vineri, 29 aprilie 2011

On topic of the day

Dacă tot sunt în perioada de enumerări, să încercăm să vedem care este scara de titluri nobiliare, titluri așa cum ni le prezintă wikipedia, care a fost și sursa mea de inspirație. Ăl mai de jos este baronul. Ăsta era un soi de moșier (asemănător cu boierul mic de pe la noi) care avea pământuri de care dispunea după bunul plac. Apoi e vicontele care este un titlu intermediar între baron și conte. Ăsta ar fi un soi de baron mai cunoscut, cu moșii ceva mai măricele (hai să îi spunem un boier plin de la noi - comparațiile îmi aparțin). Apoi contele. Ăsta cică ar putea avea acest titlu numai dacă ar deține o mică regiune pe care să o controleze, fie în proietate fie ca influență. Acum îmi explic mai profund cum e cu Contele de Monte Cristo, care se pare că deținea insula cu același nume, nu? Un titlu mai puțin cunoscut este acela de margraf, care este echivalentul contelui numai că provincia lui este la granița imperiului sau regatului și a fost acordat cu prisosință în provinciile germane. În celelalte provincii vest europene, margraful este echivalat de marchiz. Erau superiori contelui căci aveau și sarcini militare care implicau integritatea teritoriului. Apoi este ducele, care este imediat inferior prințului și superior marchizului. În Germania (de azi) ducele era conducătorul oștii și era ales din rândul nobilimii dintre cei care aveau ceva experiență militară. Ducele este și el stăpân de regiune (o regiune mai mare, un județ sau două să presupunem), stăpân de ducat. Apoi urmează câteva tituluri jure sanguinis, cum ar fi: în Spania există titlul de infante care reprezintă odrasle ale regelui sau împăratului care nu sunt în line imediat următori pentru tron. În celelalte monarhii se trece de la duce direct la prinț. Apoi urmează prințul care este moștenitorul tronului. În Austria se oferea și titlul de arhiduce, care era undeva între rege și prinț, probabil că aici arhiducele este următorul la tron, iar în Rusia acest titlu poartă numele de mare duce. Apoi este regele, cel care conduce o țară (așa cum o percepem noi azi, în trecut erau mai degrabă confederații de regiuni) și împărat, care conduce un imperiu. Desigur, există și variantele feminine ale acestor titluri: baroneasă, vicontesă, contesă, marchiză, ducesă, infantă, prințesă, arhiducesă, regină, împărăteasă, dar organizarea socială vestică a timpurilor respective (din care se trag aceste tutluri) le menționează pe doamne ca și soții ale omologilor lor masculini. Memoria mea nu aduce spre descoperire în aceste momente o mare propietăreasă, o mare politiciană ale secolelor trecute care să fi obținut ea prin forțele ei aceste titluri. Ele s-au căsătorit cu x sau y care avea titlul și dacă a rămas văduvă a păstrat munele, titlul și averea. Nu sunt misogin, dacă știți altceva vă rog să interveniți.

Garajul meu

Nu ştiu dacă îmi voi putea lua vreodată măcar una din astea, dar iata cam cum ar arăta garajul ideal în opţiunea mea actuală: Lancia Delta Integrale HF, Subaru Impreza STI, Mercedes G Clase, Saab 9 - 3 Aero, Land Rover Discovery 3, Renault Alpine, Toyota Avensis, Audi Quatro, Toyota Land Cruiser, orice Ferrari, Pontiac GTO The Judge, Ac Cobra, Audi R8, Renault Clio V6.Link

joi, 28 aprilie 2011

Ciori şi Mira

Ciori e neagră tuci şi poartă la gât o zgardă roşie antipurici. Este tare vorbitoare şi îţi răspunde cu un mieunat la fiecare cuvânt pe care i-l adresezi. Este foarte prietenoasă şi nu pierde niciun motiv de mângâiere care i se adresează. Uneori se dă cu burtica în sus pentru a primi binemeritatele gâdilături şi alintări. Îi place să se dea cu blana prin praf zi de zi şi face cum face şi tot curată se prezintă la o adică. E simpatică foc când stă pe coadă şi urmăreşte vrăbiuţele, uneori ploscăie de poftă de ceva cărniţă de porumbel sau vrăbiuţă.

Mira este ca şi pisica noastră. Este gri vărgată şi are un obicei rar întâlnit la o pisică, dacă o mângâi te linge cu limbuţa ei aspră pe mână. Ştie cine o iubeşte mai mult şi mai puţin şi caută prezenţa simpaticilor. Iarna, când afară este frig, toarce de ţi se face somn dacă nu ai experienţă... Stă şi urmăreşte uneori oamenii care trec pe lângă ea şi niciodată nu refuză alintul. Se zice că unele pisici sunt atât de răsfăţate că nu te lasă să le gudureşti decât atunci când vor ele. Astea 2 pisici sunt excepţia care ar confirma regula. Are locurile ei în care doarme şi pare că se supără dacă nu este lăsată să dormiteze leneşă în acestea. Înţelege când se face timpul de ieşit şi eu de exemplu nu am mari probleme cu ea la capitolul comunicare.

Singura problemă în acest adevărat Feng Shui este că cele 2 pisicuţe nu prea se înţeleg cu împărţirea teritoriului. În rarele ocazii când se întâlnesc îşi aruncă priviri războinice una alteia şi nu par a găsi resursele unei colocuiri. Asta e, fiecare are locul ei, atât în spaţiu cât şi în sufletele noastre.

miercuri, 27 aprilie 2011

Exerciţiu de imaginaţie

Presupunem că ai jucat la loto şi tocmai ai câştigat 7 milioane de euro. Ce faci cu banii? Eu de exemplu aş face următoarele: bilete dus - întors până în Caraibe unde voi petrece cel puţin 3 săptămâni la plajă în fundul gol; voi deschide un service auto unde voi încerca să le ofer angajaţilor salarii decente; voi deschide un lanţ de spălătorii auto cu preţuri accesibile oricui; voi cumpăra multe Sandero pe care le-aş face cadou tuturor din familia mea care nu au maşină şi vor aşa ceva, sau oricum, le-aş lua tuturor ceva de 6 - 7.000 de euro; desigur, mi-aş cumpăra o gospodărie undeva la curte în afara oraşului clar, unde ar dispune de teren de tenis şi sală de snooker!!!!; din banii care îmi vin lunar pe post de dobândă voi încerca să ofer o parte celor care au nevoie de operaţii pentru a salva viaţa lor. Ştiu câţiva oameni care au murit pentru că nu au avut bani de operaţii aşa cum au alţii; probabil că mi-aş deschide un centru de găzduire al oamenilor fără adăpost; probabil că voi deschide un centru de găzduire a animalelor fără stăpân şi voi încerca plasarea lor către oameni cu suflet mare; sunt 99% convins că mi-aş cumpăra nişte maşini tari, voi face cât de curând un topic în care voi prezenta maşinile ideale din garajul meu; voi lua licenţă de pilot şi mă voi înscrie în Campionatul Naţional de Raliuri. 99% aş alerga cu un Subaru Impreza STI, dar la început aş rula cu o maşină mai cuminte să mă obişnuiesc; voi cumpăra o casă în localitatea 2 Mai; voi face terenuri de sport, în special de tenis; voi face clubul de nudişti... clubul de nudişti (voi povesti la un moment dat cum ar trebui să arate). Cam aşa mi s-ar schimba mie viaţa...

