sâmbătă, 27 octombrie 2007

Dragoste cu forţa

Nu demult încercam să le explic unor cunoscuţi că o parte dintre opiniile lor frizează penibilul şi că oamenii din jurul lor nu îi văd aşa cum se văd ei. Poate din politeţe sau alte motive nu li se spune verde în faţă ceea ce trebuie spus unui prieten. Poate că e mai uşor să alegem calea bătătorită, drumul care ştii exact unde te duce şi care îţi oferă siguranţă. Dar marile descoperiri ale lumii nu au fost făcute mergând pe drumuri ştiute; oamenii au riscat, s-au aventurat în neant, s-au luptat cu capriciile sorţii şi au caştigat. Poate că suntem laşi sau poate că pur şi simplu nu ne pasă de cei din jur. Nu ştiu exact care sunt motivele pentru care alegem să lăsăm pe cineva pradă ridicolului. Sau poate că asta se şi urmăreşte, lăsarea unora în ridicol pentru a se face haz de ei, pentru alimentarea propriilor concepte de superioritate sau a pizmei, de ce nu ?
Întrebarea care se pune este următoarea: dacă încerci să întinzi o mână unui prieten iar el scuipă în ea ce mai rămâne de făcut ? Să adopţi şi tu atitudinea celor care "nu se bagă" ? Şi atunci unde este victoria ta ? Victoria asupra mentalitaţilor şi a veşnicului "nu ai ce face"... Să te declari învins sau să continui să lupţi în speranţa unei reuşite ? Să încerci să-l salvezi pe cel ce are nevoie de asta fie şi împotriva voinţei sale ?
Până la urmă e vorba de opţiunea fiecăruia şi dacă nu vrea nici măcar să te asculte atunci chiar ca nu mai ai nimic de făcut. Fugi de acolo. Fă precum ucenicii din Biblie: parafrazez, "în cetăţile în care nu eşti primit nu zăbovi, pleacă de acolo, nu le ajuta cu forţa".