sâmbătă, 26 iunie 2010

26 iunie - ziua drapelului

Oare câţi dintre voi ştiu ca pe data de 26 iunie se sărbătoreşte ziua drapelului nostru? Sunt sigur că dacă ar exista o astfel de zi în State de exemplu, toată ţara ar fi într-o sărbătoare, totul ar fi împodobit şi festivităţile ar curge cu miile. Cel mai important cred că este că americanii dacă ar fi întrebaţi ar şti care este ziua steagului lor. Aşa îmi place să cred, nu ştiu ce surprize ar putea apărea.
Să fim mândrii, astăzi este ziua drapelului României!!
La mulţi ani!

sâmbătă, 19 iunie 2010

Share your.... car

Car-share-ul prinde uşor uşor coaje şi la noi. Ideea e simplă, ai o maşină, mergi la muncă sau unde mergi şi mai iei şi pe altcineva cu tine. Tema a fost dezbătută mai acum o lună - două şi pe la CityFM şi cred că încet dar sigur această idee devine tot mai populară.
Mă gândesc şi eu să mă înscriu... www.cumasina.net

marți, 15 iunie 2010

De pe un blog minunat

Sursa: http://ramurainflorita.blogspot.com/

Cine moare?
Pablo Neruda
Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuinței urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.
Moare câte puțin cine-şi face din televiziune un guru.
Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoții,
acele emoții care învață ochii să strălucească,
oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.
Moare câte puțin cine-şi distruge dragostea;
cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim...
Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi...

Codex Rohonczi

Se are că acum ceva timp a fost găsit acest Codex, scris într-un limbaj care a fost atribuit vechilor daci. Polemicile iscate de descifrarea scrierii au fost şi încă sunt vii, mulţi spun că avem de-a face cu un fals, alţii că este o dovadă irefutabilă a faptului că noi am fost aici încă din veacuri timpurii. Cei mai mulţi dintre istoricii străini aduc în discuţie noile descoperiri arheologice care susţin ipoteza că civilizaţia dacică ar fi fost de fapt leagănul mai multor civilizaţii europene. Culmea, la noi, istoricii români nu fac altceva decât să se certe şi să caute dovezi că lucrurile nu stau deloc aşa, încearcă să trimită în ridicol pe cei care susţin aceste ipoteze. Oare dece nu mă miră. Găsiţi mai multe amănunte pe blogul lui Rafael Udrişte http://rafaeludriste.blogspot.com/, într-un foarte reusit reportaj despre acest subiect.

vineri, 11 iunie 2010

Ce iubesc

- cu siguranţă îl iubesc pe Dumnezeu;
- dimineţile;
- maşinile mici cu putere mare a motorului;
- marea;
- să stau la plaje gol;
- oamenii care fac gesturi de caritate;
- oamenii care nu îi umilesc pe cei din jur când au posibilitatea să o facă;
- iubesc femeia - femeia în viziunea mea este un înger care a fost lăsat pe Pământ pentru fericirea umană, femeia este tot ceea ce Dumnezeu a putut crea mai frumos, este desăvârşirea frumosului însuşi, este cuvântul "diafan" întruchipat, este tot ceea ce a inspirat poeţi şi dramaturgi, este esenţa fiinţei;
- dacă tot sunt la capitolul acesta, pot spune să marile mele amoruri, că dragostea la mine s-a numit de-a lungul vremurilor A, D, O, S, C, M, I, A, D, L, N şi multe altele pe care le-am iubit sau încă le mai iubesc sincer sau pentru care am făcut pasiuni nebune măcar odată în viaţă. Ordinea nu este cea cronologică...
- soarele;
- TVR-ul;
- dreptatea;
- cinstea, onoarea, patriotismul;
- Pepsi şi Adidas;
- atmosfera de dimineaţă, atunci când încet - încet oraşul se trezeşte la viaţă după amorţirea nopţii;
- Ferrari;
- oamenii decenţi, educaţi;
- să fumez pipă;
- internetul;
- discuţiile, dezbaterile, polemicile;
- oraşele vechi;
- orice este vechi;
- vinul şi ţuica - consumate moderat, eventual la o discuţie;
- viaţa la ţară;
- filmele lui Woody Allen, Charlie Chaplin, Stan şi Bran;
- muzica rock; ascult orice fel de muzică în funcţie de starea despirit, dar de fel iubesc rock-ul;
- concediile la 2 Mai şi Vama Veche;
- toate animalele; am o pisicuţă pe nume Ozzie;
- bruneţelele, plinuţele şi pisicoasele;
- îmi place starea de amorezat;
- mirosul de iarbă proaspăt cosită;
- Lucky Strike.

