miercuri, 30 ianuarie 2013

:(

Sunt momente în viaţă în care valoarea cuvintelor "să mă mulţumesc cu ce am şi să fiu recunoscător lui Dumnezeu pentru tot" este foarte strident pusă în evidenţă de tristeţile şi supărările şi bolile şi frigul şi foamea şi singurătatea şi toate necazurile celorlalţi...

joi, 24 ianuarie 2013

Micile bucurii ale vieții mele

O să spuneți că-s dezaxat, dar zilnic îmi fac eu mie însumi mici cadouri constând în minuscule dar binemeritate (zic eu) bucurii gratuite și la îndemâna oricui. De exemplu, îmi place ca atunci când plouă să mă uit cum apa se scurge la canal, când pun benzină trag aer în nas ca să simt mirosul acela specific, îmi place ca atunci când merg cu autobuzul să privesc cum întoarce „nenea șoferu'” la volanul ăla cât o zi de post, îmi place să îi fac pe oameni să râdă și mă simt foarte fain atunci când cineva îmi zâmbește pur și simplu. Îmi plac amabilitățile, eleganța, rafinamentul (fără a cădea în chici) și mă bucur ca un pici atunci când cineva le utilizează în prezența mea. Îmi plac animalele și uneori fac schimb de amabilități cu câte un cățel sau pisică, îmi place să râd și să gândesc în alb, să fac complimente atunci când am ocazia și mai ales îmi plac oamenii pozitivi. O zi cu adevărat minunată este aceea în care descopăr oameni faini. Cum a fost azi de exemplu, când, din click în click am descoperit mai profund de cum îl știam eu un coleg de muncă cu care am făcut schimb de amabilități aproape permanent când ne vedeam, dar pe care nu îl știam așa cum este el adică foarte foarte fain (să îmi fie iertată ignoranța, dar habar nu aveam măcar cum se numește, tot ce puteam spune era doar că este un om extraordinar, căci un om care îți dă binețe și te întreabă de sănătate nu poate fi decât astfel). Știți, eu printre colegii mei din TVR am găsit foarte foarte mulți oameni faini, și când spun asta mă refer la întregul potențial al acestei definiții. Aș putea să cuceresc România, Hollywood-ul și întreaga planetă alături de oamenii ăștia absolut fabuloși pe care i-am descoperit încetul cu încetul, pe unii cu ocazia debandadei care este acum în săraca noastră instituție. Caracterele lor de excepție au ieșit la iveală unul câte unul și mi-au oferit mie profanului posibilitatea să le admir în întreaga lor plenitudine. Dacă ar fi folosită la adevărata sa capacitate, instituția asta ar putea crea ceva cu adevărat mirific, dacă oamenii ar fi „valorificați” la întregul lor potențial cred că ar ieși la lumină ceva capodopere. În fine. Cât despre opera colegului meu, vă invit pe cei care aveți facebook puteți să îi urmăriți minunățiile, eu am rămas cu adevărat impresionat. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, Lucian Olteanu. .

miercuri, 23 ianuarie 2013

Simţiri la schimb

Stăteam şi mă gândeam odată ce fain ar fi să putem să facem schimb de simţiri, sau prin mai ştiu eu ce minune să putem să ne imprumutăm unii altora simţirile, trăirile şi toate cele pe care nu le putem decat descrie, ce fain ar fi să putem simţi la cerere ceea ce simt ceilalţi. Eu de exemplu aş dori să încerc măcar odată simţirile pe care le are un călugăr care spune o rugăciune a inimii, să pot trăi extazul divin fie şi numai pentru o secundă aşa cum marii duhovnici ai neamului au trăit. Aş vrea să pot simţi bucuria unui părinte atunci când i se naşte un copil, să trăiesc senzaţiile pe care le are Daniel Elena sau de ce nu, Seb Loeb, să pot să fiu fericit aşa cum este un copil sau astfel de trăiri. De curiozitate aş trăi măcar odată senzaţiile pe care le tăieşte o femeie multiorgasmică atunci când este la apogeu..., să mai simt fericirea unui adolescent atunci când se îndrăgosteşte pentru prima dată, să zbor, să simt ceea ce poate simţi un om care face milioane de oameni fericiţi, toate senzaţiile astea minunate le-aş împrumuta măcar odată. Iar jigodiilor şi pramatiilor le-aş hărăzi să simtă toată durerea pe care o pricinuiesc şi ei celor din jurul lor, să simtă permanent frustrarea unui om care munceşte de dimineaţă până la ora 7 seara pe un salariu de 12 milioane, să sufere de foame, de cancer şi să nu găsească în farmacie calmante, de sete şi de frig aşa cum şi ei, din sete de bani, îi lasă să sufere pe cei neajutoraţi. Pe clevetitori şi blestemători le-aş da să trăiască toate senzaţiile pe care le are un om atunci când stă cu picioarele înfipte până la genunchi în căcat, să simtă şi ei până în sufletul lor gol cum le pute gura atunci când scot pe dânsa măscările.

