Simplu, având pur și simplu ghinion. M-am trezit ca de obicei la ora prestabilită pentru a merge la seviciu. „Încă o zi banală” mi-am zis în barbă și apoi am plecat galeș către baie. Am luat Matizelul si am pornit relativ vesel spre serviciu. După 3 - 4 minute de mers, acesta a dat un scurt dar evident rateu, motorul fiind pe punctul de a muri. Mi-am adus aminte cum am rămas eu cu Dacia B 23 JXL pe panta de la Mircea Vulcanescu - de mă înjurau toti troleibusiștii ca se chinuiau să mă ocolească, sau cum am rămas cu Matizelul meu viteaz pe panta de la Piața de flori de la Coșbuc. Ce sa zic, e o aventură să vii la serviciu fără să iei piciorul de pe accelerație și să condci precum tataia lui tataia. Apoi am luat tone de înjurături (se pare că este limbajul multora dintre cei care doresc să facă o reclamație) pentru că din cauza ceții nu s-a mai transmis nu știu ce căcat de biatlon sau așa ceva. Apoi m-a sunat un nene care dorea să îi vândă lui Ion Țiriac un Trabant, să îi fac și lui legătura cu „omu' ăla” (e pe bune!!!!). După ce mi-am curățat un pic bujiile, am constatat vesel că Matizelul nu ține și l-am împachetat și l-am încuiat și l-am lăsat frumușel în parcare. De aici începe distracția. Caut în portofel și văd că din motive care îmi scapă mi-am lăsat cardul RATB acasă. Merg și iau o panaramă din aia de cartelă, apoi mă pun pe așteptat. Îmi fac traseul în cap: orice până la Muzeul Satului, apoi traversare și iau 41, apoi pe jos o stație. După 20 de minute mă mir că încă mai sunt în stație, deși trecuseră mai bine de 15 autobuze. Mă întreb: „dar ce pana mea fac???”. Răspunsul - oarecum surprinzator - a sosit instant: așteptam un 282. Reconfigurare traseu. Zic, lasă că dacă tot am stat un an, iau 282 până la Basarab și apoi iau 35. Ajung la Basarab și - LOOOGIC - îmi iau 4 (patru) gogoși. Îmi era foarte foame. Când am coborât din 282, tramvaiul era în stația de sosire. Zic: „aaa, am timp, că ăștia până de dau jos, până una alta, până se cacă (oare ce face dacă îl trece căcarea pe traseu????)”. Nu am avut. Pfffff, și astea vin la 15 minute.. Numai că, surpiză, după 3 minute apare un tramvai. Zâmbesc satisfăcut că am și gogoșile și a venit repede și tramvaiul, după care cu o oarecare stupoate constat ca 35-ul meu era de fapt un 44, adică a făcut galeș la dreapta, lăsându-mă să halesc pofticios toate cele 4 gogoși. Între timp am admirat triștii-taximetriștii fără comenzi, murind de foame, ceea ce mi-a mai îmbunat situația. După ce am halit cateva gogoși (4), am constatat că am ceva pe obraz. Am căutat unicul șervețel pe care îl primisem de la gogșerie și pe care îl pierdusem (nici acum nu știu unde), așa ca m-am șters cu ambalajul de la o gogoașe. M-am suit tacticos în tramvai unde am început să butonez la mobil. Apoi la un moment dat i-am oferit locul unei doamne, care se uita chiorâș la mine și care a ezitat în primă instanță să preia locul oferit cu atâta candoare de mine. Când am ajuns acasă am înțeles și de ce: crema de vanilie care poposise în colțul gurii mele, era acum întinsă foarte elegant pe toată bărbia.
P.S.
Mă duc să îmi pilesc seasul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu