Despre frumusețe

Eu cred că promovarea în draci a imaginii femeii sexy, în care singura sa calitate este frumusețea, este greșită. Femeia înseamnă mult mai mult ca simpla frumusețe etalată ostentativ la TV sau pe stradă de către individe cu nivel discutabil de inteligență, înseamnă mult mai mult decât adăugarea la nesfârșit a tonelor de machiaj pe care media le îndeamnă să îl arunce pe față. Bombardamentul media în care acesteia îi sunt etalate ca și calități numai aspectele fizice, îngroșat grobian de misoginismul unei categorii deloc neglijabile de masculi feroce (fiecare să pună ghilimelele unde dorește) face ca aspectele cu adevărat frumoase ale unei femei să fie ignorate cu desăvârșire și nemeritat. Femeia mamă (cea care ne crește pe fiecare dintre noi), femeia cu suflet bun, femeia caldă, luptătoare, cu carieră, cu familie, nu apare pe nicăieri decât dacă i se subliniază mai înainte calitățile ei fizice. Reducerea femeii la simplu obiect de admirație pe care îl dai deoparte din atenția publică atunci când „a ieșit din garanție”, când a îmbătrânit și nu mai face față cererii de frumusețe fizică de pe piață, mi se pare forma cea mai groaznică de singurătate la care o societate poate ajunge, mai gravă ca aceea cauzată de mutarea vieților pe rețelele de socializare. De aici a apărut și fenomenul - care deseori ia aspecte grobiene - al păstrării frumuseții femeii cu orice preț, a alergării permanente după aspectul de femeie tânără în ciuda trecerii timpului. Naturalul, simplul și frumosul care este specific fiecărei vârste, au fost ucise de mass-media secolului trecut, tocmai din dorința acesteia de a răspândi câtor mai mulți frumusețea. De la femeia mamă, femeia vector al dragostei și iubirii s-a ajuns la femeia obiect al fanteziei maselor, de la trăirile poetice ale amorului s-a ajuns la acumularea de „victorii” și lauda masculină cu femeia număr (am avut un număr de X femei). Frumusețea inimaginabilă a femeii simple, fără 2 tone de machiaj și fără 400 de operații estetice a devenit caducă.

Uneori

Uneori, dar numai uneori, îmi place să beau (prea multă) țuică și să stau așa amețit pe rețelele astea de socializare, gen Facebook și Twitter, să vorbesc cu oameni care mi se par minunați (cei mai mulți SUNT) să evadez din realitatea mea de căcat și să uit de toate anormalitățile pe care le întâlnesc în lumea asta nedreaptă și strâmbă, să evadez cumva din inpeția de zi cu zi, să fug de mine realul... Îmi place să uit și să fiu fericit astfel. Îmi pun muzica ce îmi place în căști (la maxim) și refuz pur și simplu să privesc fix în ochi realitatea  hidoasă, care uneori - dar numai uneori - îmi zdrobește sufletul, speranța și frumusețea spre care tind. Știu, e lașitate! Dar unde am spus eu ca sunt viteaz?