marți, 26 aprilie 2011

2 nedreptăți și-un lucru bun

Cam astea ar fi constatările acestui Paște, că s-au produs 2 nedreptăți și apoi s-a întâmplat un lucru bun. Prima nedreptate ar fi că Narcis Ianău, puștiul care ar fi trebuit să câștige concursul ăla pe pro tv, nu a câștigat. Acum îmi aduceam aminte că și la englezi a fost o astfel de nedreptate, căci Susan Boyle nu a câștigat și am înțeles că și la ei a câștigat un rapper sau așa ceva. Nu am înțeles sub nicio formă de ce să reciți câteva versuri mai sacadat așa și să te îmbraci fistichiu este un talent în detrimentul unei interpretări absolut unice a unor arii din opere, dar asta este, poporul nu are inteligență nici la noi nici la ei... Nedrept este că puștiul ăla care se haolea de te lua depresia a câștigat banii ăia până la urmă. Știu cel puțin 2 povești care sunt cu mult mai tragice decât povestea unuia care rămâne orfan dar care are apartament și toate cele necesre lăsate de părinții lui. Pe mine nu m-a impresionat povestea lui, puteți să îmi spuneți inimă de piatră. A doua nedreptate ar fi că dinamo a bătut pe Steaua care a cam dominat partida în mare măsură exact ca în tur. Steaua a domniat iar dinamo a câștigat... Eram sigur că va bate, am ghicit și scorul corect, am greșit numai marcatorul. Eu spuneam că va înscrie Moți și a înscris Torje. Pe dinamoviști - pe jucători mă refer - i-a filmat mai toată lumea cum aruncau torțe și alte artefacte ale violenței de pe stadioane, propiilor suporteri. Un gest incalificabil, lipsit de onoare, iresponsabil în ideea în care imbecilismul unor suporteri poate genera cât de curând victime umane așa cum a generat și în alte locuri unde s-a încurajat violența. Dinamoviștii au demonstrat astfel că sunt de fapt niște găinari de drept comun, infractori care se ocupă cu traficul de mașini furate și alte asemenea îndeletniciri pe care nu cred că le are Messi sau ce fotbalist mai vreți voi de pe afară... Dinamoviștii de fapt nu mi s-au părut că excelează la acest capitol - al onoarei, deseori fiind puși în situații pe care eu le consider cel puțin ridicole dar în care ei se copmportau deloc elegant. Când eram pici exista și expresia „asta e dinamo” cu referire exact la acest aspect. De suferit nu va avea nimeni de suferit, vă garantez. Retardatul ăla de i-a rupt (aproape) picioarele unui cameraman TVR a scăpat cu mustrare sau așa ceva, avea bani căcălau și și-a luat un avocat care a spus vrute și nevrute și deși era evident că l-a pocnit pe omul ăla cu lanțul peste picioare nu a pățit nimic. La fel nu a pățit nimic nici retardatul care a lovit un jandarm la Cluj cu o cărămidă în față de a rămas omul ăla distrus pe viață. Mizerabilă meserie, decât să devin vreodată avocat mai bine prefer să lucrez la salubritatea orașului sau să curăț veceuri publice. Avocat este una din meseriile pe care nu le-aș face nici pentru un salariu de 1.000.000.000 euro pe zi. În fine. Am înțeles că totul depinde de ceea ce scriu observatorii în foaia de observație, iar eu dau scris azi că nu vor consemna nimic. Cei mai mulți oameni din federație și de pe unde e nevoie, sunt dinamoviși, iar ei au la mână pe mulți alți oameni care nu vor da în veci ceva sancțiune clubului dinamo. Mai mult, azi a fost amendat clubul Steaua pentru fumigenele aruncate suporterilor de JUCĂTORII de la dinamo, QED. Lucrul bun este acela că învinșii din aceste 2 nedreptăți sunt de fapt câștigătorii morali ai chestiilor în care au fost implicați. Oricine a văzut că Narcis a fost de fapt cel mai bun și că indiferent câți rapperi și-au susținut recitatorul sau de câți oameni au pișat ochii la povestea tristă (ce-i drept) spusă meșteșugit de un om fără niciun talent, el merita să câștige având un talent unic într-o generație zic eu. Oricine a văzut jocul bun al Stelei, onoarea din declarațiile patronului și modul elegant în care au pierdut. Infatuarea și nasul ridicat nu sunt prezente la steliști și asta mă face mândru că sunt stelist. Steliștii adevărați știu să piardă chiar dacă le este foarte greu să accepte că partida se prelungește până dă Napoli gol sau când niște infractori de drept comun îi bat - cu noroc - la fotbal fără să joace nimic. A, by the way, eu sunt din acea categorie care îl sprijină pe Gheorghe Becali la conducerea clubului. Consider că maimuțele grăitoare care nu pot gândi mai mult de ceea ce scrie pe o hârtie care le se pune în față au de fapt niște interese foarte bine conturate și nu au dreptate absolut deloc în nimic din ceea ce susțin. De fapt, cred că dacă merge cineva și întreabă un retard din ăsta de ce strigă „gigi pleacă” pariez că habar nu are... Așadar, lucrul bun este că deși faptic nu sunt câștigători, în morală și inimile tuturor ei sunt câștigătorii adevărați.

luni, 25 aprilie 2011

Lectura și călătoriile

Dacă citești la întâmplare 1.000 de CV-uri, în 990 sau mai multe dintre ele vei găsi inevitabil la capitolul hobby 2 încrisuri care par universale, care sunt absolut peste tot prezente în preocupările extra-muncă: călătoriile și lectura. Tururor le plac călătoriile. Asta aș putea să înțeleg, căci cred că marii majorități ne place să cutreierăm cărări, să mergem cu mașina și alte asemenea îndeletniciri, dar îmi este greu să accept că chiar tuturor le place să călătorească. Mie de exemplu nu îmi place la nebunie, mai deloc aș putea spune, deseori am refuzat plimbări mai lungi sau mai scurte. De citit însă mă îndoiesc că citesc chiar așa de mulți cum spun. Am făcut un test simplu odată. Cineva declara că pasiunea sa este cititul, moment în care i-am cerut să îmi recomande 3 - 4 tituluri din ceea ce citise în ultima perioadă. Roșie la față mi-a recomandat poeziile lui Eminescu, Baltagul și încă vre-o 2 titluri arhicunoscute. Deci nu prea citea. Aș că, dacă vă aflați în ipostaza de a conduce un interviu de angajare sau ceva de genul și citiți in CV că oamenii ar sta numai pe drumuri și ar citi non stop, luați aminte că aceia nu au neapărat vre-un hobby, ci scriu asta că așa ceva le vine în minte brusc, ca un șablon implementat bine în conștiința publică.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Paște fericit

Paște fericit tuturor. Unii spun sărbători fericite, dar nu știu la ce sărbători se referă, că este numai una, învierea domnului nostru Iisus Hristos. În fine. Vă doresc un paște fericit și liniștit alături de cei dragi.

