joi, 31 decembrie 2009

Asa e

Citeam azi un articol în care doamna Ana Blandiana spunea o chestie la care mă tot gândesc de atunci: "e mai greu să fii liber decât să nu fii".

That's all folks!

Asta e şi cu anul 2009. Bucurii, supărări, nervi, fericire, bani, ruina, toate au făcut parte mai mult sau mai puţin din soarta fiecăruia dintre noi. Una peste alta, pentru mine a fost un an banal, fără mari reaizări şi fără evenimente negative notabile. Pot să spun că a fost un an care nu va rămâne în memoria mea decât prin eşecul de la urne al poporului român, dar altfel...
Sper ca noul an să nu fie atât de crunt cum se anunţă. Pentru prima dată de când sunt eu în viaţă, noul an se anunţă unul mai prost, în care oamenii vor avea tare mult de suferit. Să sperăm că previziunile vor fi de data asta infirmate.
Aşadar, a mai trecut un an. Azi se încheie 2009.
Urmează 2010, cu planuri mari, cu speranţe şi gânduri măreţe.
Vouă, cititorilor acestui blog vă urez să aveţi un an plin de sănătate, să fiţi fericiţi şi să vi se îndeplinească şi cele mai ascunse dorinţe.

Eugen Ion

luni, 28 decembrie 2009

De 3 ori banii

FNI. Escrocherie? Faliment? Prăbuşire? Cine ştie... Vântu. Poate că nici el...
Ceea ce m-a frapat a fost ca nimeni, dar absolut nimeni nu a pus problema moralităţii depunătorilor la această instituţie financiară. Toată lumea, toată presa ne vorbeşte despre ceea ce au pierdut oamenii ăia, de cum s-au ruinat, de cum au pierdut "banii copiilor" sau mai ştiu eu ce.
Hai să încercăm să ne aducem aminte.
Pe la bănci atunci se oferea un maximum de 50% dobândă. Adica intr-un an ţi se dădea pentru 100.000 ROL maximum de 50.000ROL. Era o sumă care îţi acoperea inflaţia şi îţi mai rămânea de 2 napolitane, dar banii erau asiguraţi şi garantaţi de legile statului român, care garanta un maxim de bani oricum cu mult peste cât au depus "depunătorii" pe la FNI.
La FNI însă, primeai la 3 luni de 3 ori banii. Adică dacă deuneai aceeaşi sută la FNI, după 3 luni (!!!!) scoteai de 3 ori suma. Dacă la stat aveai garantat că dacă depui 100.000 iei la final de an 150.000, aici la 100.000 luai la final de an 1.200.000.
Acum să vă povestesc micile decizii pe care le-au luat 2 persoane, una e mama, alta e un depunător, random, oricare dintre ei.
Mama.
Mama mi-a spus că ea nu vrea să rişte, că dacă ăia fac la fel ca şi Caritasu' şi le iau banii oamenilor şi îi lasă fără bani, că ea a rezistat rugăminţilor rudelor care s-au aruncat cu toţi banii în Caritas şi au pierdut tot şi apoi îşi plângeau în barbă şi ea le-a zis "v-am spus eu". De ce să rişte ea banii de pe casa bunicii pe care au vândut-o. De ce? Mai bine la stat şi mai sigur. Oricât am încercat să o conving, nu am reuşit. Îmi spuneam în barbă că democraţia nu e pentru mama, că este depăşită de orice se petrece pe lângă ea şi că va fi o simplă spectatoare a timpurilor mderne.
Investitorul.
"Frate, am pus mâna pe Dumnezeu. Ştii ce fac, îmi vând Oltcitul, scot banii de la CEC pe care îi strângeam pentru casă, vând aurul de la gâtul fetei şi îmi amanetez verighetele, fac schimb de locuinţă şi mai obţin astfel 10.000 $ (lasă că îmi iau după aia vilă). Mai împrumut de la naşu' 3000 $ şi merg frate şi îi depun la FNI, că în 3 luni îi înmulţesc şi mă fac om. Să mă vezi atunci în merţan şi în "Bambu". Şi o să merg la Milano să îmi iau ţoale de firmă, nu mai merg aici ca sărăntocii, la Unirii şi la Cocor."
Trecând peste exagerările mele, cred că este evident că vorbim de 2 tipuri diferite de oameni: cumpătatul şi avarul, lacomul, prostul, cel care nu înţelege legile financiare şi crede că cineva îi poate oferi un câştig imens peste noapte.
Deci, şi voi credeţi că pâna la urmă FNI-ul a fost o lecţie pe care Dumnezeu a oferit-o lăcomiei, avariţiei şi zgârceniei umane, sau mi se pare doar mie?

vineri, 25 decembrie 2009

Scurt raport

Ne-am cam lenevit in ce priveste Jurnalul de campanie, ne straduim insa sa compensam prin alte actiuni iar despre asta incercam sa povestim pe scurt acum.
Dupa cum spuneam acum ceva timp, ca urmare a succesului pe care l-a avut campania noastra, Ministeul Sanatatii s-a implicat activ, atat logistic cat si financiar. Incepand cu luna mai, Sensiblu a lansat propria campanie pentru sustinerea cardiochirurgiei la Marie Curie. Iar in aceasta toamna, Procter & Gamble a inceput campania Sansa la viata, sansa la noi amintiri, care s-a incheiat la inceputul lunii Decembrie.
In consecinta, suntem mai multi si facem lucruri mai bune, mai mari si mai complexe. Prin urmare, lucrurile au trebuit regandite la o alta scara, proiectul a fost refacut integral iar planificarea a trebuit si ea refacuta si, in consecinta, extinsa.
Aparatura a fost aproape toata achizitionata. Parte a sosit deja, parte urmeaza sa soseasca.
Partea cea mai grea acum consta in amenajarea departamentului. Si asta inseamna 100 m² de constructie noua, modificari in spatiul de 400 m² existent, instalatie de climatizare (chiller, centrale de tratare a aerului, tubulatura), usi speciale pentru spatii medicale clasificate din punct de vedere al sterilitatii, instalatie de vacuum si gaze speciale, console de anestezie, instalatie electrica si multe altele. Am invatat multe despre cum se amenajeaza un astfel de spatiu, despre ce probleme exista atunci cand vrei sa faci un departament de cardiochirurgie pediatrica care sa fie la nivelul europen.
Suntem in plina activitate, iar lucrurile avanseaza. Avem un santier in toata regula la Marie Curie, purtam negocieri cu furnizori, analizam oferte si incercam sa facem lucrurile cat mai repede si cat mai bine. Si ne straduim sa cheltuim cat mai eficient banii primit din donatiile voastre.
Si pentru ca tot am ajuns la “cat s-a strans”, putem spune ca lumea in continuare ajuta. Din SMS-uri, sponsorizari, 2% si alte contributii am strans peste 900.000 de Euro. Sunt multi bani, dar, din pacate, inca nu ne ajung si pentru angiograful pe care il dorim atat de mult si care este atat de necesar. Costa peste 1 milion de Euro - enorm!, dar suntem convinsi ca pana la urma, cu ajutorul vostru, vom avea si angiograf.
Speram sa terminam cat mai curand amenajarile si sa avem un departament modern si functional.
(pana la postarea urmatoare, ne straduim sa facem si niste poze)
Asociatia Inima Copiilor

marți, 22 decembrie 2009

Trezirea la apel?

Observ în ultima perioadă un soi de atitudine schimbată la nivelul cetăţenilor şi mai ales a unei anumite părţi din media. Ceva se întâmplă, jurnaliştii par să aibă curaj mai mare să dea nume, să arate locuri, să indice furturi. Un soi de click s-a produs şi apar brusc imagini nedifuzate 20 de ani, apar pete pe nume care păreau imaculate, se discută mai pe şleau, mai direct, mai la obiect. Unii au început să tremure, dar nu de frig. Partea asta e rezervată în continuare "pulimii", la frigul nepăsării mă refer... Parcă ceva s-a schimbat şi în atitudinea revoluţionarilor, a oamenilor de pe stradă, în atitudinea românului "de la şaibă". Au mai fost alternări la putere, nu e prima, au mai fost schimburi stânga - dreapta, dar acum mie îmi pare că nu mai e la fel. Ceva din flacăra care ne-a eliberat odată din ceva rău pare că pâlpâie încetişor printre unii. Oare să fie ŞI ASTA o manipulare sau de data asta avem maturitatea să ne exprimăm pe bune şi noi românii? Pasivitatea de care acuzam odată pare că dă semne de "slăbiciune". Poate că sunt eu naiv (nu m-ar mira să aflu asta, de altfel am avut motive să mă decclar naiv de multe ori numai anul ăsta, ca să nu mai vorbesc de întreaga viaţă) dar cred că totuşi cuţitul a trecut de os. Ăsta sa fie oare apelul care ne va da o şansă şi ne va scoate "în stradă" sau rămânem cuminţi la tv?

Catifea?

Că sânge a fost, aste e indubitabil. Dar unde e catifeaua?
Uitându-mă zilele astea la documentariul lui Mihalache - de altfel foarte bun - îmi dau seama că timpul le vindecă pe toate. La Revoluţie simţeam şi aş fi acţionat exact precum oamenii din film. Nimic nu cred că aş fi făcut altfel, poate că în psihoza de atunci eram gata să fac exact aceleaşi lucruri, eram gata să strig, să îi chelfănesc pe "terorişti", să organizez, să dau comunicate din Studioul 4, etc. Eram gata să le fac şi consideram cu tărie că ceea ce fac era ceva bun, corect şi demn de urmat. Eram gata să cred că alea erau adevărurile de netăgăduit, că alea erau acţiunile cel mai demne de urmat, că nimeni nu ar fi putut găsi o acţiune care să se potrivească mai bine ca acţiunea mea. Dacă eram în locul lor, credeam că fac bine făcând ceea ce au făcut ei, revoluţionarii adevăraţi.
No, acum, uitându-mă mai cu atenţie la ceea ce se vede "pe imagini" îmi dau seama că dacă aş da timpul înapoi, nu numai că nu aş acţiona precum în primul paragraf, dar aş încerca să le explic oamenilor că sunt manipulaţi. Cred că au fost tare multe manipulări care au funcţionat de minune în acele momente. Manipulatorii au fost (şi din păcate încă mai sunt) cei care au în fişa postului să manipuleze. Bravo. Şi-au făcut treaba ca la carte, se vede asta cu ochiul liber acum, după 20 de ani. Oamenii erau naivi, speriaţi, porniţi să facă o schimbare şi foarte atenţi cu noile cuceriri, erau pregătiţi să mpară iar cei care erau cu arma în mână ştiau asta. Televiziunea era la momentul Revoluţiei plină de "băieţi cu ochii albaştrii", oameni care erau acoperiţi de posturi precum realizatori, redactori, cameramani, etc. Îmi aduc aminte de un episod al documentarului "Sânge pe catifea" în care se spunea despre un articol publicat pe 21 sau 20 decembrie, în "Scânteia", un mesaj codat pentru "băieţi" sub forma unui articol care dădea sfaturi pentru concediul la mare (în decembrie nota bene). Desigur, ceea ce a urmat nu a fost decât o urmare firească a ordinelor transmise de alt băiat cu ochii albaştrii care a semnat probabil articolul. Aşadar, oamenii erau manipulaţi, erau înfricoşaţi, cineva se juca de minune cu minţile lor, cu sorţile lor, cu vieţile lor.
Întrebarea care se pune este dacă nu cumva "băieţii" au rămas şi "după" la conducere, dacă şi acum se mai joacă cu minţile, sorţile şi vieţile noastre, dacă ei decid ce se face azi cu banul public, dacă omul lor este - aşa cum sugera domnul CTP - cel care a câştigat alegerile? Dacă aflăm după încă 10 ani că dintre cei care erau în direct la tvr, doar câţiva erau revoluţionari adevăraţi? Dacă oamenii cu care am stat de vorbă au avut dreptate? Dacă Revoluţia s-a furat (furat - un cuvânt dramatic, atât de prezent în vocabularul românului postrevoluţionar)? Dacă ni s-au furat mai multe decât ne-au furat comuniştii?
Şi dacă s-a furat ce, nu mă pot plânge mamei, ea oricum nu poate face nimic în cazul ăsta...

joi, 17 decembrie 2009

Sassu

Ştiţi ce a făcut bun acest om?
A gândit.
Într-o ţară în care instinctele sunt mama oricărei acţiuni a individului transformat în simplu consumator şi plătitor de credite pentru geacă de piele şi concediu în Spania, Sassu a acţionat în accepţiunea a ceea ce ar trebui să fie românul anului 2009 în opinia celor care au murit la 1989.
Sassu a promovat tineri şi a câştigat!
Foarte multe emisii pe care le vedeţi voi pe "sticlă" la tvr şi care sunt de o certă valoare jurnalistică şi nu numai, sunt făcute de tinerii promovaţi de Sassu.
În timp ce Lazarus face carieră pe mai ştiu eu unde, în timp ce Bahnuţeanu şi "Cherida" fac cifre de audienţă demne de "invidie" pe minunatele posturi "meseriaşe", în timp ce Dan Diaconescu "Direct" aduce insomnii curioşilor şi pricepuţilor în criminalistică, Sassu a promovat nume aparent anonime care fac cultură şi televiziune din aia pe care studenţii o învaţă la facultate şi pe care nu o mai pot profesa chiar peste tot...
Sassu a creat, are viziune pe termen lung, carismă, logică, blândeţe, putere şi educaţie. Este politicianul care m-a făcut să spun la un moment dat pe acest blog că pot exista şi politicieni decenţi. Este bine intenţionat şi consider că TVR va pierde foarte mult prin (foarte logica şi posibila) îndepărtare a sa de la şefia acestei instituţii.
Ceea ce vedeţi voi nu este ceea ce se întâmlă cu adevărat. Este ceea ce TREBUIE să vedeţi. Astfel sunteţi mai puţin liberi.
VREAU să cred că sunt un om liber.

miercuri, 16 decembrie 2009

Degeaba?

