Ce trece timpul

Nici nu știm cum trece timpul peste noi. M-am trezit la 35 de ani și m-am apucat să fac bilanțuri. Poate că acum am mai mult timp... La 12 ani mă imaginam că la 35 de ani voi avea casă, mașină, soție și minim 2 copii. Nu am decât mașină. Soție era cât pe ce să am, numai că orgoliile noastre ale amândoura au făcut ca să nu vedem ceea ce acum văd aparent clar, adică o mare iubire. Îmi e greu să mă adaptez noii mele vieți și petrec mult timp gândindu-mă la ceea ce a fost, la unde am greșit eu sau ea. 8 ani fără o săptămână am fost împreună, timp în care am petrecut extraordinar de multe clipe de toate felurile. Acum o lună fratimiu se căsătorea. A și trecut o lună. Parcă mai ieri îmi spunea că s-a hotărât să o ia de soție pe fata de care este foarte îndrăgostit și tot ieri parcă se apucaseră de organizat nunta. Prietenii mei au făcut un parastas de 6 luni unei alte prietene strinsă prea curând dintre noi și într-un mod absolut nedrept. 6 luni deja. Ce să mai zic că în amintirea mea mai sunt încă proaspete momentele petrecute cu taică-miu, care este decedat de mai bine de 7 ani. Memoria bunicilor este și ea destul de proaspătă, deși ei sunt plecați dintre noi de mulți ani. Mă uitam pe niște poze din liceu, din școala generală, din copilăria mea și constatam cu uimire că acestea toate sunt departe în timp, la 20 - 25 de ani. 25 de ani! Zici că un an e mult, dar 35? Merg la mare și stau minim 10 zile. Abia dacă am tip să ma bucur cu adevărat de concediu că se și duce... Acum când am fost în Grecia, abia daca am apucat să ne dezmeticim că și trebuia să plecăm înapoi acasă. Timpul uneori pare că trece nedrept de repede; ori asta ori noi nu ne mai putem relaxa și savura aceste momente și le trecem cu stres și cu nervi prin viața noastră, astfel totul părând efemer. Teoretic am trecut de jumătatea vieții mele, căci nu mă gândesc că sunt vrednic ca Dumnezeu să mă țină foarte mulți ani în viață. Cine știe câți ani mai am? Știu însă cam ce planuri am: o soție, o casă, 2 copii...