vineri, 22 aprilie 2011

Despre iertare

Azi mai mult decât în orice altă zi avem exemplul şi îndemnul să iertăm tot ceea ce este de iertat. Azi, lecţiile şi învăţăturile pe care ar trebui să ni le însuşim sunt sute, mii, sunt la îndemâna oricui. Iertăm aşa cum şi noi dorim să fim iertaţi, aşa ne învaţă zi de zi rugăciunea de căpătâi a creştinismului, Tatăl Nostru. Dacă Iisus şi-a ispăşit temporar viaţa Sa cu cuvintele "iartă-i Tată căci nu ştiu ce fac", aşa şi noi ar trebui să găsim astăzi - mai mult decât în orice altă zi - puterea de a ierta. Chiar şi la spovedit şi la împărtăşit când mergem, preotul ne cere să iertăm pe cei care ne-au greşit. Am văzut oameni distruşi pentru că nu au iertat, am văzut oameni care au avut mult mai mult de pierdut pentru că au ţinut trufia lor mai sus ca iertarea, oameni care s-au pierdut pe ei astfel. Am simţit uneori şi eu bucuria iertării, am trecut peste micile greşeli pe care eu credeam că ceilalţi le fac faţă de mine. Dar nu găsesc resursele să iert nişte oameni care au greşit mai mult (în opinia mea), care au oferit sufletului meu multă amărăciune şi tristeţe. Deşi mi-aş dori să găsesc fie şi o fărâmă din puterea Domnului atunci când era pe cruce, deşi mi-aş dori să şterg cu buretele - cum se zice - şi să merg mai departe cu bucurie, nu găsesc totuşi resursele de a face aşa ceva. Stau şi contemplu abulic tristeţea şi durerea, jurând-umi ură veşnică faţă de "greşiţii" mei. Nu doresc răzbunare, dreptate sau lumină (la ei... sau la mine...), ci doar ură neagră asupra acelor suflete care probabil că tot din trufia ce acum mă încearcă şi pe mine au zgâriat armonia ce părea a ne oferi grădina sa spre locuire veşnică. Ură. Atât doresc, a-mi putea permite, să îi urăsc din toţi rărunchii mei aşa cum ei mă urăsc pe mine. Oare cum au reuşit unii a-i ierta pe schingiuitorii lor când eu nu pot şterge un simplu "scuipat" sau o ocară zisă aiurea? Cum de au putut ei şi eu nu? Chiar dacă am încercat a mă minţi şi să îmi spun în barbă că i-am iertat, în sufletul meu de fapt nu i-am iertat. Nu. Nu am putut. Şi asta îmi face ca ura să fie foarte greu de suportat, căci pe de o parte este ura care este neagră pe sufletul meu iar pe de altă parte este incapacitatea mea de a ierta, incapacitatea de a respecta cuvântul lăsat moştenire de către Domnul, învăţătura sa simplă care m-ar putea duce la smerenie şi în cele din urmă la mântuire. Neputinţa mea de a-i înţelege pe aceşti oameni mă trage în jos acolo unde - cred eu, dar nu pot fi deloc obiectiv - stau aceşti oameni. Faptul că ei aruncă cu noroi iar eu nu le pot întoarce şi celălalt obraz mă aruncă în exact categoria lor, nu mă diferenţiază cu nimic întru lupta binelui, întru împlinirea poruncilor divine, întru mântuire. Dumnezeu l-a încercat pe Iov cu sute de cazne iar acesta, oricât de jos a căzut, a rămas credincios, s-a scuturat şi a slăvit în continuare pe Domnul. Să fie oare aceste încercări de milostenie pe care ar trebui să le fac (şi nu le fac) încercări pe care bunul Dumnezeu mi le trimite în a testa "bunătatea" mea (probabil că fiecare dintre noi considerăm despre sine că suntem buni şi că ceea ce facem este bun şi demn de urmat)? Care va fi oare soarta mea în ideea în care nu voi reuşi să iert pe anumiţi oameni de ceea ce au făcut greşit? Până la urmă nu mi-au omorât nimic, nu mi-au afectat viaţa, sănătatea, raţiunea. Doar că au stricat - eu zic că ei, ei zic că eu - armonia ce domnea odată, homeostazia - dacă mi este permisă paralela cu organismul viu - unor zile, luni, ani, din mândria şi orgoliul nostru s-a născut ura deşi există dovezi irefutabile că odată a domnit dragostea, armonia, voia bună şi zâmbetul. Atât au făcut.


Mic mai sunt. Mic de tot. Mic mic mic.

miercuri, 20 aprilie 2011

Bunătatea condiționată

Frumos. Vine Paștele. Vin sărbătorile de primăvară. Vine ocazia unei frumoase sărbători creștinești care este încărcată de extraordinar de multe învățături, de o filosofie profundă de viață și de foarte foarte multe ocazii de a reînnoi speranța care uneori pare a ne părăsi. Cine crede în Mine va avea viață veșnică - așa ne spune mântuitorul care a venit pe Pământ pentru a lua asupra sa păcatele noastre. Păcate care au ontinuat a fi făcute și după venirea Sa. Adică, și astăzi oamenii păcătuiesc zi de zi. Deși inițial intenția de a fi mai buni pe care o afișează unii oameni în Săptămâna Mare este de lăudat, la o cercetare mai atentă a faptelor constatăm cu oarecare tristețe că ea de fapt este o acceptare a păcatului ca stil de viață. Adică, de 2 zile cunoscuți de-ai mei îmi spun ceva de genul: „e, ți-aș spune eu vre-o două, dar e Săptămâna Mare” sau „nu pot face x sau y (elemente evidente ale păcatului) căci e Săptămâna Mare”. Ei abia așteaptă a nu mai simți prezența lui Iisus pentru a se dezlănțui în păcat, abia așteaptă să „nu îi mai vadă nimeni” pentru a fi așa cum sunt ei zi de zi, adică bârfitori, clevetitori, nedrepți, agresivi, etc. Acum, nu vreau sa pozez în mai știu eu ce sfânt și să vin în fața voastră să spun că eu nu fac așa ceva, că nu încerc a primi cumva altfel lumina de la Dumnezeu, că nu încerc să fiu mai bun, mai corect, mai ponderat. Și eu fac la fel ca ei, dar asta pe mine mă doare. Adică de ce încerc să fac astfel numai în această perioadă, de ce „lupt” pentru bine cu aceste arme numai în această săptămână? Aș putea să încerc să fiu mai blând și pe 22 iunie de exemplu. Nu, atunci sunt mai blând că e ziua mea. În altă zi, pe 14 octombrie de exemplu? Pe 27 mai sau în orice altă zi din asta... Acum, nu contest că este vorba și de un ajutor divin pe care Dumnezeu în bunătatea lui imăsurabilă ni-l face prin aceea că ne trimite un gând bun, ne trimite inspirația de a face bine și a iubi mai mult ca în alte zile. Sper numai că voi reuși să deschid ochii și că voi învăța din spiritul Crăciunului și al Paștelui și că voi folosi învățăturile acestor preaminunate sărbători și în timpul anului așa cum ne învață Dumnezeu. Sper ca de azi să fiu mai bun, mai înțelegător, mai înțelept, mai cumpătat și mai docil. Sper să îmi demonstrez mie că sunt un om bun, iar aceasta este cel mai greu de obținut, căci sunt foarte exigent când vine vorba de propia-mi persoană. Dacă anul acesta voi deveni mai bun sau mai docil, asta se va datora exact acesui gând pe care îl am acum, cum că oamenii sunt mai buni numai la sărbători ci nu tot anul. Cineva care face bine odată, are tot ceea ce îi trebuie pentru a face bine tot timpul. Și de ce nu ar face?

