vineri, 31 iulie 2009

Anomalii

Hmm, stai şi te uiţi aşa pe geam câte odată şi vezi tot felul de cretinătăţi care te agasează. Uneori te întrebi dacă e cumva posibil ca acţiunile sau lucrurile respective să fie prodese de un creier - fie el şi limitat - al vreunei fiinţe umane.
Desigur, între gesturile care mă fac să zâmbesc oarecum amar, sunt acţiunile aşa numiţilor "manelişti", a taximetriştilor (nu toţi, dar în marea lor majoritate), a bărbaţilor adevăraţi şi nu în ultimul timp a femeilor gherţoi, a mitocanelor, în general ale specimenelor pe care le găsiţi în atlasul de mitocănie.
Nu înţeleg care e miza unei întreceri din trafic, nu înţeleg de ce se etalează aurul atât de mult, nu înţeleg care e finalitatea unei bârfe sau de ce trebuie ca unii să scuipe iar ceilalţi sa recepţioneze, eventual cu zâmbetul pe buze. Puric cita la un moment dat pe cineva într-una din cărţile sale: "înainte se purtau cruci de lemn şi erau suflete de aur, azi se poarta cruci de aur şi sunt suflete de lemn".
Anomaliile în ţara asta sunt la ordinea zilei. Rar mi-a fost dat să stau de vorbă cu vre-un român care să nu se "laude" cu cât de mult a furat, fie că e vorba de bani, fie că e vorba de o idee. Nu neapărat direct, din portofelul vecinului, dar prin metode care de care mai diverse. Aproape că te miri de ingeniozitatea românului în a fura. La noi chiar şi unii înalţi prelaţi fură şi le sclipesc într-un mod anume ochii la vederea banilor. Marii politicieni fură şi ei cât nici nu putem să ne dăm seama, nu cred că mai sunt lideri adevăraţi aşa cum s-au născut în perioada 1848 - 1948.
În fine, anormal este că fiecare om din emisfera nordică aruncă în medie 5 kg de mâncare pe zi în timp ce în emisfera sudică oamenii fac câte 5 - 6 copii în ideea în care să ajungă la 18 ani măcar 2...
E anormal că unii oameni sunt atât de lacomi încât uită de tot ceea ce este sfânt, banul fiind singurul lor scop şi singura ţintă, finalitatea şi ţelul, ideea de reuşită şi succes. Îi înţeleg pe călugării care se retrag din viaţa laică şi se izolează în comuniunea izbăvitoare cu Dumnezeu în incinta unei mănăstiri. Sau pe luptătorii anticomunişti care au preferat să moară pentru o idee şi să lupte pentru aceea până la victoria finală. Azi câti îşi mai pot susţine punctul de vedere până la sacrificiul suprem?
Şi astea sunt doar câteva dintre anomaliile care mă agasează...

joi, 30 iulie 2009

Arabela

Vă mai amintiţi de serialul Arabela, acea frumoasă poveste cehească a copilăriei noastre?
Nu e aşa că v-ar plăcea să o revedeţi?
Ei bine, tvr vă face o surpriză şi redifuzează acest serial. Pentru cei care doresc să revadă, îi invit pe tvr2, sâmbăta şi duminica de la orele 12:00.
Vizionare faină.

marți, 28 iulie 2009

Din concediu

Zeci şi zeci de povestiri, am sute de motive să scriu pe blog, am o grămadă de întâmplări de împărtăşit, toate strânse în acest concediu, numa' că nu am inspiraţia să le public acum.
Sper să îmi revină "condeiul" (vorba unei colege) şi să vă pot povesti câte ceva, ca să râdem împreună.