Uite, mă uit acum pe tvr unde rulează un (genial, scuze, subectivitatea nu îmi poate fi imputată, sun un tvr-ist) documentar. Se spun aici câteva din ultimele vorbe ale celor care au murit în anul 1989, cu speranţa în sufletul lor. Au murit crezând că azi, la 20 de ani, vom concura Germania şi Franţa ca economie sau că măcar vom avea toţi video. Avem. Merită să mori pentru un video? Tu, cel/cea ce citeşti acum aceste rânduri, ai muri mâine ca eu să am dvd? Nu ai considera că totuşi sacrificiul pe care trebuie să îl faci e oleacă cam mare? Cine ar fi ieşit în stradă dacă ar fi ştiut că după 20 de ani vom avea dreptul să avem credite, video (dvd), să înuram pe "ăia de la tvr la relaţii cu publicul", să il futem în gură pe prezident fără să păţim nimic? Câte vieţi merită aceste câştiguri?
Când ni se fură o Revoluţie, putem accepta, deşi resemnaţi speram ca noi să decidem ce vrem să fim.
Când ni se fură identitatea şi fiinţa, cînd ni se fură demnitatea, onoarea, eroii, totul până la urmă...nu mai putem accepta. Fatalitatea constă exact din lipsa mijloacelor cu care ar trebui să luptăm împotriva acestui furt. Aşa că stăm şi contemplăm. Contemplăm. Unii poate că plâng, dar asta nu schimbă cu nimic starea de fapt actuală. După plâns ei rămân tot ca noi, cu contemplaţia.

Care vrei mă să mori?

Mai murim odată? Nu. Nu mai merită.

Dezamăgire. Tristeţe. Descumpănire. Înfrângere. Eşec. Mai găsiţi voi sinonime care să exprime mai clar ceea ce am simţit la aflarea veştii că s-a furat...scuze, numărat mai bine voturile pd-l-ului...
Nimic nu îmi făcea ziua mai tristă. Sau în fine, nimic nu părea că va fi mai trist... Totul mi se părea că se duce de râpă, eram groaznic de invidios că nu am bani să mă tirez din ceea ce cred eu că va deveni o a 2-a Venezuela. Sau Cuba. Sau Columbia... În fine. China nu aveam şi noi şansa să devenim...

Am renuţat să mă mai uit pe Antena 3 şi pe Realitatea. La tvr când e politică aleg să schimb canalul. Peste tot aleg să fug de disputa politică. Nu mai pot. Nu mai vreau să pot. Cred că ar fi păcat să mai pot. Vroiam să sun la UPC să le cer să îmi scoată "B unu tv" din grilă, m-am gândit totuşi că voi deveni penibil. Dacă eşti prost e una, ai o scuză. Dar dacă eşti penibil, chiar că nu mai ai nicio scuză... Penibilitatea este înfrângerea cea mai umilitoare a raţiunii... La CNA nu mai sper să le ia licenţa celor de la Zero Tv. În fine...

Pe la muncă, colegele mai stau pe Realitatea, chestie care mă atinge doar parţial, căci stau destul de puţin în "biuro" în ultimele zile. Astfel, am aflat şi eu cu oarecare stupoare şi cu un reţinut "ţi-am spus eu" că TOATE partidele vreau la putere. TOŢI pun condiţii, toţi par gata să uite ce spuneau cu 10 zile în urmă, toţi sunt deodată gata să facă "coaliţia de largă comuniune naţională" şi toţi par că vor BRUSC binele Roumeiniei. TOŢI. UDMR s-a supărat ca proasta la oglindă că PSD l-a făcut "doamnă de moravuri uşoare" şi brusc nu mai concepe o coaliţie cu stânga. Stânga vede o coaliţie cu PNL, dar şi cu PD-L. PNL vede şi el o coaliţie cu PD-L, dar şi cu PSD. Caz în care în opoziţie ar rămâne cine...???? PD-L vede o coaliţie de dreapta, dar stai să vezi, că Tăriceanu o are mică!!!! Memoria mă refer... Toţi vor osu'. În imbecilitatea mea proverbială, m-am gândit aşa: 3 mari partide politice găsesc resursele şi fac o coaliţie cu 95% în parlament. PD-L, PSD, PNL. UDMR face şi ea parte. Ramân independenţii. Sau nici ăştia. Deci o coaliţie cu 100%. Toată lumea vrea brusc binele Roumeiniei. Toţi vor să facă o coaliţie. Dar staţi. Cine va fi în opoziţie? Cum nimeni? Pai atunci, nu înseamnă că ne-am întors exact 20 de ani înapoi, când exista o "coaliţie" fără opoziţie?
Cine va rămâne în opoziţie, întrebarea asta îmi zguduie conştiinţa..?!? Mie mi se pare că NIMENI nu ar vrea acum să rămână în opoziţie. Ar fi umilitor să faci opoziţie acum???
Mă tot întreb: de ce pana mea s-a stricat coaliţia de dinainte de turul 2???? Ce era fundamental greşit în concepţia aceea şi de ce "lupta" s-a terminat odată cu numirea lu băsescu în capul statului?
Sentimentul pe care îl trăiesc este de înfrângere. Politicienii au învins. Cetăţenul este victima. Ei cu ei, noi cu noi. Ei au învins iar noi nu mai putem să murim pentru ceea ce sperăm să fie un viitor frumos... Pur şi simplu am obosit să murim. Vrem să ne lase naibii în pace. Ei să fure iar nouă să ne dea de muncă, să ne plătim banca. Banca. De ce oare acest termen a apărut în conştiinţa populară numai după Revoluţie? De ce? "De ce" este o întrebare pe care din frondă nu mai vreau să mi-o pun.
Este singurul moment în care mă gândesc că distrugerea Parlamentului, ca entitate de profitori şi distrugători de neam, cultură, entitate statală, fiinţă naţională... este un lucru bun. Altfel...

marți, 15 decembrie 2009

Dragă moşule...

Dacă totuşi te decizi să mai treci şi pe la mine anul ăsta, te rog ţine cont că ăl mai mult îmi doresc să primesc ceva tutun de pipă...
Dar cum nu am fost foarte cuminte anul ăsta, cred că nu o să vi la mine.

Colecţionarul - partea a 3-a

Ea - C.
El - C.
El - M.

Ea este o tânără şi frumoasă fată. O persoană cu personalitate, carismatică pe alocuri dar totuşi o persoană mai fragilă de cum arată prima privire. Este curtată de mai mulţi băieţi din satul său de pe Valea Oltului. Atunci când ai mai multe opţiuni ai şi mai multe "probleme" în a te decide ce este mai bun pentru tot ceea ce urmează, adică pentru toată viaţa. Mulţi oameni iau decizii care în timp se dovedesc bune sau rele. De aceea, şi în vremurile acelea şi în vremurile astea, o opţiune cu privire la un soţ/soţie pare una greu de luat. Între toţi pretendenţii, era unul mai întremat material. Era un soi de prinţul satulului, cu o poziţie privilegiată în organizarea socială, cu ceva bani puşi deoparte, cu promisiunea unei vieţi - cel puţin din punct de vedere material - mai liniştite. Ca femeie, nu e de blamat că a ales acest băiat. Se decid să facă nunta. Alai mare, lume strânsă la casa omului, toate cele care sunt la o nuntă. Pe seară însă ginerică nu mai este de găsit. Oamenii îl caută lumea şi îl găsesc într-o cameră, beat mort. Tatăl ginerelui îi face morală ca unui copil de 5 ani. Numa că nu îl bate. Trezit din abureală, omul noastru se duce să îşi ceară scuze de la mireasa lui. Mireasa însă a ales să plece la Bucureşti, aşa, îmbrăcată în rochia albă superbă. Un nuntaş cu maşină îi asigură transportul până la locul în care frumoasa noastră se va stabili.
După asta, mireasa C. a ales pe altcineva, pe C.. Acum au amândoi peste 55 de ani. Sunt fericiţi. Au relizat destul de multe în viaţă. La vârsta asta încă se mai ţin de mână şi au numai vorbe faine unul despre altul. Au un copil pe care îl iubesc enorm şi pentru care fac sacrificii importante. Deşi lucrează în aceeaşi firmă, se vzitează la birou de fiecare dată când au ocazia (lucrează în birouri diferite).
Despre M., ginerică care a ratat nunta din cauza patimei pentru alcool, ştiu că nu s-a mai căsătorit niciodată. Banii s-au dus toţi pe băutură. Meseria sa care altă dată îl făcea regele satului, astăzi e una banală, comună. Merge cu tramvaiul pentru că maşina a fost vândută pentru plata datoriilor.

Tentaţie

Dacă ar veni unu' la voi şi v-ar spune că vă dă 1 milion de euro ca să vă schibaţi o părere, credeţi că aţi rezista tentaţiei?

Europa Libera, aici

O altă capanie alaturi de multe altele. Plătim pentru nesimţirea PSD-ului de acum 15 ani. Câns Europa Liberă şi-a încetat emisia, toată arhiva a fost dusă în state, undeva în Florida dacă am reţinut eu bine. Toate statele care au fost "ţinta" acestui post au fost întrebate dacă vor o copie a arhivei. Toate statele au vrut, ia ghiciţi cine nu a vrut... Poate Petre Roman să fie omul? Nu ştiu, ideea este că avem acum ocazia să ne recăpătăm o mică porţie din istoria noastră. Dacă vreţi să participaţi la acest demers, daţi un sms la 8820.
Mai aveţi la dispoziţie şi un site al campaniei; sunt mândru că la parteneri apare şi tvr-ul.

luni, 14 decembrie 2009

WTF?

WTF e aia Twiter fraţilor?
Am încercat şi eu să intru pe site-ul ăsta şi nu am înţeles mare lucru din ceea ce trebuie să fac acolo... Ce îşi propune, ce vrea de la noi, cum funcţionează, ce ar trebui să fac eu ca să fie toată lumea fericită, de ce unii au în blogul lor "twit me" şi ce ar obţine astfel un posesor de blog?
Să moară musca de am înţeles care ce şi cum cu twiteru'.
La HY5 am înţeles eu până la urmă de ce ar vrea cineva să îşi facă cont, deşi aparent mi se pare ilogic... Eu mi-am făcut odată cont pe Netlog (cred), dar tot nu m-am lămurit pe de-antregul de ce aş vrea totuşi să îmi păstrez şi întreţin chestia aia...

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Despre comunişti şi despre noi - partea a 10-a

Despre presă. Presa pe vremea lui Ceaşcă era aproape inexistentă. Nu se poate vorbi de presă liberă. Nu puteai să scrii ce vrei, fiecare articol probabil că era cenzurat de un baiat din ăla cu ochii albaştrii. Televiziunea avea numai 2 ore de emisie pe zi în timpul săptămânii şi maxim 14 ore în week-end. Dar se făceau spectacole tari. Revelioanele păreau adevărate opere de artă şi chiar şi azi mai vizionăm moemntele acelea cu scenete ale genialilor Caragiu şi Pelea. Azi Tvr emite 24/24 şi are 6 canale centrale şi 5 locale. Există cred vre-o 30 de televiziuni româneşti. Mai sunt pe cablu înca 60 - 70 de alte posturi. Aşadar avem fiecare dintre noi cam 100 de canale de televiziune acasă. Iar pe acestea rareori avem ceva interesant de văzut. Poporul se imbecilizează cu emisiuni care promovează prostia ca şi calitate, profesioniştii lipsesc deseori din partea tehnică sau editorială, formatele de amisiune sunt puţin captivante. În presa scrisă nu exista libertate înainte. Ziarele politice erau aservite PCR şi nimeni nu avea cum să lucreze în presă fără să alinte partidul. Azi avem mii de ziare. În puţine ai şansa să nu găseşti o fată goală. Libertatea de exprimare există, dar ziariştii nu o pot folosi. Cei mai mulţi sunt "cumpăraţi" de partide, astfel că ei scriu în funcţie de cine le ţine ziarul deschis. Puţini sunt liberi. În ultimele zile asistăm la un adevărat atac la presa scrisă şi nu numai. Propietarii de presă sunt consideraţi duşami personali ai Preşedintelui actual al României, astfel că ei "se bucură" de un linşaj de proporţii inimaginabile din partea celui care ar trebui să fie garantul libertăţilor tuturor cetăţenilor. Aşadar, avem presă liberă numai cu numele... Radio. Oamenii din singurul radio care avea voie să existe nu aveau nici ei voie să îşi exprime liber opiniile. Azi avem mii de radiouri. Câte sunt libere cu adevărat? Câte promvează adevăratele valori ale culturii româneşti? La noi pe radio se promovează telefoanele în care unii îşi iau altă identitate şi îi păcălesc pe cai mai slabi de minte. Şi aici ca şi la presa scrisă ziariştii sunt ţinuţi "în frâu" de cel care plăteşte, fie că e vorba de patron sau organizaţie politică.
Mă întreb aşadar, unde e schimbarea? Că acum pot cumpăra revistă porno în limba română, pot să zăpuiesc 2 ore fără să fiu în stare să mă opresc pe un canal, că pot asculta ultimul album al celor de la AC/DC? Presa adevărată unde este?

P.S.
Zilele astea sunt martorul unor presiuni foarte interesante asupra majortăţii organismelor de presă. APar tot felul de scrisorele, de ameninţări, de presiuni şi reclamaţii care au darul de a-i speria pe oamenii de presă. Astfel, am observat o domolire a unor înverşunări mai vechi, mulţi dintre ziarişti sunt mai cumpătaţi în virulenţa lor, alţii au ales să se retragă mai în umbră. Urât.

joi, 10 decembrie 2009

Stanciu.

http://www.youtube.com/watch?v=XfMsLfcNAuI&feature=player_embedded

Trădarea intelectualilor

Aparenta linişte de pe "piaţa" intelectualilor români mă înfioară. 3 organizaţii au făcut o palidă sforţare pe care o asimilez unei ultime zvâcniri înainte de moarte. A se citi instalarea unei entităţi mai rea decât comunismul. Intelectuali noştrii parcă au dipărut. Nu se mai vede niciunul. Mă gândesc că poate or apare după "aia" să pozeze în dizidenţi, să spună că ei au luptat contra regimului şi că merită osanale. Poporul imbecilizat probabil că va înghiţi şi această găluşcă. Eu mă întreb în vremurile astea dacă nu cumva până şi dizidenţa românească este o cacealma, aşa cum sunt şi multe alte chestii în România la ora asta. Şi dacă Bălăceanu - Stolnici a dat cu papagalu' la secu? Aşa mă întrebam mai deunăzi, refuzam să cred că e posibil. No, ete că e posibil. Mă tot întreb, unde sunt intelectualii veritabili din ziua de azi? Vedeţi pe vre-unul să ia o atitudine împotriva a ceea ce se întâmplă? Consideraţi că nu se întâmplă nimic? Sau că nu se întâmplă nimic rău? Mi se pare mie că oamenii ăştia care au ca "sarcină" exact apărarea libertăţii plătită cu sânge la 1989 (scuze pentru limbajul de lemn) se cam dau loviţi? Dacă mi se pare, rog aduceţi argumente care să mă contrazică, sunt gata să le accept.
Păcat...
România este trădată de chiar oamenii care ar trebui să o apere...

