duminică, 25 decembrie 2011

vineri, 23 decembrie 2011

luni, 19 decembrie 2011

Poveste cu un viitor mort

El Toro, un taur de o frumuseţe rară odinioară trăieşte zile negre acum. Erau vremuri când acest tăuraş era iubit de toată lumea şi se bucura de atenţia tuturor. Era singurul taur din localitatea R. şi pentru vremurile alea era destul de bine hrănit şi îngrijit. Ca semn de respect pentru cerealele şi toate cele ce i se aduceau, tăuraşul îşi lingea stăpânii pe mânuţe şi nu le ieşea din vorbe indiferent de ce i se spunea să facă. Tot satul privea la frumuseţea lui şi uneori, când lucrurile nu mergeau foarte bine prin sat, acesta era singura alinare a sătenilor oropsiţi. Bine hrănit dar cu ceva boli căpătate în mod misterios, taurul El Toro şi-a dus bine merci viaţa liniştită şi plină de gratitudine. Apoi vremurile s-au schimbat şi au mai apărut şi alţi tauri în sat. Oamenii fie au uitat despre momentele când taurul a fost singura lor alinare, fie pur şi simplu nu îl mai găseau atrăgător, pentru că acum şi alţi tauri erau hrăniţi bine şi unii arătau chiar bine. Nu mai conta că stăpânii lor furau cereale de la C.A.P. ca să îi facă mari, ba chiar furau de la EL Toro prin diferite metode. Curând stăpânii celorlalţi tauri au devenit puternici şi din invidie au început să pună în cârca vechiului animal tot felul de greutăţi. Împovărat, flămând, trădat, El Toro îşi petrece acum zilele încercând să supravieţuiască. Este costeliv, apatic iar oamenii care odată îl iubeau dau acum cu pietre şi scuipaţi pe coarnele lui, singurele care mai amintesc cumva de vremurile în care era respectat. Minciuna şi manipularea din sat fac ca taurului nostru să îi fie puse în cârcă toate relele, şi cele la care a fost părtaş şi cele pe care nu le-a făcut. Oamenii din sat nu mai întreabă cum stau lucrurile cu dobitoacele, ci pur şi simplu spun: "El Toro e de vină, la abator cu el". Ei nu ştiu că în secret li se pregăteşte o surpriză neplăcută şi dacă El Toro va merge la abator ei vor avea numai de pierdut, căci animalul nostru este bun şi blând, nu ca ceilalţi care sunt buni şi blânzi doar de ochii lor iar dacă ar avea libertate şi şi-ar arăta adevărata faţă oamenii nu i-ar mai iubi. Dar asta este, El Toro stă acum cumine în ţarcul său, iubit numai de câţiva săteni de bună credinţă, aşteptând să i se decidă soarta. Rănile deschise căpătate de la biciuirile repetate nemeritate şi pietrele pe care le-a oprit cu propiul corp sunt cicatrizate iar cele noi sunt dureroase. Degeaba varsă lacrimi şi degeaba se tânguieşte, mugetele sale nu îi impresionează pe măcelari. Pare-se că soarta îi este pecetluită: El Toro are un viitor mort.