marți, 19 aprilie 2011

Limite - aşa în general

Eu sunt limitat. Recunosc. Conform lideului său suprem pe care tot el l-a pus acolo în ciuda evidenţelor care nu îl recomandau pentru un astfel de job, poporul român este limitat. Limite avem cu toţii, de mai toate categoriile. În afară de limitarea în muncă la care făcea referire "number oan", poporul nu a dovedit foarte multe alte limite comune. Asta din păcate. Ideea e că atunci când se ajunge la limită, cineva ar trebui să facă ceva pentru a ieşi din strâmtoare, dar limitele noastre par nelimitate. Culmea, nu? Termenul limită până la care rezistăm presiunii nu este încă atins. Dacă e la o adică vom acţiona la limită, şi atunci nu cred că va mai fi nicio limită, nu cred că se va mai putea ţine cont de limite. Dar nu ajungem, căci limitele noastre au fost redesenate de comunişti şi precum ăia din Legiunea Străină, suntem obişnuiţi cu suferinţa şi cu traiul la limită.

luni, 18 aprilie 2011

Cine te judecă

Stăteam şi mă întrebam mai zilele trecute cum este să fi judecat de popor. De oamenii simpli care sunt zugrăviţi aşa de feeric în operele tuturor poeţilor şi prozatorilor, care sunt pictaţi genial de cei mai talentaţi artişti, care sunt prezentaţi ca exemple în toate lucrările sociologice şi aşa mai departe. Nu toţi sunt la fel, iar eu voi încerca să vi-i prezint pe mizerabili, pe scursuri, pe borâturile care se prezintă în haine de oameni decenţi dar care nu au nimic de a face cu aceştia şi care pot lăsa privitorului o impresie cum că tot poporul e astfel. Ori, să fim serioşi, nu este aşa. Cum este atunci când te judecă omul de rând, cum este atunci când el îşi exprimă opinia lui pe care şi-a format-o el foarte precis pe căi greşite şi care pute de rahatul imbecilităţii lui? Omul simplu care iese mai degrabă în stradă ca să îl dea la o parte pe patronul unei echipe de fotbal, dar nu iese în stradă ca să ceară socoteală pentru sărăcia în care este împins să trăiască de către clasa politică şi furturile pe care aceasta le face. Omul de rând care nu ştie să spună "bună ziua" atunci când începe o discuţie, care nu ştie calea unui dialog decent şi care crede că dacă înjură şi vorbeşte răspicat are automat dreptate. Omul de rând care scuipă semiţe pe stradă şi care se droghează cu etnobotnice dar are pretenţia după aceea să îi spui domnule ci nu pramatie, pute de la o poştă de nespălat ce este, îi pute gura ca o hazna de pe front şi nu a auzit în viaţa lui de unghieră sau forfecuţă de tăiat unghiile. Tânărul care nu a citit nicio carte în viaţa lui dar care în orice ai discuta cu el "ştie el" cum stau lucrurile chiar dacă ceea ce afirmă este cel puţin ridicol, ca să nu mai zic de alte aspecte. Atunci când te judecă unul care îşi formează opinia după emisiunile de la Antena 3 sau de la B1TV, atunci când te judecă unul care a tăcut mâlc sub comunişti iar acum are carnet de dizident, atunci când te judecă cineva care nu percepe realitatea normal şi crede că Dan Diaconescu va scoate ţara din căcat. Dacă satanistul îl judecă pe creştin, schinguitorul pe schinguit, prostul pe filosof, neinformatul pe informat, dacă te judecă unul care are tot interesul ca la judecată tu să ieşi prost, dacă te judecă cineva care câştigă bani frumoşi dacă ţie îţi merge prost sau dacă în tine se aruncă cu balegă şi căcat, dacă te judecă impostorul, comunistul, fricosul, laşul, mişelul, cel care judecându-te pe tine îşi ascunde el jegul de sub unghii şi salata rămasă între dinţi, cel care îşi bate nevasta pentru a-şi spune dimineaţa când se bărbiereşte că e macho, cel care nu poate emite niciun gând considerat cât decât onorabil, cel care urlă, ţipă, care înjură aşa cum trăieşte, aşa cum respiră, care votează după cum e ridicat degetul ci nu după cum îi dictează conştiinţa, dacă ăştia te judecă..... Atunci când aceştia te judecă, chiar că nu sunt motive să te declari afectat, să ţi seama de opinia lui, să iei în discuţie foarte serios subiectul. Îi desfid pe cei care nu pot face o reclamaţie folosind limbajul decent, pe cei care consideră că au dreptate apriori şi că orice răspuns la întrebările lor nu face altceva decât să justifice "ceva ce nu există", îi disconsider pe oamenii simpli care put, moral şi fizic. Îi defid pe imbecilii care aleg imbecilitatea pentru că este mai călduţă şi nu necesită niciun efort, îi desfid pe trădători şi drogaţi pentru că aleg o cale care nu aduce decât suferinţă, pe încăpăţânaţi pentru că aleg calea luptei atunci când ar trebui sa facă pace şi pacea atunci când ar trebui să lupte. Lumea fără unii ca ei era cu siguranţă mai bogată, mai bună, mai dreaptă şi mai decentă.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

3

Îs 3 instrumente la care mi-ar placea sa cânt, ăl mai tare decât la orice altceva (orice alt instrument): tobe, acordeon, nai. În funcție de starea de spirit se alege și ordinea...

vineri, 15 aprilie 2011

Înainte

Indiferent ce ar fi, să mergem înainte. Pentru că înainte era mai bine...

Cum de-i Boc criminal

Păi e simplu. Boc e în capul Guvernului. Guvernul are în subordine Ministerul Sănătăţii. Minsiterul Sănătăţii are în subordine cam tot ceea ce ţine de de sănătate. Medicamente, plata medicilor, etc. Acum, că cineva are cancer şi de aici şi şansele sale reduse de a se salva (din motive naturale), înţeleg, dar să laşi fără tratament timp de 3 luni o persoană care suferă de această boală din lipsă de medicamente, lipsă de locuri în spital şi alte asemenea "periferice", mi se pare strigător la cer. Poate dacă avea acces la tratament, persoana avea şanse, cine ştie. De medicamente şi locuri în spital se ocupă managerul spitalului, care dispune de locurile date de ministrul de resort. Care ministru de resort dă socoteală Prim Ministrului. Dacă cineva moare pentru că cineva a decis să închidă spitale, să reducă locurile din spitale sau pentru că nu a dat banii necesari acelui tratament, atunci decidentul este - în ochii mei - la fel de criminal ca unul care îţi ia viaţa pentru 20 de lei de care să îşi ia droguri. Subfinanţarea sistemului de sănătate pentru a avea bani pe care să îi dai unei doamne mai blonde sau mai brunete, care să dispună de ei pentru telecabine, "frunze" şi săli de sport, mi se pare o crimă la fel de odioasă ca omorurile lui Hitler sau Stalin. Diferenţa între aceşti criminali şi infractorii de drept comun este dată doar de încadrarea lor juridică făcută de codurile penale. Unul omoară pe stradă, cu implicare directă în actul de deces al persoanei, altul omoară din sadism, din cruzime, cu efecte indirecte asupra persoanei decedate, care este astfel împinsă către situaţiile în care moare din lipsă de resurse de supravieţuire (medicamente, hrană, căldură, etc). Tactica a fost cu succes abordată şi de comuniştii români, care au dus aceste practici la perfecţiune, astfel că toate crimele împotriva propiului popor nu au avut ca şi făptuitor decidentul, ci poliţistul, securistul, activistul, etc. Decidentul stă liniştit în umbra sofismului cu care justifică crimele. Cum la noi tot comuniştii sunt acum la putere (fie că vorbim de PDL, PSD, PNL, UDMR sau orice altă formaţiune aşa zis politică) nu ne rămâne decât să contemplăm noile forme de distrugere în masă pe care aceştia le prezintă pe post de politici salvatoare ale naţiei. Dacă atunci se foloseau pulanele, violenţa fizică, tortura, "reeducarea", şantajul, etc, azi se foloseşte decizia argumentată de lipsa banilor, convingerea populaţiei că nu exisă altă cale ci că în aceste situaţii asta e singura soluţie, minciuna publică, trădarea intereselor naţionale, marketingul politic, etc. Şi cei de azi, ca şi cei de ieri, consideră că justificarea crimei cu sofisme îi va scuti la final de Judecata Cea Dreaptă. Dar ei nu ştiu că Dumnezeu există...

marți, 12 aprilie 2011

Ete d'aia

Ete d'aia le spun eu oamenilor pe care îi iubesc că îi iubesc. Nu ști când vine ceasul plecării și apoi rămâi cu regretul că nu ai spus o chestie atât de simplă, cum ar fi un te iubesc x sau te iubesc y.

