joi, 20 octombrie 2011

Justiție

Se pare că cumva, într-un mod foarte slab perceput de noi, Dumnezeu își aplică justiția în moduri în care ne surprinde uneori. Pot numi așa repede cel puțin 3 dictatori care au murit maziliți de propiul popor, care au sfârșit nedemn, implorând milă, părăsiți de lingăi și speriați din toți rărunchii. Ceaușescu, Sadam și acum Gaddafi.

miercuri, 19 octombrie 2011

Zisă

Dintre zecile, miile, sutele de mii sau miliardele de chestii pe care le-am văzut pe Facebook de când am intrat în acea specială lume, cel mai mult mi-au impresionat și cu siguranță mi-au rămas în minte cuvintele astea, care într-un fel cred că spun pe scurt povestea vieții mele sau a oricărui om care se ridică cumva de jos și spune NU..... 
Mai întâi te-au ingnorat. Apoi au râs de tine. După care s-au luptat cu tine. După care ai invins. 

marți, 18 octombrie 2011

luni, 17 octombrie 2011

Revelații

Așa cum odată am avut revelația poeziei lui Adrian Păunescu alături de mai vechea mea iubire, poezia lui Nichita Stănescu (deși eu am afirmat cu tărie în mai multe ocazii că sunt incapabil să înțeleg poezia - ceea ce susțin și acum), așa azi am avut cel puțin 2 revelații majore - de unde am tras concluzia logică că Dumnezeu mă iubește indefinit de mult. Pe lângă Mozart, Vivaldi și Bach - pe care i-am ascultat și auzit astfel încât sufletul meu a fost foarte împăcat deseori, azi am adăugat și Chopin la lista mea de preferințe. Am rezonat cu Chopin. Apoi, atunci când poate stăteam în dezamăgire și singurătate Dumnezeu mi-a trimis un mesager, un înger deghizat în om care a avut ca unic scop să îmi ridice moralul. Și a reușit!!! Nu am fost astfel lăsat pradă demonilor care cu siguranță se vor fi bucurat de tristețea mea și de dezamăgirea ce-mi dădea galeță târcoale. Încă un motiv în plus ca cineva să creadă în Dumnezeu! De asemenea am constatat că Țuțea vea dreptate atunci când spunea că Dumnezeu se relevă numai celor care Îl caută, iar nevrednicilor nu se va dezvălui niciodată. Eu pe Țuțea îl iubesc cel mai mult între intelectualii români și nu cred că ar mai exista cineva care să îi stea înainte, poate numai Dimirtrie Cantemir. Dacă ar fi să devin cineva pentru cultura românească, cu siguranță aș dori să devin un nou Țuțea. Tot azi am avut mai multe revelații asupra cărora reflectam de mai mult timp încoace. 1. Există iubire absolută iar eu am trăit ceva foarte pe aproape! Merci Moni! 2. Pot ei unii oameni să creadă cât vor că sunt credincioși, dar numai unii dintre ei ajung cu adevărat la rugăciunea inimii. Asta știam deja din învățătura unui mare duhovnic al neamului nostru, dar nu credeam că Dumnezeu îmi va arăta atât de profund și evident astăzi. Vâzând necredința unora mascată binișor într-o ridicolă credință, am avut revelația marii înșelăciuni la care se dedă diavolul. Diavolul de fapt te păcălește pentru ca tu de fapt să nu dai sufletul tău Domnului, ci numai să ai impresia că ai dat. În realitate sufletul este vândut ăluia rău. Nașpa! 3. Vără-miu este o ciudată combinație între un imbecil de manelsit și un om fundamental bun. Desigur, cele două concepte se exclud prin definiție, dar vă adigur că ăsta așa este! Un imbecil bun. 3 revelații într-o singră zi! A? Ce ziceți?