vineri, 16 decembrie 2011

Stări de fapt

Dumnezeu este bun şi drept şi ştie ce face - spunea odată Florian Pittiş. Discutam mai zilele astea cu o cunoştinţă de-a mea care povestea despre cum i-au furat vrăjitoarele unei cucoane o sumă astronomică de bani şi îşi exprima părerea de rău pentru pierderea acesteia şi denunţa perfidia ţigăncilor respective. Nu am înţeles nici până astăzi cum poate gândi cineva aşa ceva. Atunci când am întrebat de ce mie sau ei nu i se fură bani de către vrăjitoare, aceasta a dat uşor din umeri şi a spus ceva de genul: păi pentru că noi nu mergem la vrăjitoare. Corect! Asta nu vin să îţi bage mâna în buzunar, ele există pentru că sunt mii de oameni care sunt dispuşi să dea sume mari de bani numai pentru ca alea să le zică 14 onomatopee alături de un craniu de plastic şi o broască plictisită. Ei în loc să alerge la Dumnezeu în cazul când au probleme, aleargă la vrăjitoare. Iar astea au nişte texte în ele de te bagă în sperieţi deabinelea, mai ales dacă mergi acolo şi esti pregătită/pregătit să auzi tot felul de vorbe, te fac să dai şi chiloţii de pe tine nu alta. Aşadar, dacă faza cu 250.000 euro ar fi adevărată (nu este, o să vă explic cam care cred eu că este manevra) ar însemna că madama ce a pierdut banii ăia a fost pedepsită în mod corect. De ce să mergi la vrăjitoare când există mii de biserici pe tot teritoriul ţării? Iar eu nici nu cred că asistăm la o fază pe bune, eu cred că totul este un teatru ieftin la nivel naţional, oferit pentru ca madam să ascundă nişte bani pe care probabil că ar fi fost nevoită să îi ofere duduiului cu care a fost căsătorită o parte din viaţă. Aşa, vezi vorba că i-a pierdut la vrăjitoare, a înscenat şi un simulacru de proces, iar banii vor fi returnaţi pe şest "sărmanei femei căreia i-au fost furaţi banii", bineânţeles în schimbul unui comision rezonabil. La final vrăjitoarele se aleg cu publicitate gratuită la "televiziunile de maximă audienţă" timp de ..... nu ştiu, cât o dura şarada, madama pierde numai comisionul dar nu toată suma, etc. Eu cred că de fapt ăştia s-au întâlnit şi au pus la cale tot matrapazlâcul cu lux de amănunte tocmai pentru ca să facă dispăruţi nişte bani care oricum urmau a fi pierduţi. Veţi vedea că într-un final se vor împăca, vor face showuri pe la jegurile astea cu licenţă CNA de incorect se numesc televiziuni de can-can, îşi vor cere scuze şi pensionarele şi gospodinele curioase iar vor sta până la 2 noaptea să vadă miraculoasa împăcare. Asta în timp ce în frigider nu se mai găseşte decât o cutie de Linco pe jumătate consumată şi 230 grame de gem de anul trecut. Dacă îl ţi pe om în casă şi îi dai circ, cine mai are nevoie de pâine sau cine mai apare pe coperta revistei Time???

luni, 12 decembrie 2011

Frânturi de zi

A venit azi pe la noi un domn înalt cu un aspect de artist, cu părul vâlvoi ce încerca cu greu să stea sub pălăria odată elegantă ce încerca şui să se aşeze pe o frunte lată. Paltonul de stofă şi pantofii de lac încercau oarecum să continue ideea de la care se plecase cu pălăria iar sacoul şi cămaşa albă se potriveau într-un fel cum nu prea mai vezi azi cu pantalonii de stofă dar uşor neângrijiţi. Deşiratul mirosind a lemne arse, lăsa să se înţeleagă că soarta l-a adus la vârsta lui (undeva pe la 55 de ani sau mai bine) în situaţia în care nu deţine consoartă atentă cu detaliile mici ce fac o ţinută mare, dar desigur atitudinea domniei sale inspira faptul că este un domn după toate regulile vechi după care înainte oamenii se împărţeau în domni şi puşlamale. Această combinaţie între elegant şi neglijent îi conferea omului ăsta un aer boem, de artist, de creator, părea că trăieşte cumva marile drame ale neamului nostru, că este dispus să lupte oricând încă odată până la moarte într-o imposibilă nouă Revoluţie. Părea că nimic din ceea ce se întâmplă în istora neamului nu-i este indiferent. Mapa groasă cu un scenariu de film ce a recuperat-o de la noi trăda şi ea trăiri intense pe care autorul le simţise la data creării operei de artă. Decupături din ziare în care se menţiona persoana sa - pentru a se vedea că demersul său este unul serios - ştersături, corecturi, adăugări cu pixul, etc, tot acest tablou m-a introdus instant într-o atmosferă a anilor demult trecuţi în care oamenii mai aveau un crez, mai aveau un ţel, aveau ceva în comun - altceva decât consumarismul şi marketingul agresiv. Azi am întâlnit un domn boem cu rar am şansa să văd, un creator care probabil că umbla să vândă scenariul în care el credea cu tărie că este genial. Între milioanele de oameni şetrşi, banali, simpli, acest individ îţi oferea prin prezenţa sa o călătorie în care dacă aveai isteţimea să o observi el te poartă într-o secundă. Oamenii cu ştaif de altădată, cu dichis, oamenii care mai cred în scopuri nobile şi care au educaţie aleasă (chiar dacă este una de artist) sunt certe repere pe care ar trebui cumva să îi punem în valoare mai des.

joi, 8 decembrie 2011

Oţelul moale

Dacă ţelul echipei de fotbal din Galaţi era să facă zero puncte în Champions League, atunci echipa se numeşte pe bună dreptate O Ţelul (zero ţelul). QED.