joi, 29 octombrie 2009

Despre comunişti şi despre noi, partea a 8-a

Waw, iar mi s-a ridicat mingea la fileu.
La ştiri a apărut informaţia că Ceauşescu avea în plan să împânzească România cu autostrăzi. Partea mai grea a Autostrăzii Soarelui a fost făcută pe vremea comuniştilor, adică partea de la Cernavodă la Feteşti, aceea cu podurile peste Dunăre.
Înţeleg aşadar că după plata datoriei externe urma să se apuce nenea ceaşcă de ceva autostrăzi? Acum sunt cam 300 km, vre-o 150 pe Bucureşti - Piteşti şi vre-o 150 pe Bucureşti - Cernavodă. Deci în 20 de ani noi am făcut cam atâţi km cât au făcut comuniştii cu tehnologie cu 50 de ani mai veche. Nu sună măgulitor pentru "noi". Iar partea noastră mai grea a fost făcută tot de ei. Noi numai am dat jos asfaltul vechi şi am reparat pe alocuri betonul apoi am turnat un alt asfalt.
Oare de ce ei puteau şi noi nu?
Chiar azi discutam cu o colegă despre concediul de odihnă. Îmi spunea că pe vremea lui Ceauşescu începeai de la 14 zile de CO nu de la 21 cum e azi pentru un tânăr angajat prima dată. Deci 7 zile în plus. La asta mai adăugăm şi ziua de sâmbătă cu 8 ore. deci încă 52 de zile de lucru. 52 + 7 = 59. Deci comuniştii lucrau cu 2 luni mai mult pe an ca noi. Poate că conta şi asta, nu?
Desigur, dacă ar fi să aleg eu aş alege modul de lucru de acum, dar e clar că la o oarecare dilemă de genul stai acasă -> nu ai bani şi economia nu merge versus lucrezi şi sâmbăta -> creşte economia mai ceva ca la japonezi, pe bune că aş înclina către a 2-a variantă...

Publicitate electorala din banii statului

Cum se face publicitate electorală pentru un candidat pe banii statului, absolut legal?
Ştiţi?
Haideţi, faceţi un efort.
Las' că vă zic eu.
Iată mecanismul:
1. pentru asta trebuie să fii preşedinte. Astfel ai în mână o putere pe care o poţi folosi în detrimentul oricăror legi, reglementări, bun simţ, etc, căci ai imunitate şi pulimea nu te poate da în judecată.
2. fagi gălăgie înainte de alegeri cam cu 2 - 3 luni, astfel încât poporul pe care-l subjugi - scuze, conduci - să nu mai înţeleagă nimic din ceea ce se întâmplă prin viaţa politică.
3. bagi la mişto o temă de dezbatere cu tentă naţională, ceva ce ar necesita un referendum. Oruicum ţi se rupe pula de ce spune poporul, tu ai nevie de expunere outdoor şi pe tv, ca şi campanie socială, că doar aceasta e gratuită şi OBLIGATORIE pentru toate posturile, conform normelor CNA.
4. găseşti un ţap ispăşitor şi îi pui ăluia în cârcă toate baligile satului, astfel încât poporul tău să se înrăiască şi să îi urască pe ăia. Imbecilii vor prinde primii la manipularea asta, nu îţi mai râmâne decat să speri că ai un număr destul de mare de imbecili în popor care să strige în gura mare "hoţiiiiiiiiiii".
5. semnezi decretul şi dai drumul la referendum.
6. logic, trebuie să promovezi un punct de vedere pentru referendum, chiar dacă Convenţia de la Veneţia interzice (sau recomandă, nu îmi e foarte clar) ca statul să facă lobby doar pentru un punct de vedere. Şi iei frumos din banii pe care eu îi dau precum în postarea de mai jos şi îi bagi în campanie de promovare a referendumului, dar nu oricum, ci cu imaginea ta veselă, optimistă, electorală, transmiţând mesaje subliminale bine studiate, astfel încât imbecilul să vină şi să voteze cu tine.