duminică, 16 octombrie 2011

Telegrame din România VII

Șerban Huidu este bun prieten cu necazurile și ghinioanele. Ultima sa pățanie a dus la decesul a două persoane total nevinovate într-un accident de circulație produs pe principiul „sunt șmecher și am mașină bengoasă, deci regulile de circulație nu mi se aplică și mie”. Ete că ți se aplică. Dumnezeu nu ne bate cu bățul; este greu ca să îți câștigi pâinea vânând greșelile altora și apoi să te aștepți să îți meargă bine. Un funcționar din Brașov le lua cu japca oamenilor câteva zeci de lei din salariu, astfel că într-o lună strângea cam 40.000 euro. Muie mă! Rudele lui Chancey cer o anchetă drastică a autorităților din Romînia cu privire la decesul americanului ucis de niște oameni decenți, buni și drepți din Giurgiu. Asta îmi aduce aminte de cererea pe care familia lui Teo Peter a adresat-o autorităților americane. Normal ar fi să procedăm la fel și noi, nu să ne amendăm propiile spitale... Ion Diaconescu a murit. A lăsat un testament imposibil de pus în aplicare, acela de a aduce iarăși partidul în Parlament. Da, desigur, că dorim iar concedieri colective, faliment, răzbunări politice și vendete personale. S-a deschis un parc de distracție în București. Mie asta îmi aduce aminte de groaza cu care mă țineam de orice atunci când mă dădeam în Herăstrău în mașinuțele alea de montagne russe care aveau un traseu ușor, mic și rapid. De regulă zece minute nu spuneam nimic căci inima îmi bătea cu putere și mă juram că nu mă mai sui în drăcoveniile alea... Acum am văzut tot felul de țucumbăre în care sunt 100% sigur că nu mă voi da niciodată. Dar e ok că există. Vali Porcișteanu devine noul campion absolut de rallyuri din România. În sfârșit cineva cu care țin eu devine campion, că de Steaua m-am săturat să mai aștept să mă mai bucure cu ceva. Am descoperit un film serial fain pe care îl vizionez pe net: Mentalistul. În case e frig ca la Polul Nord. Se pare că oamenii ăștia așteaptă să facem țurțuri la nas dimineața pentru a da drumul la căldură. Eu nu fac țurțuri, dar mă scol cu vârful nasului rece ca soacră-mea. Stai, că nu mai am iubită, deci nu mai am nici soacră. Prin școli tot mai multe posturi sunt neocupate; culmea, se pare că nimeni nu se mai înghesuie pentru a lucra în sistemul de învățământ pe uimitoarele salarii de 900 lei sau cât or fi. Păi o rată la bancă este în jur de 1.000 - 1.200 lei...!.!..!! 

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Îmi place

Ce tare îmi place mirosul de casă curată și aerisită, sâmbăta, imediat după ce fac curățenie. Când totul este pus la punct gata să înceapă o nouă săptămână, când nu există praf, mizerie și tot ce producem conștiincioși timp de o săptămână, când parchetul și gresia miros a flori, când baia strălucește, totul, totul îmi place. Îmi place atunci când mâța iese leneșă de sub pat și se întinde căscând cu poftă. Sau când stă iarna ghemuită pe calorifer cu nasul pe geam să vadă cum mai merge treaba pe afară. Îmi place căldura căminului meu, îmi place viața mea pe cont propiu și consider că a avea un cămin al tău este o mare realizare în viață. Îmi place mirosul de cozonac din perioada sărbătorilor creștine, mirosul de scorțișoară și de rom și toate aromele specifice cozonacului. Îmi place să văd cum fierb sarmalele sau ciorba de perișoare, îmi place atunci când bucătăria duduie de viitoare bunătăți și facem mâncare amândoi, îmi place masa plină de făină, gogoșile și clătitele. Îmi place atunci când îmi mai cumpăr câte ceva pentru acasă și sentimentul pe care îl am atunci când îmi trebuie ceva și am. Într-o casă trebuie să ai pe ce pune mâna, nu să stai să împrumuți de pe la vecina. Îmi place când este vară fierbinte și atăm amândoi goi prin casă, îmi place să ies gol de la baie și să mă aerisesc nițel până la șifonier. Îmi place mirosul de rufe proaspăt spălate, geamurile curate și lumina de veioză din serile liniștite. Îmi place o bibliotecă plină și un perete împodobit cu zeci de icoane. Îmi place ca iarna să fie cald în casă și mirosul de vin fiert. Deși înainte le uram, acum pot spune că îmi plac și florile de apartament. Îmi place cum miroase dimineața a cafea în toată bucătăria mea. Îmi place să am casa mea și să savurez toate astea, zi de zi, lună de lună, an de an. Dar nu am. 

