marți, 31 august 2010

miercuri, 25 august 2010

luni, 23 august 2010

Salariile popilor

De ca şi cum nu am fi avut destule subiecte de discuţie la îndemână, ca şi cum totul merge foarte bine şi asta ar fi singura problemă, ca şi cum exact de asta nu puteam noi să dormim noaptea, iată că s-a mai născut un nou subiect de discuţie în agora. Salariile preoţilor. De ca şi cum ei ar fi cumpărat pixuri şi brelocuri de milioane de euro, ca şi cum ei ar fi pus perdele de zeci de mii de euro, ca şi cum ei ar fi făcut scene sau săli de sport cu costruri exorbitante, preoţii sunt puşi la zid şi aduşi în colimatorul urii populare iar asupra lor este aruncată o vină care nu este a lor. Preoţii sunt de vină pentru deficitul bugetar, din cauză că ei construiesc miliarde de biserici în fiecare zi şi din cauză că au salarii de sute de milioane, de aceea ne merge prost. Poporul, BOBORUL mai corect spus, uită de lecţia "profesorii sunt răi", uită de lecţia "militarii sunt răi că au pensii mari", uită de lecţia "medicii sunt răi că iau şpagă" şi bune uşurel botul la fagurele cu miere ce se dă a fi devorat de ura viscerală ce şade ascunsă în natura românului (aici pot reveni cu un întreg şir de subiecte care să vă arate cum am aajuns la această concluzie). Sa facem o scurtă incursiune în trecutul foarte apropiat. Nu spunea el tovar... domnul Boc că taie din salariile nesimţite ale managerilor de la regiile autonome? A tăiat? Nu cumva au venit băieţii ăia şi au spus că ei au salariile legale şi că nu dau niciun ban înapoi şi că nici nu se pune problema să îşi reducă "din bun simţ" salariul? Aha, deci dacă cu ăştia nu a mers ce s-a gândit tovar... (ce naibi am) domnul Boc să taie de la ăia mulţi, care nu pot întrerupe lumina sau apa, care nu pot lăsa în frig milioane de oameni sau care nu pot face ce vor ei unei mase mari de oameni. Măcar cei mulţi nu pot face efectiv nimic, pot ieşi la mii de mitinguri că tot nu se schimbă nimic. Şi oricum, la mitinguri, aşa cum am văzut cu toţii la televizor, se asculta muzică "hazlie" şi se dansează pinguinul, că tot e viaţa asta minunată. Cred în continuare că suntem cobaii unui mare experinemt care nu s-a oprit odată cu căderea comunismului. Cred că nimic nu este întâmplător, totul este calculat şi măsurat. Cine face aceste măsurători şi calcule nu pot să spun, pentru că habar nu am. Dar spun numai ce simt... Cred că băieţii cu ochii albaştrii sunt într-o misiune bine stabilită, cred că fac experimente pe noi aşa cum făceau nenorociţii ăia de nazişti pe bieţii prizonieri care le cădeau în mână, cred că poporul ăsta este dus la limita rezistenţei tocmai pentru ca aşa cere experimentul. Să vedem până unde se pot duce, care e limita, care este punctul de fierbere, care este limita de durere pe care o poate suporta. Tare curios aş fi să văd care ar fi scopul propus... Manipularea maselor este fascinantă. Pentru a se atrage atenţia de la anumite probleme se aruncă pe piaţă subiecte controversate care prind la rating şi care aduc populaţia în starea de a uita ceea ce doare de fapt. Iar subiectul cu salariile popilor este unul dintre subiecte.
Oare oamenii ăştia (cu greu le pot spune oameni, cel puţin după cum definesc eu omul) nu au frică nici de Dumnezeu???????

