE DROGURI????? Recunosc, nu m-am prins încă cum vor sta lucrurile în cazul în care prin absurd se va legaliza traficul de droguri uşoare. Prostituţia legală? De ce? Să le încurajăm pe femeile care au probleme să adopte această soluţie umilitoare pentru ea? Există într-advăr şi persoane care adoră genul ăsta de sexualitate, dar nu în fiecare zi, zi de zi, lună de lună. Şi astea sunt puţine, majoritatea o fac de foame şi pentru că oricum nu îşi găseau un iubit stabil...
Aşadar, omul nostru pare că nu are bun simţ - dacă ar fi să ne uităm pe descrierea de mai sus. Nu a făcut nimic din ceea ce acuza pe alţii că nu au făcut, şi-a tras case şi se distrează cu întreaga populaţie a unei ţări aşa cum vrea "licuriciul" său. Este singurul care a trebuit să treacă printr-o procedură de suspendare a preşedintelui în istoria modernă (dacă mai ştiţi cazuri vă rog să le spuneţi aici).
Nu vi se pare că e nesimţit?

Metoda Tăriceanu

Guvernul Tăriceanu I şi II a avut foarte multe slabiciuni, cu banii de care au beneficiat se puteau face insutit mai mult. Bine, în conştiinţa populară Guvernul Tăriceanu înseamnă guvernarea PNL, căci asta a fost de fapt. Guvernarea asta a avut însă şi câteva aspecte pozitive, unul dintre ele a fost relaţia cu FMI. Ăştia de pe la FMI au impresia că sunt un soi de guru al finanţiştilor, un soi de guverne paralele, un soi de best of the best. Într-o emisiune de aseară de pe tvr, cineva spunea că în America Latină şi prin Orientul Mijlociu au fost câteva falimente guvernamentale datorate "sfaturilor" marilor finanţişti. Aşadar, nu sunt chiar atât de infailibili, nu?
Îmi aduc aminte că eram aproape euforic când la un moment dat Tăriceanu le-a dat cu Flit infatuaţilor ăştia, i-a invitat liniştit să se care în America lor şi să ne lase să ne descurcăm singurei. Şi culmea, ne-am descurcat. Ba chiar bine. Eu acum asociez progresul economiei cu lipsa lipitorilor ăstora de la FMI. Deci dacă nu am mai da fuga la fiecare constrângere de buget să le cerem în genunchi şi să le sugem cocoşul - aşa cum în mod patern ne învăţa de prin cârciumi primul om din stat - poate că am reuşi şi noi să ne menţinem la un anumit nivel de bunăstare economică, poate că ne-am păstra şi noi demnitatea, poate că i-am ajunge şi noi pe Polonezi şi pe Cehi. Poate - zic, nu e nimic sigur.

miercuri, 23 septembrie 2009

Chiar că suntem o ţară de hoţi

Azi am fost încă odată contrariat de lipsa de simţire a unor oameni care trăiesc pe lângă noi.
Am mai avut discuţii contradictorii cu miliţieni despre faptul că nu este frumos să furi, dar pe bune că uneori chiar mă simt obosit. Culmea, eu îi spuneam miliţeanului că nu e frumos să furi, el îmi spunea că de ce nu, dacă "ieşi mai ieftin"...
Mai nou, exista oferte de mii de euro pentru nişte rapandule de telefoane, ceva Nokia 1100, nişte telefoane vechi, urâte şi fără o valoare de piaţă mare. Adică ar fi ceva de genul 50 RON sau chiar mai puţin - dacă nu ar fi atât de căutate.
Care e faza?
Cu telefoanele astea se clonează carduri, sau are o piesă foarte utilă în această activitate. Omul nostru, miliţianul, îşi freca mâinile de bucurie, căci acasă cică avea vre-o 3 telefoane din astea. L-am întrebat şi eu ceea ce e evident: "bine bine, dar dacă cu telefonul ăsta îţi goleşte cardul"? "Mie, niciodată". Dar cui, sincer asta era întrebarea care mi se plimba prin căpşorul meu sec...
El e cel care ar fi trebuit să semnaleze primul o chestie de genul ăsta, să se agite, să lupte pentru dreptate, pentru siguranţa mea financiară, etc, toate valorile astea în care mă încăpăţânez încă să cred. El, în loc de asta, îmi spunea ceva de genul: "d'aia eşti tu sărac, şi aşa o să mori".
Sincer, cred că aici a avut dreptate 100%.