joi, 10 iunie 2010

Ce urăsc

- acumularea total idioată de studii care nu îţi vor folosi la nimic în viaţă;
- oamenii răi, aceia care sunt răi din interior, care fac rău numai pentru a se simţi ei mai valoroşi;
- oamenii care sunt morăcănoşi dimineaţa;
- minciuna;
- nedreptatea;
- furtul;
- indolenţa;
- trădarea;
- urăsc din tot sufletul oamenii duplicitari;
- să fac sport;
- prostul gust care este ridicat la nivel de valoare;
- politica;
- gustul amar;
- alcoolul consumat până la refuz;
- drogatii şi drogurile;
- pudibondiada generalizată care caracterizează societatea actuală;
- bârfa;
- oamenii fără coloană vertebrală, care îşi modofică opinia în funcţie de cine dă mai mult sau de frică;
- laşitatea;
- "bărbaţii adevăraţi";
- maneliştii;
- imbecilii care claxonează în trafic;
- toate specimenele care au fost descrise în Atlasul de Mitocănie Urbană;
- Nike şi Coca Cola;
- urăsc să întârzii;
- gramatica (!!!!!!!) şi chimia;
- maşinile foarte mari;
- iarna;
- B1TV şi OTV;
- că nu am bani să stau 2 luni la Vama Veche & 2 Mai;
- oamenii care îţi fac un cadou şi apoi vor înapoi ceva;
- toţi nenorociţii de interlopi;
- pe cei care cumpără "de la băieţi";
- pe cei care îşi înşeală partenerul;
- tuningul de Dâmboviţa sau Teleorman...;
- fotbalul jucat la noi în ţară, preşedinţii români de cluburi, comentariile atotştiutoare ale tuturor;
- violenţa de orice fel;

luni, 7 iunie 2010

Champions League, Europa League, Formula 1 şi Liga 1

Toate cele de mai sus le veţi putea urmări începând de azi pe postul de televiziune TVR Hunedoara. Dacă nu aveţi aşa ceva la operatorii voştrii de cablu, luaţi legătura cu R.T. poate vă explică ea cum să prindeţi acest post.
Vă urez baftă.

Iată şi ştirea bombă! Nu sexy, doar bombă...

duminică, 6 iunie 2010

Linişte

« ...la a treia treaptă ajung numai sfinţii, cuvioşii şi marii sihaştri întăriţi de harul Duhului Sfânt. Nimeni însă nu poate ajunge aici dacă nu uneşte liniştea cea din afară a naturii înconjurătoare, care este călăuză spre Hristos, cu liniştea interioară a conştiinţei sale. Iar când acestea se unesc, atunci omul simte dor de Dumnezeu, se roagă fără gânduri, îşi stapâneşte imaginaţia şi simţurile, dobândeşte uşor darul lacrimilor şi iubeşte pe toţi oamenii deopotrivă. »

Citat din http://iuliana-koinonia.blogspot.com/


Aşa este, noi ne-am înverşunat cu grutăţile vieţii de zi cu zi, ne-am urât unii pe alţii şi am uitat astfel care ar trebui să fie de fapt ţelul nostru, am uitat pentru ce trăim, pentru ce ar trebui cu adevărat să luptăm.

sâmbătă, 5 iunie 2010

Am reuşit!

În sfârşit am dus la finalizare un plan prin care am reuşit să scap de o hmeră care nu îmi dădea pace de ceva timp. Nu reuşeam să mă las de un joc on-line pe care îl jucam din 2007, pur şi simplu de câte ori am spus că nu mai intru găseam motive să mai arunc o privire. Am pus suflet în ceea ce am făcut acolo, unii dintre colegii de acolo chiar îmi deveniseră prieteni. Amici, e prea mult spus prieten. Aveam nevoie de ceva care să mă extragă şi să mă arunce violent din acest joc. Mai demult, cand încă eram la început l-am invitat pe un amic de-al meu sa vină şi el în joc. Reacţia lui a fost mai mult decât surprinzătoare pentru mine, dar abia acum îl înţeleg. "Eu - spunea, eu sa vin în fotbal manager??? Niciodată, abia am scăpat de hattrick." Apoi mi-a spus cât de greu i-a fost să scape de acest microb care îl cuprinsese şi că a stat 4 ani fără să se mai poată elibera. Nu l-am crezut, dar uitându-mă la sutele de ore petrecute în faţa ecranului magic de calculator şi uitându-mă la imposibilitatea unui alt amic de a face ceea ce fac eu azi, cred că a amicul avut dreptate când nu a acceptat să vină. Abia acum m-am lămurit cu adevărat ceea ce dorea să îmi spună. Acum m-am eliberat şi eu. Norocul meu este că acest joc e plin de oameni care m-au făcut să scriu postarea demai jos. E plin de persoane care au limite foarte strâmte atât la capitolul inteligenţă cât şi la onoare, tăria de carater, obraz, nivel de educaţie. Aşa ca planul meu a fost foarte minuţios, dar se pare că a fost bun. Azi, 5 iunie 2010 am reuşit să mă las de jocul al cărui link nu vi-l voi da. Mentorul meu de joc s-a lăsat şi el acum o perioadă, am simţit că pot şi eu. Simt o pierdere, dar şi o eliberare. Ioane, acum e rândul tău!