miercuri, 18 august 2010

Las` că-i bine şi aşa

Vorbeam zilele astea cu mai mulţi românaşi neaoşi despre nişte situaţii mai mult sau mai puţin des întâlnite în viaţa de zi cu zi, despre demnitate sau alte subiecte care implicau respectarea unor principii. Am rămas oarecum surprins de atitudinea interlocutorilor mei, de uşurinţa cu care tratau subiecte destul de importante care vor avea consecinte directe asupra lor şi a familiilor lor, de laşitatea de care au dat dovadă, de lipsa de logică din cea mai simplă şi de mentalitatea afişată. Unii oameni se simt pur şi simplu mult mai bine în turmă, se simt apăraţi de cei care astăzi sunt puternici chiar dacă ceea ce li se cere să facă este în flagrantă distonanţă cu minimum de decenţă şi normalitate, chiar dacă ceea ce trebuie să îndure aduce (grave - zic eu) prejudicii demnităţii oricărui om normal la cap. Decât să se opună răului, cei mai mulţi dintre interlocutorii mei alegeau cu seninătate să facă parte din rău, decât să facă bine şi să rişte să se pună rău cu cei care deţin puterea (şi nu mă refer aici la puterea politică, ci la puterea informală deţinută de unii dintre indivizi) căci "nu vreau să se răzbune". Frica viscerală cu care reacţionau amicii mei este simtomatică pentru poporul român, popor care a permis ca comunismul să capete aspecte groteşti care i-au îngrozit până şi pe cei mai comunişti dintre comunişti. Laşitatea cu care ne uităm în ochii istoriei, lipsa de verticalitate la cei mai mulţi dintre noi românii, ascunderea în mai ştiu eu ce ungher care nu te expune exercitării punitive şi discreţionare a puterii, toate astea fac ca explicaţia pentru situaţia încare ne aflăm azi să fie cât se poate de simplu de dat. Nu poţi să construieşti cu astfel de indivizi, nu ai la ce să visezi, valul de nedreptate te ia pe sus şi dacă înceri să te opui devi automat un paria. Marginalizarea este arma cu care prostia lucrează împotriva decenţei. Numărul bate valoarea, cantitatea este preferată calităţii şi orice ieşire din linia de gândire majoritară este automat acoperită de numărul de contraopinii total lipsite de substanţă. Degeaba faci apel la istorie, degeaba încerci să dai exemple de situaţii similare pe care istoria le-a judecat şi le-a condamnat, degeaba încerci să te lupţi cu mentalităţile pentru că totul se loveşte de un perete numit ignoranţă. Stăteam şi mă gândeam aşa: dacă eu care sunt - până la urmă - un mare prost, resimt gunoiul ăsta astfel, oare cei care sunt cu adevărat intelectuali, cei care au citit 4 - 5 biblioteci, cei care nu fac atâtea greşeli gramaticale ca mine, cei care chiar pot filosofa în cunoştinţă de cauză, oare cum resimt aceştia toţi tot acest calvar?

