Apar tot mai multe mărturii ale oamenilor care au atins un grad ridicat de smerenie, care au găsit pe Dumnezeu aşa cum noi poate nu Îl vom găsi şi care au atins măcar odată fericirea cea sfântă. Ceea ce au în comun mulţi dintre aceşti oameni este suferinţa, din cea mai cruntă, din cea mai grea de îndurat, suferinţă care pe mulţi i-a dus la pieire, suferinţa inimaginabilă cu mintea unui om al anului 2010. Cine ar fi crezut că martirii trăiesc şi azi printre noi, că umilinţele şi caznele la care au fost supuşi unii oameni îi va aduce de fapt acolo unde ar fi fost normal să ne dorim şi noi să ajungem, cine ar fi crezut că înfrângerea este de fapt victorie, că suferinţa aduce de fapt fericire? Cine ar putea concepe azi martiriul, măcar ca fiind posibil, nu mai vorbesc de sacrificiul efectiv? Cine mai este dispus/dispusă la acest gest al martiriului pentru numele Domnului?
Toată suferinţa are aşadar un rost, fie că este asumată sau nu.
Toată suferinţa are aşadar un rost, fie că este asumată sau nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu