Erai una dintre puţinele persoane de la care mă aşteptam la mai mult. Nu ştiu "mai mult" ce, doar atât: "mai mult". Nu credeam că mă vei dezamăgi atât de crunt. Probabil că nu înţeleg eu viaţa cum trebuie, percep lucruri într-un fel şi probabil că ar trebui să le percep altfel. De aceea cred uneori că sunt imatur, căci observ că oamenii au alt sistem de valori decât cel pe care îl percep eu...
În fine, nu mai contează...
Pentru fiecare persoană care mă dezamăgeşte, mai las câte un deget jos. Ar fi aiurea să sfârşesc cu pumnii strânşi... şi dezamăgit total. Dar cât încă mai sunt degete ridicate... să nu dramatizez...
miercuri, 27 mai 2009
Compasiune
Lucrez într-un loc unde mă întâlnesc deseori cu exemple crude de prostie crasă. Sunt momente în care cred că ceea ce văd şi trăiesc este pur şi simplu o farsă pe care cineva acolo jos mi-o joacă.
Nu ştiu cât de util în edificarea voastră sunt exemplele de genul "dacă vin de departe sunt mai îndreptăţit să primesc o rezolvare favorabilă a problemei mele", "vreau sa vină directorul general acum aici, ca să îmi rezolve problema, că cu ăştia "mici" nu mi se rezolvă nimic", "vreau să îmi rezolvaţi problema căci eu am facultate", "vreau să îmi rezolvaţi problema căci sunt "amărât"", "vreau sa stau de vorba cu cineva cu funcţie mare", etc...
Stau şi mă gândesc dacă astea sunt cazurile de prostie maxima sau dacă mai e loc şi de mai mult. Zilele astea îmi venea obsedant în minte o expresie "de duh" a lui Einstein: "doar prostia şi infinitul sunt nelimitate, iar de al 2-lea sincer mă cam indoiesc". "Numai oamenii pot fi atât de proşti încât se distrug unii pe alţii din dorinţa de a demonstra care e mai tare" (am parafrazat).
Ceea ce e amuzant în toată povetea asta e că eu nu sunt chiar cel mai inteligent ins de pe Terra. Oare ce ar putea simţi un cetăţean care chiar este inteligent ???? Ce ar putea simţi oare un nene care este nevoit să trăiască printre trădători, printre japiţe, printre oameni primitivi, primari, retrograzi, care văd banul ca pe noul Dumnezeu, care nu pot gândi singuri, care sunt murdari fizic şi sufleteşte pentru că nu au inteligenţa necesară pentru a se curăţa ??? Oare ce ar putea simţi un Pleşu, un Patapievici sau Cărtărescu când văd tona de lene intelectuală în care zacem şi în care ne complacem (din prostie poate...) ? Ce ar putea simţi oare miile de intelectuali adevăraţi (definesc intelectual: ins ce are o cultură generală bogată, inteligent, deştept şi înţelept, cu temeinice cunoştinţe în cel puţin un domeniu, care este în stare a purta o polemică fără a considera că se ceartă, posesor al unei educaţii alese, cu bun simţ, modest şi nu în ultimul rând activ în spaţiul cultural) care sunt nevoiţi să se "lupte" în conştiinţa colectivă cu porno-ce-vreţi-voi (eleva, profesoara, baba, piticu', etc) cu maneliştii mai mult sau mai puţin declaraţi, cu politicienii "made in Romania", cu tot ceea ce este atins de prostie şi care nu poate fi cuprins aici ??? Cum pot oare adevăraţii intelectuali să se lase judecaţi de aşa zişii ziarişti care pentru 100 de euro sunt gata să înjure şi să denigreze fără drept la replică, de masele inculte consumatoare de telenovele cu scenariu previzibil şi de "emisiuni de largă audienţă", de "suporterii adevăraţi cărora le pasă de sport" dar îl distrug "pentru că pot", de milogi şi de atârnători, de linguşitori şi arivişti, de făţarnici şi trădători, de "afacerişti şi investitori strategici", de hoţi şi violatori ?