luni, 16 august 2010

Răspuns lui Marciano sau confesiunile unui xpertohoolic

Nu eram sigur daca tu esti cel care a raspuns la subiectul de mai jos sau celalalt gunoi, oricum pendulam intre tine sau Caoctavi. Stilul oarecum retard de comunicare cu cei din jur va dat de gol, iar sabloanele (putine si simplute) in care ganditi sunt usor de recunoscut dintr-o discutie de acum cateva luni...
Tie Marciano iti datorez mii de multumiri, sincere, fara niciun fel de aluzii, glume sau mai stiu eu ce alte intentii ascunse. Daca nu te comportai ca un gunoi nu reuseam in veci sa ma las de xpert; asa, cu oameni ca tine si ca Caoctavi am gasit imediat resursele de a renunta la un joc care nu-mi mai aducea nicio mare bucurie, ci doar era mobilul unei teribile DEPENDENTE dincolo de ratiune si logica. Prin modul vostru agresiv de a va comporta, prin manelismul si retardul de care ati dat dovada, prin jegul interior pe care l-ati refulat in public si prin prostia hilara de care ati dat dovada, m-ati ajutat de fapt sa capat o aversiune fata de ceea ce nu reuseam sa-mi scot din obicei. Faptul ca nu mi-am mai facut cont desi in prima saptamana am deschis de vre-o 10 ori calculatorul cu acest gand, faptul ca nu ma mai intereseaza absolut nimic din ceea ce se intampla acolo, ca nu mai simt nevoia sa aud de unii dintre cei pe care ii credeam amici, faptul ca m-am eliberat cu adevarat de xpert, nu va poate fi pus in carca decat voua, motiv pentru care va multumesc sincer. Voi incercati sa fiti voi insiva si sa aruncati cu cacat dar ceea ce s-a obtinut a fost de fapt ca ati facut o fapta buna. M-ati salvat pe mine. Crizatu poate depune oricand marturie pentru faptul ca chiar va multumesc si va raman recunoascator, poate depune marturie si ca nu mi-am mai facut cont pe xperteleven si nici nu imi mai fac, pentru nimic in lume. Odata scapat ar fi ridicol sa ma intorc la ceea ce mi-a furat zile bune din viata. Daca la inceput ma distram, pe final nu mai gaseam nimic amuzant si relaxant, singura care ma mai tinea era curiozitatea de a vedea rezultatul urmatorului meci. Totusi, imi pare rau ca a fost nevoie sa se ajunga aici. Crdeam ca chiar sunteti diferiti de ceilalti pusti gaozari si ca putem sa ne simtim bine impreuna, sa facem o liga care sa rivalizeze cu altele considerate mai bune, ca putem sa spargem toate barierele si sa ducem aceasta echipa (eu, tu, Crizatu, Edy, etc) in top 5. Am suferit in cele din urma o crunta dezamagire, mai ales in cazul unor personaje precum Edycool sau Leevyu de la care ma asteptam la o alta abordare si la o alta atitudine in fata retardului si a proatei cresteri. Lectiile care se invata empiric in viata sunt cele mai frumoase si mai utile caci de fel ele sunt purtatoarele unei matrice informationale care este de nesters. Crizatu a mai incercat el sa ma mai tina la curent cu ceea ce se intampla prin xpert, dar fara sa fie intrebat de mine niciodata nimic. Am aflat - desi nu doream - cine ce mai administreaza si alte informatii care pana mai acum 4 - 5 luni erau foarte importante pentru mine. Acum chiar nu mi-au mai starnit nicio reactie. Magicianu, cu care aveam lungi discutii despre echipe si tactici, despre multe chestii care tin de joc, a mai incercat si el sa ma mai tina la curent, la fel, nu mi-a starnit curiozitatea. Si asta numai datorita voua, motiv pentru care va multumesc sincer pentru a nu stiu cata oara in acest subiect.
Vestea buna este ca ceva ceva tot a fost. Credeam ca iti sunt la fel de indiferent acum cum imi esti tu mie, credeam ca ce a fost a fost, ai obtinut victoria de care aveai nevoie si iti continui "munca" in xpert alaturi de oamenii pe care ii meriti. Nu credeam ca ai atat de mult timp cat sa imi urmaresti blogul, nu credeam ca iti acorzi fie si 2 minutepe an pentru a citi ce scriu, nu credeam ca te mai intereseaza in vre-un fel persoana mea. M-am inselat, nu pot decat sa ma bucur ca cei 3 ani si jumatate petrecuti in xperteleven a lasat in unii dintre voi ceva urme, ca nu v-am devenit indiferent si ca inca va mai ganditi la mine. Daca nu as sti ca de fapt esti un mare manelist, chestia asta chiar ca m-ar induiosa.
Prefer sa ma urasti decat sa iti fiu indiferent, ma bucur mai tare daca te gandesti la mine decat sa nu te gandesti deloc, chiar daca te gandesti sa ma umilesti. Ceea ce nu stii tu este ca nu ai mijloacele ncesare pentru a ma umili, dar de remarcat sunt stradaniile tale de omulet marunt, care incearca cu pumnisorii sai mici sa dea si el o lovitura unuia. Caracterul de care nu dai dovada nu face altceva decat sa imi intareasca convingerea ca am avut dreptate atunci cand te-am catalogat "gunoi". Tu nu faci altceva decat sa te injuri pe tine, sa arati tuturor cat de barbat adevarat esti tu, educat, rafinat, intelectual. Stradaniile tale inutile nu fac altceva decat sa ma amuze copios. Chiar imi pare rau ca am avut dreptate in ceea ce te priveste. Indiferenta doare cel mai tare, pe mine cel putin ma doare indiferenta. Daca starnesc invidie, ura, dragoste, orice, inseamna ca sunt viu, prezent, destul de important pentru unii de a nu fi dat uitarii, ceea ce ma onoreaza.
Daca nu poti trai fara mine, daca iti sunt atat de drag, daca ma urasti atat de tare, daca psihicul tau nu este implinit fara mine, nu pot decat sa ma bucur si sa ma simt flatat ca totusi insemn ceva pentru cineva care pentru mine conteaza atat de putin incat nu am mai gasit resursele sa iau legatura cu el. Pentru mine tu nu mai existi. Daca eu mai exist inca pentru tine, este minunat pentru mine, nu credeam ca sunt chiar atat de important. Sunt flatat. Astfel am 2 motive sa iti multumesc, primul ca m-ai ajutat sa ies din xpert si sa scap astfel de dependenta mea retarda si al 2-lea motiv pentru ca inca nu ti-am devenit indiferent.