Înapoi la Eden

Edenul există.

Dilemă de sezon

Dacă mi se vede curu, înseamnă că mi se vad ambele buci?

miercuri, 9 decembrie 2009

Perfect

Mulţi dintre oameni aspiră către perfecţiune.
Mie asta mi se pare penibil. În primul rând nu există nimic perfect. Nu poţi spune că există omul perfect. Ceea ce pentru mine pare perfect, pentru un satanist pare total imperfect. Percepţia nu este unilaterală, oamenii au caractere diferite şi asta duce la aşteptări diferite. Pentru omul perfect s-a tot încercat să se aducă definiţii, începând cu anticii şi continuând cu contemporanii.
Tot aud de conceptul "femeia perfectă". Nu există. E şi o vorbă între noi băieţii: fie ea o femeie cât de frumoasă, tot există undeva pe lumea asta un tip care s-a plictisit de ea... Mie nu îmi place femeia pe care oamenii secolului XXI o consideră perfectă. Silicoanele ar fi motiv sigur de divorţ. Nu pot accepta ideea de silicon în loc de sân. Dacă eu am ales să stau alături de femeia cu care sunt înseamnă că mie îmi place aşa cum este ea, cu sânii mai mari sau mai mici. Şi eu "îmbătrânesc" şi se înţelege că şi eu mă schimb, deci nu e motiv de supărare dacă un aspect sau altul din alura fetei suferă ceva schimbări. E natural, înţeleg schimbările fizice şi nu numai. emeia schilodită de regimuri inutile nu îmi spune nimic din punct de vedere erotic. Deci cele care încearcă să "arate perfect" schinguindu-se fizic şi psihic nu pot fi în veci apreciate de mine. Desigur, înţeleg că este necesar a avea un stil de viaţă sănătos în care alimentaţia trebuie să fie una echilibrată, sănătoasă, savuroasă. Dar să faci din asta un scop în sine în ideea atingerii unei anumite perfecţiuni, mi se pare degradant.
Plus că perfecţiunea este incredibil de plictisitoare. Ideea de a avea tot ce vrei, de a simţi tot ce trebuie să simţi fără efort, de a primi totul pe tavă şi de a avea cea mai cea femeie, mi se pare că nu îţi mai lasă niciun motiv pentru ziua de mâine. Nu mai ai nicio motivaţie de a te trezi a 2-a zi. Ai deja tot ce vrei. Boring!
Mă bucur că nu sunt perfect. Am de slăbit. Ar trebui să fiu mai responsabil. Uneori şi mai matur. Poate că ar trebui să nu mai pun atâta patos în politică. Poate că nu ar trebui să mai fac deloc politică. Uneori cred că ar trebui să fiu mai ignorant. Sigur ar trebui să mă implic mai tare în campaniile în care cred. Poate că ar trebui să fac volunatriat. Vedeţi, am o grămadă de lucruri care mă diferenţiază de un om perfect. Dar pentru mulţi oameni eu sunt un om simpatic. Fără să fiu perfect.
Aşa că nu mai căutaţi perfecţiunea, vă face plictisitori (voi cei care încă o mai căutaţi).

O săptămână cu adevărat proastă

Azi am aflat cu părere de rău că o colega de-a mea are ceva tumoare şi va trebui să se apuce de chimoterapie. Nu îmi sună bine, dar e posibil ca respectiva tumoare să nu fie neapărat cancer. Această doamnă chiar că este una dintre cele mai perfecte pe care le cunosc, cele mai faine şi mai de treabă. Dacă în cazul unora sau altora aş avea câteva chestii de reproşat, ei chiar nu am ce sa îi spun vreodată, căci e perfectă.

Doamne ajută să nu fie cancer!

luni, 7 decembrie 2009

Doi la sută

Când mă gândeam că sunt supărat, am mai intrat iar pe site-ul oamenilor ăstora şi mi-am adus aminte de ceea ce îmi povestea cineva care a intrat odată într-un astfel de spital: "numai dacă eşti de piatră e posibil să nu plângi acolo".
Te pufneşte pur şi simplu tristeţea şi sentimentul de neputinţă când îi vezi pe acei micuţi cu pansamente şi branule...

Ferice de medicii care îi vindecă, căci Domnul a spus aşa: "cine salvează o viaţă pe Mine mă salvează".

Pe site-ul acestei fundaţii am găsit şi o referire la modul cum putem ajuta simplu şi eficient, dacă vrem asta desigur...

http://www.inimacopiilor.ro/doners_2lasuta.php

Ce mai e de zis?

Azi am avut o zi imbecilă rău. Rău de tot. Mi-am început ziua calculându-mi banii pentru cartelă de metrou şi bilet de tramvai. Maşina mea e în pană de motor şi refuză orice intervenţie cvasi-mecanică pe care le-am aplicat asupra ei. Aşadar, am fost nevoit să îmi drămuiesc mărunţişiul din buzunar căci prietena m-a anunţat oarecum somnoroasă că nu mergem împreună la muncă. O să râdeţi, dar fără 1.000 de lei vechi, adică 10 bani din ăştia de azi, nu mi-am putut lua ambele bilete. Aşa că dimineaţă pe la 8, în loc să fiu la muncă căutam un Credit Europe Bank ca să mai scot 10 nnorociţi de RON. În fine.
Nu am deschis televizorul, dar speram că Geoană va avea un avans de 3 - 4 procente faţă de ce anunţau exit-urile, când colo, ce să vezi: constat că o bună parte din poporul român îşi merită soarta. Eram şi aşa nervos, numai asta nu-mi mai trebuia. Ştiu şi trăiesc cu convingerea că cei mai decenţi oameni din România au votat Geoană. Doar câţiva dintre cunoscuţi de-ai mei au dovedit că au creierul spălat de sloganurile filocomuniste ale acestei greşeli numită PDL, ei au declarat că votează "cu Băsescu"... Până la urmă partidul format din trădători şi spărgători de partide şi-a făcut treaba. A făcut el cum a făcut şi şi-a asigurat victoria. Iar 5 ani de retard al vieţii noastre politice, iar un preşedinte jucător, iar, iar, iar... În fine, ziua continuă.
Niciunul dintre cei pe care îi cunosc nu se bucură. Mă gândesc că totuşi există şi oameni decenţi, numai că cei aşezaţi de partea cealaltă sunt mai mulţi, asta s-a dovedit cu prisosinţă. Pe la 10 dimineaţa o colegă bagă capul în "biuro" şi ne anunţă că o colegă de-a noastră a plecat dintre noi. Aceasta ducea de mai bine de 3 - 4 ani o luptă demnă de toată admiraţia cu un cancer nenorocit care i-a oprit prea repede suflarea. Deşi nu era persoana care să se facă neapăra plăcută, deşi era genul de om băgăcios, deşi puţini au înţeles-o, totuşi doamna Corbu a fost o persoană pe care, într-un mod cu totul şi cu totul special am admirat-o. A fost omul care a avut curajul de a spune drept în faţă lucrurile aşa cum sunt, pe care multora ne e greu să le acceptăm, a spus direct dacă a considerat că greşeşti sau te-a lăudat în gura mare dacă a considerat că faci ceva remarcabil. O persoană open mind, mult mai tânără decât vârsta din buletin, un om remarcabil. Odihneşte-te în pace doamnă Irina Corbu. Bun. Ce se mai poate întâmpla? 2 rele şi amândouă până la ora 10. Ei bine...
Am aflat că pisicul "milenar" al celor mai buni oameni de pe Terra, a oamenilor cărora le datorez foarte multe din ceea ce sunt, că Spy, minunatul Spy a murit. Numai eu îl ştiu de vre-o 9 ani... Am stat cu el atunci când stăpânii lui, "părinţii" dacă îmi daţi voie, erau plecaţi mai multe zile. Îmi aduc aminte de ezitarea sa pisicească, de modul cum ne-am împrietenit pentru prima dată, de modul cum am dormit prima dată ca 2 prieteni, eu cu frică să nu ăl lovesc din greşeală în somn, el atent la orice respiraţie de-a mea, îmi aduc aminte de multe alte întâmplări mici şi neânsemnate pe care le evoci exact atunci când ele nu se mai pot întâmpla. Un pisoi tare drăguţ, cuminte, calm, matur, frumos frumos frumos... Un sufleţel. Offf, păcat.
Au fost doar 2 - 3 momente mai decente, unul dintre ele este că mi-am recăpătat calculatorul (probabil că v-aţi dat seama după lungimea postării, prea greu de citit) şi că m-a sunat "omul de la Enel" ceea ce îmi dă speranţă pentru mâine, să îmi mai recuperez ceva bani pentru monitorul ars...
Restul... ce mai e de zis...??

vineri, 4 decembrie 2009

Basescu n-a jurat

He he he, ce tare.
Când s-a scos Biblia şi fiecare a trebut sa jure una sau alta, Băsescu a jurat că el nu a lovit CU PUMNUL pe băiat, nici în plex nici în faţă. Păi ceea ce am văzut eu în înregistrare era că Băsescu a lovit cu PALMA peste faţă, nu în plex.
Iată cum se poate să manipulezi - că tot mă acuza cineva că văd numai cai verzi pe pereţi...

Păi Turcescu v-a rugat să juraţi că nu l-aţi lovit, iar dumneavoastră domnule preşedinte aţi jurat că nu i-aţi dat un pumn, nu că nu l-aţi lovit. Ce chestie...

Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat. Băsescu n-a jurat.

Deci e adevărat că l-aţi lovit, nu e aşa? Ce Patriciu, dumneavoastră l-aţi lovit.

He he he...

miercuri, 2 decembrie 2009

O organizare secretă, dar nu aşa secretă...

Dintr-o oarecare scârbă faţă de jegul ce-l trăiesc (social) şi din simpatie faţă de o anumită persoană am ales să nu mai scriu despre politică deocamdată.
Faza e că se întâmplă atâtea dspute şi atâtea mizerii că nu mai rezist, cred că în stilul ăsta vom innebuni. Se auzea că dacă nu va ieşi băsescu va fi război civil. Am tratat cu oarecare sfidare acest zvon, numai că am privit cu adevărat îngrozit evenimentele unor iindivizi de a Timişoara. Mai mare mi-a fost mirarea să îi văd pe indivizii aceia salutând cu salutul nazist, chestie care mi se pare cel puţin interesantă. Oare de unde ştiau "manifestanţii" despre care vorbeam într-una din postările mele mai vechi că "va fi război civil dacă nu iese băsescu" nu ştiu, dar cred acum cu tărie că ştiau ei ce ştiau. Mai e ceva care mă nedumireşte: cum se face că la relaţii cu publicul la tvr sună 20 - 30 de oameni ca să întrebe exact aceeasi lucru, la intervale de 2 - 3 minute fiecare? Cum se face că TOŢI aceşti indivizi au exact acelaşi discurs, folosind exact acelaşi cuvinte, în exact aceeaşi ordine? Gândiţi-vă, 20 - 30 de oameni care sună şi au acelaşi discurs. Ce şanse sunt? Faza amuzanţă este că aceşti oameni "pozează" în oameni decenţi, care vor brusc să afle TOŢI EXACT ACELAŞI LUCRU ÎN EXACT ACELAŞI INTERVAL DE TIMP... Cred că se face o confuzie... Cum se face că un preşedinte care a declarat explicit pe postul naţional de televiziune că este un comunist şi că ţara "era nevoită să aleagă între 2 comunişti" că acum aruncă cu căcat că vezi Doamne contracandidatul său este comunist. Păi nu a declarat el cu gura sa că e comunist, acum nu mai e brusc???? Nu mai contează.
Îmi e scârbă şi sper din toată inima mea să se termine odată cu tot circul ăsta la care ne supune clasa politică şi mai ales PD-L ul asta, vreau linişte, calm, prosperitate, decenţă. Tupeul şi violenţa m-au secătuit şi nu mai vreau să trăiesc în aşa ceva.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Colecţionarul - partea a 2-a

Nu am nume, numai povestea.

K - un domn, vârsta - peste 60
Q - o doamnă vârsta - peste 60

Se pare că doamna Q era căsătorită cu domnul J, un om onorabil, iubitor, atent, bun soţ, tot ce îşi poate dori o doamnă de la iubitul său. Domnul K, prieten la cataramă cu domnul J, buni prieteni de familie, amici de încredere. Căsătorit şi el cu fata visurilor, toată căsnicia sa a fost perfectă.
Ajunşi la o vârstă nu foarte înaintată, domnul K şi doamna Q au rămas, pe rând, văduvi. Chiar nimic nu anunţa iniţial ceea ce a urmat, dar se pare că timpul petrecut împreună în care au evocat pierderile suferite le-a fost suficient ca să îşi dea seama că de fapt, tot timpul, fiecare avea o mică simpatie pentru celălalt. Simpatia s-a transformat cu timpul în ceea ce acum se numeşte o dragoste adevărată, pasională (în ciuda vârstei), o iubire aşa cum puţini au avut şansa să trăiască.
Ferice de ei.

vineri, 20 noiembrie 2009

Eu nu merg la referendum

Singura şansă să îmi exprim protestul faţă de publicitatea electorală făcută de actualul preşedinte pe banii mei este să nu mă prezint la referendum. Voi vota pentru preşedinte dar nu voi merge şi la listele de referendum, care, sper eu, sunt separate de cele de preşedenţie.
Aşadar, eu sigur nu merg la referendum, dar tot sigur voi vota pentru preşedinte.

marți, 17 noiembrie 2009

Colecţionarul

O să încerc să scriu şi despre ceva mai frumos, căci în ultimul timp am constatat că voma din spaţiul politic mi-a invadat intimitatea.
Vă voi povesti câteva dintre cele mai faine poveşti de dragoste pe care le-am auzit eu pâna la vârsta asta, aşa cum mă pricep eu mai bine.
Nu voi folosi numele reale ale personajelor mele, dar poveştile vă asigur sunt 100% reale.

