Societatea asta în care trăiesc îmi oferă surprize din ce în ce mai mari. Dacă la loazele astea de politicieni nu mai am nicio pretenție -- trecând pe rând de la extazul Revoluției la tristețea PDSR-ului, de la speranța guvernării de dreapta la tristețea eșecului economic al lui Emil Constantinescu (o fi ceva cu numele Emil în politica românească...), de la milioanele de speranțe legate de un singur nume - Traian Băsescu (dacă spuneai ceva rău de Traian Băsescu în 2005 erau șanse mari să nu îți mai vorbesc o bună perioadă, credeam că va lumina totul, că va aduce România în fața Poloniei, Ungariei și Cehiei, credeam că el este idealul de politician pe care ar putea să îl dea anii 2000, credeam că va face ceea ce ar fi fost normal, m-am înșelat evident), la sila și ura și voma și tot ce mai vreți voi împotriva aceluiași nume -- de la unii dintre băieții ăștia care se dau deținătorii adevărului absolut chiar că aveam pretenții. Mă gâmdeam că măcar societatea civilă are resursele să îmi aducă un mic gram de speranță, că măcar nume cu notorietate pozitivă (nu oameni bine intenționați nepărat, ci doar cu notorietate pozitiva am zis) pot face ceva pentru ca să nu se piardă chiar tot ce ar mai fi de apărat în țara asta, că măcar oamenii care au un cuvânt de spus în fața unor mase (de multe ori de oameni teleghidați care iau de bun tot ce le spun oamenii pe care ei îi venerează care le îndeplinește funcția de agândi pentru ei, căci uneori dau impresia că este foarte greu a gândi, de aceea iau de bun tot ceea ce li se spune să gândească) că măcar aceștia nu sunt atinși de chici, avariție și minimalism. M-am înșelat. Azi am primit o dovadă clară a faptului că unii oameni care au notorietate sunt de fapt niște imagini create de specialiști de marketing și PR, că unii oameni sunt de fapt foarte puțin interesați de binele comun pentru care speram că se luptă ci doresc doar să își satisfacă o dorință retrogradă de manipulare a maselor și de câștig cât se poate de pragmatic, cât se poate de material și de bănesc de pe urma ecologiei - ca să dau numai un exemplu.
Astăzi am postat un răspuns pe site-ul unui anumit ins, mare ecologist, mare verde, mare ce vreți voi - fiecare cum îl percepeți. În subiectul la care am răspuns, posesorul blogului chema masele la o plimbare cu bicicleta, la o plimbare ”cu 15 km/h”... că nu era și așa traficul destul de împiedicat de tot felul de obstacole. Îl întrebam pe duduiul resectiv dacă nu cumva dă dovadă de impostură, căci el este un pasionat șofer, și că mie mi se pare că se adresează maselor ca și cum el ar fi biciclist înrăit iar noi ceilalți niște poluatori răi, pe care el să îi combată. În subiectul său, spunea ceva de genul ”să veniți cu o bicicletă de la un amic dacă nu aveți voi una, dar și mai bine să închiriați una în loc să luați biclă de la cunoscuți - dacă nu aveți una”, moment în care punea un link către o firmă de închiriat biciclete - al cărei patron cine o fi oare? Mie mi s-a părut de fapt că revăd Filantropica. Adică cuiva nu îi mai merge treaba cu închirierile de bicle și se decide altcineva să facă - vezi Doamne - o revoltă a bicicliștilor care vor să protesteze față de numărul mare de mașini (nu mai contează că și ei au acasă câte 2 - 3). Apoi vine și sugestia din subsidiar, ”ia de la Băsescu”...
Poate că nu mi-aș fi exprimat dezamăgirea aici, dar am fost foarte surprins să văd că militantul nostru mi-a șters comentariul în care îl întrebam ceea ce v-am povestit mai sus. Ce trist.