miercuri, 15 iulie 2009

Fericiri

Am mai multe motive de fericire.
Muzicale de exemplu. De curând l-am descoperit pe Max Raabe. Genial. Exact ceea ce aş cânta eu. Am mai fost "în extaz" când l-am descoperit pe Andre Rieu. Vai ce frumos. Odinioară, în tinereţile mele, eram extaziat de Radiohead, al căror fan sunt şi azi. Sau AC/DC. Fooooooaa, ce fericit am fost după ce mi-am luat calculator şi am dat jos tot ce scoseseră AC/DC până atunci. Vă daţi seama că am ascultat până la epuizare. Şi pe urmă mi-am luat şi boxe. Glumesc. Sau, când fiind pe plaje în "Vamă" se auzea de la o gheretă din aia de sucuri ceva melodii foarte faine. Erau cei de la Jazz Amour. Genial. Sau când i-am auzit prima oară pe cei de la Fără Zahăr. Sau când în mare vogă erau Paraziţii. Fericit am fost şi când am descoperit city fm. Ascult postul ăsta de vre-o 4 ani sau cam aşa ceva. www.citzfm.ro sau 106.2 în FM. Când eram licean ascultam Vama Veche. De exemplu pe cei de la Zdob şi Zdub îi găsesc geniali. Vedeţi, folosesc des cuvântul "genial"... BUG Mafia a fost iubirea mea de la inceputul anilor '90. Când am ascultat odată Scorpions am fost tare fericit. Geordie mi-a plăcut. Coldplay ascult fericit dacă sunt într-o anumită stare. O să râdeţi, Romica Puceanu şi Gabi Luncă merg de minune cu o ţuiculiţă şi o anumită stare. Sau Dona Dumitru Siminică. Waw! Fărămiţă Lambru? Aaaaa, să nu o uit pe cu adevărat geniala Ada Milea. E posibil să zici lucruri grave în joacă? Da! Bine, Nightwish sau Therion sunt tot timpul binevenite. Queen! Fără comparaţie, nu ai cum să compari Queen cu altceva din ce s-a cântat până acum. Şi aşa pot continua până mâine.

miercuri, 8 iulie 2009

Oracol

Să încerc să vă vorbesc un pic despre mine (parcă aş fi manelist, totul este despre mine...).
- Stil de viaţă preferat: pe malul mării, cu prieteni, paşnic, fără să deranjez pe nimeni.
- Casă preferată: parter cu living + bucătărie + baie. Etaj (a se citi mansarda locuibilă) cu 4 camere, toaletă în fiecare cameră, dressing aşişderea. O cameră pentru fată, una pentru băiat, una pentru joacă şi una pentru mine şi nevastă-mea.
- Maşină preferată: Ferrari Testarosa, Ferrari GTB Turbo, în principiu orice Ferrari. www.ferrari.com Dacă ar fi să îmi iau o maşină de teren, sigur ar fi un Mercedes G Klasse http://whatboyswant.com/showcar/26244/1/category . Marca preferată este Renault. Mi-aş cumpăra un Volkswagen Carravelle http://www.autosdiamond.com/images/grupo_c/caravelle1.jpg . Desigur, masina preferata cea mai cea este un Saab 9.3 Aero.
- straie preferate - stilul anilor 30 - 40, clasic, elegant.
- tigari preferate - cand fumam, Lucky Strike. Acum prefer tutunul de pipa Stanwell. Restul ce am fumat pana acum nu m-a impresionat mai mult ca Stanwell-ul.
- Femei preferate - bruneţele, plinuţe, sigure pe sine, feciorelnice. :)
- Poet preferat - am citit suficient de puţină poezie, dar m-a impresionat tare tare Nichitra Stănescu.
- Scriitor preferat - Pascal Bruckner.
- Băutura preferată - sunt fan al firmei Pepsi, dar nu mai beau aşa ceva. Borsec plată e o alegere ok acum. Când mai beau "una mică" prefer ţuică cu gheaţă.
- Mâncarea preferată - practic nu am aşa ceva, dar rămân absolut subjugat unei porţii de sarmale în oricare moment al vieţi mele. Vara de bază sunt cartofii cu salată de roşii, sau salată de roşii cu brânză. Nimic mai relaxant ca o ciocolată cu alune şi stafide sau o îngheţată de vanilie. Sunt un mare amator de dulciuri.
- Canal media preferat - TVR Cultural, TVR 2, Discovery şi Naţional Geografic. Înainte îmi mai plăcea şi Antena 3, între timp m-am mai maturizat...
- Pasiune - maşinile, condiţia umană, dezbaterile.
- Ce urăsc - impostura şi mai ales nedreptatea.
- Ce iubesc - "femeia" (nu în sensul acela...), dreptatea, dar cel mai mult îl iubesc pe Dumnezeu.
- Ce visam să mă fac când eram mic - şofer de tir.
- Ce mi-ar plăcea - să am bani să îmi cumpăr un tir-rulotă şi să fac înconjurul lumii cu el. Să conduc o maşină de Rally, Citroen sau Subarru.
- Ce voi face nu peste mult timp - o nuntă.
- Ce aş face dacă aş avea putere - ordine prin forţă, ordine cu forţa. Idealist, aşa ceva e utopic...
- Unde aş emigra - Florida, Bahamas, Bermude, Franţa, Japonia, Suedia, Danemarca, Norvegia sau Finlanda.
- Ce aş face dacă aş avea bani - multă mucă de voluntariat.
- Ce muzică îmi place - rock alternativ, clasică, jazz, blues, pop, lăutărească.
- Film preferat - Iisus din Nazaret. Orice film Woody Allen.
- Îmi place galbenul.
- Iubesc mâţele şi în general toate animalele.
- Cred că cea mai tare naţie de pe Terra sunt japonezii.
- Ţin cu Steaua. Dar dacă nu aş ţine cu Steaua aş ţine cu Sportul Studenţesc. Îmi mai plac Unirea Alba Iulia, Craiova, CFR Cluj şi FCM Braşov.
- Sporturi preferate - rally (în general sporturile cu motor), handball, fotbal, snooker, rugby.
- Actori preferati (de la Hollywood): Jim Carey, Charlie Chaplin, Mel Brooks, Stan Laurel, Oliver Hardy, Leslie Nielsen, Robert de Niro. Îmi plac şi actriţele Marisa Tomei, Anne Hathaway, Jenna Elfman (astea mai mult ca femei) si Meryl Streep ca interpretare actoricească.