vineri, 14 octombrie 2011

Europa xenofobă

Foarte multă rumoare s-a creat pe marginea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Atitudinea Europei este una sfidătoare și care ne dovedește încă odată că ei tânjesc după perioada Războiului Rece, atunci  când ei se considerau cumva rasa superioară, mult mai buni și mai drepți, care aveau mașini și blugi, uitând de fapt că tot ei, europenii din vest, ne-au vândut ca pe niște vaci rușilor, asta după ce în timpul Războiului Mondial II ne-au trădat și ne-au forțat să intrăm în luptă alături de Germania. Acum iarăși a venit ziua de testare pentru „perfecții”, arienii, minunații europeni și iarăși au căzut examenul. Nu înțeleg de ce regulile se schimbă numai la final, cu 3 zile înainte de a ne acorda intrarea în spațiul Schemngen. Ori respectăm regulile și ne integrăm ÎN CONFORMITATE CU ACESTEA, ori ne batem joc de români și de bulgari și îi umilim scuipând-ui ca pe niște sclavi care cer libertate, căci aceștia oricum nu pot face nimic. Soluția a 2-a a fost mai ușoară pentru Europa acum și în toate momentele în care aveam șansa de progres. Pe noi ne acuză că nu îi integrăm pe țigani iar ei îi deportează. Ne pun să chetuim miliarde de euro pe echipamente și apoi ne spun malițios că nu ne primesc pentru că avem țigani. Să fie asta oare un gest de xenofobie sau ei sunt atât de civilizați încât nu suportă să li se adreseze acest termen? Îmi e scârbă, iar astăzi regret entuziasmul meu proeuropean. Europa așa cum arată ea azi este o mare glumă. Iar pentru noi este una proastă.

