marți, 28 august 2007

luni, 27 august 2007

Etape

Zilele trecute stăteam de vorbă cu cineva şi îmi povestea cum şi-a cumpărat o Dacie şi cum s-a apucat să "bage bani" în ea. Şi-a luat faruri mai dichisite, stopuri mai noi, spoilere, bări, capace la roţi, etc. Mă şi gândeam la mine. Mă uitam aseară pe un site de tunning şi cam tot ceea ce vedeam acolo mi-aşi fi cumpărat. Jenţi, acţipilde "cool", "pleoape". Nu prea multe, sa nu îmi fac maşina sorcovă. Mă gândeam că în evoluţia fiecăruia dintre noi există până la urmă nişte etape pe care - vrem nu vrem - trebuie să le parcurgem. Aici e un exemplu cu maşinile, dar teoria se poate extinde bine merci şi la alte aspecte ale vieţii: şcoală, fete/băieţi, relaţiile cu părinţii, relaţiile cu prietenii, relaţiile de la locul de muncă, etc. Toate au "un curs", o ordine. Cu cât ai mai multă experienţă cu atât totul ţi se pare mai uşor. Te uiţi la cei care acum dau piept cu "probemele" cu care te confruntai nu demult (şi prin care ai trecut, iată cu bine) şi vezi cam aceleaşi comportamente ca ale tale: este ezitant la primele sute de km parcurşi cu maşina după ce şi-a luat carnetul, se bucură când a reuşit să obţină un zâmbet de la o fată/băiat, se simte "mai mare" cand ajută părinţii din primul său salariu. Frumos.

vineri, 24 august 2007

Dumnezeu

Stăteam de vorbă pe un forum cu cineva care îmi spunea că Dumnezeu există în sute de forme, pentru fiecare rasă după cultura şi religia sa. Nu am fost de acord. Dumnezeu este unul singur, viu şi adevărat. Nu există mai mulţi Dumnezei. Dumnezeul africanilor sau al islamului nu există. Pot fi indulgent la modul de manifestare al culturii lor sau la alte chestii ce ne diferenţiază dar nu pot fi de acord că Dumnezeul meu este doar unul într-o enumerare de zeci de Dumnezei. Pot fi de acord că fiecare om are modul său de "revelare" a lui Dumnezeu dar nu pot fii de acord că trebuie să încalcăm legea lui Dumnezeu doar că nu ne plac popii sau că ni se pare nouă că e "mai la modă" să nu mă duc în biserică, "că ce rost are, Dumnezeu îmi aude oricum rugăcuinea". Nu îi înţeleg pe oamenii care spun ca Biblia este doar o carte care a fost rescrisă "după placul unora ca să ne manipuleze". Oare prozelitismul unor religii a reuşit să ne dărâme credinţa în aşa hal încât ne negăm propria noastră credinţă ? Oare cel rău a reuşit să ne întunece în aşa hal sufletele încât ne opintim în explicaţii care ne duc pe calea pierzaniei ? Oare aşa de mult să ne fi îndepărtat noi de Dumnezeu încât îi negăm cuvântul ? Oare nu ne-a avertizat Domnul în Cartea Sfântă că vor apărea martori mincinoşi şi profeţi aşişderea şi că mulţi oameni îi vor crede ? De ce nu deschidem ochii şi ne punem noi oamenii orgoliile noastre mai presus de cuvântul lui Dumnezeu ? De ce ?

marți, 14 august 2007

Despre râs

La un moment dat mă uitam la o emisiune, Brainiac, Discovery Channel. Au făcut tot felul de experimente, tot felul de teste, etc. Ideea e că am râs toată emisiunea. Ba chiar, momentul culminant a fost atins când 3 voluntari au fost testaţi cu gaz ilariant. Râdeau oamenii aceia de se prăpădeau. Faza amuzantă este că şi eu m-am trezit râzând în hohote. Ce era aşa amuzant oare ? Se naşte logic întrebarea: oare ce ne face să râdem ? Cei mai mulţi dintre noi râdem de răul altuia (îl vezi pe Chaplin cum cade - pe el "îl doare" pe noi ne amuză; îi cade unei babe sacoşa din mână şi nu poate s-o ridice - hop şi noi cu râsul; etc) doar o parte râzând cu poftă la bancuri sau diferite gaguri povestite. Rezultă că ne amuză mai tare ceea ce vedem decât ceea ce ne imaginăm. Oamenii cu "imginaţie comică" mai mare sunt de obicei consideraţi "nesănătoşi". Credeţi-mă !!!!!!

P.S.
Mă gândeam să inventez bomba ilară: când explodează să ne apuce pe toţi râsul. Să fie un hohot general, ştirile să fie prezentate cu zâmbetul pe buze, printre sughiţuri şi accese de râs, poliţistul să ne amendeze râzând până la lacrimi, şeful nervos să izbucnească în râs după ce ne-a sancţionat, etc. Singurii oameni serioşi să fie, desigur, Iliescu (să îi dispara zambetul) şi Băsescu (poate nu o să îi mai placă glumele sale). Ce ziceti ?

duminică, 5 august 2007

La mare...

"La mare la soare, fetiţele sunt goale" spunea o veche melodie. Ce să zic, am fost şi eu la mare la soare... La mare eu ma simt ca... racul în apă. Soare. Plajă. Femei frumoase. Goale. Eu gol. Sâni frumoşi, sâni urâţi, mai mari, mai mici, mai lăsaţi, mai fermi, cu sfârcuri erecte de frig sau de apa rece ce le răcoreşte atunci când toropeala de peste zi îşi face simţită prezenţa. Cu părul despletit sau cu el strâns într-o coadă, cu o şuviţă lasată parcă dinadins acolo să îi cadă pe fruntea proaspăt bronzată. Cu sexurile păroase sau tunse, deschise sau închise, cu clitorisurile "la vedere", erecte, sau cu ele ascunse de pliurile de piele magică, catifelată, prea putin bronzată, ce ţi se oferă privirii înfometate care "vânează" fiecare poziţie în care sexul - zemos uneori - se ofera privirii. Zemos, încălzit de ideea că este dorit, că este privit, sexul doamnelor şi domnişoarelor ofera spectacole dintre cele mai erotice, ce dau fiori muritorilor simpli precum mă declar eu. E un fel de comuniune, se crează relaţii pe care e imposibil a le înţelege dacă nu eşti acolo. Acolo, pe plaja de la nudişti. La nudişti la Vama Veche. Se crează un soi de legături în care se pare că te cunoşti de o viaţă cu "partenerii" de plajă. Abia aştepţi să revii, să îţi "ocupi" locul pe care stai "de obicei", să vezi ce oameni apar faţă de ieri... E ceva ce nu pot descrie. E un sentiment de libertate pe care-l gust destul de rar în ultimul timp. Cu atât mai frumos este el atunci când îl trăiesc.