Oare?

Mi-am dat azi seama de nişte chestii destul de triste. Mi-am dat seama de ce ni se întâmplă unele necazuri, de ce ca popor păţim numai de rău şi aproape deloc de bine, de ce în loc să fie bine e rău, de ce suntem furaţi de cei de la putere - indiferent că e vorba de ăştia de acum (măcar ei reprezentau o speranţă acum câţiva ani) sau de cei care au fost din '47 încoace. Mi-am dat seama de ce e supărat Mircea Badaea şi de ce minoritatea aia mică care e de valoare nu iese la suprafaţă. Mi-am dat seama care este diferenţa între noi şi alţii.
Concluzia este că merităm ceea ce ni se întâmplă.

Dragoste şi ură

Dragostea este în mod cert arma cu care putem birui pe diavol. Dragostea este înălţătoare, dragostea este cheia pentru mântuire, ne face să plutim, să ne comportăm copilăreşte, să uităm de noi, dragostea este ceea ce unii dintre noi căutăm toată viaţa. Ura este arma răului, este ceea ce ne doboară, ne umileşte, ne striveşte, ne întristează şi ne doboară. Ura este moarte, distrugere, durere şi mizerie.
Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată să iubiţi cu adevărat, nu ştiu dacă v-aţi găsit sau nu persoana alături de care să spuneţi că vă simţiţi împliniti, nu ştiu dacă aţi descoperit dragostea adevărată - indiferent de formele pe care aceasta le poate lua, eros, fileos, nu contează, oricare formă... Eu am avut mai multe persoane pe care credeam că le iubesc cu adevărat, pe care credeam că le ador, erau jumătatea mea şi alături de care credeam că sunt împlinit. Deseori am sfârşit într-o ură groaznică, în silă şi disperţ, în dezamăgire şi tristeţe. Credeam că am trecut de perioada asta în care să mi se întâmple tot felul de anomalii legate de dragoste, dar se pare că cineva acolo sus mă iubeşte şi mă tot testează...

