Război şi... atât...

Mă mir uneori de ce noi oamenii preferăm războiul ci nu pacea. Conflictul ci nu reconcilierea. Bataia ci nu discuţia. Să fim oare violenţi din fire ? Este oare violenţa înscrisă în "codul genetic" al omului ? Îmi place să cred că nu. Mă uit la mine, eu însumi am devenit un om violent. În exprimare mai ales. Urăsc violenţa din toţi rărunchii dar cu toate acestea sunt momente în care nu reuşesc să o evit. Spune cineva ceva răutăcios despre mine - repede şi eu cu replica, cel puţin la fel de violentă. Cineva foarte drag mie spunea că ar trebui să încerc să devin ceva mai darnic. Să dăruiesc chestii imateriale, să dăruiesc zâmbete, pace, liniste, reconciliere. A fost momentul în care am observat că - deşi mie îmi plăcea să cred că le dăruiesc - nu dăruiesc celor din jur ceea ce credeam. Nu m-am străduit suficient. Iar eu am pretenţii de la mine. EU, nu altcineva. De aceea trebuie să încerc să "lupt" cu "codul genetic", cu instinctele, cu primul gând şi nu în ultimul rând cu orgoliul meu. Dacă sunt ceea ce pretind ca sunt nu îmi va fi foarte greu.