Bucureşti

Eu credeam că ştiu în ce oraş locuiesc.
M-am înşelat.
Daca blogul următor vă ajută să vă lămuriţi în problema oraşului capitală a României, vă invit să click-uiţi următorul link:

http://art-historia.blogspot.com/2009/09/bucuresti-bucurestii.html

luni, 21 septembrie 2009

Fiecare zi e sărbătoare

Dacă nu mă credeţi uitaţi-vă la sinaxarul din josul paginii mele de blog.
Citind unele dintre "vieţile" unor sfinţi, îmi dau seama că omul modern greu mai poate ajunge la sfinţenie, căci puţini mai sunt mărturisitorii Domnului şi şi mai puţini sunt cei care luptă cu ispita şi cu răul.

Restauram

http://www2.tvr.ro/restaurare/

In sfarşit apare şi acest proiect.
Din loialitate dar nu numai, vă invit să vă uitaţi la această emisie. E al 2-lea mare proiect in ultimii 3 ani, dupa Mari Români.
Mie primul mi s-a părut reuşit.
Tvr încearcă astfel să îşi îndeplinească datoria de televiziune publică...

23 la 20 sau Despre comunism şi despre noi, partea a 6-a

23 de ani de comunism sub Ceauşescu. Parcă atât au fost, rog să mă corectaţi, nu m-am documentat.
20 de ani de democraţie.
În 3 ani am putea să punem una lână alta cele două perioade şi să le comparăm "de la egal la egal", de la aceeaşi periadă la aceeaşi perioadă, nu?
Nu ştiu de ce, dar tare am impresia că ăia au realizat mai multe chestii care au rămas şi azi în picioare, iar "democraţii" mai mult au furat din ceea ce au agonisit comuniştii lui Ceauşescu, tare mă tem...
Se încumetă cineva la o dispută bazată pe argumente despre cele două perioade, ce a mers şi ce nu a mers înainte şi acum?

...deci votaţi!!!

Am avut azi parte de o chestie gen Pro Tv: un imbecil a anunţat la 112 că la orele 12:30 îşi va da foc în faţa unei instituţii publice.

Vin şi eu la muncă şi în loc de calmul general de zi cu zi, văd o maşină de pompieri şi oamenii agitându-se care încotro. Încercând să aflu ce s-a întâmplat, aflu că un individ a ameninţat că va veni să îşi dea foc în semn de protest că tvr-ul i-a şters o postare pe blogul lui (!!!!!!!!!!!). Inutil să vă povestesc că tvr-ul numai de şters declaraţii nu stă acum şi că chiar dacă ar avea asta în obiectul său de activitate nu cred că ar fi posibil fără un hacker de calitate. În fine, agitaţie din ce în ce mai mare înaintea orei Z. Apare individul şi începe să dea ceva declaraţii de presă, liniştit, calm, degajat, amuzat chiar. Televiziunile (2 - 3) încep să înregistreze, pompierii îşi pregătesc furtunele, jandarmii iau o poziţie de intervenţie, se dau telefoane, se discută pe margine. La final omul nostru scoate o pancardă cu imaginea sa şi îi dă foc în mod simbolic. Anunţă triumfal că va candida la preşedenţie şi că acum este şi el o voce de băgat în seamă.
Stăteam şi mă întrebam azi, dacă şi şefii de ONG-uri au comportamente din astea schizoide, dacă şi cei în care ne punem speranţa că vor salva (totuşi) Romania au comportamnete huliganice, dacă şi cei cu pretenţii de intelectuali se bălăcăresc în agora, dacă şi cei cu bun simţ stau (încă) retraşi, atunci pe noi cine ne mai salvează? Nouă cine ne mai dă o şansă? Mai avem vre-o şansă sau sub cuvântul Romania scrie mic mic de tot Columbia? Sau Venezuela? Sau Chile?
Se pare că a fost luna dezamăgirilor, extrema dreaptă şi agenţiile nonguvernamentale - printr-un reprezentant al lor - au reuşit să îmi zdruncine imaginea oarecum boemă pe care o aveam despre ele.
Cred că încet încet mă îndrept către stânga. Măcar aşa să fiu şi eu european, nu?

