Cancerul

Astăzi am avut o supriză neplăcută: mi-am văzut încă un coleg de muncă atacat de cancer. Acum câteva luni când l-am văzut ultima oară avea 120 de kilograme, era roșu la față și plin de viață, vesel, în putere. Astăzi când l-am văzut mai avea doar vre-o 80 de kilograme cred, era alb ca varul la față, orice sclipire de viață părea că l-a părăsit, era transpirat și palid. Din fericire am înțeles că acum este ok și că a trecut peste ceea ce era mai greu, am înțeles de la el că a scăpat. Cancerul nu îți ia numai sănătatea, îți ia tot: pofta de viață, dorința de supraviețuire, zâmbetul, speranța, tot ceea ce Dumenzeu ne-a dat iar noi nu apreciem deloc. Uitându-mă dealungul vieții mele la oamenii ce au fost loviți de cancer, îmi dau seama că am cel puțin un motiv să zâmbesc astăzi, să fiu bucuros și să mă declar fericit. Uitându-mă la oamenii ce sfidează mortea (si nu de fiecare dată reușesc să o și învingă) mă gândesc că e posibil ca așa să fi arătat noi oamenii dacă Dumnezeu nu ne insufla Duhul Sfânt, cel fără de care nu am fi putut fi oameni și cel de care ne batem joc zilnic prin jigniri și uri incomensurabile aduse semenilor noștri. Uitându-mă la colegul meu astăzi, am realizat că boala - și mai ales cancerul - ne poate da nouă tuturor lecții pe care daca vrem ni le putem însuși, dar deseori rămânem doar impresionați de dramele semenilor noștri numai fix câte secunde sau minute îi privim în ochi. Apoi, nimănui nu îi mai pasă... Mor zilnic zeci de oameni pe lumea asta din diverse motive - nu mă refer la cele naturale - și nimănui nu îi pasă. Culmea, deși cei mai mulți dintre oameni tânjesc după bani, averi nemăsurate și celebritate, se pare că eu tot în durere, tristețe și anonimat găsesc adevăratele valori ale umanității, ale creștinusmului și ale vieții ideale. Dumnezeu ne sădește semne peste tot, trebuie numai să ne ascultăm uneori și sufletele. Cei cu suflete bune vor auzi corurile de îngeri.