Simplu, nu?

Bă, am cu ce bă, am cu ce!

Stupoare!
Aflu azi că pentru a intra în posesia unei moşteniri trebuie să plătesc de 14 ori mai mult decât dacă aş locui în Germania.
Să o luăm metodic:
1. Statul român, care nu are nicio durere nici măcar în cur de mine cetăţenul, îmi încalcă dreptul la propietate dobândit prin Constituţia României, prin impunerea unei taxe excesiv de mare faţă de venitul mediu. Adică, pentru a-ţi face succesiunea la o casă cu 500 mp la Gara Basarab moştenire de la un părinte care a decedat, statul lui băsescu îmi impune o taxă de vre-o 200.000.000 vechi.
2. Notarul, a se citi hoţul cu acte, bagă pe gât o taxă atât de mare încât el îşi ia BMW în 2 luni pe spatele "oamenilor muncii" care au salariu de 15.000.000. Omul săracul ca să nu îşi piardă ce e al lui merge la bancă, la cămătari, la rude, la oricine şi face rost de bani, că na, trebuie să plătească hoţului, fie că e vorba de stat fie de notar.
Aşadar, nouă ni se ia şi pielea de pe penis/clitoris pentru ca nişte băieţi şi fete deştepţi să poată să zică: frate, am muncit ca să ajung aici. Ai muncit pe dracu. Ai dat şpagă la cine trebuia ca să te acrediteze ca notar şi nimeni nu ştie care au fost mediile tale în facultatea făcută probabil la ID. Acum te plimbi în maşini luxoase şi faci croaziere pe vase de lux, dar toate astea tu le-ai făcut pe spatele unor oameni care au făcut eforturi inimaginabile ca să îţi plătească ţie statule şi notarule o sumă de 14 ori mai mare ca a neamţului. Iar neamţul nu are 300 de euro salariu ca mine, ci 3000. De 10 ori mai mare. Deci el face un efort de 24 de ori mai mic... Îmi vine să plâng de ciudă...
Tu crezi că eu am cu ce plăti toate taxele astea? De unde morţii mătii crezi că scot banii ăştia? A? De ce nu pot intra în posesia dreptului meu fără să îmi dau şi haina de pe mine, căci până la urmă e dreptul meu garantat de Constituţia ţării...

miercuri, 28 octombrie 2009

Mitocănie sau prostie

Câteodată stau şi mă întreb dacă nu cumva ar trebui să mă apuc să scriu despre subiectul cu prostia cu care tot ameninţ pe acilea, că pe bune că ar fi de scris cam 10.000 de bloguri. În fine.
Înţeleg foarte bine că femeia la volan arată cam cum arată bărbatul învăţător, adica un pic penibil, stangaci, amuzant în "baletul" mânuirii uneltelor specifice, ridicol pe alocuri. Înţeleg deci că doamnele se fâstâcesc mai uşor şi se orientează mai greu în jungla asta de trafic din Bucureşti. Înţeleg nevoia dumnealor de a dovedi masculinitate în faţa celorlalţi participanţi la trafic, înţeleg atitudinea "nu fii prost", deşi consider că acestea sunt mai degrabă defecte, dar hai, lăsăm subiectivitatea la o parte şi acceptăm şi asta.
Dar nu înţeleg de ce dacă greşeşti tot tu ca cucoană eşti agresivă, tot tu injuri, tot tu ridici degetul, tot tu eşti nemulţumită. Nu înţeleg de ce nu vrei să ieşi din postura de viitoare criminală de cetăţeni care traversează pe zebră, de criminală a celor care îşi văd de banda lor şi nu fac manevre bruşte, de oameni care stau în dreapta şoferului şi chiar nu au nicio posibilitate de a îşi salva viaţa, de oameni care respectă regulile de circulaţie pur şi simplu.
Primele lucruri pe care le înveţi în şcoala de şoferi este cum să procedezi cu prioritatea şi cum să procedezi când vrei să ieşi dintr-un garaj, parcare, etc sau să schimbi banda. Sunt chestii elementare, banale ca nivel de complexitate, fără să necesite un IQ ridicat pentru a le înţelege mecanismul. Paradoxal, exact nerespectarea acestor reguli simple fac ca traficul din Bucureşti (cel puţin) să fie un adevărat coşmar.
Azi am întâlnit în trafic o cucoană despre care am crezut iniţial că este mitocană, manelistă sau ceva de genul. Dar după, am stat şi m-am gândit dacă nu cumva duduia insista într-o oarecare nervozitate datorita prostiei. Nu sunt sigur că era manelistă, aşa că ramâne mai plauzibilă varanta a 2-a...