Mimeticii

Deosebirea dintre medicină şi ortodoxie este una fundamentală: la medicină nu este nevoie de nimic pentru a remedia ceea ce este defect, decat de medicamente şi o îngrijire medicală susţinută, la religie ai nevoie de a şi fi ceva, de a fi cineva, nu e de ajuns numai simpla aplicare a "medicamentului". Medicina funcţionează după legi foarte simple, de tipul cauză efect, dar până azi nimeni nu a reuşit să explice minunile medicale, vindecările miraculoase asupa unor oameni. Religia nu are o astfel de cauzalitate, adică nu poţi fi o jigodie de om iar când ai necazuri să plângi acolo într-un colţ o rugăciune şi totul să fie dat uitării. Unii se plâng că rugăciunile nu le sunt ascultate, dar oare "ei sunt" ceea ce vrea Dumnezeu de la noi să fim sau sunt simplii mimetici care după ce termină o rugăciune scuipă şi asupreşte pe semenul său. Oare necazurile ce ne aduc mai aproape de Dumnezeu (căci paradoxal, am observat că de regulă oamenii - inclusiv eu!!!!! - se roagă mai degrabă la greu decât la bucurie, atunci când ar trebui să mulţumim zi de zi Domnului pentru tot ce avem) nu sunt ele trimise tocmai pentru a ne lumina pe noi, nu au ele şi o funcţie corectoare (aici termenul "corector" nu are sensul agresiv punitiv ci unul mai degrabă de luminare) atât de necesară uneori în lupta cu propia noastră infatuare? Exista aşadar un sens al suferinţei? Este suficientă mimarea credinţei sau este nevoie de mult mai mult? Putem aplica gesturile religioase şi să păcălim astfel divinitatea, sau pentru a fi pe placul acesteia avem nevoie de mult mai mult? Eu cred că - spre deosebire de medicină, unde e suficient să aplici un pansament şi ceva antibiotic pe o rană fără niciun efort din partea bolnavului - aici, la religie ai în primul rând nevoie să fi. Nu toţi ne vom mântui la fel tocmai pentru că - deşi facem aceleşi gesturi - nu toţi suntem ceea ce trebuie să fim, scara lui Iacov oferindu-ne acces mai aproape de Dumnezeu sau mai departe în funcţie de cum ne căznim să fim mai aproape Lui. Într-o societate plină de ispite - cum este cea contemporană - lupta cu păcatul nu se termină în finalul unui gest, a unei prosternaţii, la finalul unei cruci sau a unei rugăciuni, ci este permanentă relevată de faptele coitidiene ale noastre ale fiecăruia.

O datorie mai veche

Luasem o leapșa de la Lexi...

A. Să spun 11 lucruri despre mine.
1. sunt cam grăsuț;
2. am un spirit de umor dezvoltat;
3. îmi place tot ce este frumos, candid, cald, pufos, care inspiră pace și armonie;
4. am o toleranța scăzută la nedreptate;
5. îmi plac trandafirii;
6. îmi place galbenul;
7. Îl iubesc pe Dumnezeu;
8. stau cu orele pe facebook și twitter;
9. ador sporturile cu motor și mașinile în general;
10. îmi plac animalele;
11. cred că sunt un pic legionar.


B. Să răspund la întrebările tale.
1. Ce vrei de la viața ta? R: Să obțin mântuirea, acesta este scopul vieții mele.
2. Ce te face să zâmbești? R: Candoarea, frumusețea și prostia.
3. În ce colț al lumii ți-ar plăcea să trăiești? R: Undeva unde să fie cald 360 zile pe an. Caraibe, Australia, Noua Zeelanda, ceva de genul...
4. Cu ce-ți place să îți umpli timpul? R: Cu chestii pozitive.
5. Te consideri o persoană fericită? R: Da.
6. Cum captezi atenția unui om atunci când vrei să te asculte? R: Cu un banc, o glumă, ceva de genul.
7. Iubești? R: Da, cu o pasiune rar întâlnită...

Despre tristețe

Ete că ăsta e un subiect despre care oricât m-aș strădui să scriu ceva profund, nu voi reuși niciodată să aștern ceva cât de cât apropiat de această stare și care să fie în stare să transmită cititorului ceva similar cu ceea ce trăiesc, pentru că oricât de (aparent) triste sunt trăirile mele, știu sigur că undeva pe planeta asta cineva trăiește o dramă mai mare. Și astfel îmi dau seama că Dumnezeu mă iubește.

Eroi

Opune-te, fii revoluționar, luptă contra sistemului dacă:
- uneori poți duce lupta și singur;
- accepți ca numele tău să fie târât în mizerie;
- accepți ca prietenii tăi să te trădeze uneori;
- nu te deranjează dacă pentru o palmă primești 20;
- îi iubești pe semenii tăi;
- accepți că pentru asta poți lua bătaie, să fi arestat, scuipat, umilit de către oamenii din sistem;
- nu te afectează foarte tare amenințările;
- nu aștepți recunoștință de la oameni;
- accepți ca pentru o faptă bună oamenii proști să te înjure;
- accepți cu ușurință judecata proștilor;

- poți accepta nonșalant eșecul;

- iubești dreptatea și pentru ea nu renunți indiferent cât de greu îți este;

- Îl iubești pe Dumnezeu;

- poți accepta ca o faptă bună să fie răsplătită cu una rea;

- nu suporți ca nedreptatea să domnie viața ta;

- nu îți este frică de răzbunători;

- poți schimba mentalități și să lupți cu închistarea în banal și retrograd;

- ești dispus să lupți inclusiv cu cei pe care îi aperi.