Uau, oare cum s-or fi simţind aceşti oameni ? Ca dacă eu incultul şi prostul mă simt pe zi ce trece mai agresat de prostie...
Nu ştiu cât de util în edificarea voastră sunt exemplele de genul "dacă vin de departe sunt mai îndreptăţit să primesc o rezolvare favorabilă a problemei mele", "vreau sa vină directorul general acum aici, ca să îmi rezolve problema, că cu ăştia "mici" nu mi se rezolvă nimic", "vreau să îmi rezolvaţi problema căci eu am facultate", "vreau să îmi rezolvaţi problema căci sunt "amărât"", "vreau sa stau de vorba cu cineva cu funcţie mare", etc...
Stau şi mă gândesc dacă astea sunt cazurile de prostie maxima sau dacă mai e loc şi de mai mult. Zilele astea îmi venea obsedant în minte o expresie "de duh" a lui Einstein: "doar prostia şi infinitul sunt nelimitate, iar de al 2-lea sincer mă cam indoiesc". "Numai oamenii pot fi atât de proşti încât se distrug unii pe alţii din dorinţa de a demonstra care e mai tare" (am parafrazat).
Ceea ce e amuzant în toată povetea asta e că eu nu sunt chiar cel mai inteligent ins de pe Terra. Oare ce ar putea simţi un cetăţean care chiar este inteligent ???? Ce ar putea simţi oare un nene care este nevoit să trăiască printre trădători, printre japiţe, printre oameni primitivi, primari, retrograzi, care văd banul ca pe noul Dumnezeu, care nu pot gândi singuri, care sunt murdari fizic şi sufleteşte pentru că nu au inteligenţa necesară pentru a se curăţa ??? Oare ce ar putea simţi un Pleşu, un Patapievici sau Cărtărescu când văd tona de lene intelectuală în care zacem şi în care ne complacem (din prostie poate...) ? Ce ar putea simţi oare miile de intelectuali adevăraţi (definesc intelectual: ins ce are o cultură generală bogată, inteligent, deştept şi înţelept, cu temeinice cunoştinţe în cel puţin un domeniu, care este în stare a purta o polemică fără a considera că se ceartă, posesor al unei educaţii alese, cu bun simţ, modest şi nu în ultimul rând activ în spaţiul cultural) care sunt nevoiţi să se "lupte" în conştiinţa colectivă cu porno-ce-vreţi-voi (eleva, profesoara, baba, piticu', etc) cu maneliştii mai mult sau mai puţin declaraţi, cu politicienii "made in Romania", cu tot ceea ce este atins de prostie şi care nu poate fi cuprins aici ??? Cum pot oare adevăraţii intelectuali să se lase judecaţi de aşa zişii ziarişti care pentru 100 de euro sunt gata să înjure şi să denigreze fără drept la replică, de masele inculte consumatoare de telenovele cu scenariu previzibil şi de "emisiuni de largă audienţă", de "suporterii adevăraţi cărora le pasă de sport" dar îl distrug "pentru că pot", de milogi şi de atârnători, de linguşitori şi arivişti, de făţarnici şi trădători, de "afacerişti şi investitori strategici", de hoţi şi violatori ?
Uau, oare cum s-or fi simţind aceşti oameni ? Ca dacă eu incultul şi prostul mă simt pe zi ce trece mai agresat de prostie...
luni, 25 mai 2009
Parcul Naţional Retezat
Există de ceva timp o campanie on line pentru a se desemna cele 7 noi minuni ale lumii.
România participă cu Parcul Naţional Retezat.
Dati un leu pentru Ateneu... Sau mai modern: daţi un vot pentru Retezat.
http://www.new7wonders.com/nature/en/nominees/europe/c/RetezatNationalParkNationalPark/
sau clik pe titlul postării.
România participă cu Parcul Naţional Retezat.