Dreapta e o prostie

Judecând după starea în care se află România la momentul de față, putem spune că dreapta e o mare prostie. După Revoluția din 1989, din cei 21 de ani scurși până acum, în 11 și mai bine la putere au fost forțele de dreapta. Principiile de dreapta pe care unii politicieni ni le prezintă pe la televizor, sunt de fapt niște bull shituri împachetate frumos în care ni se prezintă o societate ideală imposibil de pus în practică. Am mai văzut dealungul vieții și a istoriei oameni care prezentau frumos ambalate tot felul de soluții magice în care oamenii trăiesc fericiți și prosperi. Vrem fapte nu vorbe. Iar faptele vorbesc de la sine; de fiecare dată când dreapta a fost la putere, societatea a avut de suferit mari dezamagiri: concedieri, distrugerea locurilor de muncă, instabilitate pe piața financiară, teroare și frică pentru ziua de mâine, inflație și foarte multe asemenea nenorociri pentru omul de rând. Nicăieri pe lumea asta nu exită 100% din populație pe post investitori, nicăieri pe lumea asta nu există 100% locuri de muncă care să fie ocupate prin competiție directă. Ipoteza că dreapta creaza de fapt competiție este una cel puțin ridicolă, asta dacă ar fi să mă raportez la situația pe care o cunosc cel ai bine, respectiv cea din România. După ce au fost la putere mai mulți ani decât a fost stânga, societatea românească are parte de orice, mai puțin de competiție adevărată. Corupția și furtul nu au fost niciodată la cote mai ridicate ca acum când dreapta guvernează singură, mulți dintre oamenii de stat sunt de fapt infractori de drept comun, liderii sunt de fapt comasați și se vorbește despre „liderul”, unicul, cel mai important, etc. Dreapta la noi nu (mai) creează elite, nu mai sprijină competiția adevărată, nu mai respectă nimic din ceea ce definește dreapta. Ba mai mult, la noi principalul reprezentant al dreptei nu este un partid istoric care ar fi avut în spate o întreagă epocă de gândire de dreapta și care a dat mii de reprezentanți de seamă ai acestui curent, ci este un partid neo-comunist, care inițial avea ca și orientare doctrina de stânga. Ce trecere, nu? Oameni care au fost membri ai extremei stânga, trec după Revoluție la platforma de stânga pentru ca mai apoi să devină de dreapta. Trădarea pe care au aplicat-o propiilor lor convingeri este cel puțin un subiect de anecdote, oamenii de această factură fiind demni de râs. Mi-e milă de ei. Banul este cel care le guvernează orientarea politică, ori de la un reprezentant al dreptei mă aștept ca foarte multă coloană vertebrală. Dar de unde? Partidele istorice fie nu sunt în Parlamentul României (oare de ce???) fie au un sprijin redus al populației. Doar 10 - 15 % din populația României votează cu adevărat cu dreapta. Restul votează după interesul financiar sau votează stânga. Să fie oare judecata poporului una imbecilă sau pur și simplu soluțiile oferite de dreapta sunt nesustenabile, imposibil de aplicat, idealiste, deseori ridicole? Țările care au un standard ridicat de viață în lume sunt guvernate de politici de stânga: Japonia, Norvegia, Suedia, Danemarca, etc. Pentru dreapta, eu cetățeanul nu exist, exist eu întreprinzătorul, eu consumatorul, eu individul pe care el îl stoarce de bani la fel ca pe cel care are capital, exist eu cel pe spatele căruia băieții deștepți fac capital. Dacă sunt bolnav, prost, incult sau dacă am alte asemenea probleme, nu am acces la un spital bun, la o școală bună și așa mai departe. Astea sunt numai pentru oamenii bogați, omul de rând este marginalizat pentru că nu s-a născut geniu în afaceri. Unde este echitatea în tot acest concept? Dacă nu consum nu sunt bun, devin bun numai când sunt nevoit să plătesc impozite, în care mie mi se ia la fel ca celui care are bani. Bun sunt dacă aduc profit, iar dacă nu pot aduce profit, dreapta consideră că nu sunt un cetățean bun. De exemplu pentru dreapta un preot, un medic, un profesor nu este bun, pentru că niciunul dintre aceștia nu produce efectiv ceva. Ne aducem aminte despre discursurile așa zis de dreapta purtate de un anume președinte al României. Ca sa nu mai zicem că un alt președinte al acestei țări, ignoră total dezastrul economic și social pe care l-a produs pe timpul mandatului său și azi are discursuri dădătoare de dureri de cap și provocatoare de sinceră greață. Nu așa se revine în parlament. Politica revanșardă și distructivă pe care a dus-o dreapta la noi în anii 1996 - 2000, a adus grave deservicii dezvoltării corecte a societății și mai ales a produs mari dezamăgiri inclusiv printre cei care sperau că soluția de dreapta este cea care va salva Romînia. Așa cum legionarii au stat deoparte și au privit pasivi cum clanurile de romi au pus stăpânire pe siguranța cetățeanului în exagerat de multe locuri din România, așa și soluțiile de dreapta care au fost aplicate la noi au fost niște eșecuri lamentabile. Asta în timp ce stânga și-a învățat lecția: a oferit protecție socială (uneori exagerat de multă și cu o lejeritate inadmisibilă, recunosc), a creat locuri de muncă, a oferit stabilitate pe scena politică și financiară, a încurajat investițiile, nu a tăiat în carne vie atunci când a revenit la putere. Unii doresc ca noi românii să gândim că stânga = comunism. Imbecilitatea acelora prinde totuși printre o parte destul de numeroasă a poporului, astfel că dacă ai merge oriunde pe stradă și ai sta jumătate de oră întrebând oamenii dacă ei cred că stânga = comunism, ai rămâne fixat de mirare. Dreapta este gata să calce orice în picioare pentru a reuși să dovedească lumii că acest concept al lor este bun. Desele falimente ale ideologiilor lor contrazic însă simpla vorbă purtată intr-un discurs pompos și cvasielitist pe care cu prețiozitate o prezintă reprezentanții dreptei. Omul de rând se poate ridica și o poate duce excelent și cu politica de stânga care îi oferă mult mai multe oportunități de dezvoltare decât politica de dreapta. În ochii mei dreapta este totuna cu sclavagismul modern, iar codul muncii care a apărut la noi îmi lasă destule motive să cred asta. Soluția unei coaliții între veritabila dreaptă de la noi și stânga, coaliție ce urmează a se prezenta la următoarele alegeri, îmi oferă mie speranța că politicile promovate de aceasta vor lua aspectele care sunt mai bune din ambele concepte: protecția investitorilor alăturată protecției omului de rând. Sună bine pe hârtie, să o vedem însă la treabă. 