Altfel, dacă nu ai măcar două - trei calități din cele enumerate mai sus, lasă capul ghiocel, stai liniștit și vezi-ți de treburile tale, fii un om din mulțime. Pe oamenii din mulțime nu se răzbună nimeni și atâta timp cât în universul lor nimic nu este dereglat, nu mai contează de universul celorlalți. Singura problemă este că unii oameni mai deștepți mai lasnează câte o zicală de genul „pentru ca răul să învingă este nevoie ca oamenii buni să nu facă nimic”. Ei și? Ce, răul triumfă pentru că fix cutare sau cutare stă cu capul plecat? 

Nu toți oamenii au stofă de eroi.

...ci numai cei pe care Dumnezeu însuși îi alege, pentru că Dumnezeu știe că numai aceia pot purta pe umerii lor cruci grele. Cruci ale lor și ale celorlalți, purtate deopotrivă. Dumnezeu știe că cei slabi nu își pot purta nici crucea lor, apăi pe ale altora, și de aceea uneori le ia de pe umeri această povară și o dă celor care sunt, cumva, cândva, eroi.

S.P.U.S.Tv

Astăzi, 19 noiembrie 2012 am aflat cu o oarecare stupoare ca S.P.U.S.Tv m-a trădat, m-a mazilit. Sunt foarte foarte trist.

De ce nu merg la vot

Dezamăgirea mea din această perioadă este cruntă. Practic sunt într-un deja vu, retrăiesc momente care credeam că sunt pur şi simplu accidente ale istoriei şi simple întâmplări nefericite, simple coincidenţe. Iată că nu este aşa, iar eu omul de rând sunt într-un permanent stupor din 2005 încoace, sau, ca să fiu corect, din 1976 încoace de când m-am născut. Orice speranţă pentru mai bine a fost de fiecare dată ucisă cu cinism de oameni care - cel puţin după Revoluţie - au jurat cu mâna pe Biblie că vor face tot ce pot pentru propăşirea neamului acesta (scuzat să îmi fie limbajul de lemn). De fiecare dată oamenii simpli sperau ca ceva bun şi drept li se va întâmpla. Politicienii au vândut speranţe care s-au dovedit a fi deşarte iar poporul român a cumpărat cu blândeţea caracteristică promisiunea de izbăvire şi normalitate. De fiecare dată când au fost alegeri eu m-am prezentat la vot sperând şi eu ca şi poporul meu că totul va fi în cele din urmă bine. Nu a fost. Am votat pro, am votat contra, am votat speranţă, am votat continuitate şi dreptate. Acum m-am decis să nu mai particip la vot, şi voi încerca mai jos să vă spun de ce am luat această decizie.

- Votul îmi este furat. Pot să votez eu stânga sau dreapta, pot să votez un patrid sau altul, un om sau altul, după 3 zile de la instalarea în parlament acel individ pe care l-am votat migrează după cum VREA EL la alt partid politic şi ceea ce VREAU EU nu contează pentru nimeni. Eu vreau dacă votez ceva, acel ceva să rămână pe durata unui exerciţiu parlamentar, nu să se schimbe în funcţie de interesele lor personale şi meschine.

- Nu mai există doctrină, onoare, conştiinţă sau idealuri. În ziua de azi, nu mai există dreapta, stânga sau mai ştiu eu ce altceva pe planşa politică a ţării: există oameni care îşi pun oamenii lor în instituţiile publice, care oamenii lor îi înlocuiesc pe oamenii lor, toţi însă îi dau la o parte pe oamenii care chiar sunt buni şi pregătiţi pentru ceea ce este de făcut dar care nu fac politică. Şi atunci eu ce să votez? Găşti? Idealul găştilor nu este niciodată similar cu idealul naţional, şi asta am constatat cu tristeţe de 23 de ani încoace.

- Politicienii ne cunosc numai în campania electorală. Cu o lună înainte de alegeri constatăm şi noi că unii politicieni ştiu unde sunt pieţele agroalimentare, cum arată centrul unui cătun din munţi, cum este să mergi cu tramvaiele şi alte asemenea. E singura perioadă când aceştia coboară din maşinile lor cu girofar şi ne întind mâna cu un rictus pe faţă dând din gură cu cavalcada de promisuni ce de fiecare dată se dovedesc a fi false. Altfel, 4 ani nu ne cunosc.

