Esenţa vieţii

Sună foarte profund titlul ăsta, nu cred că postarea se va ridica la nivelul cerut de titlu. Mă gândeam mai zilele astea la ceea ce este cu adevărat esenţa vieţii, la ce contează cel mai mult în viaţă. La mine sexul fiind o dominantă, eram dispus la un moment dat să cred că sexul este esenţa vieţii. Până la urmă, noi bărbaţii umblăm la nesfârşit în a găsi femeia care să fie considerată aleasa noastră, căutăm ca disperaţii - deşi nu recunoaştem deloc asta - să fim iubiţi şi adoraţi de doamne, suntem nişte vânători înăscuţi de frumuseţe şi deseori găsim că femeia x sau y pe care o întâlnim este întruchiparea frumuseţii perfecte. Veşnic în căutarea itemilor admiraiei noastre, unii (sau cei mai mulţi) aflaţi în imposibilitatea de a se stabili la o singură femeie, în imposibilitatea de a face dragoste numai cu ea, frumoasa inimii sale. De regulă, atunci când prin faţa noastră trece o femeie cu adevărat frumoasă, noi bărbaţii facem tot felul de comentarii admirative care la unii cuprinde şi exprimarea unor dorinţe primare. Femeile dau milioane de lei pe produse de cosmetică. Odată mă gândeam cam câte chestii de tot felul îşi cumpără o doamnă, ţelul final fiind acela de a ne stârni nouă, bărbaţilor, comentariile despre care vorbeam mai sus. Totuşi, aceasta nu este esenţa vieţii, căci acestea toate se întâmplă mai degrabă în tinereţe, puţine dintre aceste caracteristici găsindu-se la persoanele care au acumulat destulă experienţă de viaţă pentru a nu se mai manifesta zgomotos la trecrea unei zâne sa pentru a nu mai pune 2 tone de maclavais pe faţă. Atunci care să fie esenţa vieţii? Să fi numărul unu. Ar putea fi şi asta, doar că la o privire mai atentă a problematicii constatăm că pot apărea şi elemente retrograde. Hitler de exemplu considera că sunt 2 feluri de oameni, cei din rasa superioară şi ceilalţi, care nu au capacitatea de a ajunge vreodată la performanţele primilor. Spuneau ei că dacă nu poţi să fi numărul 1, facem un bine omenirii şi te ucidem. Tu trebuie să piei pentru că aşa este bine, pentru că nu ai capacitatea de a deveni vreodată numărul 1. Aşadar, doar dacă eşti nazist sau satanist poţi considera că esenţa vieţii este să fi numărul 1... Hitler nu avea dreptate. Nu este totul a fi sau a deveni numarul 1 în orice. Erori imense s-au comis şi sunt sigur că se comit şi astăzi din partea unor oameni care sunt consideraţi numărul 1. Academicienii dau asigurări în scris că lucrurile stau aşa cum ne spun ei. După ce a apărut locomotiva cu aburi, ei au dat în scris că la viteza de 80 km/h corpul uman sucombă. Sau, după lungi şi minuţioase cercetări, ei au dat în scris că un corp mai greu ca aerul nu poate zbura. Şi aşa mai departe. Deci, a fi numărul 1, a fi în frunte, a fi lider nu este întotdeauna ceea ce pare la prima vedere. Mai mult, asta se dovedeşte că nu este deloc esenţa vieţii. Deci, sexul nu este esenţa vieţii, a fi numărul 1 nu este. Ce sa fie oare? Eu cred că esenţa vieţii este a te educa şi a te lăsa educat în virtutea învăţăturilor Bibliei, ale lui Dumnezeu. Sunt universal valabile şi au aceeaşi actualitate acum ca şi în urmă cu 2.000 de ani. A învăţa să întorci şi celălalt obraz atunci când cineva îţi dă o palmă, a învţa să asculţi, să faci numai bine, să iubeşti pe semenul tău de ca şi cum el ţi-ar fi frate, a te abţine de la a judeca oamenii şi a-i condamna pentru fapte similare cu cele pe care le faci tu, a sta calm, a contempla măreţia lui Dumnezeu sunt de departe performanţe pe care nu oricine le poate înfăptui şi care sunt gesturi universal valabile în orice perioadă a vieţii, în orice parte a lumii, în orice circumstanţe. A face bine aiurea, fără a invoca numele Domnului este în van. Căci la greu, Dumnezeu este cel care te poate ajuta să te întăreşti, cel care îţi poate da speranţă, te poate ajuta şi îţi dă acea stare feerică pe care au trăit-o foarte mulţi oameni prin închisorile comuniste. Valeriu Gafencu era atât de fericit încât faptul că era foarte bolnav, că era închis pe nedrept şi torturat zilnic. Ei doar cu bunătatea, doar cu întrajutorarea, cu iubirea simplă, nu rezistau astfel în nevoile ce le degradau fiinţa, doar Dumnezeu singurul i-a întărit şi i-a sfinţit, i-a ajutat să treacă peste tot, să nu îşi piardă minţile, raţiunea şi totul. Cei necredincioşi au pierit, deşi şi ei erau ţinta bunăvoinţei celor din închisori. Nouă, celor care trăim cu computer, hrană îndestulătoare, dragoste şi tot ceea ce ne stă la îndemînă pentru a ne declara fericiţi, nouă ăstora nu ne este dat să trăim fericirea pe care au trăit-o oameni care nu aveau nimic din toate astea ci doar faptele bune, într-ajutorarea, compasiunea, solidaritatea şi toate virtuţile pe care Dumnezeu ne învaţă să le adoptăm ca şi sistemde valori.