marți, 22 ianuarie 2013

Demoni

Dintre toate luptele pe care le-am purtat, cele mai grele mi se par luptele duse cu demonii mei interiori. Grele au mai fost şi luptele duse cu prostia şi cu mafia (cvasigeneralizată la nivelul României), dar cele cu mine însumi, cu demonii mei interiori sunt cele în care am înregistrat cele mai multe eşecuri.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Notă către mine

Notă către mine: data viitoare când mai sună telefonul și răspund în timp ce ascult Nat King Cole la căști, mai întâi să îmi scot căștile și apoi să duc telefonul la ureche. 

miercuri, 9 ianuarie 2013

Despre dictatură

Se tot vorbeşte de mai bine de 23 de ani despre libertate, despre fosta dictatură şi actuala formă de guvernare care vezi Doamne este cu mult mai bună ca cea dinainte când Ceauşescu conducea România. Am mai încercat în blogul ăsta să demonstrez cum că pe vremea cealaltă erau şi elemente pozitive ale vieţii cotidiene care au fost distruse intenţionat sau nu (asta numai istoria va decide) şi care unele chiar s-au reluat în anii aceştia după ce în 1990 au fost aruncate deoparte în numele "modernismului" (vezi reciclarea). Nu cred că mă poate contrazice foarte multă lume atunci când spun că suntem de ceva ani buni sub dictatura băsesciană, dictatură pe care noi românii o suportăm încă cu un nesperat şi inexplicabil stoicism. Luna trecută au fost alegeri şi lumea a mers ca de obicei la vot, cei mai mulţi repetând şi de această dată (sper că nu e pleonasm) exerciţiul speranţei nemărginite cu privire la viitorul luminos al ţării. Un aşa zis om de artă mă condamna deja în ziua de 9 decembrie, "că dacă nu eşti cu noi acum şi nu mergi la vot, vei vedea tu după aia ce îţi facem noi, să nu care cumva să vii la noi să cerşeşti milă" (l-am citat pe Mircea Lăcătuş); un alt respectabil domn îmi spunea că a merge la vot este o datorie civică şi chiar a scris un articol în care blama neprezenţa la vot aducând anumite argumente în favoarea acestei idei, de altfel destul de solide într-o democraţie. Ceea ce nu a luat în calcul stimabilul este faptul că România este sub dictatură de ani buni şi că odată cu venirea USL la putere aceasta nu se va estompa, ba mai mult, probabil că după înlăturarea tiranului Băsescu lucrurile nu vor sta deloc bine pentru noi românii, atunci când şi ultimul bastion al rezisteţei şi opoziţiei contra USL va cădea. Dă Doamne să mă înşel, dar semnalele care sunt tot mai evidente ar trebui să stârnească gânduri celor care obişnuiesc să gândească. De exemplu, taxa auto, apărută în dictatura Băsescu şi declarată în mod repetat ILEGALĂ, inclusiv în forurile europene, capătă aspecte grobiene în proiectul de modificare ce se vehiculează zilele astea; se va reduce libertatea de mişcare a unor oameni (deci limitarea unor drepturi normale în democraţie) prin impunearea unei taxe care trebuie plătită de toţi cetăţenii care deţin maşini, în funcţie de cât poluează. Se merge pe principiul "celui care nu are, i se va pune birul cel mai mare, cel care are, va plăti birul mai mic". Perfect antiuman, perfect satanist, perfect inuman, o măsură de dreapta spusă vesel pe gura unui om care se autodeclară de stânga. Ridicol. Cel care are o maşină foarte veche, o păstrează din singurul motiv că nu are bani să îşi cumpere una nouă, un pensionar care deţine o Dacia 1300 din 1972 şi căruia statul român i-a oferit o pensie de numai 750 de lei să zicem, nu va avea de unde să plătească o taxă anuală de 500 de lei (presupus a fi impusă), pentru că pur şi simplu nu are aceşti bani disponibili pentru această taxă. Plus că maşina valorează cât taxa pe 2 - 3 ani... Nimeni nu impune o taxă chiar atât de mare, decât numai în dictatură. Într-un mod mascat, acestui individ i se limitează dreptul la liberă mişcare şi este obligat să folosească mijloacele de transport în comun, unde (cel puţin în Bucureşti) trebuie să îţi pui la dispoziţia autorităţilor datele tale personale şi mai ales traseele pe care le urmezi zilnic. Politica de aparthaid prin care cei neînstăriţi sunt trimişi finuţ către marginea societăţii în timp ce pentru bogaţi se creează oprtunităţi de eludare şi evitare a unor biruri (care oricum nu reprezintă mare scofală pentru ei), este o modalitate deloc elegantă prin care ni se limitează drepturile şi prin care încet - încet se reinstalează dictatura (de dreapta). Sunt loviţi în primul rând oamenii care nu se pot apăra, cei care nu deţin bani de avocaţi scumpi şi nici timp de procese lungi cu un stat dictator de dreapta. Dreapta este o prostie, am demonstrat asta cu alte ocazii în blgul ăsta. Dictatura oare de ce parte a eşichierului politic se plasează?