joi, 3 iunie 2010

Scrisoare deschisă către colega mea comunistă laşă

Draga mea colegă,
Mai întâi de toate ţin să îţi mulţumesc pentru asiduitatea cu care îmi urmăreşti blogul. Recunosc, am un stil foarte ciudat de relaţionare cu cei din jurul meu şi am reuşit contraperformanţa de mă certa cu mai totţi cititorii care mai scriau cât de cât o opinie ca răspuns la banalităţile mele, la ideile de multe ori penibile ale unui simplu muritor fără capacităţi intelectuale remarcabile. Aşa cum ai observat, stau prost şi la logică şi la gramatică, e un truism, nu e nevoie de demonstraţie, aşa este, cum spun, ia-o de bună.
Apoi ţin să fac precizarea că toate comentariile pe care le faci anonim vor fi şterse, asta pentru că de obicei îmi respect cele 2 - 3 principii care îmi împlinesc efemera existanţă. Principiile pe care le-am căpătat sunt ca urmare a citirii Sfintei Scripturi, Biblia, care mă învaţă foarte multe lucruri pozitive cu privire la fiinţa umană.
Acum să încerc să îţi explic unele lucruri pe care e evident că nu le înţelegi aşa cum le înţeleg eu, ceea ce nu înseamnă deloc că eu am dreptate şi tu nu, doar că observ că avem viziuni total diferite cu privire la ceea ce unii numesc FIINŢA UMANĂ.
1. Eşti comunistă.
Explicaţie: În loc să îmi răspunzi pe blog despre ceea ce nu înţeleg eu din politica unor oameni cu grave probleme, în loc să îmi arăţi care sunt măsurile alea geniale pe care evident că nu le ştiu, care este planul pe care eu nu îl înţeleg, tu intrii şi pur şi simplu mă ataci la persoană pentru că am o anumită opinie pe care nu mi-o voi schimba şi dacă vei umbla goală. În loc să îmi dovedeşti că eşti superioară, te cobori prin încercări penibile de a mă umili, asta în modalitatea cea mai puţin elegantă, în modalitatea cea mai grosieră pe care o aveai la îndemână. Speram totuşi la o confruntare la un nivel care să fie demn de un dialog între 2 oameni maturi, dar se pare că uneltele avute la îndemână şi folosite de tine sunt exact aceleaşi pe care le foloseşte cu atâta abilitate preşedintele unor români, nu şi al meu (şi aici recunosc că îl admir pentru abilitatea de care dă dovadă în maniularea grosieră a maselor, manipulare din cea mai ordinară dar care se pare că până acum a prins). Nu am avut şansa de o confruntare adevărată, am primit exact ceea ce PDL-ul ştie cel mai bine să facă, să arunce cu căcat, să creeze tensiuni, să instige pentru ca apoi să strige în gura mare "uite, ăsta scuipă pe mine". Tactica de a instiga pe unii împotriva altora, tactica de a scoate în faţă o anumită categorie socială şi a o distruge ca imagine pentru ca ceilalţi să aibă ce critica, este desigur fumată şi cel puţin la mine nu mai dă de mult rezultate. Jegul este dus la rang de politică guvernamentală, mizeria este ridicată la rang de virtute de către cel care ar trebui să fie preşedintele meu. Toate astea se întâmplă pentru ca noi, cetăţenii simplii să nu fim atenţi la contractele umflate cu acte adiţionale pe care camarila politică portocalie le face cu statul nostru. Afaceri dubioase apar zilnic la posturile de ştiri, parlamentari ai puterii sunt sunaţi şi întrebaţi despre moralitatea acestor contracte, iar ei ne zambesc în stilul E.U.. Pâna la urmă fac EXACT CEEA CE AU FĂCUT ŞI CEI PE CARE EI I-AU ACUZAT CĂ FĂCEAU ACELEAŞI LUCRURI!!!!!!! Iar politicienii de până acum, de după revoluţie, nu sunt alţii decât foştii comunişti care s-au "orientat". Deci - ca să concluzionez - dacă comuniştii duceau o politică îndreptată împotriva persoanei, a individului, a cetăţeanului, dacă ei duceau război cu fiinţa umană pe care doreau să o subjuge iar tu faci exact acelaşi lucru, rezultă evident - dintr-o logică simplă - că eşti comunistă.
2. Eşti laşă.
Explicaţie: Nu reuşesc să înţeleg cine îţi imaginezi tu că sunt. Am declarat clar şi răspicat, spun ceea ce spun şi fac ceea ce fac din pură convingere, din principiu, din dorinţa de mă putea declara la ceasul de apoi un om liber. Sunt, am fost şi cu siguranţă că voi fi tot timpul un om liber, iar asta nu mi-o poate lua nimeni. Vreau să mă uit liniştit în oglindă atunci când mă bărbieresc, vreau să nu am nimic să îmi reproşez atunci când voi muri, vreau să le transmit tuturor celor care au murit şi pe care Domnul Dumnezeul meu sper că i-a luat acolo sus la El, că nu au murit în zadar. Măcar un om dacă e liber şi tot nu au murit degeaba. Pentru mine ceea ce au făcut ei acolo pe baricade este de neuitat. La fel cum ceea ce au făcut fraţii bunicului meu care au căzut în război pentru ca eu să pot vorbi româneşte cu tine azi nu va rămâne în zadar. Aşadar, nimic din ceea ce ai putea să îmi iei tu vreodată nu e cu adevărat valoros pentru mine, nu ai nicio putere de a face din mine altceva decât ceea ce sunt. Sunt un om simplu, normal. Tu în schimb dovedeşti o crasă laşitate, dovedeşti că eşti înlănţuită de multe himere, de mulţi diavoli care te împierdică să spui clar şi