miercuri, 28 noiembrie 2012

O datorie mai veche

Luasem o leapșa de la Lexi...

A. Să spun 11 lucruri despre mine.
1. sunt cam grăsuț;
2. am un spirit de umor dezvoltat;
3. îmi place tot ce este frumos, candid, cald, pufos, care inspiră pace și armonie;
4. am o toleranța scăzută la nedreptate;
5. îmi plac trandafirii;
6. îmi place galbenul;
7. Îl iubesc pe Dumnezeu;
8. stau cu orele pe facebook și twitter;
9. ador sporturile cu motor și mașinile în general;
10. îmi plac animalele;
11. cred că sunt un pic legionar.


B. Să răspund la întrebările tale.
1. Ce vrei de la viața ta? R: Să obțin mântuirea, acesta este scopul vieții mele.
2. Ce te face să zâmbești? R: Candoarea, frumusețea și prostia.
3. În ce colț al lumii ți-ar plăcea să trăiești? R: Undeva unde să fie cald 360 zile pe an. Caraibe, Australia, Noua Zeelanda, ceva de genul...
4. Cu ce-ți place să îți umpli timpul? R: Cu chestii pozitive.
5. Te consideri o persoană fericită? R: Da.
6. Cum captezi atenția unui om atunci când vrei să te asculte? R: Cu un banc, o glumă, ceva de genul.
7. Iubești? R: Da, cu o pasiune rar întâlnită...

marți, 27 noiembrie 2012

Despre tristețe

Ete că ăsta e un subiect despre care oricât m-aș strădui să scriu ceva profund, nu voi reuși niciodată să aștern ceva cât de cât apropiat de această stare și care să fie în stare să transmită cititorului ceva similar cu ceea ce trăiesc, pentru că oricât de (aparent) triste sunt trăirile mele, știu sigur că undeva pe planeta asta cineva trăiește o dramă mai mare. Și astfel îmi dau seama că Dumnezeu mă iubește.

vineri, 23 noiembrie 2012

Eroi

Opune-te, fii revoluționar, luptă contra sistemului dacă:
- uneori poți duce lupta și singur;
- accepți ca numele tău să fie târât în mizerie;
- accepți ca prietenii tăi să te trădeze uneori;
- nu te deranjează dacă pentru o palmă primești 20;
- îi iubești pe semenii tăi;
- accepți că pentru asta poți lua bătaie, să fi arestat, scuipat, umilit de către oamenii din sistem;
- nu te afectează foarte tare amenințările;
- nu aștepți recunoștință de la oameni;
- accepți ca pentru o faptă bună oamenii proști să te înjure;
- accepți cu ușurință judecata proștilor;
- poți accepta nonșalant eșecul;
- iubești dreptatea și pentru ea nu renunți indiferent cât de greu îți este;
- Îl iubești pe Dumnezeu;
- poți accepta ca o faptă bună să fie răsplătită cu una rea;
- nu suporți ca nedreptatea să domnie viața ta;
- nu îți este frică de răzbunători;
- poți schimba mentalități și să lupți cu închistarea în banal și retrograd;
- ești dispus să lupți inclusiv cu cei pe care îi aperi.
Altfel, dacă nu ai măcar două - trei calități din cele enumerate mai sus, lasă capul ghiocel, stai liniștit și vezi-ți de treburile tale, fii un om din mulțime. Pe oamenii din mulțime nu se răzbună nimeni și atâta timp cât în universul lor nimic nu este dereglat, nu mai contează de universul celorlalți. Singura problemă este că unii oameni mai deștepți mai lasnează câte o zicală de genul „pentru ca răul să învingă este nevoie ca oamenii buni să nu facă nimic”. Ei și? Ce, răul triumfă pentru că fix cutare sau cutare stă cu capul plecat? 
Nu toți oamenii au stofă de eroi.
...ci numai cei pe care Dumnezeu însuși îi alege, pentru că Dumnezeu știe că numai aceia pot purta pe umerii lor cruci grele. Cruci ale lor și ale celorlalți, purtate deopotrivă. Dumnezeu știe că cei slabi nu își pot purta nici crucea lor, apăi pe ale altora, și de aceea uneori le ia de pe umeri această povară și o dă celor care sunt, cumva, cândva, eroi.

luni, 19 noiembrie 2012

S.P.U.S.Tv

Astăzi, 19 noiembrie 2012 am aflat cu o oarecare stupoare ca S.P.U.S.Tv m-a trădat, m-a mazilit. Sunt foarte foarte trist.