Ce veste proastă

Azi am aflat că o veche prietenă de joacă din copilărie a plecat la Domnul. Ciudate sunt uneori planurile lui Dumnezeu iar noi oamenii nu le înţelegem deloc cu mintea noastră îngustă, dar sunt sigur că ele sunt făcute spre mântuirea noastră şi că şi atunci când ne doare, de fapt lucrarea este făcută spre binele nostru. Cred în dreapta judecată a Domnului şi în justiţia sa, chiar dacă sunt tentat să spun că uneori sunt multe nedreptăţi care li se întâmplă unor oameni absolut minunaţi. Sunt absolut convins că bunul şi dreptul Dumnezeu a luat la el acest înger de fată şi că îi va rezerva un loc în Grădina Raiului. Ea merită. Nu cred că există cineva pe lumea asta care să îi poată reproşa ceva vreodată în întreaga ei viaţă. Îmi revin acum în memoria mea rablagită tot felul de momente de când eram pitici şi ne jucam la nisip, sau faţa ascunselea, sau orice joc cu care ne ocupam timpul la vremea aia. Îmi amintesc numai lucruri bune şi nimic din ceea ce a făcut nu a avut niciun dram de răutate. Noi eram mai degrabă ăia imbecilii... Suntem prieteni de familie şi deseori stăteam de joacă pe la ei, cu bunica care şi ea a plecat nedrept la Domnul poate prea repede pentru o persoană de bunătatea ei. Era bunica lor (fata asta şi fratele ei) dar eu simţeam adânc în sufletul meu că e şi bunica mea. Acum amândouă sunt luate de la noi din raţiuni pe care doar Dumnezeu le ştie. Eu abia acum 2 - 3 zile am aflat că ea suferea de o boală cumplită numită cancer şi speram din tot sufletul să scape cu bine. Dumnezeu să o ierte. Dumnezeu să le ierte. Ce rău îmi pare de ea. Ce rău îmi pare. :(

luni, 11 aprilie 2011

Oamenii şi imaginea lor

Nu ştiu dacă v-aţi pus vreodată această întrebare, dar eu deseori mă întrebam cum sunt de fapt oamenii ăştia de tot apar pe la televizor sau pe la radio ca suflete, ca indivizi, ca individualităţi. Sunt ei valoroşi, sunt oameni la fel de buni şi la fel de oneşti cum încearcă să afişeze, sunt ei de încredere, oare ce fel de hibe au? Am constatat cu oarecare amarăciune că rareori oamenii de pe sticlă au ceva în comun cu oamenii de zi cu zi, că ceea ce vedem este o imagine care este mai mult sau mai puţin creată profesionist, care uneori dă o impresie bună despre o persoană de calitate îndoielnică. Am avut şansa de a-i vedea pe foarte mulţi dintre cei pe care îi vedem la tv, şi nu mare mi-a fost mirarea când am constatat că unii nu sunt demni nici măcar să îmi cureţe pantofii dacă i-aş întîlni în alte ocazii - nu că aş fi genul de om care apelează la alţii pentru această activitate. Mizeria morală de nedescris ce-i caracerizează pe unii dintre ei, nici măcar nu merită pomenită aici, dar e clar că omul de la tv nu este totuna cu omul de la poarta unei televiziuni. Desigur, nu toţi sunt aşa, există şi caractere deosebite, oameni de la care un puşti ar avea de învăţat foarte multe, (inclusiv eu am primit lecţii de viaţă foarte profunde) oameni care sunt de o eleganţă şi bun gust rarisim, dar sunt destul de puţini dacă ar fi să fac o raportare numai la numărul celor care vizitează o televiziune. Nu am înţeles niciodată de ce egalitatea este diferită în funcţie de cine este persoana la care se face raportarea, nu am înţeles de ce fie nu sunt la fel de mizerabili şi la tv sau de ce nu sunt la fel de amabili şi la poartă - de exemplu. Probabil că se doreşte ca cineva să dea bani pe produsele (uneori de o calitate îndoielnică) lor de media şi astfel au ascultat sfatul de marketing al unuia sau altuia, cum că mitocănia nu vinde, ci doar bunul simţ. Sincer îmi este o reală milă de oamenii de rahat pe care i-am întâlnit şi care pozau în mari valori şi în îndrumători de vază ai neamului în derivă. Cunosc atât de multe dedesubturi şi atât de multe nedreptăţi, încât pentru mine lumea de pe sticlă nu este deseori la fel de frumoasă ca a unuia care este un simplu spectator al spectacolului tv, oferit de tot mai multe televiziuni în ultimul timp. Sunt momente în care îmi vine să o citez pe soţia pastorului Wurmbrandt, care spunea într-o ediţie a Memorialului Durerii că la un moment dat îi mulţumea lui Dumnezeu că ea este cea schingiuită şi umilită, ci nu cea care schingiuieşte şi umileşte. Mai bine să fiu eu ăla umilitul decât cel care umileşte, foarte faină învăţătura doamnei Wurmbrandt.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Stai vs Pleacă

Un subiect preluat de pe blogul Puiului de blog.
3 motive pentru a pleca din țară și apoi 3 motive de a rămâne.
De plecat:
1. România este un stat de tip mafiot, în care rar reușești dacă nu ești înregimentat în mafie. Teoretic poți să ai și Harvardul și să fi șomer, s-a dovedit cât se poate de clar că tineri care au fost trimiși de statul român la studii, plătite din buget, sunt acum șomeri deși nu sunt chiar cei mai nepregătiți dintre cei care au terminat studiile. Nu ai șanse dacă nu ești corupt și dacă nu te „cunoaște” nimeni.
2. Aici există incredibil de mulți maneliști - și aici nu mă refer la manele cântate de Romica Puceanu. Există o pătură imensă de oameni deloc inteligenți care domină peisajul. Nu vezi oameni veseli pe stradă (nici nu prea au motive), nu vezi oameni eleganți în gesturi și haine, nu vezi bun simț mai deloc iar când cineva te tratează normal ai impresia că ești în al 9-lea cer. Uneori crezi că România este alcătuită dintr-un popor retrograd, imbecil, de oligofreni, de ratați. Nu este așa, dar starea de enervare sau frustrare este uneori greu de controlat.
3. Aici nu ai un viitor bun, nu pare ca politicienii se vor trezi și nu pare ca tineretul PDL, PSD, PNL, PC sau ce mai vreți voi aduce suflul de onoare, coloană vertebrală, bun simț politic, decenă și alte caracteristici normale la un politician normal. Daca doar vrei sa ai o casă, o familie, eventual 1 sau maxim 2 copii, ai oarece șanse de a le obține, dar prețul este unul deloc de neglijat dacă nu ai un job tare (și nu ai cum sa ai dacă nu faci compromisuri) sau dacă nu te înscri în mafie (fie că este vorba de mafia poolitică, interlopă, etc). Aici viața este grea. Dacă îți place viața normală, pleacă, nu sta aici, dacă îți place să lupți pentru fiecare dumicat, stai aici.