răspicat ce îţi dictează fiinţa. Refuzi să ai o opinie asumată, refuzi să faci ceea ce dizidenţii adevăraţi făceau în vremuri cu mult mai complicate pentru fiinţa umană decât cele pe care le trăim acum, refuzi să spui clar şi răspicat ceea ce ai de spus, să te uiţi în ochii mei şi să îţi asumi opinia. Nu ai nimic din ceea ce îi caracterizează pe cei care au stat drepţi şi despre care am învăţat la istorie, nu ai nimic din ceea ce i-a făcut mari pe Coposu, Raţiu, Cornea, Mihai I, etc. Nu ai învăţat nimic din ceea ce ei ne-au învăţat. Nu ai nimic care ar putea intra într-o conferinţă a lui Dan Puric. Ai în schimb delaţiunea, împroşcarea cu noroi, ascunderea după perdea, atacul la persoană ca argument ce înlocuieşte de fapt explicaţiile pe care le-ai fi putut da şi pe care se pare că le nu le ai. Eşti un şoricel mărunt într-un mecanism care trebuie să facă ceva indiferent de prejudiciile aduse persoanei, indiferent de umilinţele pe care fiinţa umană trebuie să le îndure numai pentru a vă vedea planul satanist dus la îndeplinire. Eşti o piesă cu un anumit rol într-un angrenaj care crează dizidenţă. Atât. Nu contezi ca fiinţă, ca fiu/fiică a lui Dumnezeu pentru că nu ai dovedit caracteristici ale acestei fiinţe, onoare, verticalism, curaj. Te ascunzi, şi, de acolo, din umbra ungherului din care îmi citeşti blogul arunci cu rahat sperând că nu bănuiesc cine eşti. Pui presiune şi evidenţiezi câteva aspecte pe care ţi le voi explica cu siguranţă mai jos. Faci exact ceea ce făceau oamenii al căror conducător a fost împuşcat cu 900 de gloanţe la 25 decembrie 1989, în ziua de Crăciun (spun asta în ideea în care nu ştii că pe 25 decembrie în fiecare an creştinii sărbătoresc naşterea mântuitorului nostru, Iisus Hristos).
3. Salariul meu.
Explicaţie: Salariul meu este în cuantum egal cu factura de telefon a unui domn deputat PDL pe o lună de zile. Realitatea tv a prezentat acest caz, a prezentat această informaţie şi eu fac trimitere la acea ştire. Exact cât a vorbit acel deputat la telefon o lună de zile, atât ban public consum şi eu pe lună. După cum vezi, pentru a stabili totuşi un dialog cu tine, mă cobor la nivelul tău de argumentare. Desigur, nu mai comentez câţi alţi bani publici a consumat acel individ în luna când a consumat acea sumă de bani NUMAI PE TELEFON. Apoi, eu am un slariu legal, moral, pe care l-am căpătat pe ceea ce am muncit. Pentru banii pe care îi câştig muncesc 8 ore pe zi, timp de 5 zile pe săptămână. Pentru a obţine acest post am urmat cursurile unei facultăţi. Am participat la un concurs pe care l-am câştigat. Salariul meu pe UN AN care este cam 5% din suma pe care a cheltuit-o Elena Udrea pe perdele la Ministerul Turismului ÎNTR-O ZI!!!!!! Dacă vrei pot să mă murdăresc în continuare numai pentru ca tu să te dumireşti. Totuşi nu înţeleg de ce nu poţi tu dormi de salariul meu? Deranjează faptul că sunt în sindicat? Trebuie să aduci în discuţie nişte chestii şi să dai cu noroi? Ai idee dacă ceea ce fac eu este greu sau uşor, dacă sunt bun sau mai puţin bun în ceea ce fac? Să înţeleg că ai o problemă cu cei care vor să lucreze legal în România? Pentru ce mai facem facultăţi, că să avem salariu de 1.000 lei? Ştii tu pe unde am lucrat de ştii că nu ştiu ce înseamnă să trăieşti cu 1.000 lei??? Aaaaaa, înţeleg, dacă nu îi pupi în penis pe cei de la putere - câştigi prea mult, dacă îi pupi - primeşti contracte de milioane de euro cu statul. Simplu. Pe ăla care a muncit să ajungă undeva, care nu are pile, care nu e adus pe ochi frumoşi, care se zbate să o ducă mai bine aici decât să plece din ceea ce ne oferă PDL, îl faci lucrător la gheretă. Pe Boureanu, Udrea şi alţii ca ei care au afaceri cu statul nostru, nu îi faci nicicum, ei sunt cei neânţeleşi, care uite ce primesc din partea poporului nerecunoscător. Jegul ce te caraterizează, sila ce mi-o produci şi dezamăgirea că în acest popor sunt foarte mulţi ca tine, mă fac să spun că în momentul de faţă românii nu mai au nicio şansă să nu devină precum unele state africane în care statul nu există de fapt, ci o şleată de îmbogăţiţi şi de profitori pe spatele celor care nu au mai rămas cu nimic altceva decât cu demnitatea. Nu mai e speranţă, nu mai e nimic. Şansa a trecut, statul practic a dispărut. Oamenii privesc resemnaţi la ceea ce li se întâmplă. Ar reacţiona, dar sunt şantajaţi de mafie şi nu au puterea de a lupta cu aceasta. Eu acum mi-am explicat foarte clar de ce comunismul a căpătat forme monstruoase în România, de ce i-am îngrozit până şi pe ruşi, de ce i-am făcut pe nazişti să pară copii de mingi pe lângă aparatul comunist de instaurat frica. De atunci până acum nu s-a schimbat nimic, aparatul iată că mai funcţionează. Iar oamenii nu au învăţat nimic din ceea ce li s-a întâmplat, au plecat capul şi îşi aşteaptă parastasul...
Cam aşa stau lucrurile draga mea colegă care lucrezi la un etaj mai sus de ghereta mea, chiar în faţa mea...

