joi, 9 aprilie 2009

Nu avem.

"...aia nu avem, ailaltă nu avem, chestia aia nu am mai vazut-o de ceva timp, aia şi aia nu mai avem."
Nu avem că nu am făcut sau că nu ni s-a dat ?
E o diferenţă...

NU.

Nu ştiu care e diferenţa dintre fustă şi rochie. Nu ştiu cand să scriu cu terminaţia "ş" sau "şi". Nu cunosc reguli aparent simple ale gramaticii de clasa a VI-a. Nu fac sport. Nu citsc şi nu am citit aproape nimic din lectura OBLIGATORIE din şcoala generală. Nu îmi pasă de soarta hoţilor, a infractorilor sau a celor care fac fapte penale (pot muri fără ca eu să depun vre-un pic de compasiune). Nu mă uit din principiu la Ştirile Pro Tv sau la Observator. Nu îmi place să văd sânge sau violenţă. Nu îi înţeleg pe cei care declară că nu au fantezii (viaţa lor mi se pare fadă).

miercuri, 8 aprilie 2009

Leapşa. Am luat-o. Şi o dau mai departe.

1. Care e singurul lucru pe care nu ai vrea să-l schimbi niciodată la tine?

Eu: Dorinţa de a face dreptate. Îmi place să vad că până la urmă dreptatea iese la lumină. Nu mă interesează cu ce sacrificiu. Trăiessc adevărate momente euforice când văd că în sfârşit s-a făcut dreptate. Pot lupta chiar şi împotriva oamenilor foarte foarte foarte dragi mie, numai să ştiu că adevărul iese la iveală. Pentru adevăr - ca şi pentru Dumnezeu (adevărul însuşi) - merită sa faci orice sacrificiu.


2. Primul film care îţi vine în minte acum?

Eu: Omul din Lună.


3. Ce ai desenat ultima oară (pe hartie, nu în paint)?

Eu: Un omuleţ.


4. De câte ori ai spus “te urăsc” până acum?
Eu: De multe ori.


5. Cu ce personaj din literatură te identifici?

Eu: Nu ştiu, poate cu un personaj al lui Bruckner, oricare, la alegere.


6. Cât de bine te înţelegi cu tine?
Eu: Bine, rareori am ce să îmi reproşez. Cum spunea Nichita: "daca aş zice că nu regret nimic, v-aş minţi, dacă aş zice că regret ceva, iaraşi v-aş minti."


7. Daca ar fi sa scrii o carte… ce titlu ar avea?

Eu: Sexualitatea umană - mituri şi adevăruri.


8. Descrie în trei cuvinte o persoană pe care încă nu ai cunoscut-o.

Eu: Glumeaţă. Puternică. De încredere.


9. Continuă propozitia: Azi, încă adormit(ă), m-am trezit visând la…

Eu: Saab 9.3 Aero şi nenorocita aia de casă în Bahamas (Florida, Bermude, ceva de genul).


duminică, 5 aprilie 2009

Dintre 2 mafii o aleg pe cea mai bună. Dar de ce să aleg o mafie ?

Hmmm, subiectul la zi este arestarea lui Becali. S-au expus şi păreri pro (nimeni nu trebuie să îşi facă dreptate singur) şi contra (după ce omul a dat în vileag modul de obţinere a unor terenuri de către Puiu Popoviciu, a fost arestat pentru infracţiuni de drept comun).
Nu ştiu ce să zic, nu ştiu dacă arestarea asta trebuia făcută, nu ştiu dacă era bine să se lase liber. Ceea ce mi se pare absolut interesant este atitudinea lui Becali la adresa clanului X, din care făceau parte cei 3 găinari care i-au furat maşina. Atitudinea unei mafii la adresa altei mafii: "ba, sa nu mai furaţi de la machedoni". Adică, cu alte cuvinte, puteţi să furţi liniştiţi şi în continuare, dar nu de la mine, că uite ce păţeşti. Pe scurt, o mafie fură maşini de la altă mafie. Se gândeşte că i-ar prinde bine "la dosar" să aibă în "portofoliu" şi trofee importante. Fură de la un mahăr o maşină pe care apoi i-o aduce înapoi, doar aşa, ca să îi arate că poate... Pe de altă parte, mahărul este însăşi legea. Nu respectă pe nimeni, are atitudinea "mie nu mi se poate întâmpla nimic, eu sunt Becali în ţara asta", este peste orice autoritate, statul este inexistent pentru el. Pe de o parte nişte oligofreni de hoţi, pe de altă parte un om care suferă de cultul personalităţii mai ceva ca Ceauşescu. Iniţial am zis că Becali a procedat corect, şi eu aş fi făcut la fel. Pe de altă parte, ce facem, stabilim legea după cel care are bodyguarzii mai puternici ? E o alegere în faţa căreia am fost pus şi m-am văzut obligat să aleg între 2 mafii. M-am văzut obligat să aleg între clanul X (nu ştiu cum se numesc hoţii aia) şi clanul Becali. Iar ca să nu fiu obligat să aleg între 2 mafii am ales să zic că nu ştiu cine are dreptate. Dar ştiu. :(

vineri, 3 aprilie 2009

Inima

A auzit cineva de cancer la inimă ?

De la ţuică... :(

Uneori beau ţuică.
Astfel se explică mesajele mele foarte scurte.
"Mesajele" sunt undeva "acolo", apar "la ţuică", dar...
Daca nu beau ţuică, nu am inspiraţie.
Parca aş fi Nichita...
Nu sunt. Sunt doar un idiot cu blog. Mitocanus internetus.
Dacă aş putea sa scriu atunci când sunt "ameţit", dacă aş putea...