marți, 27 octombrie 2009

Zâmbiţi?

Am o dilemă: voi ce faceţi când îl vedeţi pe unul că râde? Eventual că râde în hohote... Credeţi că râsul este "contagios" precum căscatul?
Azi am râs de m-am spart. Frumos era că atunci când oamenii mă vedeau că râd în halul ăsta, îi pufneau şi pe ei râsul şi abia apoi veneau să mă întrebe de ce râd şi eventual să se uite în calculatorul meu. Deci simpla vedere a unui om care râde e suficientă pentru a porni o cavalcadă de râsete din partea asistenţilor.
Uneori mai intru pe Yutube şi mai dau o căutare cu cuvintele "idiots" sau "funny" şi apoi merg din clip în clip. Unele le-am văzut şi de 10 ori, dar tot mă mai amuză...

luni, 26 octombrie 2009

Statul sunt eu

dexonline.ro ne defineşte dictatura astfel: DICTATÚRĂ ~i f. 1) Conducere a unui stat, în fruntea căreia stă un dictator. 2) Putere despotică, tiranică.
Interesant, dacă ne uităm la unele dintre comportamentele publice ale actualului preşedinte al ţării, constatăm cu oarecare surprindere că acesta are ceva impresii de dictator. Ori, dictator fiind e clar că ceea ce conduce el este o dictatură.
Preşedintele versus Parlament. Se zice că separaţia puterilor în stat implică 3 categorii: judecătorească, legislativă şi executivă. Legislativul din România este ales prin vot de către cetăţenii acestei ţări. Cum funcţionează sistemul: vine politicianul şi prezintă o ofertă fie mai de stânga, fie mai de dreapta, fie cu unii sau alţii dintre oamenii din partid. Eu, votantul, mă uit la toate ofertele şi aleg pe cel care se potriveşte cu opţiunea mea. Mă aştept ca pe parcursul mandatului, politicianul ăla pe care îl aleg să aibă o oarecare stabilitate în opiniile pe care mi le-a arătat la început. Buuuun. În funcţie de foarte mulţi factori, în parlament ajung oameni care reprezintă diferitele curente (stâga - dreapta) astfel încât există diferite majorităţi. Dacă la un moment dat preşedintele ţării comite tot felul de abuzuri, este natural ca ăla pe care l-am pus în parlament să ia atitudine. De ce devine acel politician un simplu număr nu înţeleg. Dacă "cei 322" au votat PENTRU suspendarea preşedintelui, înseamnă că un prim semnal a fost tras. Acum, preşedintele se răzbună pe Parlament, cerând un parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Întrebarea care se naşte este: de ce mai e nevoie de referendum din moment de liberalii au iniţiat un proiect de lege cu privire la reducerea numărului de parlamentari la 300???? Băsescu se răzbună pe Parlament, dar eu ştiu de la bunicul meu că răzbunarea e o armă. Plus că obţine de fapt exact contrariul, adică o "spălare" a imaginii legislativului român. Dacă Parlamentul votează cu Băse e foarte bine, dacă votează contra devin "cei 322" sau "inconştienţii care dărâmă guvernul acum, când e criză". Interesant. Dar cei care fură din banul public seara la ştiri, ăia cum se numesc? Pe ăla pe care l-am ales eu de ce îl scuipi iar pe cei pe care i-ai pus tu îi ţi în braţe?