miercuri, 14 noiembrie 2012

De ce nu merg la vot

Dezamăgirea mea din această perioadă este cruntă. Practic sunt într-un deja vu, retrăiesc momente care credeam că sunt pur şi simplu accidente ale istoriei şi simple întâmplări nefericite, simple coincidenţe. Iată că nu este aşa, iar eu omul de rând sunt într-un permanent stupor din 2005 încoace, sau, ca să fiu corect, din 1976 încoace de când m-am născut. Orice speranţă pentru mai bine a fost de fiecare dată ucisă cu cinism de oameni care - cel puţin după Revoluţie - au jurat cu mâna pe Biblie că vor face tot ce pot pentru propăşirea neamului acesta (scuzat să îmi fie limbajul de lemn). De fiecare dată oamenii simpli sperau ca ceva bun şi drept li se va întâmpla. Politicienii au vândut speranţe care s-au dovedit a fi deşarte iar poporul român a cumpărat cu blândeţea caracteristică promisiunea de izbăvire şi normalitate. De fiecare dată când au fost alegeri eu m-am prezentat la vot sperând şi eu ca şi poporul meu că totul va fi în cele din urmă bine. Nu a fost. Am votat pro, am votat contra, am votat speranţă, am votat continuitate şi dreptate. Acum m-am decis să nu mai particip la vot, şi voi încerca mai jos să vă spun de ce am luat această decizie.
- Votul îmi este furat. Pot să votez eu stânga sau dreapta, pot să votez un patrid sau altul, un om sau altul, după 3 zile de la instalarea în parlament acel individ pe care l-am votat migrează după cum VREA EL la alt partid politic şi ceea ce VREAU EU nu contează pentru nimeni. Eu vreau dacă votez ceva, acel ceva să rămână pe durata unui exerciţiu parlamentar, nu să se schimbe în funcţie de interesele lor personale şi meschine.
- Nu mai există doctrină, onoare, conştiinţă sau idealuri. În ziua de azi, nu mai există dreapta, stânga sau mai ştiu eu ce altceva pe planşa politică a ţării: există oameni care îşi pun oamenii lor în instituţiile publice, care oamenii lor îi înlocuiesc pe oamenii lor, toţi însă îi dau la o parte pe oamenii care chiar sunt buni şi pregătiţi pentru ceea ce este de făcut dar care nu fac politică. Şi atunci eu ce să votez? Găşti? Idealul găştilor nu este niciodată similar cu idealul naţional, şi asta am constatat cu tristeţe de 23 de ani încoace.
- Politicienii ne cunosc numai în campania electorală. Cu o lună înainte de alegeri constatăm şi noi că unii politicieni ştiu unde sunt pieţele agroalimentare, cum arată centrul unui cătun din munţi, cum este să mergi cu tramvaiele şi alte asemenea. E singura perioadă când aceştia coboară din maşinile lor cu girofar şi ne întind mâna cu un rictus pe faţă dând din gură cu cavalcada de promisuni ce de fiecare dată se dovedesc a fi false. Altfel, 4 ani nu ne cunosc.
- Niciunul nu este mai bun ca altul. Ce vremuri erau odată când poporul acesta avea de ales între Nicolae Iorga, Ion Brătianu şi Nicolae Titulescu. Acum avem de ales dintr-o pleiadă de oameni pe care nu îi pot identifica cu nimic de valoare. Bine, în ziua de astăzi s-au distrus într-aşa de mare măsură reperele morale, încât nici măcar Academia Română nu mai prezintă mai ştiu eu ce garanţie de performanţă şi calitate atunci când este adusă în discuţie. Iar aceasta se datorează tot politicienilor, care au atras în murdăria asta politică oameni de calibru academic pe care apoi i-a decredibilizat fantastic. Nu au fost parte din mafie astfel că nu au reuşit să facă nimic pentru poporul lor, la final alegându-se şi cu reputaţia ştirbită. Dacă în principiu este corect ca oamenii capabili să se implice şi să încerce să facă ceva pentru binele comun, în realitate pista politică a fost una preponderent pierzătoare pentru toată lumea: deciziile corecte dar care nu vizau îmbogăţirea găştii nu s-au bucurat de sprijin, imaginea iniţială de intelectual a fost şifonată, poporul o duce mai rău, singurele care prosperă sunt găştile. Şi atunci, de ce aş vrea să merg la vot? Să fiu pus permanent în postura de a alege între 2 rele? Dar de ce, când am şi opţiunea să nu mai aleg nimic??

