Faceţi bani

Google Ad Sense

Reducerile la români

De shopping mă refer, că alea mentale nu se pot realiza, din moment ce o bună parte a populaţiei are creierul atrofiat, fără circumvoluţuini, fără înteligenţă şi simţire. Deci nu ai cum să reduci un zero, el e deja zero...
Am mers zilele trecute în Plaza România, mall-ul meu preferat dacă se poate spune aşa ceva. Am intrat în magazinul preferat, Esprit şi m-am chiorât pe acolo mai ceva ca o shop-oholică. Din Esprit şi Boss mi-aş cumpăra zilnic câte ceva, sau din Springfield, dar cred că am mai dezbătut subiectul, nu insist aiurea. Cum mă benocleam pe acolo, m-am uitat - desigur - la cămăşi albe. Nu aş purta altceva dacă aş putea... În fine. Mă uit la nişte cămăşi albe şi - stupoare - văd un preţ incredibil de fain. Materialul bun, calitate, eleganţă. Tot Tacâmul. Eticheta arăta o sumă de 65 ron. Mă uit mai atent, poate lipseşte un 1 din faţă sau e o greşeală de tastare. Repejor, făr să mai probez, iau o cămaşe măsura XL (care mi se potriveşte, am mai cumpărat cămăşi din Esprit, toate au fost XL şi s-au potrivit la fix) şi merg la casă. Mai aveam pe card 100 ron şi mă gândeam că dacă e o eroare am să mă fac de ruşine. Un tip plictisit enorm îmi ia în tăcere cămaşa şi pe ecranul casei de marcat se afişează frumoasa sumă de 65 ron. Plătesc, merg vesel foc acasă şi probez cămaşa. XL de pe etichetă se pare că nu se pupa cu XL pe care îl ştiam eu, căci îmi vine cam "pe corp", asta în ideea în care nu arăt chiar ca Nijinski sau Nureiev. Fiind la cură, sau mai corect spus la schimbat stil de a mânca, pot spune că nasturii care stau să sară la nivelul burţii sunt un bun indicator al kilogramelor pe care urmează să le dau jos, idealul fiind ca aceşti nasturi să stea închişi normal... Asadar, măsura cămăşii nu mai e o loterie şi merg să îmi probez încă 2 cămăşi, EXACT LA FEL, IDENTICE, ACEEAŞI CULOARE ŞI TEXTURĂ. Când mă duc la casă îmi spun totuşi să mă uit la etichetă, să nu am surprize. Stupoare! Cămaşa costa acum 130 ron, adică exact dublu. Bine, eram în magazinul Esprit din Bucureştii Mall, dar tot ESPRIT!!!! M-am gândit că poate aici, fiind altă locaţie, e altă politică de reduceri şi nu au redus oamenii preţul. După 2 - 3 zile merg "într-un suflet" în Plaza, locul de unde am cumpărat prima cămaşe. Mă înfig chitit la acelaşi stand, acelaşi suport cu umeraşe în exact acelaş loc de unde am luat cămaşa cu măsura măsluită... Nu mai probez, mă uit direct la 2 aspecte: are măsura XXL? Are! Are preţul 65 ron? NU ARE! Are 130.
Faza faină este că pe etichetă scria "Reducere". Reducere de la 65 la 130? Păi asta nu e dublare? Reducere e când scade nu când creşte. Scade, adică să aibă mai puţin de 65. 64 de exemplu. Sau 60. Sau cât vor. Sau să lase 65 şi să zică pe etichetă "redus de la 130 la 65". Nu?
Tocmai mi-am scos acest magazin din "lista de preferinţe"...
Deci, cum e cu reducerile astea în Roumeinia?

Despre comunişti şi despre noi - partea a 12-a

Casa.

Înainte te treceai pe o listă pe care o făcea duduia aia activisă cu ochelari de dioptrie mare şi neg pe obraz. Dacă îi dădeai "la buci" aveai şanse mari ca aşteptarea ta să fie relativ dramatic scurtată, dacă nu, trebuia să stai cam 8 luni până ce partidul (al cărui membru erai) îţi dădea casă. Aveai tupeul pe vreme aia să faci şi nazuri. "Nu vreau ce mi-aţi dat voi tovarăşi, eu nu sunt om de rahova, vreau în Titan". Şi, culmea, tovarăşii nu se supărau. Îţi mai arătau o casă, şi încă una, şi încă una. Până la urmă te decideai tu, luai una din cele 15 case văzute. Te rugau chiar: "Da' ce tovarăşe, Tineretului nu e zonă bună???" Pe vremea "lor" aveai tupeul să refuzi o casă.