Frumu'

Am fost zilele astea la o nuntă, de departe cea mai grandioasă la care am avut onoarea să asist. Aşa cum spuneam şi în alte postări ale mele, nunţile au ceva pur şi curat în ele, îmi oferă o stare de euforie şi sfârşesc într-o admiraţie angelică.
Totul e fain, începând de la ţinutele care mai de care mai elegante, continuând cu atitudinile binevoitoare ale nuntaşilor şi terminând cu marcarea ritualurilor specifice. Nunta reprezintă una dintre cele mai reuşite celebrări ale vieţii şi ale frumuseţii vieţii. Iubirea împlinită dintre cei doi miri este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla, este împlinirea poruncii Dumnezeieşti de a ne iubi unul pe altul, de a creşte şi a ne înmulţi.
Nunta este pentru unii cea mai frumoasă zi din viaţă, egalată doar de naşterea unui copil. Multe dintre fetiţe se gândesc chiar din fragedă pruncie la nunta lor, la cum o să arate acea zi. Şi fata din nunta asta se gândea la acea clipă, când ea va fi cea mai frumoasă şi când toată lumea îşi va îndrepta atenţia asupra ei. Visa să arate ca o prinţesă. Aşa a fost.

Casă de piatră!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Bărbatul adevărat

Am răspuns pe tema bărbatului adevărat, unei doamne care scria la un moment dat ceva pe blogul domniei sale.
Consider că este oricum un subiect destul de vast şi cu nenumărate potenţiale ore de dezbateri, aşa că am decis să deschid un topic şi aici, în speranţa că voi găsi măcar 2 - 3 interlocutori pentru dezbatere.
Vechea discuţie cu "bărbatul adevărat", cu "idolul femeilor", cu "macho man". Imbecilii de genul ăsta cred că a te lăuda în public că ai făcut dragoste (ce zic eu dragoste, ăştia habar nu au de acest cuvânt, la ei îndragosteală înseamnă când o văd "pe una bună rău") cu o femeie înseamnă the ultimate victory of the manless kind. Sentimentul dispare după ce tipa nu mai apare 3 zile consecutiv în viaţa lor - asta în cazul în care au simţit ceva mai mult decat excitatie sexuală - şi impotenta lor nu trebuie dezvaluita public. "Barbaţii adevăraţi" suferă de frică viscerală şi de aceea ei atacă, atacă, atacă. Deşi nu îi întreabă nimeni nimic, ei simt nevoia să se laude cu virilitatea lor şi cu multitudinea de cuceriri pe care le au în palmares. "Bărbaţii adevăraţi" nu fac altceva decât să pălăvrăgească zi de zi despre imbecilitatea lor. Şi o fac convinşi că ceilalţi sunt de-a dreptul încantaţi de grozăviile lor. În fapt, noi ne amuzăm şi ne distrăm copios.

vineri, 18 septembrie 2009

Americanii's de vină...

Sau mai corect spus americanii au vină.
Sunt multe motive pentru antiamericanismul meu, nu vreau să intru prea tare în amănunte. Începând de la controlul individului care atinge cote paroxistice şi continuând cu manipularea la scară megalitică, americanii dovedesc cât se poate de clar că sunt un popor de inculţi şi orgolioşi. Cea mai mare parte dintre "creierele" din State sunt de provenienţă străină. Americani geniali se nasc foarte puţini. Fiind atât de "slăbuţi" este natural că pot fi atât de uşor manipulaţi.
La ce fac referire? Simplu, americanii au fost "indobitociţi" decenii la rând să fie contra comunismului. Nu exista o polemică ideologică în disputa asta, exita doar un tartor asupra căruia trebuia să se "verse" şi să se perfecţioneze întreaga industrie de propagandă, asupra căruia să fie aruncate toate "bombele" industriei de armament, asupra căruia să se reverse ura la nivel naţional. Ruşii au devenit un soi de duşmani apriori ai americanilor, au devenit un soi de element de comparaţie şi de fală, un exemplu de "aşa nu". Maşina rusească era mai slabă ca maşina americană, actorul rus este mai slab ca cel american, omul de rând american trăieşte mai bine ca omul de rând rus. În mentalul colectiv al poporului american s-a întipărit foarte bine ideea că socialist, comunist, de stânga este totuna cu regresul, cu răul, cu retrogradul şi cu involuţia.
Nu demult Obama a tinut un discurs care a aprins solitarul neuron din capul fiecărui american. Alarma (pavloviană) s-a declanşat astfel încât am avut de curând parte de ieşiri teatrale în stradă ale mutanţilor informaţiilor controlate. Penibilul este evident pentru oricine, mai puţin pentru ei.
Şi când te gândeşti că aceşti oameni ţin în mână economia mondială şi pot "declanşa" crize când vor ei, pe bune că te pufneşte indignarea.
Băieţi, Obama nu e comunist. Şi dacă ar fi, tot nu este "end of the world"... Liniştiţi-vă, faceţi o orgie, piperată cu alcool în exces şi de ce nu cu ceva "iarbă". Apoi faceţi voi un show mic din toate astea, simţiţi-vă liberi şi cântaţi-ne ceva. Lăsaţi ieşitul în stradă că vă faceţi de ruşine.

joi, 17 septembrie 2009

Vechea mea iubire se revigorează

www.mariromani.uv.ro

Pe forum...