Abulie

Sunt abulic, nu ştiu ce am, nu reuşesc să mă apuc de nimic. Am o grănmadă de treabă de făcut, iar eu stau şi citesc sau surfez pe internet ca boul. Parcă nici internetul nu îmi mai omoară plictiseala. Sper să reuşesc să trec de starea asta, e aiurea. E una dintre stările în care nici nu mori nici nu trăieşti, nici nu eşti trist nici vesel, practic în orice loc te-ai pune te vei plictisi in 5 minute... E o stare de anxietate care îmi omoară toate planurile pe care le aveam pentru concediul ăsta. Nu îmi displace starea de "dolce fa niente" (scuze, cunoştinţele mele de italiană se limitează la "bon giorno" şi cam atât), dar când am treabă mă omoară apatia asta.
Ha, şi când mă gândesc că vroiam să îmi schimb şi eu instlaţia în concediul ăsta... Sper să reuşeşc.
Hai Eugene, la treabă. Hai!

marți, 7 iulie 2009

Drept la... opinie

În emisiunea "Înapoi la argument" difuzată recent pe TVR Cultural, domnul Mirel Bănică discuta cu domnul Patapievici tema "memoriei comunismului". O temă care, iată, devine parcă tot mai actuală şi mai dezbăturtă. Ceea ce cred eu că a greşit domnul Bănică a fost modul cum au fost catalogaţi nostalgicii comunişti, cei care spun "mie îmi era bine atunci", cei care nu scuipă pe tot ce s-a făcut, care văd parte bună ci nu partea hidoasă.
Domnule Bănică,
mă gândesc că o dezbatere nu poate avea loc invitând numai reprezentanţii unei singure părţi; este util a asculta ambele opinii. Ori, dacă domnia voastră disconsideră din start partea adversă - dacă îmi e permisă expresia - dacă li se pune pumnul în gură considerând din start că aveţi dreptate iar ei se înşeală amarnic, ce aţi înţeles din ororile cenzurii comuniste?
Nu cred că este o învingere a etosului românesc faptul că mai sunt oameni care erau mai fericiţi atunci.
Nu înţeleg de ce nu se poate vorbi raţional despre comunism, de ce atâta patos şi atâta înverşunare pe un sistem care este mort de mai bine de 20 de ani. Putem să polemizăm pe această temă, putem să ne susţinem punctele de vedere ca domnii, dar dacă plecaţi din start cu ideea că cei care sunt împotriva noastră sunt inferiori, faceţi o mare greşeală, greşeală pe care au făcut-o şi comuniştii pe care se pare că îi urâţi atât de mult, nu? Vă aduceţi probabil aminte de expresia "cine nu e cu noi e împotriva noastră".
Sper din tot sufletul ca adevăraţii intelectuali din ţară să înceteze "haoleala" aceasta care începe să pară un laitmotiv al discuţiilor despre comunism. Nu am văzut încă o abordare realistă şi raţională a subiectului la niciun intelectual din România, iar asta îmi dă de gândit. 20 de ani sunt - zic eu - suficienţi pentru a gândi şi altfel decât "ete mama, nenea m-a batut"...