- Niciunul nu este mai bun ca altul. Ce vremuri erau odată când poporul acesta avea de ales între Nicolae Iorga, Ion Brătianu şi Nicolae Titulescu. Acum avem de ales dintr-o pleiadă de oameni pe care nu îi pot identifica cu nimic de valoare. Bine, în ziua de astăzi s-au distrus într-aşa de mare măsură reperele morale, încât nici măcar Academia Română nu mai prezintă mai ştiu eu ce garanţie de performanţă şi calitate atunci când este adusă în discuţie. Iar aceasta se datorează tot politicienilor, care au atras în murdăria asta politică oameni de calibru academic pe care apoi i-a decredibilizat fantastic. Nu au fost parte din mafie astfel că nu au reuşit să facă nimic pentru poporul lor, la final alegându-se şi cu reputaţia ştirbită. Dacă în principiu este corect ca oamenii capabili să se implice şi să încerce să facă ceva pentru binele comun, în realitate pista politică a fost una preponderent pierzătoare pentru toată lumea: deciziile corecte dar care nu vizau îmbogăţirea găştii nu s-au bucurat de sprijin, imaginea iniţială de intelectual a fost şifonată, poporul o duce mai rău, singurele care prosperă sunt găştile. Şi atunci, de ce aş vrea să merg la vot? Să fiu pus permanent în postura de a alege între 2 rele? Dar de ce, când am şi opţiunea să nu mai aleg nimic??

De ce-aș mai vrea

De ce-aș mai vrea sa fiu lider de sindicat? De ce ar mai vrea oricine sa facă așa ceva? În Romania a fi lider de sindicat devine o alegere riscantă și până la urmă un nonsens. Liderul de sindicat din România este un om care oricum ar da-o cade prost. Trebuie sa fii masochist bine de tot ca să vrei să îți asumi o astfel de misiune, misiune pe care eu o mai consider și acum una nobilă și care are la bază o idee fundamental bună: să faci bine colegilor cu care îți împarți de cele mai multe ori mai mult timp decât o faci cu familia. Încă mă mai încăpățânez să cred în ideea sindicalismului și încă mai sper că undeva se va produce totuși un act de dreptate în ceea ce îi privește pe sindicaliștii din țara asta. Nu spun că nu există și trădători ai acestei idei, așa cum spuneam și în alte medii, sindicaliștii au și ei familii, bănci, copii cărora să le poată oferi un trai mai bun ca al lor, dorințe și speranțe. Unii nu rezistă tentației la care probabil că sunt supuși și folosesc în mod neelegant postura cu care a fost investit de oamenii care au și-pus încrederea în el. Dar nu asta reprezintă sindicalismul la noi, nu aceștia reprezintă majoritatea, sau, cel puțin nu în mediile unde mă desfășor eu. La noi în sindicat totul se face benevol, nimeni nu primește bani așa cum se făcea odată. Toată implicarea are ca punct de plecare pasiunea și crezul într-un principiu, într-o idee. Numai că la noi cel puțin, liderul de sindicat este nevoit să ducă un război dublu și parțial ilogic: pe de o parte se luptă cu patronatul - și aici este partea logică, dar pe de altă parte se luptă cu propii colegi, cu propii membri de sindicat, care indiferent ce ai face sfârșesc prin a spune că nu ai făcut nimic pentru ei. Faza tragi-comică reiese din faptul că fix cei care refuză să citească fie și un articol de lege sunt cei mai guralivi și mai aspri