Enescu insolit

Şi anul ăsta am ajuns prin Piaţa Festivalului Enescu, tot cu treabă...
Interesant este a urmări "flora" din Piaţă. Oameni de tot felul se perindă tacticoşi cu o mină de culţi şi o atitudine relativ relaxată. Unii sunt chicioşi, dar asta desigur că e imposibil să le spui în faţă. De multe ori trebuie să joci rolul personajului de "la ghişeu" care nu are voie să fie sincer şi musai trebuie să fie mai ceva ca un valet, servant, pedant şi zâmbitor - neapărat.
Deşi în marele cort din Piaţă nu bătea soarele şi deşi afară era înnorat rău de tot, un domn cu "barbişon" - un soi de barbă academică - purta ochelari de soare dintre cei mai opaci. Nu, nu era orb, am urmărit în mod special chestia asta tocmai pentru că mă tem să-i mai judec pe cei din jur. Altul purta o combiaţie de pălărie - cămaşe - pantaloni care mie mi s-a părut cel puţin forţată, dat fiind că exista o bogăţie de culori de te durea capul.
Interesante sunt de urmărit personajele din piaţă:
- curiosul - cel care trece pe lângă locul tău de "muncă" şi se uită aparent interesat de ceva anume, pare că este în căutarea unui indiciu, ceva. Apoi inevitabil te întreabă ceva despre un truism, ceva de care sigur nu era necesară lămurirea ta.
- progrămaşul - cel care inevitabil poartă un teanc de pliante adunate de pe la toate standurile şi care ievitabil te va întreba: "aveţi cumva un program de azi"? 100% va lua una dintre bomboanele sau mai ştiu eu ce se află pe masa din stand, un pliant, o broşură ceva...
- cultul - cel care are o atitudine (aşa cum am arătat şi mai sus) vădit "culturală". Pentru el, prezenţa în Piaţa unui astfel de festival este obligatorie, oamenii trebuie să îl vadă acolo, să vadă ţinuta, atitudinea şi facesul cultural. Întâlnirea cu un cunoscut va face ca orgoliul său să fie cu adevărat răcorit.
- ascunsul - omul pe care dacă îl vezi nu ai da mare lucru pe el. Banal, simplu, de cele mai multe ori sărac sau fără venituri fabuloase (lucru care este trădat de ţinuta mai degrabă modestă). Omul care - dacă ai răbdarea să stai de vorbă cu el - se relevă ca fiind adevăratul meloman, adevăratul om de cultură, adevăratul cunoscător, cel care nu îşi permite să dea o sumă atât de mare pe un bilet şi preferă spectacolele din Piaţa Festivalului Enescu. Este cel care, pe lângă erudiţia sa în materie de muzică clasică, este în stare să emită cel puţin 2 - 3 păreri competente şi în alte domenii. Este cel care la finalul discuţiei vrea să ştie numele interlocutorului şi simte "nevoia" să se prezinte şi el. Este cel pentru care Festivalul Enescu ar trebui ţinut în fiecare an.

miercuri, 16 septembrie 2009

Ce trist

Ce trist am terminat ziua. Începusem promiţător, continuasem fantastic iar pe seară am terminat într-o adâncă tristeţe.
Ştii, când îţi povesteşte cineva despre o chestie, ai tendinţa de a-i transmite imediat un feed-back. Atunci când cineva îţi povesteşte o chestie absolut dramatică despre viaţa sa, vrei să îi transmiţi mesajul ăsta: lasă, nu te descuraja, o sa fie bine. De multe ori încerci să empatizezi cu cel care ţi se destăinuie, ba chiar îi spui că ştii ce ar putea simţi cineva în situaţia X, îi dai un sfat, încerci să îi arăţi o cale de ieşire. De fapt nu ai cum să ştii cum e într-o situaţie X decât dacă te afli în ea.
Pe mine m-a întristat numai vestea unei drame, nu am trăit încă una (mulţumesc Domnului pentru asta). Oare ce ar putea simţi un om care chiar trăieşte o dramă? Ce ar putea simţi un om căruia soarta i-a răpit tot ce i-ar putea răpi? Oare cât să mai reziste? E omenesc să suporţi atâta greutate de unul singur? Ce simte oare un om care îşi cară singur crucea, greaua lui cruce?
Singura raţiune a suferinţei sale este mântuirea. Poate prin suferinţă şi caznă există o şansă ca acest suflet greu încercat să se mântuiască. Mai rămâne ca suferinţa sa să fie închinată Domnului Dumnezeului noastru Cel adevărat, altfel totul e în zadar.