luni, 6 iulie 2009

Fiind băiet, mergeam la şcoală

Hmmm, stăteam acuşica de vorbă cu o scumpă domnişoară şi evocam (mai mult eu) vremurile trecute când mergeam la şcoală.
Pare ceva destul de îndepărtat dar de care mă leagă foarte foarte multe amintiri foarte plăcute, deşi trebuie să recunosc că nu eram dintre cei studioşi...
Mi-am adus aminte de diriga' mea din generală, "tovarăşa" Voiculescu, de învăţătoarea mea, "tovarăşa" Bălu Mihaela. Pe diriga - profesoară de sport - mi-o amintesc ca fiind o persoană de o candoare deosebită, un om făcut pentru a lucra cu elevii. Învăţătoarea mea era tare tinerică pe atunci, noi am fost prima generaţie de prichindei pe care a învăţat-o carte. Era desigur foarte sexy şi îmi mai aduc şi acum aminte de ţinutele ei; în unele zile lăsa să se ghicească o silueta angelică pe sub hainele comuniste pe care era nevoită să le îmbrace, dar dncolo de "sistem" era - mă repet - foarte sexy. La chimie am "rămas" prima data într-a 7-a, nu mai ştiu cum se numea "tovaraşa", dar ştiu ca avea o figură de femeie dură. A venit mama şi a stat de vorbă niţel cu aia, mi-a tras o chelfăneală ca să mă pun cu burta pe carte, şi asta a fost, mi-a ieşit în cele din urmă 8 pe trimestrul 3, ca să nu rămân pe vară. Bag sama că duduia nu mă avea la ficaţi (pe mine??? eram mai cuminte ca o fată... sau poate de asta, scorpia dracului...) pentru că într-a 8-a am păţit exact la fel... Asta era mic copil, să o vedeti pe doamna ailaltă de sport (că erau două), era cea care îi bătea efectiv pe toţi copii. Tovaraşa profesoară Nedelcu (scris corect, fără greşeli, cu întreaga titulatură :) ). Era responsabilă cu organizarea deplasărilor când mai venea Tovarăşul Todor Jitcov, Herich Honecher şi alţii, că ne duceau cu steguleţe, îmbrăcaţi în pionier să îi întimpinăm veseli pe vizitatori... O ştiau de frică până şi cei care mai apoi au devenit delicvenţi "cu acte în regulă", a se citi cu ani bunicei de pârnaie - să îmi fie iertată expresia. Aveam o frică viscerală de femeia asta, când o vedeam îmi controlam fiecare gest, nu care cumva să o enervez pe dihanie... Cel care cădea în păcat lua un şut (din ăla cu elan...) drept în partea moale dorsală organismului... 3 zile nu cred că mai era logic posibil să facă cineva caca prin acel loc... Waw, profa de fizică, care avea expresii pe care le mai uzitez şi acum. "Te doare? Elevul: rau? Păi ce mă, poate să te doară şi bine"? Sau profa de mate, doamna Popârceanu, o elegantă apariţie care - în ciuda faptului că se apropia de pensionare - mai avea răbdarea să ne dădăcească până învăţam teoremele alea (eram bunicel la geometrie, de fiecare dată îmi ridicam media cu câte un 9 sau un 8). Apoi dirigu din complementară... Bine, acolo aveam 2 zile şcoală şi 3 practică, a se citi mima şi mers la film. Şi profa de UTLM din liceu, era un mare pedagog al sistemului românesc de învăţământ, cred că a ieşit la pensie. Zapan de istorie, tot în liceu. La ăsta era clasa plină, nu ştiu cum făcea, dar orele lui de istorie erau savurate de mai toţi elevii. La facultate îmi aduc aminte de d-na Marica, o tânără - pe atunci - asistent universitar cu un dar rarisim de a explica. Practic nu ne duceam la cursuri, toată lumea venea la seminarii. Desigur, Tudorel Butoi este un geniu, atât al psihologiei judiciare cât şi a tehnicilor de predare ( a "adus" detectorul de minciuni in ţară şi a perfecţionat tehnicile de folosire; cică veneau americanii în vizită de lucru şi luau notiţe, că la ei procentajul era de 35 - 45 % iar la noi de 75 - 80 % infractori care "cădeau" ca urmare a folosirii detectorului). Gândiţi-vă, cursul domniei sale era după o "gaură" de o oră jumate. Nu numai că nu pleca nimeni acasă (mergeam la o bere şi reveneam sau stăteam pur şi simplu de vorbă unii cu alţii) dar veneau studenţi special pentru acel curs (începea undeva la 6 jumate sau aşa ceva). Florian Tănase era şi el un bun profesor, alături de asistenta sa Letiţia Dobranovici, o persoană care a descoperit psihiatria întâmplător la vârsta de 8 ani, vârstă de la care s-a apunat să o studieze. Rar vezi o persoană care să inspire atâta pasiune pentru ceea ce face, aşa cum o fac doamnele Marica şi Dobranovici. Şi doamna de psihosexologie, Diana Vasile... Mulţi din facultate, mulţi din liceu, mulţi din şcoală.
Mulţi, pe care dacă m-aş apuca să îi "povestesc" aici sigur aş face un subiect atât de mare că nu ar avea loc pe o pagină din asta de blog.
Tutror le port acum sinceră recunoştinţă şi respect.