marți, 8 ianuarie 2013

Cum se aduce vara înapoi pe timp de iarnă

Teoretic totul este banal de simplu. Te duci la aeroport, mergi la casierie și îi spui duduii aceleia care vinde bilete că tu vrei un bilet dus până în Australia/Noua Zeelandă/Caraibe/etc cu primul avion care pleacă încolo.  Iei biletu' și te plasezi cuminte pe scaunul care corespunde cu numărul de pe bilet. Te așezi și aștepți între 10 și 20 de ore (sau cât o dura), te dai jos și gata: ai vară în plin Ianuarie. 

luni, 7 ianuarie 2013

Ă supăr hirou de tramvai

Asta am fost eu azi. Gata, vă puteți opri din aplauze, mulțumesc. Iată pe scurt care este povestea și cum am devenit ă supăr hirou de tramvai. Nu, nu am prins niciun infractor periculos, nici măcar unul care nu reprezenta un pericol pentru nimeni, pur și simplu am luat atitudine și am primit înapoi din partea unor călători meritatele priviri admirative, ceea ce m-a făcut să mă simt ă supăr hirou de tramvai. Stăteam în stație la capătul lui 35 de la Basarab, când, pe la 8 și 10 așa, vine un tramvai care nu oprește și ne lasă pe cei 10 - 12 călători cu gura căscată, în frig, uitându-ne cum se duce bunătate de tramvai de lângă noi. M-am uitat la manipulant înainte să ajungă în stație și am văzut că era duduia aia acră rău de pe 3393, cea căreia am vrut de vre-o 3 - 4 ori până acum să îi fac reclamație la R.A.T.B. pentru atitudinea total nepotrivită pe care o are față de călători sau partenerii de trafic. De fiecare dată mi-am spus că poate am eu o zi proastă și mi se pare, așa că nu am insistat. Dar de data asta, când am văzut-o că vorbea la mobil și ne-a dat cu Flit trecând galeșă pe lângă noi, am crezut că iau foc. Colegii de suferință, ceilalți călători din stație, deja începuseră să o deoache pe duduia tazmaniană. M-am băgat și eu ca chiloții în anus în discuție spunându-le celor de lângă mine că lucrurile nu vor rămâne așa, că imediat cum ajung acasă îi fac reclamație scrisă. Un gagiu care îmbina în mod fericit tenul măsliniu cu bunul gust în ale îmbrăcării, își exprima scepticismul cu privire la șansele mele de reușită, „că ce, cred eu că îi doare undeva pe ăștia de la R.A.T.B. de noi”. Mi-am adus atunci aminte că există un număr de telefon scurt unde călătorii se pot adresa în cazul că doresc o informație sau o lămurire. După ce am făcut rost de telefon de la Moni, am sunat la 021.9391 unde din a 2-a încercare mi-a răspuns o doamnă. Menționez că între timp mă suisem într-un tramvai care a sosit la nu mai mult de 2 minute de cel care ne lăsase precum Gavroche în stație. M-am prezentat frumos și i-am prezentat sumar situația. Duduia de la telefon, foarte amabilă dealtfel, mi-a spus că 3393 tocmai fusese implicat într-un accident cu victime undeva pe Bd. Timișoara și că nu a oprit pentru că se ducea pentru cercetări la depou. Am închis și m-am întors către cei din tramvai cu care stătusem în stație și le-am povestit ce se întâmplase. Admirația din ochii acelor oameni m-a făcut să mă simt pentru câteva momente ca un soi de supăr hirou de tramvai. Acum, în ceea ce o privește pe duduia tazmaniană manipulantă pe 3393, îmi pare rău pentru faptul că este în necaz și sper ca victimele să fie numai rănite, dar nu m-am putut abține să nu mă gândesc că într-un fel aceasta a căzut victimă blestemelor călătorilor, adunate în atâta amar de vreme când s-a comportat neprofesionist - ca să mă exprim elegant - față de călători. Există acțiune și reacțiune, iar asta cred eu că ar trebui să dea de gândit unora...

