Te-aș blestema, dar nu meriți atâta atenție!

Ateii. Tentația la care sunt supus este aceea de a acționa precum acționează ei, adică să dea cu căcat în ceea ce nu înțeleg, dar în seara asta mi-am propus să adopt o altfel de atitudine. Așadar, ce înseamnă după opinia mea un ateu? Un ateu este un om care pur și simplu nu a avut noroc, care nu este capabil să înțeleagă evidența, căruia din motive care mie îmi scapă cu desăvârșire Dumnezeu a ales să nu li se releve sub nicio formă. Probabil că Dumnezeu a ales cumva ca dintre atei să se mântuiască câțiva, și aceștia să fie de fapt biciul pe care Atotputernicul să îl folosească pentru a ne testa nouă, ăstora de ne declarăm mari creștini, credința și stăruința în iubirea față de El. Este imposibil ca după milioanele de gesturi de evidență creștină să ajungi în nedorita stare de a te declara ateu, este gestul de maxim autism spiritual și existențial pe care un individ îl poate face, dar cum menirea mea pe planeta asta nu este aceea de a-i judeca pe alții, îi las în imbecilitatea lor să clocăie în ignoranță și aroganță, deși un suflet salvat valorează cât 1.000 de suflete drepte... Deci și eu greșesc... Ceea ce nu am înțeles sub nicio formă, este de ce ateii nu se mulțumesc să stea în ignoranța lor călduță acolo și să se iubească pe sine până la epuizare și vin în spațiul public încercând să mă convingă pe mine credinciosul că greșesc. Eu am venit vreodată să te osândesc pe tine ateul așa cum o faci tu zilnic? Eu am venit  vreodată să îți dau ție lecții de morală ateule? Eu am venit vreodată să fac mișto de valorile tale deșarte, să iau în derâdere ceea ce tu crezi (și îți garantez că te înșeli) că este corect? Atunci tu de ce îmi ataci valorile în care eu cred? De ce ataci numai creștinismul ci nu și islamul? Îți e frică cumva cumva că mai știu eu ce descreierat retardat din mai știu eu ce țară islamistă te va amenința că îți ia viața dacă spui ceva de islam? Creștinii nu te amenință și nici nu o vor face vreodată. Cei mai  mulți dintre ei nici măcar nu te vor blestema. Ești și așa tu destul de blestemat de alegerea ta irațională pe care ești pregătit să o aperi cu prețul vieții tale, ești gata ca în numele unor sofisme să te arunci ilogic și antagonic în brațele morții, ești gata să faci orice gest numai ca să mă faci să regret alegerea mea, orgoliul tău imbecil nu îți oferă nici o scăpare, nu poți accepta că te înșeli nici în fața evidenței, dar de ce trebuie să dai cu căcat în ceea ce nu înțelegi? De ce trebuie să mă jignești pe mine? De ce nu poți accepta că eu am ajuns acolo unde tu nu poți ajunge pentru că îți este imposibil să treci mai încolo de propia ta persoană? Tu nu ești nimic pentru universul acesta, nici eu nu sunt. Diferența între mine este și tine este că eu realizez că mâine pot fi unul dintre cei 96 de morți cotidieni de la știrile ProTv, tu crezi că tot universul se învârte în jurul existenței tale numai pentru că tu te uiți la univers din interiorul sufletului tău meschin și mic. Cu ce sunt eu mai presus de un african care moare de foame? Cu nimic. Tu însă crezi că deții adevărurile profunde ale planetei și din discursul tău retard nu pot scoate spre folosința publică nici măcar un gând, nicio idee, nimic util alctcuiva decât propiei tale persoane. Să declari că Dumnezeu nu există, să faci mișto de biserică și de cei care cu evlavie calcă pragurile sale mie mi se pare o agresiune mai mare asupra sufletului decât cea pe care o făcea comunismul. Au fost și comuniști care au crezut în Dumnezeu dar care - din slăbiciune - au ales să stea cuminți în banca lor și să declare că-s atei. Tu, ateule, faci tot ce poți ca să distrugi Biserica, mai abitir precum comuniștii. Tu, ateule, ești mai înverșunat ca sataniștii - pe care îi știu doar din povești și pe care nu îi văd în viața de zi cu zi așa cum te văd pe tine. Tu, mizerabilule, ești speța cea mai de jos a speciei umane, sub taximetriști, violatori, ucigași, căci tu ucizi (sau îți dorești să ucizi) spiritul cel mai înalt care sălășuiește într-un om. Tu, ateule, ești cel care - în retardul tău egoist - ucizi sufletele slabe care caută liniștea călduță în locul războiului întru cuvânt. Tu, precum diavolul, cu revoltă încerci să stârnești revoltă. Vei aduna lângă tine numai sufletele slabe, oamenii cu tărie de caracter și cu suflete mari vor rămâne de partea cea curată. Te-aș blestema, dar nu meriți atâta atenție!