Speranţa moare ultima

Personaje:
- V. - o fată
- X. - un băiat

V. îmi povestea odată o perioadă din viaţa sa, încercam amândoi să ne omorâm plictisul unui serviciu de noapte. Ceea ce aparent se anunţa o chestie banală de genul "merg la piaţă şi îmi iau banane" s-a transformat într-o superbă poveste de dragoste pe care am "consumat-o" pe nerăsuflate. Clar tura aceea nu a fost deloc o tură plictisitoare şi îi mulţumesc lui V. pentru faptul că a avut încrederea de a mi-o împărtăşi.
Se făcea că V. era prietenă cu un tip, destul de ok la prima strigare. Relaţia curgea relativ liniar, fără mari surprize, fără elemente cară să dea de bănuit, aparent fără taine şi fără a se ţine garda ridicată. Toate bune şi frumoase, aşa că cei 2 tineri se decid a se căsători. Stabilesc data, trimit invitaţiile, merg şi tocmesc meniul, etc, tot ce se petrece înainte de un astfel de eveniment. Numai că, cu vre-o 2 luni înainte de data de căsătorie, V. ajunge acasă neanunţat, cu mult mai devreme decât o făcea în mod normal. Stupoare, în patul ei erau 2 oameni goi, viitorul soţ şi verişoara ei, aceasta fiind şi cea mai bună prietenă. Inutil să vă spun că acea căsătorie nu s-a mai întâmplat. Apoi, după o perioadă destul de lungă de refacere, V. l-a întâlnit pe X. (nu îmi mai amintesc numele), care i-a făcut curte timp de 3 săptămâni. În cele din urmă, mai mult de plictiseală, a acceptat să iasă cu el. Nu ştie ce i s-a întâmplat, dar după o săptămână se declara îndrăgostită lulea de X. După 3 săptămâni de "ieşit" tipul a decis că e timpul să o ceară de nevastă. A acceptat. După încă 5 săptămâni făceau o nuntă "fulger" care i-a lăsat pe cei mai mulţi cu gura căscată.
Azi cred că au deja mai mult de 10 ani de căsnicie foarte fericită. Fetiţa lor e una dintre cele mai drăguţe bebeluşe pe care le-am auzit şi văzut (la timpul respectiv). Rar mi-a fost dat să văd 2 oameni care să fie mai fericiţi ca cei 3.

Cred că dacă nu îţi pierzi speranţa, dragostea te va răsplăti din belşug.
Cred că dacă nu îţi pierzi credinţa, Dumnezeu te va răsplăti din belşug.

Acum pare simplu

Acum pare simplu să îmi răspund la întrebări de genul "de unde are fata preşedintelui bani de Range Rover sau de apartament de un milion de euro"... Este muuuuult mai uşor să îmi explic azi de unde banii, căci până mai deunăzi aveam tendinţa de a considera că meseria de căpitan de cursă lungă este char bănoasă...
Nu ştiu de ce sunt atât de uşor de manipulat, de ce am mai crezut unele spuse ale preşedintelui MEU, nu ştiu de ce mi s-a făcut milă, nu ştiu de ce mi-a părut rău de dracul. Interesant este că acest om care ar trebui să fie un exemplu de demnitate, eleganţă şi corectitudine dă dovadă de exact contrariul calităţilor de mai sus, limbajul său suburban fiind mai degrabă potrivit unui cap al mafiei sau a unui analfabet decât a unui lider care să fie pus în fruntea unui stat.
Cu părere de rău - căci era o perioadă în care eram gata să mă bat cu cel care spunea ceva rău de Băsescu - afirm acum că mă căiesc că am avut imbecilitatea să votez ceea ce eu consideram ca fiind marea speranţă a României, mă căiesc că am dat girul unui adevărat despot şi mă căiesc că l-am crezut de atâtea ori pe acest om.
În acceptiunea mea Băsescu este de departe cel mai slab preşedinte pe care l-a avut România de după Revoluţie.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Despre comunişti şi despre noi partea a 9-a

Comuniştii ne băgau pumnul în gură, nu aveam voie să spunem bancuri despre PCR, nu aveam voie să fim în opoziţie, nu aveam voie să scriem liber pe bloguri, nu aveam voie să avem presă liberă, ba chiar nu aveam voie nici să ne uităm la televizor, căci cele 2 ore de propagandă de la singura televiziune de atunci nu cred că încântau pe nimeni.
Azi, dacă avem opoziţie care votează în conformitate cu legea în vigoare ea devine "cei 322", dacă suntem în opoziţie ni se taie fondurile la primărie (dacă sunt primar din opoziţie), am voie să scriu pe blog, dar îmi chiorăiesc maţele de foame şi nu am posibilitatea ca din veniturile mele realizate cinstit să îmi cumpăr o casă, la televizor mă pot uita non stop, dar din 40 de posturi româneşti 30 îmi spală creierul cu emisiuni de genul "te pui cu blondele", puţine fiind cele care mai au grijă de fiinţa noastră naţională şi de Dumnezeu.
Comuniştii mă învăţau să fiu patriot, mă puneau să cânt imnul la fiecare început de zi, astfel că stiam "pe de rost" cuvintele. Azi dacă arborezi un drapel de ziua naţională devi ţinta tuturor ironiilor imbecililor.
Pe vremea lui ceaşcă ne puneau pseudonime hilare şi ne puneau să semnăm note informative. Acum notele se dau la vedere, cu formulare tip afişate pe site-urile mai tuturor instituţiilor de informaţii. E normal ca un stat să aibă un serviciu foarte performant de informaţii, cu cât e mai puternic cu atât statul respectiv e mai safe. Aşa se întâmplă şi azi, nu ştiu de ce lupta pro - comunişti este mai ingrată (ca gest în sine) decât lupta pro - democraţie. Poate peste 35 de ani istoria ne va duce în postura în care să înfierăm democraţia şi să cinstim altă organizare socială. De ce atunci lupta alături de stat era indecentă iar azi este decentă. De ce baba care stă cu ochiul pe vizor este mai retrogradă în anii comuniştilor şi azi este luptătoare a dreptăţii? Nu este gestul în sine acelaşi, "vânzarea" aproapelui, delaţiunea, pâra, mizeria? Ce dacă beneficiarii sunt comuniştii? Stânga sau dreapta de azi par a face politica corectă, naţionalistă, naţională, europeană? Că mie îmi par a face politica banului personal, a căpătuirii pe orice căi, a înavuţirii ilicite, a interesului financiar personal şi de grup. Vi s-a părut că vre-un ministru sau alt politician de după 1989 a făcut altceva? Atunci informaţiile obţinute nu sunt oare ele folosite în interesul personal sau de grup ci nu în acela naţional? Şi atunci care e diferenţa dintre informatorul de atunci şi cel de acum? Avem aşadar o spălare decreier sau nu? O manipulare a opiniei publice? Avem sau nu avem?
Comuniştii nu ne invitau să mergem în Bulgaria, ne puneau să facem copii pentru ca populaţia ţării să crească. Nu mă lăsau să mor de frig pe stradă, îmi dădeau de lucru pe oricare dintre şantierele ţării.
Poate dacă aceşti comunişti nu îşi omorau cetăţenii culţi, dacă acceptau opoziţia, dacă nu omorau oamenii cu dizabilităţi, dacă nu dărâmau bisericile şi ne lăsau să ne rugăm, cred că ar fi avut şanse mai mari de reuşită.
Nu cred, sunt aproape sigur de asta.

luni, 9 noiembrie 2009

De ar vrea Băse anticipate

Bună idee a avut colega mea S.P..
Stăteam şi mai discutam şi noi ca fetele şi din vorbă în vorbă am ajuns la o concluzie tare interesantă: dacă Băse nu iese prezident şi nu apucă să dizolve parlamentu' (fie şi ilegal, nu ne mai miră nimic, nu) o să aibă multe de tras, credem (colega şi cu mine) că urmează tot felul de răzbunări, tot felul de redeschideri de dosare.
Omul şi i-a pus în cap pe mai toţi politicienii ţării, începând cu Năstase şi Iliescu şi terminând cu Tăriceanu şi Vadim.
Practic PD-L-ul este izolat acum pe "piaţa" politică, situaţie care îmi aduce aminte de izolarea PSD-ului de la ultimele alegeri pentru primul om în stat. Preşedintele nu şi-a făcut corect calculele căci în sondaje e în picaj liber. Probabil că oamenii de bun simţ s-au săturat de preşedinte jucător aşa cm s-au săturat de scandaluri şi furturi din banul public.
Aşadar, dacă Băse nu iese preşedinte şi nu capătă ceva imunitate cât mai repede, cred că a băgat-o pe mânecă...

miercuri, 4 noiembrie 2009

Chestii facute în grup

04 noi 2009.
E ziua lui băsescu.
Stăteam şi mă gândeam la chestiile pe care le putem face în grup, cu această ocazie:
- să vomităm
- să mergem să scuipăm pe uşa de la Cotroceni
- să ne căcăm într-o scrisoare şi să i-o trimitem cu urarea "la multi ani" pe plic
- să ne uităm pe Antena 3 diseară la emisiunea Sinteza Zilei şi apoi la În gura presei
- să ne uităm pe tvr 1 la emisiunea electorală cu Geoană
- să înjurăm
- să ne facem mea culpa pentru că am fost destul de imbecili să votăm băsescu

Dacă pică băsescu promit că mă voi bucura ca la revoluţie. Asta promit de ziua preşedintelui.
Să ne trăieşti neicuţă, dar lasă-ne, că ăsta nu e poporul TĂU. Noi nu suntem un popor jucător, ci suntem oameni normli la cap, cu aspiraţii normale, cu idealuri realizabile. Nu cred că a mai furat cineva atât de mult dintr-o ţară într-o perioadă atât de scurtă. Începând cu bordurile excesiv de scumpe ale lui Videanu până la milioanele sparte de-an boulea la Ministerul Turismului şi pe alte ministere, cred că nimeni nu reuşea să îşi imgineze atâta prăpăd acum 5 ani. Trăiesc cu convingerea că în spatele discursurilor agresive se ascund oameni care au furat mai mult decât PSD şi AC la un loc în toţi anii de după revoluţie. Plus că discursurile agresive şi de cele mai multe ori fără acoperire legală ale PD-L -ului mă fac să cred că nenorociţii ăia de comunişti erau mici copii cu propaganda lor. NICIODATĂ comuniştii nu au avut un limbaj atât de agresiv pentru cetăţenul de rând, atât de creator de anxietate socială, atât de distrugător de vise, de idealuri, de vieţi. Discursul PD-L este mai nociv ca discursul comuniştilor. Cel puţin la nivelul meu de percepţie...
Aşadar, printre chestiile salvatoare pe care le putem face în grup, ar fi şi să mergem la vot şi să scăpăm România de tirania unor oameni care nu mai sunt oameni. Să votăm pentru viitorul nostru. Să votăm. Musai să mergem "în grup" la vot şă tot musai e să votăm pentru linişte şi decenţă.

joi, 29 octombrie 2009

Despre comunişti şi despre noi, partea a 8-a

Waw, iar mi s-a ridicat mingea la fileu.
La ştiri a apărut informaţia că Ceauşescu avea în plan să împânzească România cu autostrăzi. Partea mai grea a Autostrăzii Soarelui a fost făcută pe vremea comuniştilor, adică partea de la Cernavodă la Feteşti, aceea cu podurile peste Dunăre.
Înţeleg aşadar că după plata datoriei externe urma să se apuce nenea ceaşcă de ceva autostrăzi? Acum sunt cam 300 km, vre-o 150 pe Bucureşti - Piteşti şi vre-o 150 pe Bucureşti - Cernavodă. Deci în 20 de ani noi am făcut cam atâţi km cât au făcut comuniştii cu tehnologie cu 50 de ani mai veche. Nu sună măgulitor pentru "noi". Iar partea noastră mai grea a fost făcută tot de ei. Noi numai am dat jos asfaltul vechi şi am reparat pe alocuri betonul apoi am turnat un alt asfalt.
Oare de ce ei puteau şi noi nu?
Chiar azi discutam cu o colegă despre concediul de odihnă. Îmi spunea că pe vremea lui Ceauşescu începeai de la 14 zile de CO nu de la 21 cum e azi pentru un tânăr angajat prima dată. Deci 7 zile în plus. La asta mai adăugăm şi ziua de sâmbătă cu 8 ore. deci încă 52 de zile de lucru. 52 + 7 = 59. Deci comuniştii lucrau cu 2 luni mai mult pe an ca noi. Poate că conta şi asta, nu?
Desigur, dacă ar fi să aleg eu aş alege modul de lucru de acum, dar e clar că la o oarecare dilemă de genul stai acasă -> nu ai bani şi economia nu merge versus lucrezi şi sâmbăta -> creşte economia mai ceva ca la japonezi, pe bune că aş înclina către a 2-a variantă...

Publicitate electorala din banii statului

Cum se face publicitate electorală pentru un candidat pe banii statului, absolut legal?
Ştiţi?
Haideţi, faceţi un efort.
Las' că vă zic eu.
Iată mecanismul:
1. pentru asta trebuie să fii preşedinte. Astfel ai în mână o putere pe care o poţi folosi în detrimentul oricăror legi, reglementări, bun simţ, etc, căci ai imunitate şi pulimea nu te poate da în judecată.
2. fagi gălăgie înainte de alegeri cam cu 2 - 3 luni, astfel încât poporul pe care-l subjugi - scuze, conduci - să nu mai înţeleagă nimic din ceea ce se întâmplă prin viaţa politică.
3. bagi la mişto o temă de dezbatere cu tentă naţională, ceva ce ar necesita un referendum. Oruicum ţi se rupe pula de ce spune poporul, tu ai nevie de expunere outdoor şi pe tv, ca şi campanie socială, că doar aceasta e gratuită şi OBLIGATORIE pentru toate posturile, conform normelor CNA.
4. găseşti un ţap ispăşitor şi îi pui ăluia în cârcă toate baligile satului, astfel încât poporul tău să se înrăiască şi să îi urască pe ăia. Imbecilii vor prinde primii la manipularea asta, nu îţi mai râmâne decat să speri că ai un număr destul de mare de imbecili în popor care să strige în gura mare "hoţiiiiiiiiiii".
5. semnezi decretul şi dai drumul la referendum.
6. logic, trebuie să promovezi un punct de vedere pentru referendum, chiar dacă Convenţia de la Veneţia interzice (sau recomandă, nu îmi e foarte clar) ca statul să facă lobby doar pentru un punct de vedere. Şi iei frumos din banii pe care eu îi dau precum în postarea de mai jos şi îi bagi în campanie de promovare a referendumului, dar nu oricum, ci cu imaginea ta veselă, optimistă, electorală, transmiţând mesaje subliminale bine studiate, astfel încât imbecilul să vină şi să voteze cu tine.

Simplu, nu?

Bă, am cu ce bă, am cu ce!

