Este una dintre întrebările fundamentale ale umanității: cine deține adevărul, cine are dreptate atunci când afirmă ceva, cine este mare și cine este mic, cine și-a format o opinie corectă și cine este manipulat, cum trebuie organizată societatea astfel încât oamenii să fie toți fericiți? Opinia mea e clară, în materie de adevăr cred că sfintele învățături creștin ortodoxe sunt cele care sunt drepte și care s-au păstrat nealterate de sute de ani. Ceea ce gândea Ștefan cel Mare acum 400 de ani este perfect valabil și azi dacă e să ne raportăm la ortodoxie. Esența e aceeași, filosofia aceeași, s-au schimbat numai oamenii și tehnologia. Și atunci erau oameni bogați și săraci, și atunci erau deștepți și proști, și atunci erau absolut toate categoriile de oameni care se regăsesc și astăzi, de la trădători la sfinți. Sunt milioane de dovezi că Dumnezeu există, numai că sunt puțini care au ochii deschiși să le vadă. Unii neagă evidența numai pentru că orgoliul lor nu le dă voie să accepte că s-au înșelat, acest gen de oameni fiind răspândiți în foarte multe tipologii întâlnite zi de zi sub diverse forme: de la egoiști la înfumurați, de la hoți la trădători, de la mincinoși la escroci. Toți aceștia consideră cumva că dețin adevărul, că lumea trebuie construită așa cum o văd ei, că a fi smerit sau altfel de cum sunt ei este un gest de slăbiciune, nu acceptă dialogul și dezbaterea pe tema adevărului. Să stai de vorbă cu un om care nu acceptă că se poate înșela este cea mai mare pierdere de timp, cu toate că Dumnezeu ne învață că trebuie să facem tot ce se poate pentru a aduce lumina adevărului în sufletele tuturor oamenilor, recuperarea unui suflet întunecat fiind considerată una dintre cele mai mari victorii ale creștinismului. Numai că lupta cu mințile mici și sufletele meschine este deseori foarte grea, trebuie să fii un luptător, să încerci de zeci și sute de ori acolo unde eșecul pare a fi veșnic instalat. Să înveți smerenia pe un îngâmfat este cred eu cea mai mare provocare pe care viața ți-o poate oferi, dar dacă reușești să îi aduci în fața ochilor adevărul (consider apriori că învățătura ortodoxă este adevărul) atunci vei avea cele mai mari satisfacții. Să poți să îi ajuți pe cei de lângă tine este o onoare pe care viața ți-o oferă, trebuie doar să îndrăznești, să încerci, este un privilegiu pe care cei mai mulți nu îl înțeleg tocmai pentru că se uită prea des înspre sine ci nu înspre adevăr. Omul nu este un adevăr în sine, nu trăiește nimic veritabil în singurătate ci numai o mare minciună (singura excepție sunt pustnicii, dar aceia nu sunt cu adevărat singuri ci își trăiesc singurătatea fizică înconjurați de milioane de prieteni, îngerii lui Dumnezeu și chiar Dumnezeu însuși). Omul social nu are cum să își fie suficient sie însuși, are nevoie de comunicare cu cei din jur, însă nu am înțeles de ce sunt și oameni care preferă interacțiunea negativă în locul celei care ne stă tuturor la dispoziție, cea pozitivă, din care toți oamenii vor fi fericiți ci nu numai egoiștii. Judecând după întreaga suferință pe care a suportato umanitatea delaungul timpului ca urmare a aplicării „adevărului negru”, pot trage cu ușurință concluzia că aceștia se înșeală, adevărul nu se află în posesia lor, există alte căi pe care trebuie să le urmeze.
Propun să acționăm cu toții după legea ortodoxiei.