Cum văd eu libertatea

Libertate. Sub acest cuvânt se ascund sute de interpretări, sute de percepții, fiecare om punând în acest termen valoarea care îl reprezintă cel mai mult. Libertatea este una pentru un sfânt, una pentru un hoț, una pentru un pușcăriaș și așa mai departe. Pentru fiecare dintre ei libertate este un termen diferit. Desigur, există și termene larg acceptate ca fiind definiții ale libertății, cum ar fi de exemplu libertatea de exprimare, de circulație, de opinie și așa mai departe. Eu cred că forma maximă de libertate se obține în creștinismul ortodox, căci a avea acces la mântuire este cel mai mare cadou și cea mai mare șansă pe care viața ți-o poate oferi. Aparent libertatea aceasta este ilogică, cum poți fi liber supunându-te la ceva? Ei bine, oare un copil de 2 ani dacă este liber ci nu supus părinților (apărat de aceștia) nu este el sortit pieirii? Așa și creștinul ortodox, el este liber tocmai pentru că are acces la învățătura ortodoxă, nu este singur, nu este lipsit de sens, de noima pe care o dă vieții imensa dragoste divină. Cred că libertatea mea este superioară de aceea a unui ateu, căci eu L-am găsit pe Dumnezeu, am găsit acea formă de cunoaștere care eliberează, nu înțeleg foarte bine cum poți să vezi și să nu crezi. Libertatea de tip individualist a unui ateu mi se pare meschină deoarece nu duce nicăieri mai târziu de hic et nunc, nu are nicio valoare nici pentru umanitate nici pentru individ. Un islamist este mai liber ca un ateu, căci el în neștiința lui se îndreaptă către ceva superior, către Dumnezeu, în timp ce ateul mimează libertatea exact în forma cea mai cruntă de înlănțuire și robie. Papa Francisc deschide larg brațele către celelalte religii tocmai pentru că (așa cred eu) își dă seama că a te îndrepta către Dumnezeu este forma cea mai mare de libertate pe care un individ o poate experimenta, singurii care sunt total (auto)excluși fiind cei ce aleg robia în locul libertății. Libertatea prin supunere este un paradox pe care numai supușii care au gustat din euforia ortodoxiei îl pot revela la maxima sa amplitudine.

Oameni care au murit degeaba

Este fantastic cât de puține lucruri au învățat românii din experiența lagărului, pușcăriei, inepției regimului comuniștilor. Este fantastic cât de puține lecții ne-am însușit ca neam, cât de multe dintre experiențele ilogice pe care le zeflemeam la comuniști sunt astăzi întâlnite la tot pasul. De exemplu, mă frapează atitudinea pe care noi românii o avem față de cel de lângă noi care exprimă o opinie. Este dureros să vezi că principiul comunist conform căruia „cine nu e cu noi e împotriva noastră” este purtat la loc de cinste în discursul public al exagerat de multor oameni. Nu putem accepta că ne înșelăm, nu putem accepta că există undeva pe planeta asta cineva care are alte argumente decât cele pe care le aducem noi, nu înțelegem că pentru unul și același subiect există puncte de vedere diferite. Dacă cineva crede altceva de cum credem noi, automat ăla este un cretin, un neica nimeni, un neisprăvit, un nemilos, hoț, criminal și așa mai departe. Dacă ești de acord cu eutanasierea cățeilor pentru că ai fost atacat fără să faci nimic de o haită de nenumărați câini înfometați într-o seara rece de noiembrie, ești nemilos. Ăsta este numai unul din exemplele pe care le pot da, subiecte care să vină în sprijinul subiectului sunt sute de mii, luați la întâmplare pe oricare. În condițiile astea stăteam și mă întrebam ce rost mai are eroismul? Ce rost a avut ca niște oameni să facă închisoare pentru un ideal (acela exprimat foarte elegant de Ion Rațiu, care spunea: mă voi bate până la moarte pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine), ce rost mai are să fi trecut prin fenomenul Pitești dacă la 40 de ani după aceea constați cu uimire că majoritatea nu te lasă să ai o altă opinie? Nu pentru asta au luptat eroii români? Nu pentru normalitatea diversității de opinie au luptat ei? Nu pentru libertatea de a-mi forma o opinie și de a o spune liber au stat cu zecile de ani prin păduri, înfometați, triști, trădați, în frig și frică? De ce dacă am o opinie contrară tu trebuie să îmi spui mie cuvinte pe care cu greu hârtia le poate suporta? De ce un judecător sau un politician este măscărit și umilit public pentru deciziile pe care le ia? Pai nu NOI i-am pus acolo să ia decizii pentru binele nostru comun (nu, nu fac apologia politicienilor, vorbesc ca principiu)? Oare ce simte un supraviețuitor al închisorilor politice ale comunismului când se uită și vede unde am ajuns și unde suntem față de ce și-au dorit colegii săi de celulă? Oare oamenii ăia au murit degeaba? Sunt sute de alte întrebări care îmi umbla în solilocviu în cap.