Stupoare!
Aflu azi că pentru a intra în posesia unei moşteniri trebuie să plătesc de 14 ori mai mult decât dacă aş locui în Germania.
Să o luăm metodic:
1. Statul român, care nu are nicio durere nici măcar în cur de mine cetăţenul, îmi încalcă dreptul la propietate dobândit prin Constituţia României, prin impunerea unei taxe excesiv de mare faţă de venitul mediu. Adică, pentru a-ţi face succesiunea la o casă cu 500 mp la Gara Basarab moştenire de la un părinte care a decedat, statul lui băsescu îmi impune o taxă de vre-o 200.000.000 vechi.
2. Notarul, a se citi hoţul cu acte, bagă pe gât o taxă atât de mare încât el îşi ia BMW în 2 luni pe spatele "oamenilor muncii" care au salariu de 15.000.000. Omul săracul ca să nu îşi piardă ce e al lui merge la bancă, la cămătari, la rude, la oricine şi face rost de bani, că na, trebuie să plătească hoţului, fie că e vorba de stat fie de notar.
Aşadar, nouă ni se ia şi pielea de pe penis/clitoris pentru ca nişte băieţi şi fete deştepţi să poată să zică: frate, am muncit ca să ajung aici. Ai muncit pe dracu. Ai dat şpagă la cine trebuia ca să te acrediteze ca notar şi nimeni nu ştie care au fost mediile tale în facultatea făcută probabil la ID. Acum te plimbi în maşini luxoase şi faci croaziere pe vase de lux, dar toate astea tu le-ai făcut pe spatele unor oameni care au făcut eforturi inimaginabile ca să îţi plătească ţie statule şi notarule o sumă de 14 ori mai mare ca a neamţului. Iar neamţul nu are 300 de euro salariu ca mine, ci 3000. De 10 ori mai mare. Deci el face un efort de 24 de ori mai mic... Îmi vine să plâng de ciudă...
Tu crezi că eu am cu ce plăti toate taxele astea? De unde morţii mătii crezi că scot banii ăştia? A? De ce nu pot intra în posesia dreptului meu fără să îmi dau şi haina de pe mine, căci până la urmă e dreptul meu garantat de Constituţia ţării...

miercuri, 28 octombrie 2009

Mitocănie sau prostie

Câteodată stau şi mă întreb dacă nu cumva ar trebui să mă apuc să scriu despre subiectul cu prostia cu care tot ameninţ pe acilea, că pe bune că ar fi de scris cam 10.000 de bloguri. În fine.
Înţeleg foarte bine că femeia la volan arată cam cum arată bărbatul învăţător, adica un pic penibil, stangaci, amuzant în "baletul" mânuirii uneltelor specifice, ridicol pe alocuri. Înţeleg deci că doamnele se fâstâcesc mai uşor şi se orientează mai greu în jungla asta de trafic din Bucureşti. Înţeleg nevoia dumnealor de a dovedi masculinitate în faţa celorlalţi participanţi la trafic, înţeleg atitudinea "nu fii prost", deşi consider că acestea sunt mai degrabă defecte, dar hai, lăsăm subiectivitatea la o parte şi acceptăm şi asta.
Dar nu înţeleg de ce dacă greşeşti tot tu ca cucoană eşti agresivă, tot tu injuri, tot tu ridici degetul, tot tu eşti nemulţumită. Nu înţeleg de ce nu vrei să ieşi din postura de viitoare criminală de cetăţeni care traversează pe zebră, de criminală a celor care îşi văd de banda lor şi nu fac manevre bruşte, de oameni care stau în dreapta şoferului şi chiar nu au nicio posibilitate de a îşi salva viaţa, de oameni care respectă regulile de circulaţie pur şi simplu.
Primele lucruri pe care le înveţi în şcoala de şoferi este cum să procedezi cu prioritatea şi cum să procedezi când vrei să ieşi dintr-un garaj, parcare, etc sau să schimbi banda. Sunt chestii elementare, banale ca nivel de complexitate, fără să necesite un IQ ridicat pentru a le înţelege mecanismul. Paradoxal, exact nerespectarea acestor reguli simple fac ca traficul din Bucureşti (cel puţin) să fie un adevărat coşmar.
Azi am întâlnit în trafic o cucoană despre care am crezut iniţial că este mitocană, manelistă sau ceva de genul. Dar după, am stat şi m-am gândit dacă nu cumva duduia insista într-o oarecare nervozitate datorita prostiei. Nu sunt sigur că era manelistă, aşa că ramâne mai plauzibilă varanta a 2-a...

marți, 27 octombrie 2009

Zâmbiţi?

Am o dilemă: voi ce faceţi când îl vedeţi pe unul că râde? Eventual că râde în hohote... Credeţi că râsul este "contagios" precum căscatul?
Azi am râs de m-am spart. Frumos era că atunci când oamenii mă vedeau că râd în halul ăsta, îi pufneau şi pe ei râsul şi abia apoi veneau să mă întrebe de ce râd şi eventual să se uite în calculatorul meu. Deci simpla vedere a unui om care râde e suficientă pentru a porni o cavalcadă de râsete din partea asistenţilor.
Uneori mai intru pe Yutube şi mai dau o căutare cu cuvintele "idiots" sau "funny" şi apoi merg din clip în clip. Unele le-am văzut şi de 10 ori, dar tot mă mai amuză...

luni, 26 octombrie 2009

Statul sunt eu

dexonline.ro ne defineşte dictatura astfel: DICTATÚRĂ ~i f. 1) Conducere a unui stat, în fruntea căreia stă un dictator. 2) Putere despotică, tiranică.
Interesant, dacă ne uităm la unele dintre comportamentele publice ale actualului preşedinte al ţării, constatăm cu oarecare surprindere că acesta are ceva impresii de dictator. Ori, dictator fiind e clar că ceea ce conduce el este o dictatură.
Preşedintele versus Parlament. Se zice că separaţia puterilor în stat implică 3 categorii: judecătorească, legislativă şi executivă. Legislativul din România este ales prin vot de către cetăţenii acestei ţări. Cum funcţionează sistemul: vine politicianul şi prezintă o ofertă fie mai de stânga, fie mai de dreapta, fie cu unii sau alţii dintre oamenii din partid. Eu, votantul, mă uit la toate ofertele şi aleg pe cel care se potriveşte cu opţiunea mea. Mă aştept ca pe parcursul mandatului, politicianul ăla pe care îl aleg să aibă o oarecare stabilitate în opiniile pe care mi le-a arătat la început. Buuuun. În funcţie de foarte mulţi factori, în parlament ajung oameni care reprezintă diferitele curente (stâga - dreapta) astfel încât există diferite majorităţi. Dacă la un moment dat preşedintele ţării comite tot felul de abuzuri, este natural ca ăla pe care l-am pus în parlament să ia atitudine. De ce devine acel politician un simplu număr nu înţeleg. Dacă "cei 322" au votat PENTRU suspendarea preşedintelui, înseamnă că un prim semnal a fost tras. Acum, preşedintele se răzbună pe Parlament, cerând un parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Întrebarea care se naşte este: de ce mai e nevoie de referendum din moment de liberalii au iniţiat un proiect de lege cu privire la reducerea numărului de parlamentari la 300???? Băsescu se răzbună pe Parlament, dar eu ştiu de la bunicul meu că răzbunarea e o armă. Plus că obţine de fapt exact contrariul, adică o "spălare" a imaginii legislativului român. Dacă Parlamentul votează cu Băse e foarte bine, dacă votează contra devin "cei 322" sau "inconştienţii care dărâmă guvernul acum, când e criză". Interesant. Dar cei care fură din banul public seara la ştiri, ăia cum se numesc? Pe ăla pe care l-am ales eu de ce îl scuipi iar pe cei pe care i-ai pus tu îi ţi în braţe?

Culmea, nu?

Nu ştiu dacă are vre-o legătură cu una sau alta dintre ideile mele publicate pe aici, dar culmea este că nu m-am mai putut loga pe blogul meu, de acasă, o perioadă.
Imbecilitatea unor mafioţi care ar apela la astfel de atacuri nu ar face altceva decât să mă facă să zâmbesc, căci nulitatea lor ca fiinţe inteligente este mai mult decât evidentă.
Interesant este că cu această ocazie m-am apucat să citesc Cartea lui Iov.

luni, 19 octombrie 2009

Despre comunişti şi despre noi, partea a 7-a

15.000. Acesta este numărul oamenilor fără adăpost înregistraţi în România. 15.000 de drame, 15.000 de insuccese ale economiei de piaţă, ale politicii nonsocialiste, ale lăcomiei şi nepăsării. Oamenii ăştia poate că au fost ceva profesori, ingineri, maiştrii, poate că au fost ceea ce sunteţi voi acum. Ideea e că nu au reuşit în viaţă, că li s-a luat ceva care i-au plasat în această categorie în care statul nostru nu investeşte nimic. Nu face nimic pentru a rezolva situaţia, nu îi ajută, nu le dă nicio şansă.
Nu a fost aşa întotdeauna. Era o vreme când statul "te lua de pe stradă" şi îţi dădea un loc de muncă, fie că era vorba de şofer de basculantă la Canal sau macaragiu la Casa Poporului. Îţi dădea o şansă. Nu ştiai să faci nimic, te învăţa, chiar dacă metodele erau adaptate vremurilor şi năravurilor... Pe oamenii ăştia nu îi vedeam decât în clipurile de propagandă, filmate prin "vest", niciodată pe stradă. Sărăcia nu era atunci sinonimă cu "nimic", ci cu garsonieră în Ferentari, nu cu lipsa unui duş ci cu lipsa unui video sau a televizorului color, nu cu foamea cruntă ci cu lipsa respectului între tovarăşi. Sărăcia de atunci nu era atât de lucie ca sărăcia de azi, nu era atât de degradantă, nu era atât de grotească.
Poate că unii dintre oamenii care sunt azi în situaţia aceasta incredibilă şi-au meritat soarta, dar statul nu ar trebui să îi judece, pentru asta există Dumnezeu. Ar trebui în schimb să termine cu certurile şi să pună "osul" la treabă, să nu mai creeze şomeri, să ofere ceea ce îmi garantează Constituţia României, demnitate şi şansă, ar trebui să îi ajute pe cei slabi şi să îi încurajeze pe cei întreprinzători. Statul de fapt este primul care încurajează furtul, necinstea, mita, impostura şi altele de acest tip. Statul s-a ridicat împotriva individului. În comunism individul era ţinta principală, care trebuia să fie egal, fericit, prosper. Individul trebuia îndoctrinat, trebuia să fie supus şi docil. Statul comunist a păcătuit prin negarea lui Dumnezeu, astfel că - aşa cum s-a mai întâmplat de nenumărate ori în istoria celor care au negat Dumnezeirea - el a fost supus pieirii.

joi, 15 octombrie 2009

Enigme

- Practic, care a fost motivul pentru care a fost demis Ministrul de Interne? A fost vre-un scandal, vre-o dezvăluire în presă, a fost ceva ce a făcut şi l-a pus în incompatibilitate cu funcţia, a furat, ce i s-a prezentat ca şi motiv al demiterii?
- De ce dacă este evident că cel puţin 2 miniştrii au furat bani publici prin încredinţare directă a unor contracte super-supra-extra-umflate, nu s-a luat nicio măsură de către Guvernul Boc împotriva lor?
- De ce doamna Anastase a întrerupt şedinţa prin care urma să se aprobe urmărirea penală a madamei Udrea, invocând motive cel puţin imbecile, prin care se jigneşte un întreg popor?
- De ce "nu se mai aude" nimic de doamna Ritzi?
- De ce "nu se mai aude" nimic de doamna Udrea? Să fi aţipit câinele de pază al democraţiei?



Deci i-a ieşit şi asta preşedintelui, nu?

Sunt bolnav?