miercuri, 2 iunie 2010

CTP

Un om cu o claritate a ideii care m-a facut de multe ori să îmi arăt admiraţia, un om cu care nu am fost de acord de fiecare dată, un om care practică modestia ca şi virtute, un om care şi-a păstrat ceea ce foarte puţini oameni au păstrat, demnitatea.
Acesta este Cristian Tudor Popescu în viziunea mea.
Iată cum sintetiza domnia sa situaţia la zi...

Gandul/ 26 mai 2010

Dacă ar fi fost numai foamea, deşi învăţasem bine ce înseamnă să mănânci ceai cu ce ai, n-aş fi ieşit în stradă în decembrie ’89. Dacă ar fi fost numai frigul, l-aş fi îndurat în continuare. În întuneric pot sta ore în şir. Ceea ce m-a scos din minţi a fost imaginea perpetuă a lui Ceauşescu vorbind pe ecranul televizorului alb-negru Temp 6 al maică-mii. De mult nu mai auzeam ce spune. Ascultam doar hârâitul vocii, ca pe un mârâit de animal.

La fel mi s-a întâmplat marţi noaptea cu Traian Băsescu. Minute în şir n-am perceput niciun cuvânt – nu-i vedeam decât rânjetul de deschidere al discursului şi nu-i auzeam decât vocea, ironică, cinică, ameninţătoare, inventând în fiecare clipă justificări pentru mizeria şi frica din ţară. M-am cuplat brusc când l-am auzit spunând: “Eu nu am ce să pierd”. Acum sunt calm şi pot să analizez propoziţia asta, atunci, pe loc, cred că am înjurat înspăimântător. Deci, dl. preşedinte al tuturor românilor nu are ce pierde. Corect. E plantat la Cotroceni până în 2014. Progeniturii sale EBA nu i se va tăia 25% din fondul pentru cosmetice şi pantofi. Cealaltă e bine aranjată din “vânzări anterioare“. Ceva îmi spune că Elena Udrea nu va ajunge să-şi câştige existenţa tricotând sau dând cu mopul. Şi atunci, ce să piardă dl. preşedinte? Că România ar putea ajunge un haos violent, în care să fie devastate magazine, bănci, administraţii financiare, în care oamenii să-şi dea în cap unii altora pentru o bucată de pâine, ce-l priveşte pe dl. Băsescu? (Aici, dl. preşedinte ar replica, probabil, numindu-mă din nou “propovăduitor al Apocalipsei“, ca astă-toamnă înainte de vot, când zicea că România n-are treabă cu criza.) Ori acceptaţi să strângeţi cureaua până la leşin, ori, dacă nu, o să fie şi mai rău. Alegerea dumneavoastră. Eu n-am ce pierde.

Da? Păi, atunci, de ce nu mai faceţi un referendum, dragostea dvs., ca ăla pentru împuţinarea parlamentarilor cu care aţi câştigat alegerile? De ce nu vă întoarceţi la popor ca să întrebaţi: Vreţi salarii cu 25% mai mici pentru bugetari? Vreţi pensii mai mici cu 15% pentru pensionari? Nu mai doriţi încă un rezultat de peste 80% care să cereţi a fi aplicat de îndată?

Vorbeşte dl. Băsescu de cancerul din buget. Că peste 60% din buget se duce pe salarii şi pensii. Alaltăieri aflase cifrele astea, de la servicii? Le-a spus românilor acum câteva luni că, dacă va fi ales preşedinte, va tăia pensiile şi salariile, că altă cale nu există? Păi, nu, d-sa repeta la nemurire că desfiinţarea unei camere a Parlamentului e cheia redresării României. Şi, ce-i drept, s-au găsit destui buimaci care să-l creadă.