critici. Dau cu lături, te privesc de pe poziții de superioritate (gata, te-au prins că nu faci nimic pentru ei și le iei cotizațiile degeaba), se folosesc de defăimare și alte asemenea. Cei care urlă cel mai tare sunt exact cei care habar nu au de ce prevede legea, ba chiar sunt dispuși să te ia și la trei păzește când le aduci acest argument („ce să zic, adică nu mai poți face nimic în țara asta că imediat vă ascundeți după lege”). Orice încercare de a-ți susține punctul de vedere este de regulă luat în zeflemea și mulțimea ascultă mai degrabă un bufon care urlă și dă citate din legi numai de el inventate decât un individ care are argumente și pledează calm în favoarea argumentației logice. Și în sindicate există aceeași problemă ca peste tot: resursa umană de calitate. Permanentele schimbări legislative, satisfacțiile uneori limitate pe care le oferă această activitate, demotivarea, hula permanentă din toate colțurile și alte asemenea, îndepărtează oamenii de calitate din rândurile sindicatelor, care devin astfel mai slabe. Atenție, nu fac aici referiri la persoana mea, nu ma consider încadrat în rândul persoanelor de bună calitate sindicală. Bunele intenții ale celor care sosesc din urmă nu sunt suficiente pentru a face față solicitărilor tot mai complexe ale acestui tip de activitate. Este nevoie de cel puțin 3 - 4 ani pentru a forma un om care să fie pregătit suficient pentru a face față sindicalismului contemporan românesc. Și încă după această perioadă și unii tot nu se simt pregătiți să se afunde în ițele tot mai încâlcite ale unei negocieri de contract colectiv de muncă - ca să dau numai un exemplu. Așadar, de ce ar dori cineva ca să își mai ia pe umeri o astfel de responsabilitate??? La final primești următoarele: șeful te ia la ochi și te va vâna non stop, vei fi sărit la mărirea de salariu, lingăii șefului îți vor face viața amară peste tot pe unde te vor prinde, colegii îți vor trage flegme în freză și vor crede mai degrabă ce spune x sau y într-o doară pe la colțuri decât ce le comunici tu oficial, toți te vor înjura, amenința, blestema și mai știu eu ce astfel de elegantețuri. Dacă legea te apără de unele dintre necazurile astea, mulțimile vor cere vesele să renunți la această protecție numai așa, că ei au stat confortabil și au închis ochii la ceea ce tu ai protestat, au preferat confortul tăcerii în locul tribunei sindicale, s-au făcut că nu văd ceea ce trebuiau să vadă, iar când va veni vremea răzbunării șefilor tu trebuie să renunți la protecție în numele unei inexistente egalități. Mulțimile îți cer să te lupți pentru ei - și oricât te-ai lupta tot nu sunt mulțumite - pentru ca tot mulțimile să îți ceară pe urmă să îl lași pe șef să dovedească că este un caracter deosebit. Și ăla nu este - de regulă - așa ceva, ba din contra. Și astfel, în acest mod simplu, ca lider de sindicat devii și futut și cu banii luați - cum zice o vorbă din popor. Nimic, dar absolut nimic nu îți rămâne la final. Chiar și oamenii de la care sperai la o atitudine corectă te părăsesc și îți infig candid cuțitul în spate. Așadar, revin cu nedumerirea mea, de ce ar mai dori cineva să fie lider de sindicat?