duminică, 5 iulie 2009

sâmbătă, 4 iulie 2009

Scara lui Iacov

Ce ar trebui să facem cu adevărat în viaţă? Care sunt cu adevărat lucrurile cele mai importante pentru viaţă, pentru fiecare dintre noi? Cine este creştin şi trăieşte după valorile creştinismului? Are cineva ca scop în viaţă atingerea mântuirii? Vrea cineva să se mântuiască?
Ne naştem egali, asta e sigur. Ce facem după ce ne naştem nu ne mai plasează însă pe picior de egalitate, nu ne mai asigură şanse egale în faţa judecăţii de apoi (conform credinţei mele Creştin Ortodoxe). Poţi face lucruri spectaculoase pentru umanitate şi din Europa, şi din Africa, şi din Australia. Poţi să devi un om bun şi în Rusia, şi în Romania şi in India. Poţi deveni un infractor oriunde în ţările astea. Decizia îţi aparţine, dacă alegi să faci parte dintr-un grup de voluntari ai Crucii Roşii sau sa faci parte dintr-un grup de infractori. Nu te obliga absolut nimeni să alegi unul sau alta dintre grupuri. Nimeni. Nimeni nu te obligă să iei deciziile într-o direcţie sau alta, dar Domnul îţi va cere socoteală la un moment dat. Atunci va fi momentul în care fiecăruia dintre noi ne trebuie o argumentare serioasă a faptelor noastre. Şi m-am cutremurat la gândul ăsta...
În funcţie de ceea ce facem ne plasăm fiecare pe o scară a lui Iacov, unii mai sus, alţii mai jos. O scară a judecăţii divine. O scară pe care fiecare ne dorim să fim cât mai sus, crezând că ceea ce facem este drept şi corect, este demn de urmat şi demn de a fi laudat, este pentru binele umanităţii şi al nostru personal. Eu de exemplu constat pe zi ce trece că mă înşel tot mai des în ceea ce fac, că am ales o cale care nu îmi urmăreşte cu precizie ţelul, că mă arunc în activităţi care sunt nocive, pe scurt, sunt plasat mult mai jos pe scara lui Iacov de cum speram eu că sunt.
Ar trebui să schimb situaţia asta.

vineri, 3 iulie 2009

Bicicliştii goi

Tot mai des mă întânesc în surf-ul meu prin internet cu imagini surprinse în diferite oraşe în timpul festivalurilor sau manifestărilor care au ca finalitate goliciunea umană. Din păcate (sau fericire după unele standarde) oraşele astea sunt numai "în afară", Germania, Spania, Marea Britanie, S.U.A., Olanda, etc.
Acum, sunt două modalităţi de abordare a subiectului.
1. Putem să vorbim despre nivelul de decădere sau de babilonială (oare există termenul??) la care s-a ajuns, nivelul de drogare a indivizilor unei comunităţi, de extirpare a bunului simţ şi decenţei, etc, v-aţi prins voi. Oamenii se pictează pe corp şi umblă goi pe biciclete sau pe role, îşi expun intimităţile altundeva decât pe plaja de nudişti, fac exihibiţionism acolo unde acum 30 de ani era o ruşine să umblii fără sutien pe sub tricou.
2. Putem aborda subiectul şi din punctul de vedere pozitivist. Avem oameni care vor să spargă tabuurile care încă ne mai fac viaţa urâtă, vor să fie deschizători de drumuri aşa cum au fost în anii '50 nudiştii nordici, sau aşa cum au fost în anii '70 hippy-oţii americani, care au redesenat normalitatea în domeniul sexualităţii. Desigur, ei nu au reuşit să impună modelul lor majorităţii, dar au oferit ocazia celor care gândesc aşa de a ieşi "la rampă" şi a se bucura de propriul corp şi de propriile lor simţiri. Ei vor să inventeze ceva ce încă nu s-a inventat, vor să dovedească evoluţia lor prin fronda nudităţii citadine, vor să redefinească cuvinte ca "ruşine", "inhibiţie", "pudicitate".
Eu susţin a 2-a abordare a temei.

:)