luni, 5 noiembrie 2012

De ce-aș mai vrea

De ce-aș mai vrea sa fiu lider de sindicat? De ce ar mai vrea oricine sa facă așa ceva? În Romania a fi lider de sindicat devine o alegere riscantă și până la urmă un nonsens. Liderul de sindicat din România este un om care oricum ar da-o cade prost. Trebuie sa fii masochist bine de tot ca să vrei să îți asumi o astfel de misiune, misiune pe care eu o mai consider și acum una nobilă și care are la bază o idee fundamental bună: să faci bine colegilor cu care îți împarți de cele mai multe ori mai mult timp decât o faci cu familia. Încă mă mai încăpățânez să cred în ideea sindicalismului și încă mai sper că undeva se va produce totuși un act de dreptate în ceea ce îi privește pe sindicaliștii din țara asta. Nu spun că nu există și trădători ai acestei idei, așa cum spuneam și în alte medii, sindicaliștii au și ei familii, bănci, copii cărora să le poată oferi un trai mai bun ca al lor, dorințe și speranțe. Unii nu rezistă tentației la care probabil că sunt supuși și folosesc în mod neelegant postura cu care a fost investit de oamenii care au și-pus încrederea în el. Dar nu asta reprezintă sindicalismul la noi, nu aceștia reprezintă majoritatea, sau, cel puțin nu în mediile unde mă desfășor eu. La noi în sindicat totul se face benevol, nimeni nu primește bani așa cum se făcea odată. Toată implicarea are ca punct de plecare pasiunea și crezul într-un principiu, într-o idee. Numai că la noi cel puțin, liderul de sindicat este nevoit să ducă un război dublu și parțial ilogic: pe de o parte se luptă cu patronatul - și aici este partea logică, dar pe de altă parte se luptă cu propii colegi, cu propii membri de sindicat, care indiferent ce ai face sfârșesc prin a spune că nu ai făcut nimic pentru ei. Faza tragi-comică reiese din faptul că fix cei care refuză să citească fie și un articol de lege sunt cei mai guralivi și mai aspri critici. Dau cu lături, te privesc de pe poziții de superioritate (gata, te-au prins că nu faci nimic pentru ei și le iei cotizațiile degeaba), se folosesc de defăimare și alte asemenea. Cei care urlă cel mai tare sunt exact cei care habar nu au de ce prevede legea, ba chiar sunt dispuși să te ia și la trei păzește când le aduci acest argument („ce să zic, adică nu mai poți face nimic în țara asta că imediat vă ascundeți după lege”). Orice încercare de a-ți susține punctul de vedere este de regulă luat în zeflemea și mulțimea ascultă mai degrabă un bufon care urlă și dă citate din legi numai de el inventate decât un individ care are argumente și pledează calm în favoarea argumentației logice. Și în sindicate există aceeași problemă ca peste tot: resursa umană de calitate. Permanentele schimbări legislative, satisfacțiile uneori limitate pe care le oferă această activitate, demotivarea, hula permanentă din toate colțurile și alte asemenea, îndepărtează oamenii de calitate din rândurile sindicatelor, care devin astfel mai slabe. Atenție, nu fac aici referiri la persoana mea, nu ma consider încadrat în rândul persoanelor de bună calitate sindicală. Bunele intenții ale celor care sosesc din urmă nu sunt suficiente pentru a face față solicitărilor tot mai complexe ale acestui tip de activitate. Este nevoie de cel puțin 3 - 4 ani pentru a forma un om care să fie pregătit suficient pentru a face față sindicalismului contemporan românesc. Și încă după această perioadă și unii tot nu se simt pregătiți să se afunde în ițele tot mai încâlcite ale unei negocieri de contract colectiv de muncă - ca să dau numai un exemplu. Așadar, de ce ar dori cineva ca să își mai ia pe umeri o astfel de responsabilitate??? La final primești următoarele: șeful te ia la ochi și te va vâna non stop, vei fi sărit la mărirea de salariu, lingăii șefului îți vor face viața amară peste tot pe unde te vor prinde, colegii îți vor trage flegme în freză și vor crede mai degrabă ce spune x sau y într-o doară pe la colțuri decât ce le comunici tu oficial, toți te vor înjura, amenința, blestema și mai știu eu ce astfel de elegantețuri. Dacă legea te apără de unele dintre necazurile astea, mulțimile vor cere vesele să renunți la această protecție numai așa, că ei au stat confortabil și au închis ochii la ceea ce tu ai protestat, au preferat confortul tăcerii în locul tribunei sindicale, s-au făcut că nu văd ceea ce trebuiau să vadă, iar când va veni vremea răzbunării șefilor tu trebuie să renunți la protecție în numele unei inexistente egalități. Mulțimile îți cer să te lupți pentru ei - și oricât te-ai lupta tot nu sunt mulțumite - pentru ca tot mulțimile să îți ceară pe urmă să îl lași pe șef să dovedească că este un caracter deosebit. Și ăla nu este - de regulă - așa ceva, ba din contra. Și astfel, în acest mod simplu, ca lider de sindicat devii și futut și cu banii luați - cum zice o vorbă din popor. Nimic, dar absolut nimic nu îți rămâne la final. Chiar și oamenii de la care sperai la o atitudine corectă te părăsesc și îți infig candid cuțitul în spate. Așadar, revin cu nedumerirea mea, de ce ar mai dori cineva să fie lider de sindicat?