Dragul meu M., sunt alături de tine, chiar dacă de la depărtare!
Dumnzeu să te ajute!

Vous le fammes...

Măi da' simpatice mai sunteţi !

Nu pot să nu mă abţin să nu vă urmăresc atunci când vă uitaţi ce bijuterii să vă mai cumpăraţi, când vă uitaţi la briz-briz-uri te tot felul, la mărgeluţe, brăţări, broşe sau mai ştiu eu ce chetii din astea de doamne; dacă v-aţi vedea ce simpatice sunteţi... Parcă întreaga fiinţă se luminează şi toate grijile şi problemele de peste zi dispar în mod miraculos. Iar pe faţa voastră se citeste gândul "asta ar merge la poşeta aia a mea care merge cu pantofii ăia de la iubi', ăia maro, aham"... Nimic nu mai pare că poate merge rău în ziua aia şi multora dintre voi li se pare că au avut o zi reuşită. Dar zâmbetul acela şi legătura dintre voi fetele care staţi într-un grup şi cercetaţi "ce a mai adus doamna cu bijuteriile", este de nedescris. Pe la noi pe la muncă mai vin cate o doamnă sau un domn cu bijuterii, altul cu parfumuri, altul cu argint, altul cu mai ştiu eu ce, şi se perindă din birou în birou, desigur unde în maea majoritate sunt fete...
Mă mai gândeam cu ocazia asta la modul cum primiţi flori. Doamne, nu se compară cu nimic zabmetul care vă apare instantaneu pe chip şi bucuria cu care admiraţi florile, indiferent dacă vorbim de un buchet de flori de câmp sau un mare aranjament de trandafiri roşii... Este ceva miraculos, credeţi-mă! Aproape că am ajuns să ofer flori dintr-un motiv pur egoist, mă bucur să vă văd lumina şi bucuria din ochi, să vă văd sufletul înflorind, să vă văd năpădite de euforia aceea a primirii unui simplu buchet de floricele.
Deseori vă văd înflorind atunci când vedeţi un bebeluş şi cele mai multe dintre voi sunteţi imediat napădite de sentimente fosrte puternice pe care un "cititor" atent - precum îmi place să pretind că sunt - nu are cum să nu le vadă. Majoritatea vă gândiţi fie la faptul că vă doriţi un bebe şi nu a apărut încă, fie vă gândiţi la proprii voiştrii copii, fie sunteţi pur şi simplu "atinse" de gingăşia şi puritatea unui pui de om. Oricum, mai des am văzut bărbaţi care să rămână reci la vederea unui bebeluş decât fete.
Fete. Mai corect spus doamne, domnişoare, şoţii, mame, surori, verişoare, toate aveţi ceva miraculos în suflet, ceva ce mă fascinează şi mă bucură în proporţii egale.
Pentru toate astea vă mulţumesc dragele mele.

