marți, 31 decembrie 2013

Momentul acela

Toți ne gândim măcar odată în viață la momentul acela, cum va arăta lumea după ce în mod fizic noi vom dispărea. Fiecare din noi ne dorim să lăsăm ceva în urma noastră, fie că este vorba despre ceva material sau imaterial, dorm să credem că vom trăi cumva în memoria celor care ne-au cunoscut numai într-o lumină pozitivă, caldă, ușor cosmetizată și deseori amuzantă (ăia la Paraziții spuneau că dacă mori te uită toți în 2 zile). Ceva din spiritul nostru va supraviețui memoriei colective, de regulă aspecte pozitive. Cea mai mare pedeapsă pe care o poate primi un om - să moară - șterge cumva din memoria colectivă faptele noastre abominabile, reprobabile, greșelile noastre omenești, răutățile și sadismele pe care le-am practicat cu mai mult sau mai puțin discernământ. Toți ne dorim să lăsăm umanității (sau măcar contemporaneității) câte o dâră din spiritul nostru. Dar oare noi cât îi mai ținem minte pe cei care au „plecat”? Cât timp am acordat memoriei celor care nu mai sunt printre noi? Așadar...

luni, 30 decembrie 2013

Mâine la doișpe

Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi mâine pe la ora asta, câte tone de LMA și pupici și chestii vor fi lansate în eter -  a se citi on lain - , iar la fix ora doișpe, uamenii, în loc să iasă pe balcon să arunce cu petarde și să chiuie ca copchiii ăia de 8 ani care au primit cea mai tare biclă din istorie vor încerca să posteze ceva la fix doișpe, adicătelea la trecerea dintre ani (ăla vechi rău și hâtru, ăla nou bun și bogat și vesel și cu de toate, că de, omu' speră...) toate astea exagt când chioru dintr-o țară de uorbi va sosi la TV să își țină discursul moralizator și ușor patriarhal, moderat șăgalnic (transmis în direct din sânul votanților de la Brașov - să zicem), pe care boboru' amețit de alcohool îl va rumega spunnd „bă, de bine de rău ăsta...”. Mâine iar va fi o zi clasică, în care nimic nu mă va mișca, în care vom mima iar fericirea, bucuria, entuziasmul, în care vom spera (deșart) din nou, în care vom fi mai buni, mai înțelegători, mai nu știu cum. Mâine va fi o zi ca oricare altă zi de 31 decembrie. Nimic nou. 

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Viața este grea

Societatea actuală, societatea modernă îi marginalizează fantastic pe proști, practic, în ziua de azi a fi prost este un lux, un moft pe care nu toți și-l mai permit. Tot mai multe aspecte ale existenței devin din ce în ce mai complicate - ceea ce este desigur o prostie - sunt tot mai puțin accesibile omului de rând needucat, omului simplu, prost, cu un intelect mediu spre limitat. Începând de la simpla taxare a unui bilet în mijloacele de transport în comun și până la reclamele la cele mai simple obiecte care sunt exagerat de încărcate cu mesaje inaccesibile unei minți ușoare, tot ceea ce societatea noastră oferă pe post de mijloc de subzistență este inutil și ilogic complicat. Dorința de nou, de nemaiîntâlnit, de original, de progres cu orice scop, transformă până și cele mai banale obiecte în scule complicate si uneori periculoase. Ce este azi banalul telefon de ieri, simpla conversație telefonică de ieri ce a devenit azi? Ce este azi gătitul dacă nu o utilizare de cât mai multe ustensile care de care mai motorizate (robot de bucătărie, mixer, blender, etc) care inlocuiesc toate folosirea unui simplu și banal cuțit? Exemple se pot da cu miile, ideea este că traiul simplu, al omului simplu, care nu își complică viața și trăește arhaic, banal, a devenit unul imposibil de imitat și retrograd. În ziua de azi nu ne mai permitem să fim banali, proști (în sensul frumos al cuvântului - în accepțiunea mea are și un sens pozitiv), am fost depășiți de omul modern, arianul, cel care știe și poate să facă tot ce se face pentru a-și ușura viața, dar care în realitate mai rău și-o complică. Dacă vrei trai simplu e musai să îți găsești un loc undeva izolat și să te organizezi singur, căci societatea nu te mai acceptă simplu, ea te vrea modern, instruit, arian. 

miercuri, 25 decembrie 2013

Dumnezeu te iubește, fie că îți convine asta sau nu

Din milioanele de ore petrecute de către mine pe internet, am citit odată chestia care dă și titlul articolului ăsta, chestie care mie mi s-a părut esența creștinismului. Dumnezeu ne iubește, asta este sigur 100%, numai că unii dintre noi, copleșiți de grijile cotidiene, alegem uneori să ne depărtăm de la El, de la legea sa, de la poruncile sale. Cred că prezentarea unui Dumnezeu răzbunător, care stă cu sabia scoasă permanent pentru a ne tăia capul și a ne pedepsi drastic la cel mai mic păcat, este o imagine care nu Îi reflectă întreaga iubire și grație a mântuitorului nostru. Dumnezeu este iubire, este iertare, Dumnezeu este salvatorul nostru ci nu cel care ne osândește, cred că Arsenie Boca avea o foarte bună replică care mă ajută pe mine să îmi susțin articolul: „iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos de pe Pământ este mai mare ca iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu”. Așadar, există speranță, există iubire, iertare, adevăr. Desigur, nu trebuie să spunem bun atunci, păcătuiesc în voie căci iată că la final totul îmi va fi iertat, ci trebuie să căutăm permanent să îi facem voia, să ne arătăm și noi iubirea față de El. Dreapta Judecată ne va pune pe fiecare pe scara lui Iacov, mai sus sau mai jos, în funcție de dragostea pe care i-o arătăm și pe care i-o purtăm în sufletele noastre, și nu cred că e bine să fim în josul scării. Poate că din cauza unei vieți mai grele sau a mai știu eu cărui motiv unii dintre noi ne îndepărtăm de Dumnezeu și nu putem vedea cu adevărat slava și puterea sa, dar în toată această perioadă Dumnezeu ne-a iubit - de câte ori nu ni s-a întâmplat să vedem lucrurile altfel în funcție de cât timp trece, iar aici putem să comparăm modul cum vedeam anii comunismului din România în 1989, în 1990, în 2000 sau acum. Fie că L-am negat, fie că L-am uitat, Dumnezeu ne-a iubit, fie că asta ne-a convenit sau nu.