Aşadar, esenţa vieţii constă în aceea în a vieţui în sistemul de valori impus de Dumnezeu.

Vise

Unul din visele mele este să îmi cumpăr un camion şi să colind toată lumea cu el. Aşa ar arăta camionul în viziunea mea, sau aşa.

Trabi

Hmmm, dacă ştiu să fac ca Trabantul, credeţi că este cazul să mă înscriu la concursul "Românii au talent" sau la "Copii spun lucruri trăsnite"? Sau să nu mă înscriu nicăieri şi să privez ţara asta de privilegiul de a descoperi un talent nemaiântâlnit, precum acela de a face ca un Trăbănţel? Bine, acum eu mă mai gândeam să merg la "....talent" şi pentru că am darul de a enerva pe toată lumea, dar asta e o altă discuţie.

Statul

La noi statul nu luptă cu mafia, căci nimeni nu poate lupta contra lui însuşi. E ilogic ca diavolul să lupte contra diavolului.

Nudism

Există o comunitate pe care am descoperit-o mai zilele trecute uitându-mă niţel pe statisticile blogului. De regulă nu le vizitez decât odată la 6 - 7 luni, dar acum câteva zile am găsit acolo un link al cuiva care mă vizitase. Curios ca o mâţă, am intrat şi am verificat despre ce este vorba. Este vorba despre o comunitate de nudişti, a nudiştilor din România. Am făcut un cont acolo şi am socializat niţel pe forum. Astfel am reconfirmat ceea ce eram sigur că aşa este, adică faptul că nudiştii sunt oameni de treabă, educaţi, cu bun simţ şi decenţi. Nu este un site cu poze foarte multe aşa ca dacă cineva ar dori să intre numai pentru a vedea poze cu doamne goale cred că va fi dezamăgit. Invit pe nudiştii din România care îmi citesc site-ul să facă o vizită la această adresă.

"Aşa mică cum e, îmi fac treaba cu ea"

Actorul Claudiu Bleonţ a luat ad literam spusele unui mare regizor care încerca să îl înveţe d'ale vieţii pe un actor mai tinerel: "nudul pentru un actor este ca un costum dragul meu, nu este ceva ruşinos". Omul încearcă să spună ceva şocând, ducând dialogul acolo unde unii încep să îşi pună întrebări, acolo unde creierele încep a se desmorţi, acolo unde oamenii se trezesc din letargie şi din somnul nepăsării. Numai un astfel de gest îi poate face pe unii să îşi pună nişte întrebări şi să îşi dea seama de faptul că trăiesc într-o minciună. Minciuna pe care unii dintre noi o trăim pe post de adevăr ar trebui să se oprească la un moment dat, ar trebui înlocuită cu singurul adevăr de pe această lume, cu Dumnezeu şi traiul după preabunele Lui reguli. Sunt simple, sunt 10 şi sunt uşor de respectat. Bravo Claudiu! Felicitările mele pentru curaj.

Vaaaai, ce drăguţ e

Vaaai, ce drăguţ e ăsta!

Ce ţară minunatăăă - doi

Preşedintele unei ţări este rudă cu un interlop periculos. Un nene doarme cu poza unui lider de partid sub pernă. Un alt lider al unui partid pune un banner imens pe toata primăria aducând jigniri steagului naţional prin adăugarea unei panglici portocalii, gest pe care nu l-au făcut nici măcar maghiarii. Un mare partid care are ceva de imparţit cu un serviciu, distruge o întreagă firmă (are de împărţit ceva cu ştirile şi Rodica Culcer şi pentru asta distruge întreg TVR-ul). Tot preşedintele consideră că presa este ameninţare la siguranţa naţională. Un interlop se face rudă cu elita unui partid. Oamenii văd la tv cum unul - din întâmplare preşedintele respectivei ţări - îi trage o palmă unui copil; rezultatul? Ăla câştigă alegerile. Oamenii mor în spitale pentru că nu au dat şpagă suficientă. Şi aşa mai departe...