Nu vorbeşte însă dl. Băsescu de cancerul din PDL. De camarila zâmbăreaţă şi prosperă, adunată ciorchine în jurul manikinului Boc, adusă şi menţinută la putere numai de dl. Băsescu, care a ajuns să o concureze la corupţie pe campioana PSD. Şi Videanu, şi Berceanu, şi Udrea ar surâde şi ar răspunde într-un glas, într-o remarcabilă unitate de viziune cu dl. preşedinte: “Nici noi n-avem ce pierde.” Udrea vrea acum despărţirea politicii de afaceri pentru membrii PDL. Acum! După ani de zile în care s-au îmbuibat din banii statului. Acum, când trebuie prostiţi în mod solidar pensionarii, că se sacrifică şi miliardarii. Până ieri nu era nicio problemă la umflat contracte cu statul cu toptanul. Iar dl. Băsescu nu poate decât să spere că “nu vor fi aplicate standarde duble în procesul de restructurare”, adică să fie jupuiţi amărâţii fără protecţie politică şi să huzurească în continuare amicii PDL…

“Trebuie să înţelegem că nu mai (s.m.) merge cu minciuna”, mai spune dl. preşedinte. Deci, până acum a mers. Oare de ce? Este exact tipul de frază pe care a rostit-o Ion Iliescu periodic, ani în şir, ca să dea impresia că muştruluieşte baronii PSD: “Aşa nu mai merge, tovarăşi”.

Şi ce se va întâmpla dacă “există o opoziţie insuportabilă, o presiune socială insuportabilă”? “Sigur că nimeni nu poate deveni duşmanul propriului popor. Şi nu avem decât să nu realizăm cele ce ne-am angajat”. Deci, dl. preşedinte e gata să renunţe la tăierile de cheltuieli, să împingă România în mod conştient pe un drum şi mai rău, dar că guvernul Boc ar trebui să plece nici nu concepe. Ca să nu mai vorbim de propria-i demisie. Spre deosebire de sutele de mii de români cărora nu le va mai rămâne decât să se uite noaptea la televizor, dl. preşedinte nu va ajunge şomer, deşi d-sa anunţă că “am toată noaptea la dispoziţie”.

Nu-mi mai rămâne să spun decât că nici eu nu am nimic de pierdut. Dacă n-o să mai am bani de benzină pentru Dacie, o să merg cu metroul sau pe jos. Dacă n-o să mai pot plăti ca să joc tenis, o să alerg prin parc. Dacă n-o să-mi mai pot cumpăra dvd-uri, o să mă duc, ca pe vremuri, la Cinematecă. Sunt gata să trăiesc din nou la nivelul de viaţă pe care îl aveam în 1989, nu mi-am pierdut antrenamentul. Cu o singură condiţie, aceeaşi care îmi intrase în cap şi pe atunci, când mă uitam la televizor.

