Trăiri faine

Am uitat să vă împărtăşesc o experienţă faină trăită în week-endul acesta. Am fost la Ateneu unde am avut invitaţii pe locurile situate în avanscenă. Niciodată nu am stat atât de aproape de o orchestră şi niciodată în viaţa mea nu am avut şansa de a arunca o privire - fie şi cu coada ochiului - înspre publicul din sala de spectacol în timpul acestuia din pozitia sau proximitatea scenei. Senzaţia a fost una extraordinară şi am constatat cu această ocazie că există un farmec anume şi o trăire specială şi din partea artiştilor atunci când prestează vre-una din artele spectacolului, nu numai din partea spectatorilor. Până la această dată nu mi-am pus niciodată întrebarea cam de ce trăiri au parte cei care sunt pe scenă. E foarte fain să vezi cum un gest mic al unui contrabasist sau a unui viloncelist adăugat lângă alte gesturi ale altora din orchestră dau la final o interpretare preaminunată a unei melodii.