duminică, 13 septembrie 2009

Democraţie ca în fabule

Stăteam şi mă gândeam zilele astea la o asociaţie din asta de - vezi Doamne - apărare a drepturilor cetăţeneşti şi la modul său de a milita pentru idealurile scrise în statut.
Demult, prin 1990, după primele alegeri de după ieşirea din comunism, poporul român a decis că noii lor lideri sunt cei care au participat mai mult sau mai puţin la victoria Revoluţiei române din 1989. Aştia s-au declarat frumuşel ca fiind de stânga şi au "pus mâna pe putere". La vremea aia aveam cam 15 ani şi recunosc, nu aveam o cultură politică care să îmi permită o opţiune cât de cât justificabilă, dar "în sufletul meu" eram cu FSN-ul. Ţin minte că mai multe rude ale mele "ţineau" cu PNŢ-cd şi de fiecare dată când ne vedeam ieşeau scântei, ei încercând oarecum să "ne" impună punctul lor de vedere cu forţa, chestie la care "ai mei" (mama şi cu tata) au reacţionat normal, adică mai abitir au votat FSN. Era euforia aia care recunosc că mă cam luase pe sus şi găseam că Iliescu şi Roman fac şi vor face o treabă bună cu România. Nu ştiu daca a fost chiar aşa, dar ceea ce ştiu sigur este că am devenit un om de dreapta, şi asta nu neapărat ca vot de blam împotriva celor 2.
Dar să revin, spuneam de asociaţia X care susţine dreptul la libertate al poporului român şi militează pentru terminarea judecării dosarelor revoluţiei şi ale mineriadelor. Interesant spuneam, este modul cum domniile lor înţeleg democraţia: ori e ca mine ori mă arunc pe jos şi urlu, ori e ca mine ori blochez după bunul plac centrul oraşului, ori e ca mine ori trec la lucruri reprobabile, la mijloace dintre cele mai puţin demne de calitatea de om (cum ar fi intimidările sau injuriile sau violenţa sau altele de genul).
Este evident că după 1989 oamenii care au venit la putere, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta, că sunt din FSN, PD, PDSR, PSD sau PNŢ-cd alias ALIANŢA CIVICĂ, PNL, UDMR, PC sau care or mai fi fost, nu au reuşit să oprească hoţia din banul public şi nu au reuşit să impună imaginea de patrioţi pe care în mod normal ar trebui să o aibă un politician de pe la noi.
NICIUN partid nu a reuşit să scape de scandalurile de corupţie şi de acuzaţiile de furt din banul public, niciun partid nu a adus măcar o rază de speranţă acestui popor greu încercat, niciun partid nu a adus schimbarea pe care o promisese la început, astfel că am ajuns inevitabil să votăm contra celui de la putere decât pentru cel cu program mai bun (ce zic eu aici "program", de fapt nimeni nu da 2 bani pe hârtiile alea prost tipărite).
Astfel, se naşte logic întrebarea: de ce susţineţi un partid sau altul dacă niciunul dintre cei pe care îi iubiţi nu a fost în stare să aducă nici măcar 1% din ceea ce "promiteţi" voi că va fi, atunci când au avut ocazia? Este demersul vostru unul democratic în cazul ăsta sau pur şi simplu voi ţipaţi mai tare şi astfel noi, opinia publică, trebuie să credem că aveţi dreptate?

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Atitudine de treabă

Continui să vă împărtăşesc din senzaţiile trăite pe la "Cerb".
O chestie care aici mi s-a părut subliniată până la grotesc a fost atitudinea celui care are ceva de făcut, care are treabă şi care nu mai poate avea atitudinea sa normală, de zi cu zi, cea pe care o are atunci când ne întâlnim şi nu are ceva de făcut. Se citea o oarecare preocupare care îi împiedicau pe unii dintre colegii mei să aibă chiar şi un scurt dialog cu mine: "scuză-mă, dar am treabă, vorbim mai încolo, ok"? "Bine, dar eu vroiam să te întreb ceva de care se pare că te ocupi aici, nu vroiam să te deranjez aiurea". "Aaaa", şi se schimba la faţă, brusc devenea un soi de frate de cruce sau ai ştiu eu ce rudă cu care eram pe punctul de a cuceri lumea "păi de ce nu zici aşa".
Nu toţi colegii erau dărâmaţi de responsabilitatea ce le căzuse în cârcă, dar unii chiar erau haioşi. Trebuie să fac precizarea că acest Cerb a fost făcut cu o echipă (de producţie mă refer) care are o medie de vârstă de maxim 35 de ani, ceea ce este în opinia mea un adevărat record şi o adevărată performanţă cu care nu ştiu cam cine s-ar mai putea lăuda; peste tot se caută oameni cu experienţă foarte mare şi în veci nu cred că ar avea cineva curajul lui Sassu să dea spre organizare un asemenea festival unei echipe de fete (jos pălăria, marea majoritate sunt fete) atât de tinere. Felicitarile mele dragele mele colege, le meritaţi din plin, pe ale mele şi pe ale publicului. Bine, publicul nu cred că ştie dedesubturile, dar eu ştiu şi încerc aici să vă fac niţică publicitate.
Să trecem de la această lungă paranteză la subiectul nostru. Aşadar, unii dintre colegii mei aveau atitudini din care eu aş putea să trag concluzia că erau destul de stresaţi. Fizionomia din timpul "jobului", atitudinea, poziţia corpului, zâmbetul forţat, etc, toate aceste amănunte le trădau stressul şi - de ce nu - infatuarea. Uneori puteai citi pe feţele lor ceea ce descriam mai jos cu badge-ul: uite, sunt important, lucrez la Cerbul de Aur, sunt o piesă grea, valoroasă, eu sunt mai tare ca tine căci am un job mai important în desfăşurarea festialului. Până că şi fetele care împărţeau reviste de gen b24fun (astea nu aveau de-a face cu echipa tvr, erau de la revista respectivă) la intrare aveau o altfel de atitudine, păreau că zâmbesc oarecum forţat, poziţia picioarelor era una ciudată pentru o persoană care împarte reviste, iar când le terminau - până venea o nouă serie - aveau o atitudine vădit binevoitoare cu un zâmbet larg şi cu mâinile la spate...

joi, 10 septembrie 2009

112

Fac un apel către cititorii mei din Iaşi !!!

