marți, 23 aprilie 2013

Despre oamenii frumoşi

Foarte rar mi s-a întâmplat să aud pe cineva vorbindu-mi despre oamenii frumoşi din jurul lui, şi atâta numai moartea sau o tristeţe foarte mare cu privire la cineva face cumva să se deschidă ochii şi limba şi să se povestească despre cât de bun şi drept şi mai ştiu eu cum e acel individ. Altfel, în starea de viaţă cotidiană omul nu simte nevoia să aducă o vorbă bună despre cineva care este frumos, nu simte nevoia să remarce ceva fain sau ceva care l-a ajutat să ducă o viaţă mai bună - fie ea şi sufletească. În schimb bârfa şi invidia sunt prezente peste tot pe unde ne uităm, sau cel puţin eu asta văd în jurul meu destul de des, poate am eu o problemă cu anturajul. De ce e mai ok să fie rău în loc să fie bine mie îmi scapă, căci nu înţeleg care este beneficiul clevetitorului care aduce veşnic vorba numai despre omul rău şi niciodată despre omul bun. Dacă nu poate vedea frumuseţea din cineva, de ce trebuie să îi evidenţieze urâtul? Nu suntem oare cu toţi un pic urâţi? 

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Bunica și frumusețea

Mă uitam azi la emisiunea Ce se întâmplă doctore de pe ProTv și mă minunam de câte recomandări imbecile se fac acolo. Pe lângă faptul că niciodată nu mi-au plăcut recomandările și cărțile de tipul „cum să”, nu am putut să nu observ contribuția acestei emisiuni - care se dorește un ajutor pentru sănătate - la industria de cosmetice și la pocirea în mod irevocabil a adevăratei frumuseți a omului. În afara săpunului, parfumului și a pastei de dinți, cosmeticele nu sunt cu adevărat necesare pentru nimeni și pentru nimic, căci bunica mea pe vremea ei nu folosea nimic din tonele de maglavais folosite azi pentru orice și cu toate acestea nu s-a plâns niciodată că ar fi mai știu eu cum și că ar avea pielea uscată sau tenul fad. În ziua de azi se inventează tot felul de nevoi și apoi se educă publicul să cumpere ceva care să îi rezolve acea nevoie. Există creme de mâini, de călcâie, de corp, cu exfoliere, cu vitamina Q5, cu coenzima nu știu care, cu vitamina unică sau extract de jojoba. Cu cât denumirea e mai pompoasă cu atât oamenii care vor cumpăra acea cremă vor crede în sinea lor că sunt mai conformiști vis-a-vis de modă, mai bine înfipți în realitatea zilei și cu mult mai moderni decât cei care nu își dau cu nimic. Vedetele de plastic se înghesuie să se expună pe toate mediile și să dea sfaturi de cum reușesc ele să se îngrijească și să se mențină „frumoase”. După ce se stinge camera de luat vederi sau după ce se închide aparatul foto, în intimitate, vedetele nu mai seamănă cu nimic din ceea ce publicului naiv i se prezintă pe post de „așa da”. Publicul este spălat sistematic pe creier, prezentându-i-se constant modelele de comportament (zice-se) modern, acesta uitând se pare destul de repede că părinții și bunicii lui au trăit foarte bine și fără aceste artefacte materiale. Bunica mea era o femeie frumoasă, atât la exterior cât și la interior, iar memoria mea este plină cu amintiri foarte frumoase despre un om normal, simplu, sufletist, care a îmbătrânit frumos și care și-a purtat cu decență și simplitate ridurile și toate cele specifice vârstei ei. Tânără a fost tot timpul în suflet, iar asta s-a văzut în tot ceea ce m-a învățat și în tot timpul în care am interacționat. Nu a fost nevoie să fie perfectă, nu a fost nevoie ca la 60 de ani să arate ca la 35, nu a fost nevoie să se dea cu 2 tone de cremă ca să fie o bunică bună. Frumusețea din vremea bunicii cred că era mai naturală de 1.000 de ori ca frumusețea artificială, fabricată, nenaturală din zilele noastre. Culmea, oamenii nu păreau că tindeau către perfecțiune în acei ani și totuși arătau foarte naturali la orice vârstă, azi în schimb există mii de tratamente și produse ale industriei cosmetice și oamenii arată mai falși și mai plastifiați ca niciodată.