miercuri, 15 octombrie 2014

Despre comuniști și despre noi, partea a 19 - a

Copiii. Copiii reprezintă o mare fericire pentru mai toate familiile din România și de ce nu, de oriunde de pe planeta asta. Recunosc franc că nu e și cazul meu, eu nu îmi doresc copii, nu vreau să aduc pe lumea asta de rahat un suflet care să se chinuie așa cum mă chinui eu, care să fie nefericit și să tragă ca un cal pentru nimic toată viața. Cred că o parte din deczia mea am luat-o și din cauza faptului că în anii de după Revoluție viața a căpătat un aspect ciudat din punctul de vedere al încurajării pe care statul nostru o adresează cetățenilor ei să aducă pe lume copii. Știu că înainte de '89 românii erau încurajați pe toate căile să facă mulți copii, cei care nu făceau plăteau niște bani pe care îi primeau cei care aveau mai mulți copii - ca să dau numai un exemplu. Știu că se construiau în draci blocuri pentru clasa muncitoare și că te puteai alege cu un apartament numai trecându-te pe o listă. Dacă îi dădeai la buci secretarei de partid, cea care ținea listele cu repartițiile pe întreprindere, te puteai alege lejer cu un apartaent cu 3 sau 4 camere... Când era gata un bloc care era repartizat la fabrica unde muncești, primeai un apartament cu o chirie modică, asupra căruia aveai drept de preemțiune la cumpărare. Cu mâncarea pe care să o poți oferi copiilor era un pic mai greu, dar îmi amintesc că piețele erau destul de pline, iar dacă nu găseai nimic luai o fasole și rezolvai problema. Azi, cu spațiul locativ este o adevărată problemă pentru tineri care nu au nimic de la nimeni (majoritatea, cred eu), care se căsătoresc și încep totul de la zero: creditul la bancă este singura soluție, bancă ce pune în contractele pe care ești nevoit să le semnezi tot felul de clauze în care ți se garantează că vei fi jupuit de viu până vei achita tot creditul. Înainte era mai fain, puteai opta fie pentru un credit de la CEC (care era într-un cuantum onorabil față de un salariu, nu ca azi, o rată este deseori mai mare ca salariul unui profesor începător - deci un profesor la zorii vieții și care era cu clauze corecte) și achiziția în propietate a unui apartament fie pentru chiria la ICRAL (sau cum naiba se numea, nu mai știu). Aveai deci bani și pentru scutece (din alea de spălai la ele până ți se înroșea mâna, dar aveai bani pentru ele) și pentru pui sau ceafă de porc (după ce stăteai la coadă de minim 2 ore) și pentru un posibil concediu la Eforie Sud (că acolo e mai ieftin). Azi, dacă rata e 250 de euro și salariul 220... Ce îi mai oferi copilului. Apoi, după ce au dat decretul curului, comuniștii au demarat (așa cum am arătat mai sus) construcția de locuințe și - aici e partea nouă - de grădinițe, școli, licee și instituții de învățământ. Era câte o școală aproape de fiecare cvartal de locuințe. Aceleași școli sunt și acum folosite de cei care locuiesc prin zonele respective, căci eu nu am auzit decât de o singură școală construită de la zero după Revoluție, și aia prin sectorul 5 al lui Vanghelie. Alte școli noi nu am auzit să se fi construit. Și nu zic că nu ar fi fost nevoie de ele... Apoi, pe vremea comuniștilor puteai să riști să te apuci să faci o investiție în ceva care să aducă un plus de confort familiei și implicit copilului, căci te puteai baza pe serviciul pe care-l aveai, ba mai mult, exista acel concept de șomaj zero, adică, umbla o legendă conform căreia, dacă te prindea poliția pe stradă la orele la care ar fi trebuit să fi undeva la serviciu, te cam lua la întrebări. Eu nu cred în ea, nu am auzit pe nimeni să fi pățit așa ceva, dar na... Azi, te căsătorești, faci credit la bancă, apoi află șeful tău despre chestia asta, moment în care ești cu adevărat futut, că ăsta o să te frece cum vrea pana lui. Dacă nu îi sugi penisul - cum se zice - riști să ți se zică celebra replică din legenda anilor noștri: auzi, dacă nu îți convine, am 500 de oameni care așteaptă la poartă să îți ia locul. Ori taci și înghiți, ori pleci. Cât pleci, cine plătește rata la hoți (bancă)? Deci când era mai bine? Atunci când aveai de oferit copilului mere și fasole, casă ieftină și vacanță la Eforie, sau azi când are sute de shaormerii, Mc Donalds și KFC, casă scumpă și cu sudoare plătită și vacanțe numai la bunici? Bine, la fel de adevărat este că în aceste vremuri poți să faci 1.000.000 de euro, să îți iei vile și Ferrari, să mergi când vrei la școală (!!!) și așa mai departe. Dar ce ne facem cu tinerii care se nasc oameni normali ci nu intreprinzători așa cum îi vrea societatea capitalistă de dreapta, ce ne facem dacă oamenii nu se nasc cu spirit de afacerist de succes, nu se nasc învingători, dacă nu se nasc genii? Dreapta ne vrea genii, inovatori, capitaliști și așa mai departe. Ce ne facem dacă nu ieșim astfel? Și în comunism puteai să fii deștept, și ei aveau nevoie de astfel de indivizi (și-au dat seama mai greu, după măcelul pe care l-au purtat în anii '50 asupra intelectualilor) deveneai medic, inginer, economist, profesor și așa mai departe. Și ce ingineri aveam pe vremea aia, și ce economiști sau profesori... Ce medici! Azi, dacă răzbești prin toate capcanele pe care ți le pune statul, ajungi să îți trimiți copilul la școală unde dă uneori de profesori din ăia despre care vă povesteam mai sus, cu 220 de euro salariu. Medicii au plecat afară (aici un medic de pe ambulanță are 1800 lei salariu, deci 400 euro), inginerii la fel, profesorii buni îi numeri pe degete. Cine să ne mai învețe copiii meserie dacă toți cei buni au fost izgoniți din țară? Ce învață piticii noștri dacă TVR-ul este distrus (care face cât de cât și cultură, atâta câtă i se dă voie) în timp ce televiziunile la care sunt invitați membri ai societății cu grave carențe educaționale sunt susținute legislativ și moral de clasa politică de la noi? Oare când era mai bine, atunci sau acum?