Azi... Azi nu e chiar aşa de fain. Lucrii ca dobitocul ntr-un service auto de la 9 la 9 seara, iei 15.000.000 din care 12.000.000 dai pe chirie. Nu vorbim de tupeu, caci Ferentariul nu implică neapărat tupeu. Sunt mii de oameni decenţi acolo. Pe bune. Ce dacă în baia ta nu e loc nici de o pisică, important că nimicul ăla e al tău. De cutie de scrisori nu se poate pune problema, conceptul nu e cunoscut în zonă. Oricum, eşti fericit că astfel Carrefourul şi Cora nu îţi mai bagă "pliante" în ele, aşa cum în mod enervant făcea la tati acasă, în Unirii. Ca să îţi poţi lua casă e nevoie de un credit, la bancă declari tot ce comuniştii nu eu extras nici cu decenii de tortură de la dizidenţi. Dai şi pe muma şi pe taica numai să îţi dea nenorociţii ăia bani de casă. Spui şi cât a cântărit caca dimineaţă. Nu mai ai demnitate. Demnitatea ta constă în obligaţia de a lua credit. Pe viaţă. Căci mergi ca naivul şa facultate gândindu-te că asta te va ajuta în viaţă.

He he he. "Ce bine îmi pare că ai luat ţeapă"... Scuze, era doar o melodie...

Ni la ei mă... ete ce fac zburdalnicii

Iniţial vroiam ca această postare să se numească "Tvr-ul şi mahalaua" dar am renunţat la acest titlu, considerându-l destul de alambicos şi lipsit de evidenţă... Că tvr-ul nu se aruncă în mahala e un fapt cât se poate de natural şi normal, dar să asistăm tranchlizaţi la o ofensivă împotriva unor repere pe care nu le înţelegem... e parcă prea mult, nu?
No, zilele astea se discută "în agora" de mai multe subiecte. Desigur, războiul de care pomenea la un moment dat nenea CTP implică fiecare dintre aceste subiecte (discutate în agora), adică e vorba de "ei" contra "ei".
Restul e tăcere...
În fine...
Eu vroiam să vă pomenesc de câteva dintre motivele de a-i contrazice pe unii dintre băieţi din una dintre taberele "ei"...

Aşadar, publicul votează!

Ochiul Magic. Teleenciclopedia. Ca la carte. Ediţie specială. Jocurile Olimpice. Telecinemateca. D'ale Lu' Mitică. Bazar. Trezirea la Apel. Interes General. Spectacolul Lumii. Profesioniştii. Garantat 100%. Anatomia lui Grey. Hannah Montana. Formula 1. Dr. House. Nebunii de pe Madison Avenue. Echipa Verde. Tezaur Folcloric. Viaţa Satului. Transformarea. Danutz SRL. Rom European. Champions League. Parol. Atlas. Jurnalul Cultural. Înapoi la Argument. Duhovnicul de la miezul nopţii. Art@.ro. Zodiac cu Silvia Chiţimia. Lecţia de privit. Campionatul Naţional de Rally.

Aşa dacă vreţi pot continua cu mai multe exemple din ceea ce cred eu că ar repezenta repere pentru o cultură sănătoasă a românilor. Dar lăsaţi, mai bine asistăm liniştiţi la posibila dispariţie a tuturor reperelor acestora, la fel cum am asistat mai mult sau mai puţin liniştiţi şi la dispariţia altora de după revoluţie.

Bani să fie, restul nu contează!

Crâmpeie de viaţă, partea I-a

În tramvaiul 32. Rahova. Seara. Iarnă. Plictis, până când...

Unui cetăţean îi sună telefonul. O "melodie" cu o haoleală manelistă sună strident, că m-am şi speriat naibii. Recunosc, sunt sperios... "Aoleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeu, ti ghin ti ghin, la la la la la la la laaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa". Cetăţenul onest răspunde...

"Da fă".


De la celălat capăt al firului se aude un "ni ni ni ni ni?"

"În tramvai fă".

Observaţi termenul de o pedanţă şi eleganţă ieşite din comun, "fă".

"Du-te şi ia tu".
"Aha".
"Da fă".
"Păi du-te tu, nu mai comenta".
"Îţi rup dinţii când ajung acasă".

Mă întrebam intrigat oare ce o fi zis duduia de la celălat capăt al nokiei...

Nu ştiu de ce, dar cred că populaţia de ştirbi a României s-a mărit cu un cetăţen.
Era aşa, o promisiune...

De ce?

De ce oamenii care ne vând secretele fericirii nu sunt deloc fericiţi?