Dati un leu pentru Ateneu... Sau mai modern: daţi un vot pentru Retezat.
http://www.new7wonders.com/nature/en/nominees/europe/c/RetezatNationalParkNationalPark/
sau clik pe titlul postării.
luni, 18 mai 2009
Despre recunoştinţă
Un subiect care mi-a venit "în cap" după ce am stat de vorbă cu cineva. Câteodată stau şi mă gândesc că o să ajungem să nu mai facem nici un fel de gesturi altruiste faţă de semeni, căci deseori se întâmplă să întâlnim oameni nerecunoscători. Până la urmă, a fi recunoscător nu este un gest de umilinţă - aşa cum în mod eronat este percepţia unora - ci un gest de simplă mulţumire pentru un ajutor care este oferit. Eu nu pot obţine ceva, altcineva ma ajută şi reuşesc; nu e greu să îi zic la final: "mulţumesc, poate că nu reuşeam fără ajutorul tău". Atât. Sau, măcar atât. Nu mi se pare umilitor, greu, înjositor, nebărbătesc sau mai ştiu eu cum. Sau, dacă nu eşti în stare să spui asta, dacă nu eşti în stare să mulţumeşti (aşa ar fi normal conform opiniei mele), măcar nu îi face rău binefăcătorului tău. Poţi să ai o atitudine neutră (deşi e cam aiurea: ăla îţi face bine şi tu nu îi dai bună ziua, dar asta e altă discuţie), nu îl "mânca" de fund, nu îi da în cap când e şi el în nevoi... Nu ţi se cere luna de pe cer, doar să nu raspunzi la bine cu rău. Atât.
Dacă nici asta nu poţi, pe bune că nu meritai atâta atenţie... Tardiv ne dam seama de asta uneori, dar ferice de cei care reuşesc să iasă din "întuneric" şi să se lamurească cum stau lucrurile...
Dacă nici asta nu poţi, pe bune că nu meritai atâta atenţie... Tardiv ne dam seama de asta uneori, dar ferice de cei care reuşesc să iasă din "întuneric" şi să se lamurească cum stau lucrurile...
duminică, 10 mai 2009
Creştinism. Ortodox. Catolic.
Se comemorează zilele astea vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti.
Ideea de căpătâi este că gestul sanctităţii sale este unic în istoria creştinismului, care are darul de a apropia cele 2 biserici surori şi "certate". Biserica catolică nu recunoaşte decât biserica ortodoxă, celelalte laturi ale creştinătăţi nefiind recunoscute la Vatican (protestanti, baptişti, etc). Sa fie oare gestul Papei Ioan Paul al II-lea o cale care tocmai s-a deschis şi pe care o va urma actuala condcere a celor 2 biserici sau să fie doar un foc de paie? Vor ei creştinii unirea ortodocşilor cu catolicii? Sunt ei - în fapt - uniţi creştinii sau este doar visul unor iubitori de Dumnezeu? Pot ei ortodocşii să treacă peste tradiţile lor, pot ei catolicii să renunţe la rigiditatea dialogului?
Este foarte greu să vi după Ioan Paul al II-lea şi să te ridici la nivelul impus de Sanctitatea sa. Eu m-am rugat odată la el şi m-a ajutat. E un sfânt! Un sfânt care făcea minuni în viaţă şi face şi după. De noi ţine acum să valorificăm moştenirea, "averea", darurile oferite de Domnul prin oamenii pe care îi iubeşte.
Ideea de căpătâi este că gestul sanctităţii sale este unic în istoria creştinismului, care are darul de a apropia cele 2 biserici surori şi "certate". Biserica catolică nu recunoaşte decât biserica ortodoxă, celelalte laturi ale creştinătăţi nefiind recunoscute la Vatican (protestanti, baptişti, etc). Sa fie oare gestul Papei Ioan Paul al II-lea o cale care tocmai s-a deschis şi pe care o va urma actuala condcere a celor 2 biserici sau să fie doar un foc de paie? Vor ei creştinii unirea ortodocşilor cu catolicii? Sunt ei - în fapt - uniţi creştinii sau este doar visul unor iubitori de Dumnezeu? Pot ei ortodocşii să treacă peste tradiţile lor, pot ei catolicii să renunţe la rigiditatea dialogului?