Are cineva o camera de închiriat unui foarte bun prieten al meu care a rămas "pe dinafară"? Sau un loc de locuit mai ieftin?
Situaţia lui e disperată (nu folosesc cuvinte mari, chiar aşa e). Nu are locuinţă deoarece a muncit cinstit în ţara asta şi nu a beneficiat de sprijinul nimănui...
Este un om cât se poate de decent şi de educat, garantez pentru bunul său simţ.

Vă rog ajutaţi-ne!

miercuri, 9 septembrie 2009

Decizie

Azi am luat decizia că nu voi mai vota şi nu îmi voi mai exprima opiniile politice. Nu ştiu de ce, dar aşa cum spuneam şi altă dată, Dumnezeu este cel care mi-a luminat de fiecare dată gândurile atunci când eram pe cale să fac câte o prostie.
Şi în aceeaşi idee, azi cred că am simţit ceva care m-a făcut să cred că politica e atât de murdară şi de scârboasă, încât am decis că nu vreau acolo. E doar un feeling, dar am încredere în Domnul Dumnezeul meu...

Manevre

Hmmm, am avut o zi faină dar o seară mai puţin reuşită.
Atunci când lucrezi într-o instituţie publică şi la relaţii cu publicul eşti oarecum strâns de mâini şi de picioare, căci eşti obligat să cunoşti şi să respecţi legislaţia şi nu ai nici un moment în care să poţi să mai faci şi tu un abuz "mic". Nu poţi - de exemplu - să le dai unor nesimţiţi replica, deşi e clar că ei te instigă la asta, nu poţi să îi spui "da mai pleacă omule în treaba ta că legislaţia nu îţi oferă drepturile pe care tu mi le ceri aici (cu alte cuvinte ceri chestii absurde), nu eşti în măsură să mă înjuri, să mă umileşti, să faci cam tot ceea ce văd că (nu) te duce capul să faci aici cu mine.
Aşa îţi vine uneori să le arăţi uşa şi să îi inviţi la dialog nu la urlete, aşa îţi vine să le răspunzi cu aceeaşi monedă, aşa îţi vine să le trânteşti uşa în nas, de numa numa... Dar pe urmă te gândeşti că între tine şi cei de pe cealaltă parte a biroului (la noi nu există ghişeu) există ceva diferenţe pe care nu ai cum să ţi le pui în evidenţă decât în momente mai tensionate.
Te gândeşti totuşi că nişte oameni se adună şi protestează exact în momentele în care o anumită schimbare a unui lider poate aduce o oarecare maleabilitate a unei instituţii cu oarecare rol în campania electorală. Să se fi strâns oamenii ăştia din întâmplare exact în momentele în care presiunile pe şeful instituţiei în care lucrez au devenit din ce în ce mai evidente? Mă poate convinge cineva că au mai rămas organizaţii care chiar vor binele omului de rând, al tău cititorule, al fratelui tău, al surorii tale, al părinţilor şi aşa mai departe?
Trăiesc cu convingerea că secretul reuşitei în Romania constă în construirea de diferite organizaţii cu cât mai mulţi adepţi şi apoi să negociezi cu cine dă mai mulţi bani pentru a striga "cu televizoru aţi furat poporu' ". Fie că e vorba de partide sau de diferite organizţii care apără - vezi Doamne - diferitele interese ale cetăţeanului de rând, toţi oamenii care sunt implicaţi nu mai au nimic de-a face cu idealuri precum binele public sau cu binele cetăţeanului. Totul are de-a face cu binele sinelui.
Păcat.
Ţara asta merită mai mult.