Un week-end fain

Zilele trecute am avut onoarea de a cunoaşte 2 oameni foarte interesanţi care mi-au dat speranţa că România mai are încă şanse de a ajunge acolo unde cred eu că şi-ar merita locul. Am stat de vorbă cu o mai veche cunoştinţă de-a mea pe care însă nu o "abordasem" - ca să spun aşa - doar în medii oficiale, acum am avut şansa să discut şi în particular. Toate aceste 3 persoane mi-au lăsat o impresie plăcută, mi-au oferit o gură de optimism atunci când nu prea mai găseam aşa ceva în jurul meu, mi-au dovedit că adevăraţii români mai există şi că transformarea poporului în populaţie nu a reuşit chiar în totalitate. Este fascinant să stai de vorbă cu un adevărat om de cultură, nu mai vorbesc de a sta de vorbă cu 3... Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, dar în zilele noastre mai sunt oameni care aleg să îşi dea doctoratul în literatură. Tot respectul pentru alegerea făcută.
Am găsit la unul dintre interlocutorii mei idei oarecum asemănătoare cu ale mele la capitolul principii de viaţă. Îmi povestea la un moment dat că cel mai mult i-a plăcut călătoria în Japonia şi în Orientul Apropiat, unde regulile sunt făcute pentru a fi respectate, oamenii înţeleg aceste lucruri şi de fel nimeni nu iese din linie, prin aceasta neânţelegându-se că libertăţile fundamentale ale locuitorilor aceleor meleaguri sunt îngrădite. Rarele excepţii primesc oprobiul public şi pedepse cât se poate de drepte. Bine, este o imagine idilică, trecută probabil prin filtrul privitorului obişnuit cu lipsa totală de respect faţă de orice incercare de reglementare a oricărui domeniu, obişnuit cu dispreţul total faţă de lege şi de ordine.
Este minunat să mai găseşti oameni care iubesc cu adevărat România. Ura faţă de tot ce este nociv, faţă de toţi retarzii transformaţi în simplii consumatori de cartofi prăjiţi, vodcă ieftină şi manele, ura faţă de hoţie şi nedreptate, taoate acestea fac din noile mele cunoştinţe o rază de speranţă că tot jegul pe care l-am întâlnit prin mai toate domeniile are o şansă de a fi curăţat, începând de la politicieni, forumişti, cvasi ONG-işti, profitori şi terminând cu simplii oameni întâlniţi pe stradă. Tot ceea ce lipseşte cu adevărat este un Ernesto Che Guevara, un lider carismatic care să adune toate personalităţile care doresc binele României sub un singur drapel, care să organizeze ieşirea din laţul nesimţirii şi degringoladei şi care să aducă liniştea şi armonia pierdută.

vineri, 13 august 2010

Dracu vă mai înţelege pe voi femeile

Sunteţi culmea. Eu nu mai reuşesc să înţeleg nimic.
Dacă încerci să te comporţi ca un romantic - "bărbată-miu e molâu fată". Dacă te dai mai cocoş - "nu e şi el mai romantic, mai atent".
Dacă îi iei flori - "sigur ai grşit cu ceva". Dacă nu îi iei - "nu îmi mai ia şi el o floare, altă dată venea în fiecare săptămână".
Dacă vrei să faci sex în fiecare zi - "mă doare capul". Dacă o laşi să aibă ea iniţiativa atunci când are chef - "nu mă mai iubeşte".
Bă frate, soro pardon, las-o naibii de viaţă, ce ar trebui să facă un om ca să vă intre în voie?
:)