Este foarte greu să vi după Ioan Paul al II-lea şi să te ridici la nivelul impus de Sanctitatea sa. Eu m-am rugat odată la el şi m-a ajutat. E un sfânt! Un sfânt care făcea minuni în viaţă şi face şi după. De noi ţine acum să valorificăm moştenirea, "averea", darurile oferite de Domnul prin oamenii pe care îi iubeşte.
joi, 30 aprilie 2009
Paradoxal
Paradoxal, se pare ca oamenii urâţi sunt de fapt cei mai frumoşi.
http://www.youtube.com/watch?v=1k08yxu57NA
http://www.youtube.com/watch?v=1k08yxu57NA
Nu am invăţat nimic
Nu am învăţat nimic din cei 6 ani de experieţă de relaţii cu publicul, căci am judecat-o destul de aspru pe doamna din urmatorul filmuleţ.
Am râs de ea.
Acum mă căiesc.
Ruşine mie.
Harul lui Dumnezeu este acolo unde noi oamenii nu ne uitam niciodată...
http://www.youtube.com/watch?v=RxPZh4AnWyk&feature=related
Am râs de ea.
Acum mă căiesc.
Ruşine mie.
Harul lui Dumnezeu este acolo unde noi oamenii nu ne uitam niciodată...
http://www.youtube.com/watch?v=RxPZh4AnWyk&feature=related
sâmbătă, 25 aprilie 2009
Cercetătorii britanici
Cafeaua te face mai vesel. Şi mai trist. Cafeaua are de asemeni calităţi afrodisiace. Şi provoacă impotenţă sau frigiditate. 2 pahare de vin pe zi te fac cu siguranţă mai optimist. Sau mai pesimist - depinde de perioada în care citeşti articolul. Berea este o adevărată binefacere pentru organism, în general. Berea îngraşă.
În fine, aţi înţeles voi. Cercetătorii britanici nu ştiu dacă se plictisesc, dar un lucru e clar: ştiinţa în cadrul universităţilor britanice pare o glumă proastă. Culmea, britanicii sunt unii din pricipalii "civilizatori" ai lumii.
Sincer nu cred că toate chestiile astea de presă sunt de fapt susţinute de realitate. Nu cred că cercetătorii britanici descoperă atat de multe chestii, nu cred că domniile lor dau publicităţii nişte truisme, nu cred că se poate descoperi ceea ce se învaţă încă din şcoala generală la anatomie sau biologie, nu cred că oamenii ăstia merită să fie batjocoriti de presă...
Dacă mai auziţi chestii descoperite de cercetătorii britanici, verificaţi dacă nu cumva aţi mai auzit chestia aia undeva, eventual la şcoală.
În fine, aţi înţeles voi. Cercetătorii britanici nu ştiu dacă se plictisesc, dar un lucru e clar: ştiinţa în cadrul universităţilor britanice pare o glumă proastă. Culmea, britanicii sunt unii din pricipalii "civilizatori" ai lumii.
Sincer nu cred că toate chestiile astea de presă sunt de fapt susţinute de realitate. Nu cred că cercetătorii britanici descoperă atat de multe chestii, nu cred că domniile lor dau publicităţii nişte truisme, nu cred că se poate descoperi ceea ce se învaţă încă din şcoala generală la anatomie sau biologie, nu cred că oamenii ăstia merită să fie batjocoriti de presă...
Dacă mai auziţi chestii descoperite de cercetătorii britanici, verificaţi dacă nu cumva aţi mai auzit chestia aia undeva, eventual la şcoală.
miercuri, 22 aprilie 2009
Ziua planetei
Azi e ziua planetei. Probabil că voi auzi deseori pe parcursul zilei de azi sloganul "salvaţi planeta". Să o salvăm de la ce? Avem puterea să ne strângem în grupuri mai mari şi să salvăm planeta? Aşa de uşor să fie oare?
Eu nu cred că avem cum să salvăm planeta. Nu avem cum să îi convingem pe americani să îşi cumpere maşini care să consume sub 20 %, nu cred că avem cum să oprim combinatele poluante ale niciunei ţări, nu avem cum să îi educăm pe cocalari (căci e imposibil a educa nesimţirea personificată) să nu mai arunce gunoi din maşină, să nu mai arunce aiurea gunoi, în general (un gunoi face gunoi şi îl aruncă peste tot - asta e varianta scurtă a uneia dintre definiţiile cocalarului), nu avem cum să îi convingem pe brazilieni să nu mai taie jungla, etc.