Alege

Anatomia lui Grey sau Dr. House?
Ferrari sau Lamborghini?
TVR Cultural sau Antena1?
Tuică sau Whiskey?
La bloc sau la casă?
Nokia sau Ericsson?
Dragoste sau bani?
Pisică sau căţel?
Tobe sau chitară?
Copil sau matur?
Şef sau angajat?
Sa ajuţi un om sau doar să scrii că îl ajuţi?
Prietenă sau soţie?
The nerd or the most popular?
Un prieten aproape sau un frate departe?
Poet sau afacerist?

Câta ghinionu'

...are poporul ăsta, să aibă o regină care nici măcar nu îi vorbeşte limba...

P.S.
Eu nu am văzut niciun interviu cu Regina Ana în care aceasta să vorbescă limba română.

Trist

Sunt trist. Mi-am dat seama că mi-am propus să ajut muţi oameni dar în fapt nu am ajutat niciunul. Când cineva îmi povesteşte despre nefericirea lui (şi aici nu mă refer la Ferrari Testa Rosa sau vilă în Sf. Martin) am tendinţa de a-i da speranţa că îl voi ajuta. În final sfârşesc prin a nu ajuta efectiv pe nimeni, pentru că nu pot. Nu am cu ce... Astea sunt singurele momente în care îmi pare rău că nu sunt preşedintele României. Sau că nu am ceva avere din asta becaliană... În momente din astea le înţeleg pe starurile de cinema care au mers în Africa sau oriunde şi au folosit tot ceea ce au dobândit la Hollywood pentru a ajuta pe cei nefericiţi. Ele poate că au adus un pic de alinare în toată suferinţa aia... Eu nu am cum să alin nimic, căci nu pot face nimic pentru semenii mei ca să îi ajut să le fie mai bine... Şi de aia sunt trist...

Despre comunişti şi despre noi - partea a 11-a

Despre învăţământ.
Waw.
Aici ar fi o adevărată lucrare de doctorat de scris, cu 1.000 de pagini. Nu una, mai multe. Depinde cum priveşti lucrurile, dar cu siguranţă se poate scrie incredibil de mult pe tema diferenţelor între anii comunismului şi anii "democraţiei" în învăţămînt. Eu încerc să punctez numai un mic aspect, dar nu am pretenţia că aş epuiza subiectul...