Cristian Tudor Popescu

Sursa: http://www.gandul.info/puterea-gandului/eu-nu-am-ce-pierde-6180734?p=1

Iubirea

Stăteam şi mă uitam zilele astea la ceea ce se întâmplă cu noi toţi românii. Mă uitam şi mă îngrozem, căci unii dintre cei care se declarau mari fani ai PDL înainte de alegeri acum se dau loviţi, îmi aruncă un "ce bă, cu alţii ne era mai bine" şi apoi schimbă subiectul... Culmea, cei care erau cei mai mari susţinători, acum sunt cei care blesteamă cel mai tare. Mi-am pus întrebarea "oare pe oamenii ăştia îi mai iubeşte cineva"? Oare se mai gândeşte cineva că poate printre membrii PDL sunt şi oameni cumsecade? Interesant este că mai toţi cunoscuţii mei - inclusiv cei care înainte susţineau oarecum PDL - înjură de mama focului pe toţi PDL-iştii la fiecare 10 minute. Mă gândesc oare cum ar arăta acum un sondaj de opinie, oare ce ne-ar releva un astfel de instrument de testare a nervozităţii şi urii pe care o simţim. Cred că pe aceşti oameni nu îi mai iubeşte nimeni. Nimeni nu îi mai are la ficat - cum se zice, nimeni nu îi mai suferă, nu îi mai vrea la tv, nu mai doreşte să le audă minciunile pe care le blamau atâta la ceilaţi. E clar că şi ei sunt exact ca toţi cei care au fost până acum, e clar că nu diferă cu nimic de cei pe care îi acuză de furtişaguri... Ceea ce e mai trist este că în supărarea lor tot mai mulţi oameni le roagă de rău, îi blesteamă pe ei şi pe familiile lor, pe copiii lor, pe fraţii şi surorile lor, pe părinţii care i-au făcut. Oare ce vină au aceştia, nu reuşesc să mă dumiresc. Mă bucur pentru mine că încă am puterea să nu blestem şi eu, că încă mai pot găsi urme de umanitate în unii PDL-işti, că încă mai găsesc resursele pentru compasiune. Cred că oamenii puterii ar trebui să meargă la biserică şi să se roage pentru iertarea păcatelor lor, cred ca ura poporului - ăla pe care l-am întâlnit eu zi de zi - este ajunsă la cote paroxistice. Şi asta din păcate nu o pot schimba, indiferent ce presiuni ar face, indiferent pe cine ar da afară, indiferent ce metode de constrângere ar folosi. Vor invinge fizicul, dar rezistenţa OMULUI va râmăne, vor subjuga carnea, dar asta nu va schimba cu nimic ura. Oare care ar mai fi în acest caz dferenţa între ei şi comuniştii pe care pretind că îi urăsc atâta???? Nu am mai văzut atâta ură şi blestem din 1989, atâta plânset şi durere în sufletele oamenilor, atâta presiune psihică pe unii dintre cunoscuţii mei. Culmea, ei, politicienii de după 1989 au venit şi au spus că vor deveni exact opusul a ceea ce au reuşit cu adevărat să devină. Au promis raiul dar ne-au dus în infern. S-au dat îngeri dar de fapt sunt demoni. Au promis demnitate dar de fapt ne-au adus umilinţă. Pentru asta nimeni nu îi mai iubeşte. Nimeni...

marți, 1 iunie 2010

Polonia - România 1 - 0

Polonia este o ţară din estul europei. Ea a dat o mare personalitate a secolului XX, aş numi numai pe Papa Ioan Paul al II-lea. Ea, Polonia, a stat în picioare atunci când a negociat aderarea la UE. Polonia a stat de fel drept, în picioare, ori de câte ori s-a pus această problemă în istoria sa. Polonia e dată de exemplu de câte un politician care rămâne fără argumente la vre-o emisiune pe Antena 3.
În Polonia de fel oamenii au coaie. Adică au onoare. Adică nu se lasă prea călcaţi în picioarele unora - de fel. În Polonia oamenii ies în stradă pentru un principiu. Oamenii din Polonia sunt - de fel - fiinţe care nu acceptă aşa uşor chestii care le limitează fiinţa, sunt oameni care nu acceptă să le fie încălcată conştiinţa, sunt oameni care în România ar fi fost dizidenţi, oameni care nu doresc să trăiască în frică şi care nu ar ceda în veci la presiunile directorului. Polonezii spun clar şi răspicat ceea ce gândesc, ei nu se ascund în faţa sefului şi nu îl linguşesc pe acesta. Polonezii - într-o situaţie asemănătoare - ar bloca Polonia.
Neam de neamul lor polonezii nu ar accepta ca Guvernul să le ia demnitatea şi să le ofere în schimb furt din bugetul de stat, furt executat cu toate actele care să îi apere pe hoţi de rigorile legii. În veci polonezii au ar accepta să se facă în ţara lor autostradă cu 80 de milioane de euro, în veci nu ar accepta să îi zâmbească maliţios madam Udrea, în veci nu ar accepta compromisul.
Pentru că la noi totul e pe dos, consider că Polonia are unu la zero în meciul direct cu România.

România

Pentru ceea ce cred voi lupta până la capăt!
De exemplu, cred în Dumnezeu şi nu voi permite nimănui să denigreze pe de Domnul Dumnezeul meu.
Cred în dreptate şi voi fi un neobosit luptător pentru dreptate!
Sper totuşi ca acest popor să se trezească şi să lupte - încă odată - pentru demnitatea de a nu mai fi furat, pentru demnitatea de a trăi decent dacă munceşte decent, pentru libertatea sa de a ridica cultura acolo unde îi este locul, pentru minimizarea prost-gustului şi a manelismului, pentru siguranţă şi dreptate.
Şi comuniştii se credeau indestructibili, de neîndepărtat. Din păcate au avut dreptate. Dacă sunteţi luptători anticomunişti, nu abandonaţi lupta. Ea nu s-a oprit - aşa cum în mod naiv credeam eu până mai deunăzi - odată cu Revoluţia.
Există şi alte soluţii.
Pe domniile voastre se fac experimente sociale la scară naţională!
Nu abandonaţi lupta!!!!!