P.S.
Mâine mă aşteaptă o zi grea.

marți, 8 septembrie 2009

Badge

De curând am fost la un mare (zic eu) festival de muzică în Braşov. Multe trăiri, pe unele aţi avut ocazia să le citiţi şi în postarea anterioară. Pe altele voi încerca să vi le prezint acum, pe altele probabil că mi le voi păstra pentru mine sau pur şi simplu pe altele nu mi le mai amintesc.
În fine, oboseala acumulată (programul începea undeva pe la 8 jumate - 9 şi se termina mult după ce se sfârşeau recitalurile, adică undeva pe la orele 4 şi ceva) mă împiedică să îmi amintesc în amănunt toate giubuşlucurile şi toate poantele pe care am avut ocazia sa le trăiesc. Bine, după recitaluri eu nu prea mai consideram că muncesc, caci majoritatea colegilor din presă au înţeles natura prezenţei la un pahar de cola între "prieteni".
Să trecem la treabă... Ca la fiecare "petrecere" mai mare, cei din staff-ul organizatorilor poartă un badge care le oferă un oarecare statut în faţa celorlalţi muritori de rând. Cel puţin asta a fost percepţia mea, căci, sincer, cu acel badge (un ecuson cu cateva date, nume, prenume, etc) nu poţi face mare lucru. Arăţi doar ca faci parte din echipă, dar nimic mai mult. A existat un soi de vânare a acestor ecusoane de te doare mintea. Oameni cu un oarecare statut au avut o deziluzie în momentul în care nu au primit badge. Mie mi se păreau tare amuzanţi şi încercau din răsputeri să aducă tot felul de argumente care să dovedească că nu au avut timp să se acrediteze din timp pentru a primi acel badge.
Interesantă era şi atitudinea purtătorilor de badge atunci când - vezi Doamne - au uitat să îl dea jos şi se plimbau prin oraş (împrejurimile scenei) cu el. Păreau că sunt un soi de minivedete, musai îl purtau peste orice obiect de vestimantaţie iar modul de a merge desemna ceva personaj foarte important şi valoros. Acum nici braşovenii nu păreau că vor să combată cumva badge-manii, căci s-a întâmplat să mergem la masă şi să mi se zică că nu mai sunt mese; m-am descheiat la geacă căci aşteptarea de vre-o 2 - 3 minute a fost destul de warming, iar după ce madam mi-a văzut badge-ul (de pe sub geacă) s-a găsit brusc o masă.
Cu badge-ul au fost ceva probleme anul ăsta, căci fiind făcute din A4 laminat (4 badge-uri pe o coala A4) acestea au început să se desfacă, să se desfolieze. Habar nu am de ce, căci şi anul trecut au fost făcute prin aceeaşi tehnologie, dar nu au fost probleme... Să îi fi văzut pe cei cu badge-uri deteriorate! Waw, parcă era o catastrofă, aşa feţe lungi aveau şi aşa trişti erau unii dintre colegii mei. Eu mă amuzam, mai ales că badge-ul meu nu a suferit mari descompuneri. Vă daţi seama că am fost ţinta unor invidii care mă onorează...
Şoferii nu au primit badge, nu aveau de ce, aveau doar nevoie de ecuson de acces pe care să îl posteze pe parbrizul maşinilor lor. Câte comentarii şi câte tristeţi... Parcă erau excluşi din rândul oamenilor importanţi sau cam aşa ceva, erau clar destul de dezamăgiţi.
Aşadar, uite cum o chestie atât de simplă poate face minuni cu personalitatea unui om, cum îl poate metamorfoza şi cum îl poate manipula, de stai şi te miri de ce probleme au unii şi pe ce îşi consumă ei nervii...

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Doamne, te rog frumos sa ma ierti

Dumnezeu trebuie sa fie un tip tare deştept...
În dimineaţa asta am avut o stare în care mi-a venit efectiv să plâng. Nu sunt deprimat şi nu am motive exterioare mie pentru a plânge, ci pur şi simplu am fost atât de tare impresionat de cineva şi tât de nervos pe imbecilitatea mea, pe prostia şi neghiobismul meu, pe retardul si inumanitatea mea încat mă înneca plânsul.
Vă spun, pe oamenii foarte frumoşi nu îi găsiti peste tot şi oricum nu sunt genul care ies "în faţă", care dau din coate pentru a fi în lumina reflectoarelor. Oamenii frumosi sunt oamenii din poveste care urati fiind, se dovedesc ca daca isi dau cu apa moarta si apa vie devin (tot ei, nu se transforma)vazuti de cei din jur asa cum de fapt sunt in realitate, adevaratii frumosi. E ca o lupta dintre bine si rau in care binele invinge numai daca ai curiozitatea sa il cauti, daca ai curiozitatea sa intrebi, daca ai curiozitatea si rabdarea sa-l descoperi.
Şi încă ceva, nu care cumva să vă mai grăbiţi să judecati un om numai după ce îl vedeţi 5 minute. Eu am păţit-o de mai multe ori şi de fiecare dată am sfârşit cu crunte remuşcări...