duminică, 6 ianuarie 2013

Bârna și paiul

Există în fiecare dintre noi o capacitate extraordinar de dezvoltată de a-i judeca pe alții și o alta, aproape inexistentă, de autocritică. Este fantastic spectacolul oferit de această anomalie omniprezentă, iar dacă ai răbdarea să privești cu atenție manifestările semenilor noștri pe această temă, vei primi o recompensă pe măsura efortului depus. Moraliști de hârtie, bârfitori de ocazie, judecători aspri ai comportamentelor celorlalți, atleți ai moralității de mahala, fecioare neprihănite ale greșelilor din spațiul public, toți aceștia și-au dat cumva în petec acum când a decedat unul dintre propagandiștii de frunte din cinematografia regimului de tristă amintire, sau cu alte ocazii, când câte o personalitate trece de partea cealaltă a vieții și beneficiază de o mediatizare (uneori excesivă) a nefericitului eveniment. Oamenii judecă aspru atitudinile celorlalți de pe la televiziuni sau de pe forumuri, facebook, twitter, etc, dar EI sunt cei care urmăresc cu vădit interes ce se întâmplă acolo, ei petrec ore bune cu ochii zgâiți în ecranul televizorului sau calculatorului, ei pleacă urechea la „noutățile” zilei pe tema de la ordinea zilei. Din punctul meu de vedere situație este foarte simplă: dacă nu te interesează să te bagi în aceeași oală cu imoralii, cu indecenții, cu mizeriile, cu scursurile și în general cu oamenii de la marginea societății (prin societate înțelegând acea categorie educată de populație, cu principii corecte și solide, cu un grad ridicat de moralitate și educație, etc), atunci nu te integra în ceea ce fac aceștia, nu participa la întrunirile lor (de cele mai multe ori televizate), nu îi judeca, nu le accepta prezența, fă altceva, găsește-ți o altă preocupare, uită-te la alte emisiuni tv (slavă Domnului, nu mai suntem pe vremea în cre aveam de ales numai între TVR 1 și bulgari/sârbi/ucrainieni/ruși/unguri/etc), citește, fă orice altceva îți face plăcere și nu are legătură cu ceea ce fac cei pe care îi judeci. Nu mai veni și să îmi spui că nu știu care a greșit când și-a pus palton alb, sau că din contra, ești de acord că avea palton alb. Ești unul dintre ei. Nu îmi mai apune că televiziunile sunt de rahat și că ne spală pe creier, dacă nu te uitai și nu le făceai audiență nu aveai de unde să știi așa ceva (deci nu îi mai judeca pe cei care se uită, că sunt OTV-iști, dar tu ce ești?? vad că ești la curent cu evoluția zilnică a scandalului...), nu îmi mai spune nimic din ceea ce te implică cumva în ceea ce desfizi cu așa aplomb în fața mea. Ia Biblia și caută răspunsuri acolo, vei vedea că dacă citești pilda cu paiul și bârna ai șanse ridicate - zic eu - să cazi cumva pe gânduri.