Scenarita de care ne-am îmbolnăvit mai mulţi dintre cei care am avut imbecilitatea să îl votâm pe acest individ la funcţia supremă în stat nu îmi dă pace. Fac tot felul de calcule şi tot felul de posibilităţi îmi vin ca o avalanţă în minte, astfel că, pe lângă atacul cocalarilor şi a mitocăniei acum trebuie sa fac faţă şi atacului omului suprem în stat. Recunosc, şi eu m-am gândit deseori la posibilitatea ca încet - încet România să devină un mic stat bananier în care preşedintele este ales pe viaţă şi care omoară câţiva pigmei numa' ca să se distreze la matineu. Tare îmi e că încet - încet ne îndreptăm către o mică dictatură, un mic stat oligarh, condus de o ceată de "indieni" care vor instaura dictatura modernă, în care ai voie să înjuri dar nu ai cum să o scoţi la capăt dacă nu dai banu' lu' şefu' ăl mare... Sau dacă nu te faci frate cu ei, ceva de genul mafiei siciliene... Nu eşti cu noi eşti împotriva noastră.
Am încercat să urmăresc ce se întâmplă: au loc alegeri în care autobuzele fac "trasee turistice" prin câte 20 de sate din 4 - 5 judeţe şi în care bineânţeles că câştigă cine trebuie. Dacă nu, se face o repartizare astfel încât cei cu 25 de voturi sunt senatori iar cu 200.000 nu sunt nici consilieri la primăria Comăneşti. Astfel se ajunge la un paradox, partidul cu cele mai multe voturi nu primeşte şi cele mai multe locuri în parlament. Mai departe. PSD-ul decide în mod inexplicabil (pentru mine) să facă coaliţie cu PD-L, în realitate un partid format din trădători ai FSN-ului şi ai PNL-ului. Merge la o coaliţie contra naturii şi se formează un guvern. Ministerele grele, fără bani mulţi le iau desigur cei care erau pe postul de mâna a 2-a, ministerele cu bani sunt desigur luate de PD-L. Până la urmă e logic să fie aşa, natural, cel mai puternic face legea. Un oarecare calm se aşterne peste viaţa politică a României, începem să credem că vechile glume proaste de pe la Parlament sunt de domeniul trecutului. Prim Ministrul vine la tv şi face tot felul de declaraţii şi promisiuni de care nu s-a ţinut: salariile de 300.000.000 nu au scăzut, problemele din justiţie nu s-au rezolvat, legea salarizării e practic imposibil de pus în practica iar bugetarii mai mult pierdeau decât câştigau, etc. Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale începe lupta pentru ciolan. Populaţia nu contează în toată această ecuaţie. La un moment dat, în urma mai ştiu eu căror calcule, PD-L trage o palmă coaliţiei, dând astfel şansa să zâmbească celor care au fost încă de la început sceptici cu privire la promisiunile acestui partid. Îl demit pe şeful de la interne, cel care se ocupă de organizarea alegerilor, pentru că - ATENŢIE - a spus că va confisca CONFORM LEGII mijloacele folosite pentru comiterea de infracţiuni, în speţă microbuzele cu care se votează PD-L prin satele româneşti. Logic, PSD-ul iese de la guvernare. Culmea e că un sondaj de opinie credita după acest gest pe preşedintele în exerciţiu cu vre-o 35 % intenţie de vot. 35%!!!! Uneori cred că votul în funcţie de cens pe care l-au impus la un moment dat nişte oameni deştepţi în România a fost ceva bun. Revenind, 35 % dintre români nu văd evidenţa. Probabil că 35 % merg la curve şi se droghează în mod constant, altfel nu văd cum pot fi românii atât de imbecili. Mai departe se întâmplă ceea ce era de aşteptat, riposta PSD-ului nu întârzie şi guvernul ministrilor Udrea şi Ritzi primeşte ceea ce era normal să primească: demiterea. Acum începe jegul şi murdăria acestui om care mai acum câţiva ani risipea speranţă şi încredere unui popor prea umil şi prea tăcut. Conform legii partidelor politice (habar nu am avut că există şi asta, dar credeţi-mă, am găsit legi atât de diverse încât nu mă mai miră nica) dacă mai multe partide au o înţelegere, pact, alianţă, etc prin care deţin majoritatea în Parlament pot propune Prim Ministrul. Ceea ce au şi făcut. Un om neimplicat în vre-unul dintre partidele respective, cu o imagine impecabilă pentru cineva care face politică în România (deci se poate...), cu toate atuurile pentru a trece de cele 2 luni care mai sunt până scăpăm de băse... Dar, deloc surprinzător, orgoliul unui singur om e mai mare decât stabilitatea unei ţări, decât pâinea ta, a mea, a tutror celor care nu facem parte din mafie. După ce refuză majoritatea, după ce refuză evidenţa, după ce îşi bate joc de toată pulimea - a se citi populaţia cinstită - băselu începe şi strigă în gura mare că partidele politice au destabilizat ţara. Nu vă sună cunoscut? Vă aduceţi aminte de "cei 322"? Până acum toate mediile de informare în masă spuneau că sunt probleme cu banii de pensii. Boc spunea că nu este adevărat, că sunt atacuri murdare ale presei mogulilor. Chiar şi preşedintele susţinea că patronii de presă îi vor răul. Acum, brusc Preşedintele constată că dacă nu stăm drepţi în faţa voinţei lui ţara se duce de râpă, că nu sunt bani de pensii. Adică? Suntem cumva şantajaţi? A? Sau mi se pare? Criza aceasta politică a fost creată de băsescu. El o întreţine şi o manipulează. Aşa cum a făcut şi cu ziariştii răpiţi în Irak. Momentele sosirii celor 3 nefericiţi au fost însuşite de preşedinte, deşi nu el îi eliberase, nu el negociase cu teroriştii, nu el, nu el, nu el... Serviciile secrete, MAE-ul, etc. Acum încearcă să ducă la paroxism această criză pentru ca apoi să pozeze în marele savator. Întinde elasticul atât de tare încât a devenit aţă, de care trage acum la maxim. Numai că aţa se poate rupe, nu?

Scenariul care cred că se va pune în scenă: băsescu propune un om fără şanse de validare care va fi respins. Apoi va lua în considerare - vezi Doamne - şi oferta majorităţii şi îl va propune pe candidatul acestora, pozând astfel în marele salvator al naţiei. Deja a lăcrimat poetic la o emisiune pe pro tv. Cred că, în ciuda experienţelor de până acum, unii dintre români nu s-au învăţat minte cu privire la lacrimile astea... Ştiu, 35 %.

miercuri, 14 octombrie 2009

Pelicanul Gogu

Observ o hibă în năravul românilor: mulţi spun dar nu fac, dezbat sec, fără ca din dezbatere să tragă o concluzie şi să acţioneze ca atare. Văd oameni care observă anumite probleme, le verbalizează şi apoi totul sucombă, nu se mai întâmplă nimic.
Azi am fost la o conferinţă a genialului Dan Puric. Despre umor. Credeţi că această conferinţă a fost toată numai un râs? Nu a fost deloc aşa, a fost o conferinţă deseori încărcată de profunzime şi meditaţie, de tăcere şi emoţie. Am auzit vorbindu-se în seara asta despre oameni care acţionează, activi, luptători, martiri. Eu întălnesc deseori oameni care spun, văd, dar nu fac nimic.
Povestea marele nostru frate, despre un pelican de prin Deltă, pe care l-a întâlnit odată pe uliţele unui sat, la un moment la care ceilalţi pelicani plecaseră "în ţările calde". Întrebând un sătean ce e cu pasărea, acesta a spus că pur şi simplu nu mai vrea să plece, şi e deja la al 2-lea an.
Cred că ar trebui să fim şi noi nişte mici Pelicani Gogu, să luăm atitudine şi să nu mai stăm să ne plângem că ne e rău.
Dacă vezi o hărtie pe stadă, apleacă-te şi pune-o în coş.
Dacă vezi un cocalar în trafic, lasă-l pe el primul, chiar dacă nu are prioritate.
Dacă vezi că cineva îţi calcă demnitatea, spunei direct în faţă că nu accepţi aşa ceva.
Şi aşa mai departe...

Fii Gogu!

marți, 13 octombrie 2009

Aveţi dreptate

Aveţi dreptate domule Theodorescu când afirmaţi că în Parlamentul României din zilele noastre au ajuns numai oameni fără cultură şi fără bun simţ.
În anii trecuţi existau dispute între oameni care deşi se aflau pe poziţii politice diferite se respectau, chiar dacă limbajul lor depăşea uneori o anumită limită.
Preşedintele nu avea un limbaj suburban, parlamentarii mai citiseră şi ei câte o carte, mai aveau habar de istorie, urmăreau - părerea mea - ŞI interesul naţional, aveau grijă măcar să stea ascunşi atunci când îşi "băgau" copiii printr-o afacere mai oneroasă.
Erau altfel parlamentarii anilor 90. Erau oameni precum Raţiu, Coposu, Câmpeanu, Iliescu, Năstase, Păunescu, Pruteanu, Diaconescu, Blandiana, etc, numai oameni de adevărată cultură, oamneni "cu carte", eleganţi, pedanţi, fair-play.
Azi, parlamentarii noştrii deţin echipe de fotbal şi se înjură cu expresii de genul "ciocu' mic". Umblă după ciolan fără să se mai ascundă, aprobă sume colosale pentru un kilometru de asfalt şi altele de genul... Păcat.

luni, 12 octombrie 2009

Jeg

Eu m-am săturat!
Nu mai pot. Pe cuvânt, politica la noi necesită nervi şi moral de fier. Toţi se ceartă, toţi vor mai ştiu eu ce funcţii, toţi au dreptate, toţi sunt deţinătorii absoluţi ai adevărului, toţi au făcut bine, toţi au greşit, toţi, toţi, toţi!!!
Politicienii de la noi sunt nişte imbecili care consideră că noi populaţia suntem imbecilii. Politicienii de la noi nu mai au niciun respect pentru noi oamenii de rând. Madam Udrea ne sfidează, coana Anastase s-a îmbrăcat din costumul de baie de pe podium şi ne zâmbeşte maliţios din fotoliul de preşedinte de Cameră făcând jocul politic al hoţiei din banul public, alte dudui şi alţi nenici se ceartă la Antena 3 şi la Realitatea. Nu mai pot. Vreau linişte. Vreau decenţă, dar pentru asta va trebui să aştept muuuuult mai mult decât pentru linişte, nu mai vreau preşedinte jucător, nu mai vreau turism politic, nu mai vreau turism electoral, nu mai vreau să pot spune că ne-au ajuns blestemele lui Ceauşescu, nu mai vreau furt la vedere la televizor fără ca cineva să păţească nimic.
M-am săturat.
Unde sunt intelectualii care se dau mari dizidenţi?????????????????????
Unde sunt intelectualii care au luptat contra unui sistem dar care - constat cu tristeţe - se lasă furaţi de ăstălalt sistem??????????????????????
Unde sunt intelectualii care nu au funcţii politice bine plătite din banul public??????????
Unde sunt cetăţenii oneşti care să ia atitudine împotriva a ceea ce se întâmplă????????
Unde e societatea civilă??????????? Îşi dă foc în faţă la tvr?????????
Că instituţiile statului sunt omniabsente şi paralizate de mafia politică e una, dar că noi toţi stăm cu mâinile în sân şi facem audienţă Antenei, Realităţii şi Protv-ului chiar că nu înţeleg.

Şansă la viaţă

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu când am văzut spotul cu copilul acela foarte mic cu o perfuzie în mână, m-a apucat tristeţea, aproape că mi-au dat lacrimile.
Nici nu vreau să mă gândesc ce ar putea să simtă un părinte care este pus în situaţia de a vedea copilul pe o masă de operaţie cu toate tuburile alea prin nas şi mână. Cred că niciun om care este normal la cap nu poate să rămână indiferent la acel spot.
Dacă puteţi implicaţi-vă şi voi. Vedeţi cum printr-un click pe titlul postării sau aici.
"Cine salvează o viaţă, pe Mine mă salvează".

vineri, 9 octombrie 2009

Cei 7

Citeam Apocalipsa.
Încercam să găsesc resursele iertării şi să îmi potolesc oarecum setea asta de răzbunare pe imbecilii satanişti fără voie (sau cu voie, cine ştie) pe care îi întâlnesc la tot pasul. Nu am - din păcate - nicio milă faţă de hoţi şi de violatori, faţă de mafioţi şi traficanţi de carne vie. Pe ăştia i-aş pedepsi cel mai aprig dacă Domnul nu ar fi poruncit să nu ne răzbunăm ("a mea este răzbunarea").
În fine, spuneam că am citit în Apocalipsă despre cei 7 îngeri ai Domnului care vor veni şi vor aduce cele 7 răzbunări pe Pământ, roade ale mâniei divine, demne de a aduce durerea şi plângerea pentru necredincioşi. M-am gândit că cei necredincioşi şi făcători de rău vor primi judecata cea veşnică şi dreaptă, cea în urma căreia fiecare dintre noi ne vom lua plata după faptele noastre. Aşa că vegheaţi, faceţi fapte bune, milostiviţi-vă de cei aflaţi în nevoi şi rugaţi-vă Domnului cel adevărat.

Chiar am fost plăcut impresionat de o faptă bună a unei colege, azi la serviciu. Mi-am schimbat puţin părerea desprea ea, căpătasem un soi de "distanţare" din motive mai mult sau mai puţin obictive, azi mi-a revenit imaginea care cred eu e mai apropiată de realitate. Mi-am dat însă seama că eu nu am făcut până acum gestul acela - de altfel banal - faţă de nimeni. Ce departe îmi pare mântuirea...

:(

joi, 8 octombrie 2009

2 chestii - faza pe ţară

http://pitzipoanca.org
www.cocalari.com

2 chestii

Primo: pentru prima dată azi am auzit vorbindu-se şi de Holocaustul altor etnii decât cea iudaică. O premieră şi o dreptate istorică dacă vreţi, căci şi ţigani şi persoane cu dizabilităţi au intrat de-a valma în lagărele morţii.
Secundo: cineva îmi spunea că noi românii nu am făcut deportări niciodată, în ciuda faptului că sunt arhicunoscute deportările în Transnistria cu plecare de la Galaţi şi Iaşi. Omul respectiv pretinde că la cea vreme România era sub ocupaţie nazistă (Transilvania şi Banat) respectiv Rusească (Moldova şi restul ţării). Pare un punct de vedere interesant, sincer nu mă gândisem la acest aspect. Personal nu îi împărtăşesc opinia respectivului, căci eu la istorie am învăţat că în scurta perioadă cât legionarii au avut puterea au fost ceva fapte reprobabile, unele chiar antisemite şi rasiste...

miercuri, 7 octombrie 2009

Viaţa perfectă

Că tot veni vorba în postarea anterioară...

Care este idealul vostru de viaţă, cum ar trebui să arate viaţa perfectă, ce ar trebui schimbat şi nu poate fi schimbat acum pentru a atinge dezideratul vieţii perfecte?

Eu spuneam că dacă m-ar întreba cineva asta aş spune că viaţa perfectă este viaţa de monah, pe un munte, citind sfintele cărţi şi cinstind dragii noştrii sfinţi. Toată viaţa!

65 cu 80 si 65 cu 70

Stăteam şi mă gândeam: eu oare mai apuc sa iau pensie vreodată? Nu că mi-aş fi făcut eu o mare speranţă de batrâneţe, dar uneori te mai gândeşti şi la asta, mai ales dacă eşti mai deprimat sau mai supărat aşa... Oricum, imaginea mea de batrâneţe perfectă (a se citi viaţă perfectă) este cu o barbă mare albă (în cazul bătrâneţilor) undeva într-o mănăstire izolată pe un munte pe care sunt întinse pajişti verzi, rugându-mă Domnului.
Rumegam un gând, acela că politicienii de pe la noi din ogradă chiar că îşi bat joc de orice există omenesc în fiinţa umană: suntem în perioada în care circul politic şi nu numai este omniprezent, în care preşedinta Camerei Deputaţilor îşi bate joc de o ţară întreagă, în care preşedintele încalcă legea fară ca să păţească nimic, în care premierul nesocoteşte Constutuţia României şi alte legi organice, în care nimic nu mai este pe făgaşul normalităţii şi mai ales, mai ales, al bunului simţ. Totul se duce de râpă iar instituţiile statului care ar trebui să ia atitudine sunt omniparalizate.
În ţări mai dezvoltate ca Romania - fie că vorbim de aspecte economice sau de "civilizaţie" umană - vârsta de pensionare s-a calculat astfel încât bătrânul să aibă macar 10 - 12 ani de pensie, că de aceea a muncit o viaţă ca robul. La noi vârsta de pensionare se calculează astfel încât omul să nici nu mai apuce să se pensioneze. Speranţa de viaţă e undeva pe la 72 de ani iar preconizata vârstă de pensie se vrea undeva la 67 pentru bărbaţi. Adică să mai rămână undeva pe la 5 ani... Adică, cu alte cuvinte să munceşti toată viaţa pentru ca o ministereasă să facă promovare turistică ţării şi să ia pixuri de 100.000 euroi. Banii ăia trebuiesc strânşi de undeva, nu? Pai nu o să muncească ea, că cineva trebuie să spargă 40 de milioane de euro pe an... Dacă nu ea cine?
Aşadar, eu voi munci pentru week-end şi concediu, căci de bătrâneţi cu croaziere şi safari nu cred că voi avea timp... Sau pur şi simplu să stau să îmi cresc nepoţii liniştit... Aiurea, eu va trebui să muncesc până la - Doamne fereşte - 75 de ani.
Hmmmm, dat fiind ca la mine în familie cel mai longeviv - dacă nu cumva greşesc - a fost bunicul care a trăit 72 de ani... e destul de evident cam câtă pensie voi mânca, nu? Exact ceea ce au calculat ăştia micii de pe la stăpânire, nu?

luni, 5 octombrie 2009

Schimb de locuri

Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu mişcările pe piaţa de media din România, dar ţin să vă spun că de curând domnul Cristian Tabără a venit la Tvr. O mişcare foarte bună zic eu. Tabără are deja o emisie pe Tvr Cultural. Acum, sunt câteva consideraţiuni pe care ar trebui să le luăm în seamă:
- la capitolul "mănuşe" cred că acest post, Tvr Cultural, i se potriveşte de minune. Cred că aici este atmosfera de care ar fi avut nevoie domnia sa pentru a face în "deplinătatea gestului" ceea ce făcea cu mare succes la Pro Tv ca gest singular, acolo era unicul în marea de oameni din generaţia pro...
- ca capitolul "decor" noi suntem încă în Epoca de Gheaţă. Totul pare comunist, vechi, făcut la repezeală, neângrijit, fad, trist, sărăcăcios şi alte epitete din astea care descriu un decor mai degrabă de radio decât de televiziune. Domnul Tabără va trebui să se adapteze unui stil de lucru în care banii nu mai sunt la dispoziţie, în care fiecare emisie este o luptă, fiecare minut de emisie este o victorie asupra unor mentalităţi oarecm depăşite, în care există tot atâţia şefi ca numărul de oameni din echipă şi cu alte hibe care ne fac nouă tvr-iştilor o imagine proastă în faţa publicului.