miercuri, 12 octombrie 2011

Prima

Pentru prima dată în viaţa mea ştiu unde voi face revelionul cu mai mult de 3 zile înainte ca acesta să se petreacă. Nu că ştiu cu mai mult de 3 zile, dar chiar cu mai mult de 2 luni înainte. It's a new record! Happy!

duminică, 9 octombrie 2011

Ce trece timpul

Nici nu știm cum trece timpul peste noi. M-am trezit la 35 de ani și m-am apucat să fac bilanțuri. Poate că acum am mai mult timp... La 12 ani mă imaginam că la 35 de ani voi avea casă, mașină, soție și minim 2 copii. Nu am decât mașină. Soție era cât pe ce să am, numai că orgoliile noastre ale amândoura au făcut ca să nu vedem ceea ce acum văd aparent clar, adică o mare iubire. Îmi e greu să mă adaptez noii mele vieți și petrec mult timp gândindu-mă la ceea ce a fost, la unde am greșit eu sau ea. 8 ani fără o săptămână am fost împreună, timp în care am petrecut extraordinar de multe clipe de toate felurile. Acum o lună fratimiu se căsătorea. A și trecut o lună. Parcă mai ieri îmi spunea că s-a hotărât să o ia de soție pe fata de care este foarte îndrăgostit și tot ieri parcă se apucaseră de organizat nunta. Prietenii mei au făcut un parastas de 6 luni unei alte prietene strinsă prea curând dintre noi și într-un mod absolut nedrept. 6 luni deja. Ce să mai zic că în amintirea mea mai sunt încă proaspete momentele petrecute cu taică-miu, care este decedat de mai bine de 7 ani. Memoria bunicilor este și ea destul de proaspătă, deși ei sunt plecați dintre noi de mulți ani. Mă uitam pe niște poze din liceu, din școala generală, din copilăria mea și constatam cu uimire că acestea toate sunt departe în timp, la 20 - 25 de ani. 25 de ani! Zici că un an e mult, dar 35? Merg la mare și stau minim 10 zile. Abia dacă am tip să ma bucur cu adevărat de concediu că se și duce... Acum când am fost în Grecia, abia daca am apucat să ne dezmeticim că și trebuia să plecăm înapoi acasă. Timpul uneori pare că trece nedrept de repede; ori asta ori noi nu ne mai putem relaxa și savura aceste momente și le trecem cu stres și cu nervi prin viața noastră, astfel totul părând efemer. Teoretic am trecut de jumătatea vieții mele, căci nu mă gândesc că sunt vrednic ca Dumnezeu să mă țină foarte mulți ani în viață. Cine știe câți ani mai am? Știu însă cam ce planuri am: o soție, o casă, 2 copii...