Haiteţi să încercăm să ne amintim/să vă povestesc ce era pe vremea aia. A "răilor" de comunişti. Şcoala era garantată numai până la 8 clase. Sistemul de învăţământ era similar cu cel al părinţilor mei, puţine au fost schimbările, oricum nu profunde. Deci un sistem care a funcţionat 50 de ani cel puţin fără schimbări majore, umblându-se doar la programa şcolară, adaptată nevoilor timpului. Statul avea în vedere pregătire şi de meseriaşi, şi de ingineri, în conformitate cu nevoile sale. Ştiai sigur că faci 8 clase apoi mergi şi dai "treapta 1" (clasa a 9-a şi a 10-a de liceu). Dacă "nu luai" la liceu mergeai la Şcoala Profesională, unde de regulă învăţai o meserie. Meseria asta te putea aduce uneori în postura de a câştiga mai mulţi bani ca un inginer dacă erai talenat la meseria pentru care te pregătea Şcoala Profesională. După şcoala asta de meserii aveai POSTUL ASIGURAT în meseria pentru care te pregăteai. Aveai de asemenea şansa de a urma după mai mulţi ani şi liceul, după care puteai să "dai" la şcoala de maiştrii, ceea ce îţi oferea un anumit statut în faţa celorlalţi "meseriaşi". Exemplu: Liceul "2" IMEB (Intreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti) pregătea electricieni de maşini unelte la şcoala profesională cazată în incinta sa. Liceul "28" materiale textile pregătea croitorese. Liceul "8" pregătea şoferi profesionişti. Şi aşa mai departe, fiecare şcoală avea pe lângă studiile liceale sistemul de şcoli profesionale care - încă odată menţionez - ASIGURA LOC DE MUNCĂ ULTERIOR. Liceul. Aici intrai la treapta 1, adica anul al 9-lea şi al 10-lea de studiu. După aia aveai 2 variante: fie dădeai treapta a 2-a şi continuai studiile fie - mai ruşinos - te angajai, cu ceva mai mult la salariu decât ăla cu 8 clase. Dacă luai treapta aveai 70 % şanse să intri la facultate. La facultate nu se intra ca acum, depui dosarul şi eşti student. Atunci se învăţa nene. Toceai ca nebunul ca să intri la facultate. Unii dădeau şi de 5 ori numai ca să intre la facultate. Diplomele erau recunoscute peste tot în lume. Studenţii erau cu studiul, distracţia sau politica era undeva pe locul 2. Sau mai corect spus nu erau foarte preocupaţi de opoziţie, căci în sistemul comunist erau ierarhizaţi ca activişti UTC (Uniunea Tineretului Comunist), fiind "răsplătiţi" pentru serviciile aduse sistemului. Una peste alta, e evident că oamenii ăia învăţau "ca lumea" toceau, erau stăpâni pe ceea ce se preda. Oricum, cel mai slab din anii aceia este acum studentul de 10 la oricare dintre facultăţile pe care le alegeţi voi.
Cum e astăzi? Grav! Sistemul de învăţămâmt se schimbă (radical) de la an la an. Poate şi mai des. Părinţii habar nu au care va fi sistemul de evaluare a copiilor lor. Unii învaţă după unele manuale, alţii după altele. Practic, examenele se dau după o programă care este unitară, dar metodele de memorare sunt diferite, astfel că elevii înţeleg unii ceva, alţii altceva. Acum, învăţământul obligatoriu este până la clasa a 12-a dacă nu cumva s-a schimbat regula asta. Nu mai contează cum ajungi acolo. La facultate intră orice "piţi", orice "prinţesă" sau cocalar, că doar e la modă. Ai probleme serioase dacă te duci cu o diplomă românească afară. Nu ştiu, mai există şcolile profesionale? Acum poţi să ai liniştit MBA (Master of Busienss Administration) adică o şcoală superioară internaţional recunoscută, dar de angajat tot la vânzare Crispie Strips la KFC te angajezi, pe 600 ron. Ce blestem, înainte aveai post asigurat cu şcoala profesională, acum nu găseşti nimic cu MBA... Profesorii nu mai au bluză încheiată până la gât ci apar în scurte filmuleţe porno spre deliciul elevilor. Sau pur şi simplu merg la cules capşuni în Spania sau Israel, ceea ce le ştirbesc din autoritate. Îmi aduc aminte de o discuţie pe care am auzit-o de la profa mea de mate din gimnaziu, în care aceasta spunea că cei 5.000 lei (de 3 ori cât mama, dublu cât tata) nu reprezintă o apreciere la adevărata valoare a sa, o apreciere a sistemului (comunist). Fiind o prfă de geniu cred că s-a găsit o soluţie, căci "tovarăşa Popârlan" a predat genial mate şi în continuare... Azi, salariile din învăţământ sunt mai mult decât modeste, umilitoare mai degrabă. Bine, e adevărat că un profesor are cam 4 luni pe an de vacanţă, dar asta e altă gâscă în altă traistă. Poţi să obţii doctoratul şi să fi bine merci semi-analfabet. Bine, nu mai contează, că poţi avea bine merci o diplomă în 2 ani şi să scrie că ai făcut 5. Exigenţa de atunci era urâtă de toţi studenţii, dar scotea vârfuri ale domeniilor în care se pregăteau. Avem şi acum ingineri sau medici pregătiţi în acel sistem, nume de referinţă în domeniile lor. Atunci toată lumea avea UNIFORMĂ. Cu greu îţi puteai da seama de diferenţele (naturale) între elevi/studenţi. Azi, găseşti Armani sau Chanel la unii şi Complex Dragonul Roşu sau Europa la alţii. Diferenţele sunt evidente şi îi clsează din start într-o categorie sau alta pe elevi, ceea ce este evident nociv...
Nimic nu mai e ca înainte, şi, conform "obiceiului", eu cred că era mai bine atunci.

Pentru cei care nu au făcut armata

Deseori jurnaliştii de la noi fac o gravă eroare (lingvistică şi de cultură generală) atunci când se referă la militari. Pentru ei toţi sunt fie soldaţi, fie ofiţeri. Nu e deloc aşa. Aproape niciodată nu se foloseşte titulatura corectă, militari.
"Soldaţii au plecat ieri în Irak" - corect MILITARII au plecat ieri în Irak.
"2 ofiţeri au fost împuşcaţi ieri atunci când făceau gardă" - era vorba d efapt de 2 plutonieri, care NU fac parte din corpul ofiţerilor.
Exemple sunt cu miile, nu insist.
Să încercăm să lămurim un pic cum stau de fapt lucrurile.
Aceia care sunt angajaţi ai M.Ap.N., I.S.U., M.A.I., S.R.I., etc şi poartă grad şi uniformă, se numesc MILITARI. Aşadar, un militar este acela care se supune unui regim militar, este gradat (are grad militar) şi (deseori) poartă armă de foc.
Dexonline.ro dă mai multe explicaţii cu privire la termenul militar, dar cred că cea mai aproape de ceea ce vreau eu să vă zic este aceasta: MILITÁR ~i m. Persoană care își face stagiul militar sau face parte din cadrele armatei; ostaș;
Militarii sunt şi ei plasaţi în 6 categorii (cel puţin aşa stateau treburile pe vremea când eram eu militar): soldaţi, gradaţi, subofiţeri / maiştrii militari, ofiţeri, generali, mareşali. Fiecare are îndatoriri specifice şi responsabilităţi / drepturi în funcţie de gradul lor.
Cam aşa stau lucrurile. Deci nu sunt toţi soldaţi, aşa cum spun oamenii ăştia pe la televizor.