În fapt, în tvr se munceşte uneori pe brânci, ore nenumărate state la muncă pentru a face ca treaba să iasă bine. Îmi aduc aminte de o întrebare pe care mi-a pus-o odată şefa mea de atunci: "se poate face o ciorbă de fasole în 3 zile"? Nu ştiam ce vrea să zică, dar explicaţia avenit imediat: "într-o zi am apucat să fierb fasolea, în a 2-a am apucat sa pun zarzavatul şi în a 3-a am reuşit să o fierb până la capăt". Uneori e necesar să fi norocos atunci când lucrezi în Tvr, căci puţine familii rezistă în astfel de condiţii, de lucru zi lumină şi chiar mai mult (cum a fost exemplul Cerbului, la care s-a lucrat şi 16 ore pe zi în ultimele 2 luni).
Dar sunt şi exemple de oameni care nu au înţeles această esenţă a iubirii muncii pe care o faci, astfel că pe post mai apar şi tristeţi (cel puţin vizuale) precum emisia tvr-istă a domnului Tabără...

miercuri, 30 septembrie 2009

Unde eşti?

Ţara asta este locul unde e imposibil să te plictiseşti.
Preşedintele are manevre care fac din el un mare manipulator. Când protejata sa trebuia să primească avizul parlamentului pentru începerea urmăririi penale cu privire la modul total scandalos în care a cheltuit banii publici (un buget mai mare ca al educaţiei din care s-au cumpărat printre altele pixuri de 100.000 euro) a apărut brusc pe piaţă scandalul cu ministrul de interne suspendat. De 3 zile nimeni nu mai vorbeşte despre Elena Udrea. Touche! ...ar zice Basescu. Touche domnule preşedinte. Apoi în dispreţul total al oricărui bun simţ, Consiliul General al Bucureştilor intenţiona sa voteze ceva PUZ-uri prin care clădiri imbecile din sticlă (îl desfid pe cel care vine să imi spună mie că avem arhitecţi buni, ăştia ştiu numai sticlă si beton, fără să fie în stare măcar să restaureze clădirile opere de artă vechi). Noroc cu 2 oameni care s-au luat de-a dreptul la bătaie cu sărmanii jandarmi care erau la primărie, astfel unii mai sfioşi s-au speriat şi au dat şpaga înapoi, adică au ieşit din sală. PUZ-urile se pare că vor trece totuşi, un nene invitat pe la Irealitatea anunţa că va convoca o altă şedinţă la orele 18. Nici nu vreau să mă gândesc la ce bănet a încasat omul ăla, m-aş enerva aiurea. Nu că nu iau eu banii ăia, ci pentru că ţara asta are în posturile cheie numai oameni puşi pe căpătuială. În ritmul ăsta nu cred că mai am motive să mă declar atât de mândru că sunt român. Furăm la noi, furăm de am speriat Europa, furăm în State, furăm în Australia (!!!!!!!!), furăm şi ne implementăm balcanismul peste tot. Nu toţi, numai unii, care ajung prin funcţii din astea din care se poate fura. Nu ştiu dacă există cineva care să aibă o funcţie importantă şi să nu fure, dacă ştiţi vre-o persoana care să nu fi tras foloase necuvenite, anunţaţi-mă. Singurul mod în care putem lupta este să nu dăm şpagă. Se poate, dar trebuie să renunţăm la unele chestii, dar se poate.
Ţara asta e impăienjenită de un sistem imbecil, satanist, avar, corupt şi deloc inteligent, sistem compus din oamenii care decid şi care au frâele primăriilor, ale guvernării şi ale justiţiei.
În cazurile astea chiar că îţi pui întrebarea: UNDE EŞTI TU ŢEPEŞ ?????

P.S.
Ţepeş a construit câteva manastiri şi biserici. Am putea să credem astfel că el a fost sabia Domnului...

marți, 29 septembrie 2009

Soartă

Un băiat de la mine din cartier este homosexual.
El s-a născut în comuna FUNDeni, pe inFUNDătura Baciului numărul 2. A jucat fotbal, îi plăcea sa fie FUNDaş. Gândea foarte proFUND astfel că s-a lăsat de sport. Când mai mergea la mare îi plăcea sa facă scuFUNDări până în străFUNDurile abisurilor. Nu greşea niciodată FUNDamental şi de fiecare dată îşi FUNDamenta pledoaria pe argumente foarte aFUNDate în realitatea de zi cu zi. Când a fost internat în spital, a nimerit la FUNDeni. Asta după ce a participat într-un raliu şi a intrat prea tare într-o CURbă... Oricum, de admirat încercarea, de atunci nimeni nu ii mai întoarce spatele... Odată era să se intoxice cu merCUR, dar a scăpat ca prin urechile acului. Asta pentru că pe la el e CURat şi a văzut termometrul la timp. Fiind mai zvăpăiat el o ia de fiecare dată pe sCURtăturui, îi place asta. Dar asta are şi efecte negative, căci face mai puţin efort. Medicul său i-a recomandat o CURă de CURmale. A fost tare buCURos şi foarte CURios să vadă dacă va merge cu regimul ăsta.
În fine...

duminică, 27 septembrie 2009

Susţine banca

Probabil că aţi văzut emisia tvr-istă.
E vorba despre Banca de Alimente, o campanie a Crucii Roşii din România.
Nu ştiu, probabil că sunt eu prea fătălau sau pur şi simplu sunt oleacă deprimat, dar chestiile astea cu oameni aflaţi la ananghie ma cam fac să plâng. Sau oricum, îmi dă o stare în care îmi vine să pâng. Aiurea. De fiecare dată îmi spun că sunt un fericit, de fiecare dată când nu mă aflu în niciuna dintre categoriile defavorizate mă bucur şi îi mulţumesc Domnului pentru că se îndură de mine... Am părinţi, am bani de pâine, apa nu mi-a luat casa, focul nu mi-a ars nimic din ceea ce am, războiul este doar o ştire pentru mine, mafia nu are nimic de împărţit cu mine, nu am cancer, nu am copil bolnav de nimic. Clar Dumnezeu mă iubeşte.
Îmi aduc aminte de un coleg care se plângea ca "viaţa e de căcat" pentru că nu avea bani de Bam - Boo şi trebuia să bea sâmbătă într-un club din Floreasca, pentru că avea numai Opel Astra deşi ar fi vrut BMW M Power sau eventual un Ferrari, pentru ca avea 2 case, dar la Scorniceşti, el vroia vilă la Bucureşti. E sănătos tun, fetele roiesc în jurul lui fiind un individ destul de atletic. Avea la vremea aia o prietenă stabilă şi 3 - 4 amante, dar el vroia pe Miss Univers drept soţie. Şi se declara nefericit. Avea mult mai multe ca mine care mă declar deja fericit.
Un gest al unei batrâne m-a impresionat la culme acum câţiva ani la un teledon pentru sinistraţii tsunami-ului de Crăciun... A venit în Pangrati unde stăteam alături de echipa care transmitea de acolo; a aşteptat să se termine transmisia în direct şi apoi s-a apropiat de urnă şi a băgat acolo 1.000.000 lei - aşa cum erau banii pe vremea aia. Ruxandra Gheorghe (parcă) a întrebat-o cât are pensie. 1.800.000 - a răspuns bătrâna şi a ieşit imediat pe uşă. Nu a cedat rugăminţilor noastre de a intra în direct, a spus că nu vrea să se laude şi că face asta din compasiune. Îi dădeau lacrimile când spunea cum ar fi să îi ia ei apa casa şi că numa gândindu-se o apucă plânsul, cum să nu îi ajute pe oamenii ăia.
2 exemple de atitudini. Voi alegeţi dacă vreţi Ferrari sau dacă vreţi să vă daţi jumate de pensie unui semen aflat în dificultate.
Exemple de dăruire şi de donare sunt mii în cărţile sfinte. Calea către sfinţenie trece neapărat prin dăruire, prin sacrificiu propriu, prin maxima dăruire. În Biblie găsim sute de exemple de dăruire. Ba chiar învăţătura Vechiului Testament este a dărui "a 10-a parte din ceea ce produci". Deci până la urmă faceţi un gest creştinesc în faţa Domnului.
Fiţi alături de Crucea Roşie.
Mergeţi în Carrefour, Real, Mega Image şi Metro şi cumpăraţi-vă cele necesare vouă. Pe lângă toate astea mai puneţi şi un pachet de făină, o sticlă de ulei, un kilogram de zahăr, orice nu este perisabil şi nu vă doboară bugetul. Plătiţi şi apoi donaţi-le voluntarilor Crucii Roşii care probabil că se vor afla în aceste magazine. Poate unui om mâine nu îi va mai fi foame.

vineri, 25 septembrie 2009

Campanie de bun simţ - 1

Cred că se impune o campanie de bun simţ, că aşa nu se mai poate.
Prima dată omul ăsta - care e ţinta principală a subiectului meu - posta într-un salvator, posta în marele salvator, posta în cel care urma să ne scoată din rahatul în care din delăsare şi slăbiciune ne tot scufundăm. Omul nostru şi-a pus la punct o tactică lacrimogenă care, pe cei mai slabi de înger, chiar i-a făcut să plângă şi care l-a adus din postura de primar al unei urbe în postura de candidat la preşedenţie. Nimic aiurea, numai că după ce s-a văzut cu sacii în căruţă (deci are căruţă...) bolnavul nu a mai devenit Prim Ministru, prietenii au venit şi au plecat scuipând şi făcându-şi cruci mari până la pământ, presa prietenă care îi sorbea din obiective orice băşină (până la urmă e şi el om, strici o copaie de maţe pentru o băşină) acum s-a trezit formată din "ţigani împuţiţi", "găozari" şi alte minorităţi, parlamentarii au devenit din aliaţi doar un număr (cei 322), şi aşa mai departe.
Omul ăsta a călcat în picioare cam tot ceea ce era de călcat. Ca şi strategie politică are impresia că el nu ar trebui să respecte legile şi constituţia. Pentru el astea sunt doar legi pentru "pulime", pentru muritorii de rând, pentru oricine altcineva. Familia domniei sale beneficiază de locuinţe cu provenienţă cel puţin bizară, în timp ce Adrian Năstase a fost anchetat pentru o suspiciune de achiziţie dubioasă a unor termopane. Numai termopanele, nu toată locuinţa. Circul la care suntem supuşi continuă apoteotic cu ideea de a se legaliza consumul de droguri uşoare şi a prostituţiei. Să înţeleg că statul român are de gând să îi sprijine pe traficanţii de droguri? Sau cum? Cine va vinde droguri uşoare în Romania? Statul? STATUL ROMÂN VREA SĂ VÂNDĂ DROGURI? STATUL ROMÂN ÎI SPRIJINĂ PE TRAFICANŢII DE DROGURI????? Recunosc, nu m-am prins încă cum vor sta lucrurile în cazul în care prin absurd se va legaliza traficul de droguri uşoare. Prostituţia legală? De ce? Să le încurajăm pe femeile care au probleme să adopte această soluţie umilitoare pentru ea? Există într-advăr şi persoane care adoră genul ăsta de sexualitate, dar nu în fiecare zi, zi de zi, lună de lună. Şi astea sunt puţine, majoritatea o fac de foame şi pentru că oricum nu îşi găseau un iubit stabil...
Aşadar, omul nostru pare că nu are bun simţ - dacă ar fi să ne uităm pe descrierea de mai sus. Nu a făcut nimic din ceea ce acuza pe alţii că nu au făcut, şi-a tras case şi se distrează cu întreaga populaţie a unei ţări aşa cum vrea "licuriciul" său. Este singurul care a trebuit să treacă printr-o procedură de suspendare a preşedintelui în istoria modernă (dacă mai ştiţi cazuri vă rog să le spuneţi aici).
Nu vi se pare că e nesimţit?