Culmea, nu?

Nu ştiu dacă are vre-o legătură cu una sau alta dintre ideile mele publicate pe aici, dar culmea este că nu m-am mai putut loga pe blogul meu, de acasă, o perioadă.
Imbecilitatea unor mafioţi care ar apela la astfel de atacuri nu ar face altceva decât să mă facă să zâmbesc, căci nulitatea lor ca fiinţe inteligente este mai mult decât evidentă.
Interesant este că cu această ocazie m-am apucat să citesc Cartea lui Iov.

luni, 19 octombrie 2009

Despre comunişti şi despre noi, partea a 7-a

15.000. Acesta este numărul oamenilor fără adăpost înregistraţi în România. 15.000 de drame, 15.000 de insuccese ale economiei de piaţă, ale politicii nonsocialiste, ale lăcomiei şi nepăsării. Oamenii ăştia poate că au fost ceva profesori, ingineri, maiştrii, poate că au fost ceea ce sunteţi voi acum. Ideea e că nu au reuşit în viaţă, că li s-a luat ceva care i-au plasat în această categorie în care statul nostru nu investeşte nimic. Nu face nimic pentru a rezolva situaţia, nu îi ajută, nu le dă nicio şansă.
Nu a fost aşa întotdeauna. Era o vreme când statul "te lua de pe stradă" şi îţi dădea un loc de muncă, fie că era vorba de şofer de basculantă la Canal sau macaragiu la Casa Poporului. Îţi dădea o şansă. Nu ştiai să faci nimic, te învăţa, chiar dacă metodele erau adaptate vremurilor şi năravurilor... Pe oamenii ăştia nu îi vedeam decât în clipurile de propagandă, filmate prin "vest", niciodată pe stradă. Sărăcia nu era atunci sinonimă cu "nimic", ci cu garsonieră în Ferentari, nu cu lipsa unui duş ci cu lipsa unui video sau a televizorului color, nu cu foamea cruntă ci cu lipsa respectului între tovarăşi. Sărăcia de atunci nu era atât de lucie ca sărăcia de azi, nu era atât de degradantă, nu era atât de grotească.
Poate că unii dintre oamenii care sunt azi în situaţia aceasta incredibilă şi-au meritat soarta, dar statul nu ar trebui să îi judece, pentru asta există Dumnezeu. Ar trebui în schimb să termine cu certurile şi să pună "osul" la treabă, să nu mai creeze şomeri, să ofere ceea ce îmi garantează Constituţia României, demnitate şi şansă, ar trebui să îi ajute pe cei slabi şi să îi încurajeze pe cei întreprinzători. Statul de fapt este primul care încurajează furtul, necinstea, mita, impostura şi altele de acest tip. Statul s-a ridicat împotriva individului. În comunism individul era ţinta principală, care trebuia să fie egal, fericit, prosper. Individul trebuia îndoctrinat, trebuia să fie supus şi docil. Statul comunist a păcătuit prin negarea lui Dumnezeu, astfel că - aşa cum s-a mai întâmplat de nenumărate ori în istoria celor care au negat Dumnezeirea - el a fost supus pieirii.

joi, 15 octombrie 2009

Enigme

- Practic, care a fost motivul pentru care a fost demis Ministrul de Interne? A fost vre-un scandal, vre-o dezvăluire în presă, a fost ceva ce a făcut şi l-a pus în incompatibilitate cu funcţia, a furat, ce i s-a prezentat ca şi motiv al demiterii?
- De ce dacă este evident că cel puţin 2 miniştrii au furat bani publici prin încredinţare directă a unor contracte super-supra-extra-umflate, nu s-a luat nicio măsură de către Guvernul Boc împotriva lor?
- De ce doamna Anastase a întrerupt şedinţa prin care urma să se aprobe urmărirea penală a madamei Udrea, invocând motive cel puţin imbecile, prin care se jigneşte un întreg popor?
- De ce "nu se mai aude" nimic de doamna Ritzi?
- De ce "nu se mai aude" nimic de doamna Udrea? Să fi aţipit câinele de pază al democraţiei?



