Bicicliştii goi

Tot mai des mă întânesc în surf-ul meu prin internet cu imagini surprinse în diferite oraşe în timpul festivalurilor sau manifestărilor care au ca finalitate goliciunea umană. Din păcate (sau fericire după unele standarde) oraşele astea sunt numai "în afară", Germania, Spania, Marea Britanie, S.U.A., Olanda, etc.
Acum, sunt două modalităţi de abordare a subiectului.
1. Putem să vorbim despre nivelul de decădere sau de babilonială (oare există termenul??) la care s-a ajuns, nivelul de drogare a indivizilor unei comunităţi, de extirpare a bunului simţ şi decenţei, etc, v-aţi prins voi. Oamenii se pictează pe corp şi umblă goi pe biciclete sau pe role, îşi expun intimităţile altundeva decât pe plaja de nudişti, fac exihibiţionism acolo unde acum 30 de ani era o ruşine să umblii fără sutien pe sub tricou.
2. Putem aborda subiectul şi din punctul de vedere pozitivist. Avem oameni care vor să spargă tabuurile care încă ne mai fac viaţa urâtă, vor să fie deschizători de drumuri aşa cum au fost în anii '50 nudiştii nordici, sau aşa cum au fost în anii '70 hippy-oţii americani, care au redesenat normalitatea în domeniul sexualităţii. Desigur, ei nu au reuşit să impună modelul lor majorităţii, dar au oferit ocazia celor care gândesc aşa de a ieşi "la rampă" şi a se bucura de propriul corp şi de propriile lor simţiri. Ei vor să inventeze ceva ce încă nu s-a inventat, vor să dovedească evoluţia lor prin fronda nudităţii citadine, vor să redefinească cuvinte ca "ruşine", "inhibiţie", "pudicitate".
Eu susţin a 2-a abordare a temei.

:)