Metoda Tăriceanu

Guvernul Tăriceanu I şi II a avut foarte multe slabiciuni, cu banii de care au beneficiat se puteau face insutit mai mult. Bine, în conştiinţa populară Guvernul Tăriceanu înseamnă guvernarea PNL, căci asta a fost de fapt. Guvernarea asta a avut însă şi câteva aspecte pozitive, unul dintre ele a fost relaţia cu FMI. Ăştia de pe la FMI au impresia că sunt un soi de guru al finanţiştilor, un soi de guverne paralele, un soi de best of the best. Într-o emisiune de aseară de pe tvr, cineva spunea că în America Latină şi prin Orientul Mijlociu au fost câteva falimente guvernamentale datorate "sfaturilor" marilor finanţişti. Aşadar, nu sunt chiar atât de infailibili, nu?
Îmi aduc aminte că eram aproape euforic când la un moment dat Tăriceanu le-a dat cu Flit infatuaţilor ăştia, i-a invitat liniştit să se care în America lor şi să ne lase să ne descurcăm singurei. Şi culmea, ne-am descurcat. Ba chiar bine. Eu acum asociez progresul economiei cu lipsa lipitorilor ăstora de la FMI. Deci dacă nu am mai da fuga la fiecare constrângere de buget să le cerem în genunchi şi să le sugem cocoşul - aşa cum în mod patern ne învăţa de prin cârciumi primul om din stat - poate că am reuşi şi noi să ne menţinem la un anumit nivel de bunăstare economică, poate că ne-am păstra şi noi demnitatea, poate că i-am ajunge şi noi pe Polonezi şi pe Cehi. Poate - zic, nu e nimic sigur.

miercuri, 23 septembrie 2009

Chiar că suntem o ţară de hoţi

Azi am fost încă odată contrariat de lipsa de simţire a unor oameni care trăiesc pe lângă noi.
Am mai avut discuţii contradictorii cu miliţieni despre faptul că nu este frumos să furi, dar pe bune că uneori chiar mă simt obosit. Culmea, eu îi spuneam miliţeanului că nu e frumos să furi, el îmi spunea că de ce nu, dacă "ieşi mai ieftin"...
Mai nou, exista oferte de mii de euro pentru nişte rapandule de telefoane, ceva Nokia 1100, nişte telefoane vechi, urâte şi fără o valoare de piaţă mare. Adică ar fi ceva de genul 50 RON sau chiar mai puţin - dacă nu ar fi atât de căutate.
Care e faza?
Cu telefoanele astea se clonează carduri, sau are o piesă foarte utilă în această activitate. Omul nostru, miliţianul, îşi freca mâinile de bucurie, căci acasă cică avea vre-o 3 telefoane din astea. L-am întrebat şi eu ceea ce e evident: "bine bine, dar dacă cu telefonul ăsta îţi goleşte cardul"? "Mie, niciodată". Dar cui, sincer asta era întrebarea care mi se plimba prin căpşorul meu sec...
El e cel care ar fi trebuit să semnaleze primul o chestie de genul ăsta, să se agite, să lupte pentru dreptate, pentru siguranţa mea financiară, etc, toate valorile astea în care mă încăpăţânez încă să cred. El, în loc de asta, îmi spunea ceva de genul: "d'aia eşti tu sărac, şi aşa o să mori".
Sincer, cred că aici a avut dreptate 100%.

Bucureşti

Eu credeam că ştiu în ce oraş locuiesc.
M-am înşelat.
Daca blogul următor vă ajută să vă lămuriţi în problema oraşului capitală a României, vă invit să click-uiţi următorul link:

http://art-historia.blogspot.com/2009/09/bucuresti-bucurestii.html

luni, 21 septembrie 2009

Fiecare zi e sărbătoare

Dacă nu mă credeţi uitaţi-vă la sinaxarul din josul paginii mele de blog.
Citind unele dintre "vieţile" unor sfinţi, îmi dau seama că omul modern greu mai poate ajunge la sfinţenie, căci puţini mai sunt mărturisitorii Domnului şi şi mai puţini sunt cei care luptă cu ispita şi cu răul.

Restauram

http://www2.tvr.ro/restaurare/

In sfarşit apare şi acest proiect.
Din loialitate dar nu numai, vă invit să vă uitaţi la această emisie. E al 2-lea mare proiect in ultimii 3 ani, dupa Mari Români.
Mie primul mi s-a părut reuşit.
Tvr încearcă astfel să îşi îndeplinească datoria de televiziune publică...

23 la 20 sau Despre comunism şi despre noi, partea a 6-a

23 de ani de comunism sub Ceauşescu. Parcă atât au fost, rog să mă corectaţi, nu m-am documentat.
20 de ani de democraţie.
În 3 ani am putea să punem una lână alta cele două perioade şi să le comparăm "de la egal la egal", de la aceeaşi periadă la aceeaşi perioadă, nu?
Nu ştiu de ce, dar tare am impresia că ăia au realizat mai multe chestii care au rămas şi azi în picioare, iar "democraţii" mai mult au furat din ceea ce au agonisit comuniştii lui Ceauşescu, tare mă tem...
Se încumetă cineva la o dispută bazată pe argumente despre cele două perioade, ce a mers şi ce nu a mers înainte şi acum?

...deci votaţi!!!

Am avut azi parte de o chestie gen Pro Tv: un imbecil a anunţat la 112 că la orele 12:30 îşi va da foc în faţa unei instituţii publice.

Vin şi eu la muncă şi în loc de calmul general de zi cu zi, văd o maşină de pompieri şi oamenii agitându-se care încotro. Încercând să aflu ce s-a întâmplat, aflu că un individ a ameninţat că va veni să îşi dea foc în semn de protest că tvr-ul i-a şters o postare pe blogul lui (!!!!!!!!!!!). Inutil să vă povestesc că tvr-ul numai de şters declaraţii nu stă acum şi că chiar dacă ar avea asta în obiectul său de activitate nu cred că ar fi posibil fără un hacker de calitate. În fine, agitaţie din ce în ce mai mare înaintea orei Z. Apare individul şi începe să dea ceva declaraţii de presă, liniştit, calm, degajat, amuzat chiar. Televiziunile (2 - 3) încep să înregistreze, pompierii îşi pregătesc furtunele, jandarmii iau o poziţie de intervenţie, se dau telefoane, se discută pe margine. La final omul nostru scoate o pancardă cu imaginea sa şi îi dă foc în mod simbolic. Anunţă triumfal că va candida la preşedenţie şi că acum este şi el o voce de băgat în seamă.
Stăteam şi mă întrebam azi, dacă şi şefii de ONG-uri au comportamente din astea schizoide, dacă şi cei în care ne punem speranţa că vor salva (totuşi) Romania au comportamnete huliganice, dacă şi cei cu pretenţii de intelectuali se bălăcăresc în agora, dacă şi cei cu bun simţ stau (încă) retraşi, atunci pe noi cine ne mai salvează? Nouă cine ne mai dă o şansă? Mai avem vre-o şansă sau sub cuvântul Romania scrie mic mic de tot Columbia? Sau Venezuela? Sau Chile?
Se pare că a fost luna dezamăgirilor, extrema dreaptă şi agenţiile nonguvernamentale - printr-un reprezentant al lor - au reuşit să îmi zdruncine imaginea oarecum boemă pe care o aveam despre ele.
Cred că încet încet mă îndrept către stânga. Măcar aşa să fiu şi eu european, nu?

Frumu'

Am fost zilele astea la o nuntă, de departe cea mai grandioasă la care am avut onoarea să asist. Aşa cum spuneam şi în alte postări ale mele, nunţile au ceva pur şi curat în ele, îmi oferă o stare de euforie şi sfârşesc într-o admiraţie angelică.
Totul e fain, începând de la ţinutele care mai de care mai elegante, continuând cu atitudinile binevoitoare ale nuntaşilor şi terminând cu marcarea ritualurilor specifice. Nunta reprezintă una dintre cele mai reuşite celebrări ale vieţii şi ale frumuseţii vieţii. Iubirea împlinită dintre cei doi miri este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla, este împlinirea poruncii Dumnezeieşti de a ne iubi unul pe altul, de a creşte şi a ne înmulţi.
Nunta este pentru unii cea mai frumoasă zi din viaţă, egalată doar de naşterea unui copil. Multe dintre fetiţe se gândesc chiar din fragedă pruncie la nunta lor, la cum o să arate acea zi. Şi fata din nunta asta se gândea la acea clipă, când ea va fi cea mai frumoasă şi când toată lumea îşi va îndrepta atenţia asupra ei. Visa să arate ca o prinţesă. Aşa a fost.

Casă de piatră!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Bărbatul adevărat

Am răspuns pe tema bărbatului adevărat, unei doamne care scria la un moment dat ceva pe blogul domniei sale.
Consider că este oricum un subiect destul de vast şi cu nenumărate potenţiale ore de dezbateri, aşa că am decis să deschid un topic şi aici, în speranţa că voi găsi măcar 2 - 3 interlocutori pentru dezbatere.
Vechea discuţie cu "bărbatul adevărat", cu "idolul femeilor", cu "macho man". Imbecilii de genul ăsta cred că a te lăuda în public că ai făcut dragoste (ce zic eu dragoste, ăştia habar nu au de acest cuvânt, la ei îndragosteală înseamnă când o văd "pe una bună rău") cu o femeie înseamnă the ultimate victory of the manless kind. Sentimentul dispare după ce tipa nu mai apare 3 zile consecutiv în viaţa lor - asta în cazul în care au simţit ceva mai mult decat excitatie sexuală - şi impotenta lor nu trebuie dezvaluita public. "Barbaţii adevăraţi" suferă de frică viscerală şi de aceea ei atacă, atacă, atacă. Deşi nu îi întreabă nimeni nimic, ei simt nevoia să se laude cu virilitatea lor şi cu multitudinea de cuceriri pe care le au în palmares. "Bărbaţii adevăraţi" nu fac altceva decât să pălăvrăgească zi de zi despre imbecilitatea lor. Şi o fac convinşi că ceilalţi sunt de-a dreptul încantaţi de grozăviile lor. În fapt, noi ne amuzăm şi ne distrăm copios.

vineri, 18 septembrie 2009

Americanii's de vină...

Sau mai corect spus americanii au vină.
Sunt multe motive pentru antiamericanismul meu, nu vreau să intru prea tare în amănunte. Începând de la controlul individului care atinge cote paroxistice şi continuând cu manipularea la scară megalitică, americanii dovedesc cât se poate de clar că sunt un popor de inculţi şi orgolioşi. Cea mai mare parte dintre "creierele" din State sunt de provenienţă străină. Americani geniali se nasc foarte puţini. Fiind atât de "slăbuţi" este natural că pot fi atât de uşor manipulaţi.
La ce fac referire? Simplu, americanii au fost "indobitociţi" decenii la rând să fie contra comunismului. Nu exista o polemică ideologică în disputa asta, exita doar un tartor asupra căruia trebuia să se "verse" şi să se perfecţioneze întreaga industrie de propagandă, asupra căruia să fie aruncate toate "bombele" industriei de armament, asupra căruia să se reverse ura la nivel naţional. Ruşii au devenit un soi de duşmani apriori ai americanilor, au devenit un soi de element de comparaţie şi de fală, un exemplu de "aşa nu". Maşina rusească era mai slabă ca maşina americană, actorul rus este mai slab ca cel american, omul de rând american trăieşte mai bine ca omul de rând rus. În mentalul colectiv al poporului american s-a întipărit foarte bine ideea că socialist, comunist, de stânga este totuna cu regresul, cu răul, cu retrogradul şi cu involuţia.
Nu demult Obama a tinut un discurs care a aprins solitarul neuron din capul fiecărui american. Alarma (pavloviană) s-a declanşat astfel încât am avut de curând parte de ieşiri teatrale în stradă ale mutanţilor informaţiilor controlate. Penibilul este evident pentru oricine, mai puţin pentru ei.
Şi când te gândeşti că aceşti oameni ţin în mână economia mondială şi pot "declanşa" crize când vor ei, pe bune că te pufneşte indignarea.
Băieţi, Obama nu e comunist. Şi dacă ar fi, tot nu este "end of the world"... Liniştiţi-vă, faceţi o orgie, piperată cu alcool în exces şi de ce nu cu ceva "iarbă". Apoi faceţi voi un show mic din toate astea, simţiţi-vă liberi şi cântaţi-ne ceva. Lăsaţi ieşitul în stradă că vă faceţi de ruşine.

joi, 17 septembrie 2009

Vechea mea iubire se revigorează

www.mariromani.uv.ro

Pe forum...

Enescu insolit

Şi anul ăsta am ajuns prin Piaţa Festivalului Enescu, tot cu treabă...
Interesant este a urmări "flora" din Piaţă. Oameni de tot felul se perindă tacticoşi cu o mină de culţi şi o atitudine relativ relaxată. Unii sunt chicioşi, dar asta desigur că e imposibil să le spui în faţă. De multe ori trebuie să joci rolul personajului de "la ghişeu" care nu are voie să fie sincer şi musai trebuie să fie mai ceva ca un valet, servant, pedant şi zâmbitor - neapărat.
Deşi în marele cort din Piaţă nu bătea soarele şi deşi afară era înnorat rău de tot, un domn cu "barbişon" - un soi de barbă academică - purta ochelari de soare dintre cei mai opaci. Nu, nu era orb, am urmărit în mod special chestia asta tocmai pentru că mă tem să-i mai judec pe cei din jur. Altul purta o combiaţie de pălărie - cămaşe - pantaloni care mie mi s-a părut cel puţin forţată, dat fiind că exista o bogăţie de culori de te durea capul.
Interesante sunt de urmărit personajele din piaţă:
- curiosul - cel care trece pe lângă locul tău de "muncă" şi se uită aparent interesat de ceva anume, pare că este în căutarea unui indiciu, ceva. Apoi inevitabil te întreabă ceva despre un truism, ceva de care sigur nu era necesară lămurirea ta.
- progrămaşul - cel care inevitabil poartă un teanc de pliante adunate de pe la toate standurile şi care ievitabil te va întreba: "aveţi cumva un program de azi"? 100% va lua una dintre bomboanele sau mai ştiu eu ce se află pe masa din stand, un pliant, o broşură ceva...
- cultul - cel care are o atitudine (aşa cum am arătat şi mai sus) vădit "culturală". Pentru el, prezenţa în Piaţa unui astfel de festival este obligatorie, oamenii trebuie să îl vadă acolo, să vadă ţinuta, atitudinea şi facesul cultural. Întâlnirea cu un cunoscut va face ca orgoliul său să fie cu adevărat răcorit.
- ascunsul - omul pe care dacă îl vezi nu ai da mare lucru pe el. Banal, simplu, de cele mai multe ori sărac sau fără venituri fabuloase (lucru care este trădat de ţinuta mai degrabă modestă). Omul care - dacă ai răbdarea să stai de vorbă cu el - se relevă ca fiind adevăratul meloman, adevăratul om de cultură, adevăratul cunoscător, cel care nu îşi permite să dea o sumă atât de mare pe un bilet şi preferă spectacolele din Piaţa Festivalului Enescu. Este cel care, pe lângă erudiţia sa în materie de muzică clasică, este în stare să emită cel puţin 2 - 3 păreri competente şi în alte domenii. Este cel care la finalul discuţiei vrea să ştie numele interlocutorului şi simte "nevoia" să se prezinte şi el. Este cel pentru care Festivalul Enescu ar trebui ţinut în fiecare an.