Ce lecţie importantă de viaţă am învăţat în anul 2012

Aproape în fiecare an învăţ câte ceva prin trăirile pe care bunul Dumnezeu mi le hărăzeşte. Iată de exemplu cum în anul acesta am învăţat o lecţie pe care în alte condiţii nu aş fi reuşit să mi-o însuşesc. După ce în anii trecuţi am învăţat că orice politician este un mincinos mai mult sau mai puţin talentat, după ce am aflat că speranţa pe care ţi-o oferă un politician este de fapt una deşartă, după ce am aflat ca iubirea învinge orice s-ar întâmpla, după ce mi-am dovedit mie însumi că Dumnezeu mă iubeşte şi după multe alte lecţii, anul ăsta am aflat că cei pe care îi urăşti din toată inima te pot salva şi îţi pot deveni simpatici, ba chiar poți să ajungi să îi iubeşti deabinelea. Niciodată să nu spui niciodată, să nu crezi că există ură absolută şi mai ales să nu blestemi niciodată. Acum am înţeles cum albul poate deveni negru, cum negrul este de fapt alb doar daca schimbi niţel optica și unghiul din care privești, doar dacă cineva îşi schimbă o acţiune ce se răsfrânge asupra-ți, dacă cineva te priveşte altfel de cum te privea mai deunăzi. Am învăţat că repezeala cu care ne aruncăm să blestemăm este una care ne poate aduce pedeapsa divină, căci Dumnezeu ne învaţă să nu blestemăm, ori cum se întâmplă uneori, poți vedea cum pozițiile de pe care ai blestemat se pot transforma în poziții de pe care poți binecuvânta. Anul acesta mi-am dat seama ce îneamnă de fapt acest îndemn și ce valoare au aceste cuvinte şi de ce este foarte bine să ne înconjurăm deseori de binevoinţă. Am învăţat - odată în plus - că nimic nu este definit în termeni absoluţi, atâta numai Dumnezeu singurul este. El este singura constantă pe parcursul întregii mele vieţi. SINGURA. oamenii mi-au părut uneori buni, alteori răi, dar rareori ei au putut fi definiţi în termen absoluţi: omul ăsta e 100% bun sau rău. Oamenii sunt schimbători, sau dacă nu ei, cu siguranţă situaţiile în care îi judecăm pe oameni pot căpăta variații. Un țigan care îți salvează viața poate fi factorul declanșator al unei simpatii fără margini față de o categorie pe care poate o urai cu patos, așa cum un prieten apropiat poate deveni inamicul numărul unu dacă își produce o suferință pe care nu o anticipai. Trădarea ca și bunătatea stau ascunse în fiecare dintre noi și uneori pe acestea le lăsăm activate de conjuncturi. Spuneam mai demult, comunismul e o scuză, rahatul stă pitit în noi. La fel pot spune și despre sfințenie, ea este în fiecare dintre noi, trebuie numai să o activăm prin faptele specifice. Îngâmfarea noastră de a crede că avem dreptate ne este pedepsită deseori de lecții pe care bunul Dumnezeu ni le oferă, numai că nu avem de fiecare dată ochi să le vedem. Tratăm uneori fatalitatea cu întrebarea retorică „de ce mie” și nu vedem învățătura de dincolo de suferință. Dacă ne-am așeza măcar pentru o oră să cugetăm asupra a ceea ce ni se întâmplă, am putea poate să găsim și o explicație logică, dar după logica divină. Există virtute în suferință. Nu o spun eu acum, am învățat-o de la înțelepți. Pentru a putea înțelege cu adevărat lupta pe care o ducem zilnic între bine și rău, avem nevoie de renunțare. Da, de renunțare la patos, la  infatuare, la zgârcenia cu care oferim (nu mă refer la aspectul material), la orgoliu și mai ales la egoism. Până la urmă creștinismul ortodox fix aceste valori le promovează. Avem nevoie să fim creștini. Adevărați creștini.

Sfinți

Oameni care ne-au fost contemporani (sau macar au trait in același secol cu noi) și despre care eu cred ca sunt sfinți:
- Arsenie Boca
- Valeriu Gafencu