De stat:
1. Aici am rudele, morții, cunoștințele. Aici mi se vorbește limba natală (pe care nu o stăpânesc în termenii academici, dar măcar nu fac traduceri instant la orice vorbă), aici cunosc locurile, aici știu de cine să mă feresc și cu cine să mă împrietenesc. Aici sunt artiștii mei, oamenii mei dragi, aici este toată rădăcina mea. Îmi place să revăd locurile pline de amintiri, locurile unde mă simt bine, locurile care au pentru mine încărcătură. Nu mă văd lăsând toate astea deoparte pentru un credit în Franța și un Talbot verde.
2. Dacă plec nu schimb nimic. Probabil că străzile sunt puțin mai curate, oamenii zâmbesc ceva mai mult, dar în fiecare oraș sunt mizerii. În Elveția o colegă a rămas fără bani, pașaport, poșetă și orice se putea fura. A zis merci că atacatorii nu i-au tăiat beregata cu ditamai iataganul pe care îl pusese tacticoși la gâtul ei. În Praga am văzut oameni de care mi s-a făcut sincer silă. Nu toți praghezii sunt așa, dar o mare parte a lăsat această impresie... Și așa mai departe. Schimbi eventual un rău cu alt rău, acela din afară fiind mai tentant pentru că e nou.
3. Dacă noi toți tinerii plecăm, nu mai rămâne nimeni pentru a-i sprijini pe bătrânii noștri care probabil că sunt victime sigure ale sistemului ticăloșit. Așa cum au fost și pe vremea lui Ceașcă intelectuali care au ales să rămână în țară, așa și eu aleg să stau aici momentan. NU SUNT intelectual !!! Îs comod și cred că străinătatea mie nu are ce să îmi ofere mai mult decât ceea ce am aici.

vineri, 8 aprilie 2011

Reclama veselă

I-atât de multă bucurieeee

Pe drumul pe care vom porniiiii

Să-mi spui numai ce-mi place miiiiie

Şi să nu facem datoriiii.

miercuri, 6 aprilie 2011

Dragoste

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste, sau oricum în top 5 pe care le-am auzit eu, am văzut-o ieri în filmul Leap Year (recomand) şi suna ceva în halul ăsta: "să nu furi, să nu minţi şi să nu înşeli. Dacă totuşi vrei să furi, să îmi furi în fiecare zi câte un sărut, dacă vrei să minţi, să îmi spui toată viaţa că sunt frumoasă, iar dacă vrei să înşeli pe cineva, atunci să înşeli moartea". Cooool!

marți, 5 aprilie 2011

Old

Îţi dai seama că nu mai eşti chiar aşa de tânăr în momentul în care fetele încep să îţi spună nenea...

Cuţulică

Eu cred că toată tevatura asta cu căţeii vagabonzi este o mare păcăleală. Până la urmă nu am văzut niciun adăpost făcut de vre-un ONG, nu am văzut nicio soluţie propusă la problema câinilor comunitari, nu am văzut nimic concret în afară de o haoleală generală şi mitinguri fără consecinţe. ONG-urile iau ceva bani de la stat, bani a căror destinaţie nu îmi este foarte clară, în afară de salarii şi alte cheltuieli. Problema oamenilor muşcaţi fără nicio vină de câini nu pare a înduioşa pe "miloşii" de la aceste organizaţii. Să fim bine înţeleşi, sunt UN MARE IUBITOR de animale, am acasă un îngeraş din ăsta cu blană, cresc şi la serviciu unul, iubesc toate animalele şi cred că oamenii care comit cruzimi faţă de animale ar trebui torturaţi în piaţa publică. Dar exact această parte a mea nu doresc a fi lăsată la îndemâna manipulatorilor, la mâna celor care invocă dreptatea în numele animalelor excluzând-o pe cea asupra oamenilor. Sunt sigur că niciun reprezentant al acestor asociaţii nu are curajul să treacă într-o noapte CU COPILUL SĂU mic printr-o haită de căţei "blânzi" şi candizi. Sunt sigur că îşi iau copii imediat în casă dacă prin faţa blocului lor ajung aşa cam vre-o 20 de căţei la fel cum sunt sigur că dacă li s-ar întâmpla lor să fie muşcaţi nu ar avea un aşa mare aplomb în activităţile lor. Eu de exemplu am fost muşcat de un căţel atunci când mergem la un film, fără să provoc deloc acel individ, fără să fac absolut nimic. Pur şi simplu a venit pe la spate şi mi-a sfâşiat raiaţii pe care îi purtam. Norocul meu că nu m-a muşcat şi de picior foarte tare, dinţii i-au alunecat pe pantalon. La spital când am mers să îmi verific mica zgârietură pe care o căpătasem, am stat la o coadă de vre-o 20 de persoane. Si ăştia erau intr-o zi de sâmbătă, într-o zi "bună" erau 20 pe oră. Ori, pe aceştia cine îi apără? "Sensibilii" care "luptă" pentru drepturile animalelor, cum de nu se sensibilizează la suferinţele acestor fiinţe? Norocul meu că mica zgârietură nu a impus niciun fel de tratament medicamentos în afară de un pic de rivanol şi un plasture. Protecţia animalelor înseamnă să adopţi un căţel şi apoi să îl creşti, nu să îi dai drumul ÎNAPOI pe stradă aşa cum fac unii reprezentanţi ai acestor "iubitori de animale". Căţelul acela tot mort de foame va sfârşi, tot singurel, tot lovit de nişte imbecili, tot fără afecţiune. Asta nu e cruzime cumva????? Asta să fie oare iubirea faţă de animale, să le ţi cu tot dinadinsul pe stradă pentru că altfel nu îţi mai dă nimeni bani de la stat prin pierderea obiectului de activitate??? Asta e dreptate? De ce vă lăsaţi manipulaţi afectivitatea în aşa hal încât vedeţi numai ce vi se arată (mă refer la cei care se lasă manipulaţi)? Desigur, nu orice om care susţine această cauză o face ca urmare a unei manipulări şi sunt convins că sunt şi oameni care iniţial erau foarte convinşi de justeţea faptelor sale. Dar dacă o haită de câini i-ar omorî soţul, soţia sau copilul aşa cum s-a întâmplat cu familiile victimelor acestor căţei, oare or mai fi aşa de implicaţi? Eu ştiu de 3 persoane care au fost ucise de căţei, femeia asta care mergea la ADP sector 5, un domn paznic la o fermă şi japonezul din Victoriei. Oare familiile lor ce simt?

duminică, 3 aprilie 2011

Veselie

Nu înțeleg de ce toată lumea cântă în reclame. Ce e așa extraordinar că ești nevoit să faci credit ca să trăiești decent sau că mașina de spălat se strică dacă trece apa prin ea? Care e faza?

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Emil

Mă uit la emisiunea Eugeniei Vodă și mă întreb foarte serios dacă Emil este sau nu atacat de bătrânețe... Lui i se pare - la fel ca lui Ceaușescu - că a salvat România nu că a îngropat-o economic, social și politic. După ce 10 ani a spus că serviciile l-au învins, acum cică nu l-ar fi învins nimeni, că am înțeles noi greșit. Și apoi ăsta vine și ne dă nouă lecții de anticomunism, adoptând cultul personalității pe care l-a adoptat Ceașcă. Probabil că și Băsescu crede că salvează Romania. Încă 2 ca ăștia și închidem, punem lacăt pe tot.
P.S.
Știe cineva unde se găsește Valium?
P.S. 2
I-auzi, regimul comunist a fost criminal iar el a intrat în partid în 1967 (sau cât o fi), dar el nu a scris note informative, altfel nu are nicio problema morală...