Ce pisică nătăfleaţă!

Ce pisică nătăfleaţă am. Se pune pe picioarele mele sau ale prietenei mele atunci când stăm în pat la tv şi caută cea mai comodă poziţie, numai că uneori, în căutarea acesteia, alunecă şi apoi încearcă din răsputeri să mai salveze ce e de salvat, adică îşi înfige gheruţele în picioarele noastre. Nu doar odată a căzut astfel din pat. Musai să îl vedeţi odată ce poziţii de somn are, când uneori îşi acoperă ochişorii cu "mâinile" de zici că-i om nu alta. Iar dacă îl trezeşti, îţi trage o privire din aia de genul "ce vrei mă, nu vezi că sunt simpatic, acu' ţi-ai găsit de giugiuleală" şi pleacă ofticat la castronelul cu bobiţe.

Academia Română

Cum naiba să am încredere în cineva care azi îmi dă în scris că este corect să spun "nici o" iar mâine îmi dă în scris că dacă spun "nici o" este greşit? Sau azi îmi dă asigurări în scris că pot scrie corect "pămînt" astfel iar mâine se răzgândeşte şi îmi dă - tot în scris - că e musai să scriu "pământ", dar fără o explicaţie foarte logică - cel puţin după logica mea puţină şi strâmtă - şi fără ca să explice academic de ce nu mai este brusc corect aşa cum era înainte. Înţelegeam dacă se exprimau pe marginea unor neologisme, a formei lor şi a ortografiei care să fie adoptate pentru acel cuvânt. Dar de unde, ei se ceartă pe aspecte ridicole ale limbii, în care numerale dispar fără logică dintr-o propoziţie şi alte alea alea. Uneori mi se pare că şi acolo este o adunătură de amatori. Cum să am eu încredere în Academia Română? Sau academia de oriunde, băieţii ăia dejdebţi rău, care prin 1800 şi ceva îmi dădeeau asigurări ÎN SCRIS că un obiect mai greu ca aerul nu poate zbura? Cum să am încredere?

Râsul se ia

Faceţi următorul experiment: zâmbiţi sau râdeţi deabinelea. Veţi vedea că oamenii din jurul vostru vor zâmbi sau vor pufni şi ei în râs şi foarte probabil vă vor întreba de ce râdeţi. Oricum, e puţin probabil ca cineva să nu reacţioneze la râsul vostru şi să rămână serios. În general când îl vezi pe unul că râde, râzi şi tu, chiar dacă nu ştii foarte precis de ce râde ăla. Deci râsul se ia.