- Papa Ioan Paul al II-lea

Cum își bate joc RATB de călătorii care plătesc abonament

Este incredibil ce se întâmplă cu această socieate care a decis mai nou să își bată pur și simplu joc de călătorii care ÎȘI PLĂTESC UN ABONAMENT. Să luăm faptele: în stația de autobuz de la Aviatorilor, sunt de vre-o câteva zile mai multe cete de controlori care se suie în mașini și „ne roagă” să validăm abonamentele, adresându-se tuturor fără a folosi termenii de politețe așa cum fac controlorii de pe tramvaiul 41 de exemplu, toate astea nepurtând legitimațiile la vedere. Poate foarte bine să fie un gagiu de pe stradă care face gestul acesta. Când le cer să se legitimeze, de regulă devin foarte vocali, ceea ce nu este ilegal, doar imoral. Trecând peste acest aspect, azi am trăit ceva de-a dreptul SF, controlorul care „ne-a rugat” să validăm legitimațiile (deși nicăieri nu se spune că ABONAMENTUL trebuie vizat la fiecare urcare în mașină) a oprit pur și simplu autobuzul șantajându-ma pe mine și încă o doamnă (pentru care am intervenit eu în discuție, inițial nu mi se adresaseră) că autobuzul nu pleacă până nu ne validăm ABONAMENTELE. Se nasc aici mai multe întrebări: care este baza legală prin care eu am fost arestat (practic mi s-a limitat dreptul la liberă circulație care este stabilit în Constituția României la articolul 25 alineatul 1 (Dreptul la liberă circulație, în țară .... este garantat) care este baza legală prin care autobuzul a fost oprit în stație, care este baza legală prin care mi se cere validarea abonamentului, de ce legitimațiile de serviciu de controlor RATB se flutură, eventual cu degetul în dreptul numărului matricol astfel încât eu călătorul să nu pot citi acest număr. Să o luăm metodic. RATB este regie autonomă, deci este o instituție de interes strategic (reglementată local) așa cum reiese din legea 15 / 1990, articolul 2 (ART.2 Regiile autonome se organizeaza si functioneaza in ramurile strategice ale economiei nationale). Deci nu se poate că dacă nu îmi place să merg cu altceva, mai ales că în acest domeniu nu există concurență, deși în legea 92 / 2007 se specifică foarte clar la articolul 1, alineatul 4 litera a că organizarea serviciilor de trasport în comun se realizează cu promovarea accesului la concurență. Trecem peste acest aspect în care sunt dispus să nu fac apel la rigorile legii și atunci pretind ca SINGURUL operator de transport în comun din București să îmi ofere servicii de calitate făcând apel la aceeași lege cu același articol și alineat, punctl c, care exprimă un astfel de deziderat: garantarea respectării drepturilor şi intereselor utilizatorilor serviciului de transport public local; Deci, cu alte cuvinte, ei SUNT OBLIGAȚI să îmi respecte interesele legitime față de transportul în comun. Mai departe. Pe site-ul www.ratb.ro la informații generale se specifică foarte limpede următoarele: „Cardul Activ încărcat cu portofel electronic precum și Cardul Multiplu încărcat cu un număr de călătorii vor fi validate în aparatele special montate în acest scop imediat după urcarea în mijlocul de transport”. Tot acolo se face și o delimitare evidentă între ABONAMENTE și carduri de călătorie tip portofel, prin specificarea că abonamentele se vor folosi numai în condițiile pentru care au fost eliberate. M-am uitat peste cardul meu și am văzut că scrie Activ. Aoleu!mi-am spus, deci nu este abuz al RATB. Am căutat apoi care sunt reglementările transportului în comun din București și am găsit H.C.G.M.B. numărul 156 / 2001. Și m-am apucat nervos că nu am dreptate să citesc. Iată ce se spune aici cu privire la abonamente: „Art.4 – La urcarea in tramvai, autobuz, troleibuz sau in vehiculele de pe liniile expres, calatorul este obligat sa composteze de indata biletul sau cartela magnetica, corespunzatoare tarifului in vigoare la data efectuarii calatoriei, in aparatele special montate in acest scop iar la cererea organelor de control sa le prezinte pentru verificare”. Deci până aici nimic de abonament, ci numai de obligația de a plăti o călătorie, numai că eu am abonament. Mai departe. „Art. 5 – Biletele, cartelele magnetice, abonamentele sau legitimatiile de calatorie vor fi folosite potrivit conditiilor in care au fost eliberate. Posesorii de abonamente sau legitimatii nominale sunt obligati sa prezinte controlorilor, la cerere, actele de identitate. VOILA! Zice și de mine. Deci sunt obligat DOAR să prezint cardul Activ CONTROLORILOR, eventual alături de buletin dacă mi-l solicită. Nici vorbă de obligativitatea de a-mi valida ABONAMENTUL la FIECARE urcare în autobuz!!!!!! Așadar, care e baza legală a RATB prin care au trecut pe site obligativitatea validării Cardului Activ dacă pe acesta se află încărcat un abonament??????? ABUZ!!!!!! RATB dorește prin acest abuz să îmi urmărească mie cetățeanului român viața privată, căci Cardul Activ este identificabil cu datele mele personale, ori în conformitate cu Constituția României, la articolul 26 mie MI SE GARANTEAZĂ DREPTUL LA VIAȚĂ ÎNTIMĂ, FAMILIALĂ ȘI PRIVATĂ și mi se dă dreptul DE A DISPUNE DE VIAȚA MEA atâta timp cât nu afectează drepturile celorlalți. ori eu nu afectez dreptul RATB de a-mi solicita bani pentru călătoriile pe care le efectuez și nici nu îi îngrădesc dreptul de a-mi verifica validitatea Cardului Activ cu controale prin sondaj prin instituția controlorilor. Așadar, dacă și mâine mi se va mai solicita (în modul zeflemist al controlorilor de la Aviatorilor) validarea ABONAMENTULUI meu, îmi rezerv dreptul de a mă adresa RATB iar dacă nu voi primi satisfacție, justiției.

QED.

P.S.
Reproducerea oricărui pasaj din acest articol se va face numai cu acordul autorului.