Despre prietenie

Tristă zi. Tristă. Azi m-am lămurit cu privire la ceva ce mă măcina de vre-o 3 ani, m-am luminat într-un subiect pe care de la un moment încoace nu l-am mai stăpânit. Am avut un prieten - poate cel mai bun prieten bărbat pe care viața mi l-a oferit - care brusc, fără nicio explicație și mai ales fără niciun motiv logic mi-a închis ușa în nas cum se spune. Pur și simplu nu mi-a mai răspuns la telefon, nu a răspuns la mailuri, la messenger, la nimic, ba chiar și-a schimbat numerele de telefon. Habar nu am de ce, sau mai corect spus, până astăzi, habar nu aveam de ce. Sunt lucruri pe care le știe doar el, pe are nu le-am spus nici fratelui meu sau nimănui altcuiva, eram chiar foarte prieteni. Acum o lună și ceva, ce să vezi, surpriză, a apărut pe messenger. L-am apelat de câteva ori și am văzut că nu răspunde. Enigma în capul meu era imensă, motiv pentru care am așternut câteva rânduri pe o foaie de hârtie (pe un word) și am trimis omului atunci când era on line. Spre nedumirirea mea, a acceptat folderul. Azi mă apelează să mă întrebe ce vreau de la el. Am încercat să îmi cer scuze pentru ceva ce se întâmpla doar în mintea sa, apoi să văd de ce e supărat pe mine. Ghiolban cum este, nu a acceptat scuzele, dar măcar m-a lămurit de ce este atât de supărat... O să încerc să scurtez cît pot eu de mult povestea, de regulă nu reușesc... La un moment dat omul s-a îndrăgostit foarte tare de o fată, atât de tare încât eu eram 100% convins că ea va fi aleasa inimii sale. Nu ne mai vedeam așa e des, nu mai jucam atât de mult table și alte alea pe care oamenii le fac atunci când îs burlaci. Am înțeles situația și ar fi fost o imbecilitate din partea mea să pretind altceva. Toate bune și frumoase. Omul meu nu mai bea așa de mult ca înainte și era vizibil mai luminos și mai fericit. M-am bucurat enorm pentru el. Totul a luat o altă turnură atunci când fata visurilor lui a decis să plece într-o țară străină pentru a munci. Ideea de plecare era că merge să muncească 6 luni, un contract și apoi se întoarce înapoi în România. După 6 luni a mai făcut un contract, și încă unul, și așa mai departe. Prietenul (de azi, fostul prieten) meu suferea foarte tare. Vorbea câte 3 ore cu fata asta, toate concediile și le petrecea acolo, etc, știți voi, tot tacâmul. Încet - încet lucrurile au început să scârție în relația lor. Fata devenea tot mai grăbită să închidă, omul tot mai trist. Ca prieten ce eram, încercam pe cât puteam să ăl sprijin în a trece de aceste momente. În ideea în care în acea perioadă nu câștiga chiar foarte multe milioane pe lună, dădea la telefon câte 5 - 6 milioane. Pentru a o ajuta pe fata asta să plece a făcut un credit care nu era chiar cel mai ușor lucru de plătit. Cum nu sunt Dumnezeu, nu avem ce face mai mult decât să stau cu el și să încerc să îi fiu aproape. După o călătorie făcută la ea a venit acasă nu foarte fericit, era clar că ceva se întâmpla între ei. Viața mai bună de acolo nu mai dădea loc de întoarcere în preafrumoasa România... 2 baxuri de bere la 2 litri îi ajungeau numai o săptămână, ajunsese la 55 de kilograme, era tras la față și alte alea. În această stare în care era omul, m-am trezit odată brusc fără prieten. Azi am aflat de ce. Că nu l-am susținut. Că nu l-am ajutat cu nimic în toată viața mea. Că i-am spus că a făcut o greșeală că a luat țeapă de la femeia care l-a îndatorat și apoi a uitat de el. Eu sunt ală care i-a dat țeapă, nu ea. Eu sunt ăla care nu i-a fost alături, care - zice el - a râs de el. El nu este alcoolic. 25 de litri de bere pe săptămână se beau uzual de orice român de condiție medie. Ce mai contează 17 ani de prietenie? Contează că eu i-am spus odată că a greșit făcând credit. Și asta șterge tot. Ce mai contează că mi-am cerut scuze pentru ceva ce nu am făcut? Contează ca el să primească satisfacție.
Așadar, ce este prietenia???? Mă întreba el, iar eu i-am răspuns că prieten este „persoana de același sex cu care vorbești porno și îți faci planuri mari de viitor”. Mi-a spus că fac mișto de el. Până la urmă ce este aceea prietenia? Se poate arunca totul pentru ceva ce se petrece exclusiv în mintea unui prieten? Să presupunem că eu aș fi greșit, nu ar fi corect ca între prieteni să îi poți spune unuia în față ce crezi, să poți să îi spui că greșește și să îi dai ocazia să se revanșeze? Nu este cazul meu, și azi consider că ceea ce a făcut el e o greșeală și dacă m-aș vedea azi cu al i-aș spune franc, uitându-mă în ochii lui că e un mare prost la faza asta, cu fata. Cum se procedează cu prietenii, îi pedepsești sau le spui franc în ochi ce gândești? Dacă nu îi poți spune cuiva ce gândești, ăla mai este prietenul tău? Dacă tot ceea ce se face tu vezi ca o competiție, de ce mai speri la altceva? Bun, vrei competiție, de ce e așa de greu să accepți că într-o astfel de competiție mai poți și pierde? Nu e cazul nostru.
Eu acum. Eu nu m-am supărat când am stabilit ceva și el a făcut altceva, deși era vorba de fete, iar o parte din fete erau și pe lista mea de vânătoare. Eram un grup de 4 oameni, noi 2 și 2 fete superbe. De una eram atât de îndrăgostit, încât dacă fata aia îmi cerea orice, eu îi duceam orice. Era un înger de fată, de o sensibilitate angelică, cu un corp de zână, cu un suflet imens, era practic și atunci și acum idealul meu de fată. Când zâmbea era imposibil să mai fi trist - și apun asta după mai bine de 10 ani de când nu am mai văzut-o. Rar am văzut bărbați care să nu își dorească la nebunie să o sărute până la uitare. O iubeam, și asta e clar!!! Iubeam fiecare „Ioane” pe care mi-l adresa, adoram când zâmbea sau când pur și simplu râdea în hohote la glumele mele, trăgeam ștrengărește cu ochiul la tricourile ei pe care le purta neglijent prin casă - eram aproape de 3 - 4 ori pe săptămână invitații părinților ei, ii căutam prezenta ca un puști de liceu ce eram. Fiind la vârsta liceului, sângele aleargă mai repede prin vene. Am stabilit amândoi că nu ne vom cupla cu aceste 2 fete. Ia ghiciți?... Da!!! El s-a cuplat la rând cu amândouă!!! Prima dată cu una, apoi după ce i-a dat la buci ăleia, a luat-o și pe cealaltă. Eu eram cinstit, nu m-am băgat că așa stabilisem și eram prieteni, ce naiba... După ce a luat-o pe a 2-a, logic că astea s-au prins de schemă... nu am mai putut face nimic. Pe urmă tot el s-a certat pe motive puerile cu amândouă, astfel că din simpatie față de el am renunțat la a mai ține legătura cu ele. Eu nu m-am supărat când era „prea ocupat” ca să ne vedem, când nu suna, când nu venea pe la mine, etc. Nu. Nu m-am supărat, căci dacă ai un prieten foarte bun îl iei așa cum este, cu bune și cu rele. Mai tot timpul am fost a 5-a roată la căruță și atâta timp cât am acceptat statutul de dragul prieteniei, totul a fost ok. Când i-am spus cât de prostălău este, a tăiat totul din rădăcină. Și este. Sau cel puțin a fost.
Atunci când cineva îți trage un semnal de alarmă că riști să devi alcoolist, ăla e prieten, nu cel care bea cu tine până cazi sub masă e prieten.
Atunci când cineva îți atrage atenția că încrederea excesivă nu este bună, acela este prieten, nu acela care te înseamnă să cheltui cu el.
Atunci când cineva te caută chiar dacă nu ai bani și ai belele, acela este prieten, nu acela care nu îți dă bip decât atunci când ai bani.
Atunci când cineva îți spune lucruri dureroase dar utile, acela este prieten, nu acela care te aprobă în orice pentru că nu are nicio opinie.
Dacă iei țeapă și nu îți dai seama, e clar că viața nu te-a învățat nimic. Dacă nu ești genul de om care poate accepta scuzele cuiva, iar ai o problemă. Dacă din înfrângeri nu înveți nimic, e clar că mai ai de învățat. Dacă cineva care te sprijină nu este bun ci bun este cel care te mângâie fățarnic pe cap, e alegerea ta. Dacă după 17 ani de prietenie nu îi poți spune unuia ce gândești direct în față, e clar cam în ce categorie de oameni te încadrezi. Dacă nu poți ierta, nu poți iubi, nu poți trece ȘI TU cu vederea, nu poți merge mai departe, nu poți spune „scuze”, nu poți fi mai bun, mai iertător, mai înțelept, e clar că viața nu are cum să ți se pară frumoasă. Eu cred în Dumnezeu iar acesta m-a învățat iertarea, iubirea față de aproapele, dragostea față de om, indulgența față de greșelile lui, m-a învățat foarte multe. Trufia, mândria și orgoliul sunt păcate așa cum sunt și omuciderea, furtul, ura.
Înțeleg slăbiciunea umană și nu port pică pentru nimic, nimănui. Dacă toți martirii din închisorile comuniste și-au iertat schingiuitorii, eu de ce nu aș putea ierta pe cineva care doar îmi întoarce spatele????
Omul ăsta pentru mine este, a fost și va fi pe vecie cel mai bun prieten al meu de până la vârsta asta. Mai am un prieten foarte bun, car emi-a fost (și de ce nu, îmi este și în continuare) mentor, prieten, confident și multe altele, dar aceasta este întruchipat de o femeie. Bărbat, ăsta e cel mai mare din viața mea. Îl iubesc și acum așa cum l-am iubit toată viața (platonic, să nu vă gândiți la prostii) și nimic pe lumea asta nu mă va face să îl consider altfel. Îmi pare nespus de rău că-i așa de imbecil încât să arunce totul la gunoi pentru O IULUZIE de-a lui, dar viața mea nu se termină aici. Nu l-am trădat niciodată iar dacă știam că vorbele mele îl dor atât de tare nu le spuneam niciodată. Credeam că e matur și înțelege ce se întâmplă în juru-i. Credeam că o smotoceală îl poate scoate din căcat (iar aici sunt sigur că ar putea confirma și ceilalți oameni care îl știau în perioada aia că era distrus rău)...
Acum, viața mea va fi un pic mai tristă... Tristă. Atât.

