Fusei în Oltenia

Și anul acesta am mers cu mătuși-mea & co în Oltenia la tatăl său la cules de struguri. Pentru mine, un leneș notoriu și un mare inert, ocazia de a face ceva mișcare și de mai părăsi orașul ăsta aglomerat și plin de tot felul de oameni este una de neratat. Merg de vre-o 7 - 8 ani la cules la Stoicănești, rareori am lipsit și aproape că de fiecare dată există câte ceva fain de povestit după aceea. De exemplu anul acesta m-am ales cu un cucui zdravăn în frunte căci în mod repetat am dat cu capul într-o creangă de copac ce se pare că stătea în calea drumurilor mele, eu ratând-o deseori pentru că am purtat mai tot timpul o șapcă. Odată am dat atât de tare cu bostanu' încât copacul s-a zguduit bine vre-o câteva secunde iar rudele ce erau prezente se uitau la mine cu ochișorii aproape înlăcrimați pentru durere ce părea că mă apasă. La capitolul „chestii ce mi s-au întâmplat” mai adaug și viespea care în mod nedrept mi-a îmfipt un mare ac în mână, ceea ce mi-a dat o durere locală deloc de invidiat ce m-a zgândărit toată noaptea, o umflătură zdravănă și o roșeață de toată frumusețea. Dar mersul la cules fără înțepătura de albină ar fi ca mersul la mare fără a face baie în mare. Anul ăsta nu am mai mers cu căruța dar promit că dacă voi avea ocazia la anul nu o voi rata. Spre deosebire de alți ani când culesul ne lua mai mult de 7 - 8 ore într-o formație de 15 oameni cel puțin, anul acesta nu am zăbovit mai mult de 3 ore și am fost 6 oameni. Asta e, chiar și așa au ieșit 20 de vedre de vin - suficient pentru consumul unui singur om. Bine, dacă e să aducem în amintire anii trecuți, se făceau mai bine de 200... Pentru mine, cel care a crescut în București între 4 pereți, ocazia de a merge la țară și a vedea viața adevărată de acolo este una de neratat.