Bă deontologule

Alt eveniment care dă de lucru presei. De aia spuneam, în Finlanda sau Suedia m-aş plictisi groaznic...

Un nene de la o unitete militară de pompieri de prin Botoşani a fost găsit mort iar un subofiţer este lipsă la apel. Lipsesc 10 pistoale Carpaţi şi ceva cartuşe. Omul decedat era şeful pazei.

Tragic. Stupefiant. Îngrozitor. Dar fiind atât de prezente în cotidian chiar că nici nu ne mai putem mira, nu mai avem reacţia normală pe care ar avea-o un Neo Zeelandez de exemplu la aflarea acestei ştiri. De aici începe circul (de parcă nu ar fi fost de ajuns fapta în sine). Apar pe la tot felul de televiziuni din astea "deontoloage" tot felul de "deontologi" (marcă înregistrată de M. Badea) din ăştia care desfac firul în 4. Azi de exemplu, un domn cu ochelari spunea, pe un ton de Mesia, că nu ar trebui să se mai angajeze militari (ci nu soldaţi, aşa cum spunea) pe filiera indirectă (ci nu din afară), căci retardatul ăla de a fugit cu pistoalele era angajat astfel. Adică nu mai contează că de 10 ani aceşti militari luptă în Afganistan şi Irak cu rezultate deosebite, nu mai contează că totuşi aceşti oameni trec printr-o perioadă de instruire temeinică, nu contează nimic, doar să se audă domnul cu pricina la televizor pe post de mare mogul (că tot ela modă) şi de mare "deontolog". Domnia sa spunea că oamenii ăştia ar trebui să treacă prin şcoala militară, de ca şi cum aceasta ar garanta faptul că oamenii care îi trec pragul devin nişte îngeri, nişte moralişti şi esteţi desăvârşiţi, oameni care astfel îşi vor rezolva toate conflictele interne, psihice şi sociale.

Mai e ceva. Mi-am adus aminte de Ion Cristoiu care spunea într-o perioadă nu prea îndepărtată că el nu a mai văzut reporteri inteligenţi şi că rar găseşte câte o "fătucă" din asta să îi pună câte o întrebare isteaţă. Frate, dacă te uiţi la reporterii ăştia de azi te cruceşti. Întrebare: ce măsuri s-au luat pentru prinderea fugarului? Răspuns: S-au luat măsurile specifice, filtre, consemn. Întrebare reporter: Există posibilitatea ca fugarul să fi ieşit deja din ţară? "Fato", nu ai observat că doamna purtător de cuvânt tocmai ţi-a spus CĂ FUGARUL E DAT ÎN CONSEMN. Gândeşte un pic. Plus că, să fim serioşi, (vorba unui alt invitat care a sesizat penibilul), fugarul nu se ducea la graniţă cu o sacoşe de pistoale şi 3 cutii de cartuşe şi să îi fi spus grănicerului ce anume??????? Că pistoaele le are pentru o expoziţie, că nici nu a observat ce are în sacoşe, sau ce? De ce e atât de greu să pui creieraşul la treabă. Frumuşică văd că eşti, dar de gândit mai gândim şi noi un pic?

Aceşti oameni sunt formatori de opinie, sunt cei care vă manipulează mental şi vă programează în simpli consumatori şi mase de manevră. Oamenii care sunt antrenaţi, poate, să facă asta. Dacă sunt bine intenţionaţi dar mai slăbuţi la aspectul mental, e grav. Oameni care mai deunăzi făceau pe deontologii aveau afaceri de milioane de euro cu statul român. Deontolgii de ieri sunt senatorii de azi. Apărătorii dreptăţii şi ai deontologiei sunt de fapt oameni care au interese personale foarte bine contrate. Noi avem datoria să ne lăsăm manipulaţi, instigaţi, spălaţi pe creier, denaţionalizaţi, "modernizaţi", emancipaţi şi învăţaţi.