Dar să încercăm şi o abordare mai pozitivă a situaţiei: nu aruncaţi gunoi pe jos, strângeţi hărtie şi reciclaţi, plantaţi un pomişor, fiţi prietenii planetei. În mod normal urma şi sfatul "mergeţi cu bicicleta", dar încerc să nu fiu ipocrit: de când mi-am luat maşină, merg şi până în spatele blocului motorizat, aşa că...
La Multi Ani Terra !
Eu nu cred că avem cum să salvăm planeta. Nu avem cum să îi convingem pe americani să îşi cumpere maşini care să consume sub 20 %, nu cred că avem cum să oprim combinatele poluante ale niciunei ţări, nu avem cum să îi educăm pe cocalari (căci e imposibil a educa nesimţirea personificată) să nu mai arunce gunoi din maşină, să nu mai arunce aiurea gunoi, în general (un gunoi face gunoi şi îl aruncă peste tot - asta e varianta scurtă a uneia dintre definiţiile cocalarului), nu avem cum să îi convingem pe brazilieni să nu mai taie jungla, etc.
Dar să încercăm şi o abordare mai pozitivă a situaţiei: nu aruncaţi gunoi pe jos, strângeţi hărtie şi reciclaţi, plantaţi un pomişor, fiţi prietenii planetei. În mod normal urma şi sfatul "mergeţi cu bicicleta", dar încerc să nu fiu ipocrit: de când mi-am luat maşină, merg şi până în spatele blocului motorizat, aşa că...
La Multi Ani Terra !
marți, 21 aprilie 2009
Despre Holocaust
Holocaustul a existat, asta e sigur. Oameni absolut nevinovaţi au plătit cu viaţa apartenenţa la o religie, oameni nevinovaţi au fost ucişi pentru a se face experienţe medicale, etc etc etc, oameni nevinovaţi au murit. Asta e clar, nu poate nega nimeni.
Ceea ce nu înţeleg însă în toată chestia asta, este următorul fapt: de ce nu pomeneşte nimeni despre holocaustul negrilor de-a lungul secolelor? Au murit zeci de milioane de negrii, cifra nu cred ca este exagerată deloc. De ce nu pomeneşte nimeni despre înfometarea Africii si despre holocaustul copiilor africani? De ce nu se pomeneşte de milioanele de victime ale lui Stalin? Ale Cmerilor Roşii? Ale războaielor mondiale, ale războaielor de fel... De ce de fiecare dată, în fiecare an vorbim numai de victimele evreieşti? Există şi între victime o scalare, o importanţă mai mică sau mai mare a victimelor? Există victime superioare şi victime inferioare? Sunt victimele unei anume comunităţi mai de compătimit decât victimele altor comunităţi? De ce nu avem o zi a victimelor în general, ci numai o zi a Holocaustului? Întrebarile sunt - desigur - retorice.
Ceea ce nu înţeleg însă în toată chestia asta, este următorul fapt: de ce nu pomeneşte nimeni despre holocaustul negrilor de-a lungul secolelor? Au murit zeci de milioane de negrii, cifra nu cred ca este exagerată deloc. De ce nu pomeneşte nimeni despre înfometarea Africii si despre holocaustul copiilor africani? De ce nu se pomeneşte de milioanele de victime ale lui Stalin? Ale Cmerilor Roşii? Ale războaielor mondiale, ale războaielor de fel... De ce de fiecare dată, în fiecare an vorbim numai de victimele evreieşti? Există şi între victime o scalare, o importanţă mai mică sau mai mare a victimelor? Există victime superioare şi victime inferioare? Sunt victimele unei anume comunităţi mai de compătimit decât victimele altor comunităţi? De ce nu avem o zi a victimelor în general, ci numai o zi a Holocaustului? Întrebarile sunt - desigur - retorice.
duminică, 12 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