joi, 6 octombrie 2011

Ernesto Che Guevara

Se pare că unii oameni îşi încredinţează viaţa unor cauze pentru care luptă până la sacrificiul suprem. Exemple se pot da iar dacă aş încerca acum să enumăr pe cei care îmi vin în minte aş uita desigur pe cineva, aşa că refuz să dau nume (desigur, titlul ne oferă deja un exemplu....). Există aceşti indivizi care au puterea de a organiza masele, care sunt carismatici, puternici, vocali, comunicativi şi care au darul de a convinge oamenii de validitatea crezului lor, de progresul pe care acesta îl aduce spiritualităţii umane. Aceşti oameni au de luptat pe cel puţin două fronturi, pe de o parte luptă cu duşmanul crezului lor iar pe de altă parte luptă cu conservatorismul maselor, cu nerecunoştinţa lor şi mai ales cu trădarea la care sunt supuşi la un moment al existenţei şi luptei lor. Oare câţi români legionari nu au luptat prin munţi cu regimul comunist şi oare câţi nu au fost trădaţi de oamenii prea speriaţi pentru a respira în lipsa acordului regimului? Oare câţi revoluţionari cubanezi nu au murit trădaţi de sătenii prea puţin pregătiţi să lupte alături de liderul lor? Oare câţi oameni simpli şi anonimi nu şi-au pus pielea pe băţ pentru un crez nobil, pentru ca mai apoi să fie nevoiţi să lupte cu încremenirea mentală a celor pentru care luptă, sau chiar cu trădarea şi laşitatea lor? Trăiesc cu impresia că astfel de oameni, care au suferit mari dezamăgiri profunde cu privire la natura umană au fost (şi sunt) foarte mulţi. Diferenţa între ei şi ceilalţi este că în ciuda tuturor rănilor adânci din sufletele lor, ei au continuat să îşi urmeze menirea, au continuat să lupte şi cu duşmanul şi cu prietenul, au continuat misiunea lor nobilă. Datorită unor oameni ca ei astăzi răul este mai puţin rău, binele este mai prezent decât ar fi fost dacă ei nu luptau cu încremenirea, ura, prostia şi trădarea maselor şi a celor ce deţin controlul. Petre Ţuţea spunea că în faţa marilor evenimente istorice, omul este fie laş fie erou. Iar oamenii ce au sacrificat totul pentru o idee nobilă au fost cu siguranţă eroi, oamenii care s-au luptat pentru binele celorlalţi sunt orice dar nu laşi, sunt de lăudat ci nu de trădat. Ce ne facem însă cu masele? Cu oamenii ce preferă anonimatul călduţ în care nici nu mor nci nu trăiesc? Istoria şi mai apoi Dreapta Judecată ne vor răspunde şi la această întrebare.

marți, 4 octombrie 2011

Telegrame din România VI

Un criminal ce se ascunde în spatele unei credinţe false, nu a lăsat medicii să facă o transfuzie unei doamne ce suferise un banal accident de circulaţie. Banal în sensul că nu era foarte grav, totul se rezolva cu o operaţie deloc complicată. Criminalul cu acte în regulă este chiar tatăl decedatei. Porunca "să nu ucizi" este luată în derâdere şi este mai puţin importantă pentru aceşti imbecili criminali, iar porunca "să nu bei SÂNGE DE ANIMAL" este ridicată la nivelul de paradigmă absolută de aceşti sectanţi satanişti, ascunşi în spatele unei organizaţii ce se autointitulează Martorii lui Iehova..... Ce o avea sângele de animal cu transfuzia de sânge uman, nu cred că poate explica cineva. USL este tot mai slăbită. Comuniştii aflaţi la putere se folosesc de metodele bine cunoscute lor şi încet - încet câte un politician mai slab de înger părăseşte alianţa dădătoare de speranţe. Speranţele românilor se năriuesc pe zi ce trece văzând că oameni destul de vocali împotriva comuniştilor de la putere "părăsesc incinta". USL vine cu o aberaţie mai mare decât capul lor, ca oamenii care nu au luat BAC-ul să intre la facultae aşa, pe ochi frumoşi. Nu e de ajuns că mulţi trădători de neam şi popor se duc după cine oferă mai mult, acum avem motive să nu mai sperăm că o să fie mai bine şi că pe viitor vom avea materializate nonsensuri ca cel de mai sus. Acum doamna Andronescu este cu ciocul mic, adică în opoziţie, dar ce ne-am fi făcut daca madam era azi ministru şi venea cu o astfel de propunere????? Şi aşa a lăsat mii de oameni pe stradă, oameni ce au făcut facultăţi particulare pe care tot Andronescu le-a făcut peste noapte ilegale, asta pentru că rectorul X a dat bani şi colo şi colo şi nu numai colo.. Un cutremur de cateva grade bune a mişcat Bcureştiul azi dimineată. Eu am crezut că patul se mişcă astfel de la pârţul meu odios de la care aproape că m-au usturat ochii. După ce mi-a stat inima la loc, am aţipit ca un bebeluş, dar nu înainte de a aerisi temeinic camera. Comuniştii tot nu se împacă cu Regele şi prin Parlamentul României au avut tot felul de manifestări care m-au făcut să îmi crape obrazul de ruşine faţă de omul ăla. Huuuoooooo! Nokia s-a tirat şi din România. Logic, ei au semnat tot felul de hârtii în care ţara noastră se angaja să le facă ceva autostradă şi aeroport cu terminal cargo în zonă, iar în schimb au primit mărirea TVA cu 5% şi câteva zâmbete şugubeţe. În România s-a construit cea mai scumpă autostradă din lume. Adică s-a construit numai un segment, dar ăsta a costat cât 500 de km de autostradă în Albania. By the way, Albania a cosntruit cu aceeaşi firmă sute de km de autostradă la preţ ce pare modic pe lângă al nostru. Nu m-ar mira ca în scurt timp Albania să fie peste România... Festivalul Enescu a mai bifat o ediţie. De la an la an este mai reuşit, mai fain, mai bun. Asta mă face să mă simt bine că sunt român. Benzina şi motorina se scumpesc pe NV, aşa cu câte 2 bani, 4 bani... Anul acesta nu se va mai subvenţiona căldura din sistemul centralizat de încălzire. Şi uite aşa, sămranii care au 1.000 lei venit vor da 300 numai ca să nu îşi amintească pe pielea lor cum era înainte de '89. TVR a difuzat un documentar genial, făcut zice-se în 10 ani, care se numeşte "Povestea Sovietelor" şi care cred că a luminat mai multe minţi care au fost programate să gândească un pic altfel de cum spunea acesta, inclusiv mintea mea. Au cam trecut 60 de ani de la Război şi uite aum ies la lumină fapte ce schimbă cu totul şi cu totul ceea ce gândim noi azi. Cică nemţii şi comuniştii ruşi au fost de fapt mână în mână tot timpul. Eu mai cred şi că acest documentar a fost difuzat ca un răspuns al unui politician român la discuţiile din agora cu privire la ruşi, dar ce ştiu eu. Pe TV se difuzează o reclamă cu adevărat imbecilă în care Nico vorbeşte cu pauze de zici că are Alzhaimer. Farmacia tuturor, apoi o pauză, românilor. Nu ştiu câţi bani a primit duduia pentru reclama asta, dar pe bune că nu merită să te pozezi într-un om senil în asemenea hal pentru niciun ban din lumea asta.