Despre comunişti şi despre noi, partea a 17-a

Economişti. Comuniştii par că au avut economişti adevăraţi în comparaţie cu ce este azi pe piaţă. Comuniştii reuşeau să facă un comerţ adevărat, mai peste tot pe unde se putea. Aveau tradinguri cu Europa de Est, cu Rusia, cu America Latină, cu Africa, Orientul Apropiat şi chiar cu America de Nord. Îmi aduc aminte că pe vremea lui Ceaşcă aveam clauza, ceea ce însemna printre altele şi ceva oportunităţi de export destul de bune, pare-se că produsele făcute de oamenii ăştia pe care băsescu (cu b mic) îi disconsideră în fiecare zi la tv, erau destul de bune pentru SUA sau Germania. Înainte comerţul cu arabii era înfloritor, azi abia dacă mai există. Nu am auzit de Camera de Comerţ Româno - Arabă. Se făcea cum se făcea (pe spinarea noastră) şi se produceau foarte multe chestii, cu ceva câştiguri frumuşele pentru statul român la final de lună. Dacă dădeau mai mulţi bani la oameni poate că nu se ajungea aici. Sau dacă lăsau şi în ţară din produsele alea minunate pe care le exportam... Azi, totul e în faliment sau urmează a falimenta. CFR, Navrom, industria extractoare, insdustria textilă, cea constructoare de maşini, industria de orice fel. Terenurile pe care comuniştii ăia răi le foloseau pentru a face fabrici - şi deci a da de lucru la sute de mii de oameni - au fost acaparate de "cine trebuie" şi vândute pe post de obiect al investiţiilor imobiliare. Nu ştiu cum li s-ar putea părea picilor din ziua de azi, dar pe vremea comuniştilor şomajul era ca şi inexistent din vocabularul românului. Oare economiştii ăia cum făceau să se învârtă economia de avea TOATĂ LUMEA ceva de făcut? Cum făceau? Ba chiar dacă nu aveai serviciu "te luau" de pe stradă şi te băgau pe un şantier ceva, numa să nu stai fără muncă. Azi, 6 romani din 100 nu îşi găsesc nimic de lucru. Nu ştiu - iarăşi - cum făceau comuniştii, dar mai fiecare om avea O ŞANSĂ să capete gratis un apartament. Gratis, adică plătea o chirie modică, care era foarte mică raportată la veniturile familiei. Dacă uitai să plăteşti 5 ani nu era bai, mergeai şi achitai restanţa dintr-o chenzină. Acum, ca să îţi iei o garsonieră e musai să stai capră la mai ştiu eu ce bancă care nu va face veci un contract pe care să îl poţi duce liniştit din chenzină. Oare cum reuşeau comuniştii? Cum învârteau ei economia asta a noastră, făcută tot cu oamenii care trăiesc şi azi doar că erau puţin mai tineri, fără să aibă de partea lor ajutorul computerelor, fără telefoane mobile, fără multe elemente care azi nouă ne par indispensabile. De ce ei reuşeau iar "capitaliştii" din ziua de azi nu mai reuşesc? Pentru moda anilor trecuţi, România producea tare multe chestii cool. Am fost la cineva odată care îmi povestea cum şi-a achiziţionat mobila, care mobilă este şi în ziua de astăzi destul de modernă (eu unul dacă m-aş muta acolo şi mi-ar lăsa biblioteca aia imensă, nu aş arunca-o). Deci erau şi chestii ok, trebuia numa să nu te grăbeşti, dacă aveai baftă sau pile (...) găseai. Azi găseşti multe chestii pe care unii le-ar putea considera drăguţe, dar făcute nu din lemn ci din carton presat. Mare mi-a fost mirarea după ce am fost odată prin IKEA şi mi-am luat un pat (nu, pe celălalt nu l-am rupt, dar aveam eu nevoie de un pat) şi după ce am ajuns acasă şi l-am desfăcut din cutiile alea ale lui, să văd că de fapt el nu-i din lemn ci din... carton presat. Pe Zeus, la comunişti nu era din lemn masiv, dar era ceva care dădea impresia de solid. Mama mai are şi acum mobila tip Drobeta (parcă) care arată nu foarte veche, deşi este. Şi e încă ţapănă. Cum făceau comuniştii de nu tăiau păduri întregi dar ne dădeau mobilă din lemn? Acum totul e din carton deşi la o adică sunt ceva păduri care au dispărut din peisaj, Domnul ştie unde. Comuniştii făceau de la ace şi pioneze până la elicoptere şi avioane de pasageri. Bune, proaste, aşa cum erau, ne făceau viaţa mai bună. Am auzit că Rombacul nostru era chiar un avion peste media anilor lui. Acum brusc fabricile alea nu mai sunt viabile din punct de vedere economic, iar după 2 ani de la închidere, pe terenurile lor fie apar blocuri de locuinţe, fie Mall-uri. Totul s-a dezmembrat şi a fost vândut la fier vechi. Acolo unde zona nu a permis şi înainte era o intreprindere, o fabrică, azi e dărăpănătură şi moloz. Practic, "cine trebuie" a furat tot ce a construit Ceauşescu în 23 de ani de comunism. 23 de ani s-a investit la greu, în 23 de ani nu va rămâne piatră pe piatră nefurată sau netrecută în propietatea "cui trebuie". Oamenii devin din legaţi de stat, legaţi de câte un gras din ăsta de-şi zice patron, care a terminat a 4-a la seral şi care "s-a descurcat" mai bine ca tine care ai rămas cinstit. Nu toţi patronii din România sunt graşi, dar toţi au făcut averi nedrept. Aici şi oriunde în lume unde nu s-au plătit ore suplimentare, unde nu s-au dat concedii la timp şi în cuantumul legal, unde nu li s-au acordat oamenilor sporurile cuvenite prin lege. Economiştii comunişti îţi plăteau salariul pe care erai dispus să munceşti alături de toate orele şi toate drepturile. Se putea trage şi chiulul dar se puteau face şi bani frumoşi dacă erai meseriaş bun şi băgai osul la treabă (bani frumoşi pentru un om cu pregătire şcolară modestă, 4 clase, 8 clase, şcoala profesională). Nu uitaţi că la căderea comunismului, în România salariul mediu era cam de 2.000 de dolari. Azi, chiar dacă pui osul la muncă şi chiar dacă eşti bun, există destule şanse să nu realizezi mare lucru în viaţă. Oricând cineva cu pile sau care pupă cururi poate să fie înaintea ta, deşi nu sunt sigur că are o pregătire mai bună. Atunci dacă erai un strungar bun, primeai cel mai bun strung din intreprindere.
Şi nu uitaţi, cea mai mare putere economică din ziua de azi este o ţară comunistă. Ea creşte şi va mai creşte şi pe viitor, sunt sigur.