marți, 10 august 2010

Ce trist

Hmmmm, nu ştiu cam care este atitudinea voastră, dar eu am ajuns la vorba unei colege care spunea că nu mai se merită să aduci pe lume copii în zilele noastre. La cum evoluează viaţa şi la cum evoluează - mai bine zis involuează - oamenii din ziua de azi (de peste tot, nu numai din roumeinia) stăteam să mă gândesc dacă i-aş face un bine sau mai degrabă un rău unui copil aducând-ul pe lume... Acum, la argumente contra, pot da exemplu pe mama şi pe tata, care s-au născut în nişte ani care erau orice, mai puţin fericiţi, oricum incomparabil mai grei ca cei de azi, în 1947, când războiul îşi lăsa răni adânci în mai toate societăţile mondiale.
Sper să nu mă ţină mult această stare, mie îmi plac foarte tare copiii şi până nu demult chiar îmi doream să am copii. 2. O fată şi un băiat. Băiatul mai mare. :)

joi, 5 august 2010

...şi zi eşti feministă, a??

Nu demult am participat la o conferinţă unde - printre altele - o tânără domnişoară se prezenta ca şi feministă, adică a început să îşi prezinte succint "titlurile" dar a ţinut să precizeze şi acest aspect, de "feministă convinsă" şi "luptătoare pentru apărarea drepturilor femeilor". Frumos, nobil, elegat.
Zilele astea ascultam Mika, al cărui disc l-am cumpărat de la ăştia de la Jurnalul Naţional. Acolo, la un moment dat, o doamnă care vorbea engleza cu un accent arăbesc, spunea că în aceeaşi zi când s-a căsătorit a plecat şi la război, iar soţul ei a înşelat-o de mai multe ori. Sau ceva de genul, nu reţin exact... Nu mă bazez încă pe memoria mea...
În mintea mea s-a născut întrebarea dacă doamna - de altfel absolut respectabilă - care se declara feministă, luptă pentru drepturile femeilor de pretutindeni sau numai de aici de la noi. Că la noi - să mă ierte Dumnezeu - dar nu prea văd exagerat de multe exemple de discriminare a femeilor. Şansele sunt egale per ansamblu, iar cele câteva exemple de discriminare nu fac din poporul ăsta unul de blamat, cred cu tărie că românii nu sunt discriminatori. Există chiar o oarecae discriminare pozitivă, în care unui bărbat îi poţi spune că e incompetent dar unei femei nu, pentru că "e sensibilă" sau de frică să nu o discriminezi... Nu intru în amănunte, nu asta aveam în cap când m-am apucat sa scriu sbiectul. Eu eram curios dacă feminista luată de mine în colimator a fost vreodată în Afganistan, să protesteze acolo faţă de încălcarea drepturilor femeilor, sau dacă a ieşit aici la noi la vre-un miting pentru nefericitele alea care chair sunt discriminate în modul cel mai barbar cu putinţă. A luat vreodată atitudine publică la ambasada Afgană faţă de chinurile suportate de acele femei? Aaaaaa, ne dăm mari la apă mică, înţeleg... Eu nu am văzut la ştiri nicio acţiune de sprijin a femeilor din lumea arabă, a vre-unei feministe de la noi, nu am văzut nicio feministă cu nicio pancardă care să ia atitudine aşa cum au luat adevăratele feministe atunci când s-a început ceea ce eu consider a fi o greşeală, adică greşita înţelegere a emancipării femeii. Femeia emancipată aşa cum o văd feministele în general este una masculinizată, grobiană şi deloc naturală. Femeia modernă nu este totuna cu femeia feministă. Înţeleg că ne declarăm feministe, ecoligişti, ONG-işti, homosexuali sau mai ştiu eu ce numai din raţiuni de marketing, dar cred că nu se reuşeşte păcălirea chiar a tutror. Degeaba se declară mai ştiu eu cine mare ecologist, dacă merge cu maşina şi până la pâine şi seara arde 20 de becuri în casă, degeaba se declară homosexual mai ştiu eu ce cântăreţ, dacă are repulsie de bărbaţi şi degeaba se declară unele feministe, dacă "luptă" numai acolo unde e cald şi bine.