duminică, 2 octombrie 2011

Fusei în Oltenia

Și anul acesta am mers cu mătuși-mea & co în Oltenia la tatăl său la cules de struguri. Pentru mine, un leneș notoriu și un mare inert, ocazia de a face ceva mișcare și de mai părăsi orașul ăsta aglomerat și plin de tot felul de oameni este una de neratat. Merg de vre-o 7 - 8 ani la cules la Stoicănești, rareori am lipsit și aproape că de fiecare dată există câte ceva fain de povestit după aceea. De exemplu anul acesta m-am ales cu un cucui zdravăn în frunte căci în mod repetat am dat cu capul într-o creangă de copac ce se pare că stătea în calea drumurilor mele, eu ratând-o deseori pentru că am purtat mai tot timpul o șapcă. Odată am dat atât de tare cu bostanu' încât copacul s-a zguduit bine vre-o câteva secunde iar rudele ce erau prezente se uitau la mine cu ochișorii aproape înlăcrimați pentru durere ce părea că mă apasă. La capitolul „chestii ce mi s-au întâmplat” mai adaug și viespea care în mod nedrept mi-a îmfipt un mare ac în mână, ceea ce mi-a dat o durere locală deloc de invidiat ce m-a zgândărit toată noaptea, o umflătură zdravănă și o roșeață de toată frumusețea. Dar mersul la cules fără înțepătura de albină ar fi ca mersul la mare fără a face baie în mare. Anul ăsta nu am mai mers cu căruța dar promit că dacă voi avea ocazia la anul nu o voi rata. Spre deosebire de alți ani când culesul ne lua mai mult de 7 - 8 ore într-o formație de 15 oameni cel puțin, anul acesta nu am zăbovit mai mult de 3 ore și am fost 6 oameni. Asta e, chiar și așa au ieșit 20 de vedre de vin - suficient pentru consumul unui singur om. Bine, dacă e să aducem în amintire anii trecuți, se făceau mai bine de 200... Pentru mine, cel care a crescut în București între 4 pereți, ocazia de a merge la țară și a vedea viața adevărată de acolo este una de neratat.