Nişte oameni buni

Ce vina au copiii?

http://www.inimacopiilor.ro/campanie/ajuta.php

J. O.

Mi-ar plăcea sa fiu invitat la masă la Jamie Oliver.

miercuri, 25 martie 2009

Vise.

Visez... Visez la un înger. Visez că un înger măiastru va ieşi odată de undeva, dintr-o apă, din pământ, de undeva. În larma asta şi în lăcomia care încet încet ne cuprinde pe cei mai mulţi, în gălăgia noastră banală de zi cu zi, va izbuncni deodată din apă un înger cu aripi imense, albe, maiestuoase. Se va ridica cu zgomot asurzitor la cer, zburând furibund, apoi va veni pe Pământ. Se va aşeza pe tină şi îşi va desface aripile cuprinzând parcă toată suflarea. Îngerul va scoate o goarnă şi va trâmbiţa din ea, va anunţa Venirea.
Visez.

luni, 23 martie 2009

Măi animalule !

Un cretin vine la mall şi se ceartă cu alt cretin pe locul de parcare. Intervine BGS-ul şi cazul apare în cele din urmă în presă. Într-un final BGS-ul trebuie să dea socoteală pentru că a menţinut ordinea.
Un alt cretin ascultă muzică tare, foarte tare, şi mai tare. Deranjează cam juma' de cartier. Un nene (tanti) sună la poliţie. Vine un echipaj şi înceracă să facă ordine. Tembelul nu reacţionează la vorba bună şi echipajul acordă o amendă. Cretinul decide să dea în judecată echipajul, şi câştigă. Consecinţa: agenţii de poliţie plătesc amendă.
Un oligofren omoara un nene. Nenea moare, logic, că altă treabă nu avea la momentul ăla. Oligofrenul de serviciu intră la pârnaie. Dar se gandeste el ca ar fi util să ceară o eliberare pe caz de... boală. Culmea, deşi nu vi se pare logic, omul iese ca are buba. Fără să mai conteze diagnosticul.
Un jegos complotează el ceva şi ajunge să răpească ceva jurnalişti. Scenariul îl cunoaşteţi... Apoi ajunge curăţelul la pârnaie. Cică are cancer. Iese, şi în 3 ore nu mai ştie nimeni nimic despre el. El zicea că a ieşit din ţară ca un gentleman, pe la aeroport... Noi ştim că a stat între oi. Nu e ruşinos să stai între oi, dar... depinde între care oi.
Fraţilor, voi vedeţi vre-un numitor comun în toate astea???????
Să fie oare breasla judecătorilor de vină???????
Nu!
Vi se pare.
Aştia sunt ca lacrima de curaţi.
Nici nu sunt infractori.
DUMNEZEU POATE FACE ORICE, MAI PUŢIN UN SINGUR LUCRU: SĂ ÎŞI CALCE CUVÂNTUL.

marți, 10 martie 2009

God love USA ???

Este acum "la modă" discuţia cu paşapoartele astea biometrice. Nu despre asta vreau însă să vorbesc acum, ci despre o informaţie captată de curând: dacă nu ai paşaport biometric nu poti intra în Statele Unite.
HA!
Cum adică ? Paşapoartele astea intră în conflict cu convingerile religioase creştine (cel puţin ale mele - ca să exprim şi un punct de vedere pe tema paşapoartelor) iar ei - care se dau marii eliberatori şi civilizatori ai lumii - impun oamenilor ceva care este împotriva credinţei lor ? Americanii sunt cumva creştini ?Păi paşaportul meu anterior, fără amprena biometrică ce are ? De ce nu îmi relevă şi ăla identitatea ? Nu au americanii bază de date la aeroport ? De ce mi se limitează mie libertatea de mişcare ? În numele a ce ? "Drepturile omului" sunt de fapt nişte idei utopice cuprinse într-o carte prafuită undeva pe sub un birou pe post de picior lipsa... Eu nu mai pot călători liber, lucru ce este garantat de marile drepturi. Contează ? Nu.
Pentru a ajunge în "marea ţară" ai nevoie (încă) de viză. De ce oare ? Reprezintă românii un pericol pentru state ? Şi mai e ceva ce nu înţeleg... De ce trebuie să raportez eu statului român, american, britanic, etc unde călătoresc ? Are turismul o aşa mare importanţă şi o aşa mare greutate încât obiceiurile de călătorie ale oamenilor trebuie să fie monitorizate ?
Nu mă îndoiesc că statul american este unul dictatorial. Cere companiilor de cautare pe internet informaţii despre obiceiurile oamenilor, acum îi urmăreşte pe unde umblă, le ascultă telefoanele şi le urmăreşte e-mailurile, în mod total abuziv. Totul în numele a ce ? Teroriştii nu intră în ţară cu Kalaşnicovul şi centura de exploziv. Terorismul s-a camuflat mai bine decât pot americanii să găsească la graniţă. Atunci de ce atâta control ? Până la urmă ăsta e un pretext pentru înăsprirea controlului populaţiei. Unde mai este libertatea în state ? De ce se zice că America e ţara tuturor posibilităţilor ? Manipularea cetăţenilor americani este una dintre cele mai crase din câte ştiu eu. Americanilor li se dă pâine şi circ. Aparenta lor fericire îi face sa lase garda jos, devin victimele unor grupuri de interese. Şi la ei ca şi la noi cei puţini fac bani pe seama celor mulţi. Şi nu poate face nimeni nimic pentru justiţie socială. Asta e dureros.

Totuşi, Dumnezeu exista !
"A mea este răzbunarea" a spus Domnul.

luni, 2 martie 2009

Primăvara

Primăvara nu este decât o tranziţie către vară !
Uneori şi aşteptarea poate fi încântătoare...