vineri, 1 aprilie 2011

Paharul

Dacă nu ar exista paharul, am bea din sticlă ca maneliștii....... Mulțumesc inventatorului paharului.

?

Cine mama naibii e omul ăsta? A apărut de nicăieri...

Tare - moale

Cred că al mai faină selecție de Eurovision pe care a făcut-o TVR-ul în întreaga sa istorie, e aia din două mii nouă. Deși la insistențele iubitei am votat altceva pe sms, eu cred că cea mai faină melodie e asta. Am stat și am ascultat de sute de ori, iar între cele două care mi-au plăcut cel mai mult am ales-o pe cea a lui Xavier. Manoliu e maxim. Dar ce e aia Manoliu?

Comparație aiurea

Al Bano fără Romina Power e ca și cum aș face o labă atunci când aș putea fute o femeie superbă.

Ozzie

Pisica mea de fapt nu este pisica mea. Ea este un înlocuitor pentru foarte multe lipsuri, unele normale altele anormale, fiind totodată o împlinire a tot ceea ce poate însemna o pisică pentru cineva. Pisica mea este fiul meu, este fiica mea, este pisica mea, este cea care îmi aduce zâmbetul, atunci când simt nevoia să zâmbesc, cel care mă face fericit și, uneori, responsabil. Fără pisica mea nu cred că puteam înțelege gingășia așa cum o înțeleg acum. Atașamentul său este deseori un exemplu pentru multe exemplare umane, numai că nu oricine are ochi să vadă (în sensul biblic). Nu numai odată pisica mea mi-a oferit lecții care s-au soldat cu lacrimi și învățături profunde de viață. Pisica nu este doar un animal. Omul este doar un animal, pisica nu, sau, cățelul nu Ați văzut voi pisici maneliste? Cățeluși? Mda, mă gândeam eu. Pisica nu bea Pepsi, nu mănâncă de la mec, nu înșală, nu scuipă, nu besteamă, pisica nu face nimic aiurea până la urmă, să fim sinceri... Într-o lume ideală, noi ar trebui să fim asemeni lor (pisici, căței) nu invers. Culmea, nu? E ca dracu', taman d'andoaselea.

Ce sunt?

Ce sunt proverbele?
Proverbele sunt învățături de la beție spuse pe trezie.

Dorința mea

(Copy by VST - Vama Veche)

Vreau să mă trezesc din somn
Într-un pat de femeie frumoasă
Să miroasă a măr și-a zori
Și a tot ce-i mai bun intr-o casă
Să-mi șoptească:"vrei un ceai?"
Eu sa-i spun "te iubesc!"

R: E oare cineva, care sa-mi poată da
Așa ceva măcar de ziua mea?
Fetelor n-ați putea să m-ajutați cumva
Să pot sa strig și eu:"uite-o! e ea!"



Sa ieșim în soare afară
Și să mergem la piață împreună
Ea sa ceara un kil de mere
Eu s-o țin nebunește de-o mana
S-avem bani noi amândoi
Dar sa platească ea.

Ref:

Și când merg peste 80
Sa-mi spună: "Te rog mai încet!"
Sa strige: "Îmi place, zău,
Dar ai grija te rog de carnet!"
Eu sa pun o frână bruscâ
Și să ne sărutam...

Ref:

Marțea când sunt mort de beat,
Sa ma duca ușor pan' la pat
Și apoi sa ma dezbrace
Eu sa strig; "Asta chiar ca îmi place!"
Sa se supere nițel:
"Astăzi nu ești al meu!"

Ref:

Și atunci când ne certam
Când eu urlu și ea e furioasa
Sa îmi strige "Vreau copiii!!!"
Și sa fie cu mult mai frumoasa
Eu sa nu știu ce sa spun
Și s-o întreb: "Ne căsătorim?"