Deci i-a ieşit şi asta preşedintelui, nu?

Sunt bolnav?

Scenarita de care ne-am îmbolnăvit mai mulţi dintre cei care am avut imbecilitatea să îl votâm pe acest individ la funcţia supremă în stat nu îmi dă pace. Fac tot felul de calcule şi tot felul de posibilităţi îmi vin ca o avalanţă în minte, astfel că, pe lângă atacul cocalarilor şi a mitocăniei acum trebuie sa fac faţă şi atacului omului suprem în stat. Recunosc, şi eu m-am gândit deseori la posibilitatea ca încet - încet România să devină un mic stat bananier în care preşedintele este ales pe viaţă şi care omoară câţiva pigmei numa' ca să se distreze la matineu. Tare îmi e că încet - încet ne îndreptăm către o mică dictatură, un mic stat oligarh, condus de o ceată de "indieni" care vor instaura dictatura modernă, în care ai voie să înjuri dar nu ai cum să o scoţi la capăt dacă nu dai banu' lu' şefu' ăl mare... Sau dacă nu te faci frate cu ei, ceva de genul mafiei siciliene... Nu eşti cu noi eşti împotriva noastră.
Am încercat să urmăresc ce se întâmplă: au loc alegeri în care autobuzele fac "trasee turistice" prin câte 20 de sate din 4 - 5 judeţe şi în care bineânţeles că câştigă cine trebuie. Dacă nu, se face o repartizare astfel încât cei cu 25 de voturi sunt senatori iar cu 200.000 nu sunt nici consilieri la primăria Comăneşti. Astfel se ajunge la un paradox, partidul cu cele mai multe voturi nu primeşte şi cele mai multe locuri în parlament. Mai departe. PSD-ul decide în mod inexplicabil (pentru mine) să facă coaliţie cu PD-L, în realitate un partid format din trădători ai FSN-ului şi ai PNL-ului. Merge la o coaliţie contra naturii şi se formează un guvern. Ministerele grele, fără bani mulţi le iau desigur cei care erau pe postul de mâna a 2-a, ministerele cu bani sunt desigur luate de PD-L. Până la urmă e logic să fie aşa, natural, cel mai puternic face legea. Un oarecare calm se aşterne peste viaţa politică a României, începem să credem că vechile glume proaste de pe la Parlament sunt de domeniul trecutului. Prim Ministrul vine la tv şi face tot felul de declaraţii şi promisiuni de care nu s-a ţinut: salariile de 300.000.000 nu au scăzut, problemele din justiţie nu s-au rezolvat, legea salarizării e practic imposibil de pus în practica iar bugetarii mai mult pierdeau decât câştigau, etc. Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale începe lupta pentru ciolan. Populaţia nu contează în toată această ecuaţie. La un moment dat, în urma mai ştiu eu căror calcule, PD-L trage o palmă coaliţiei, dând astfel şansa să zâmbească celor care au fost încă de la început sceptici cu privire la promisiunile acestui partid. Îl demit pe şeful de la interne, cel care se ocupă de organizarea alegerilor, pentru că - ATENŢIE - a spus că va confisca CONFORM LEGII mijloacele folosite pentru comiterea de infracţiuni, în speţă microbuzele cu care se votează PD-L prin satele româneşti. Logic, PSD-ul iese de la guvernare. Culmea e că un sondaj de opinie credita după acest gest pe preşedintele în exerciţiu cu vre-o 35 % intenţie de vot. 35%!!!! Uneori cred că votul în funcţie de cens pe care l-au impus la un moment dat nişte oameni deştepţi în România a fost ceva bun. Revenind, 35 % dintre români nu văd evidenţa. Probabil că 35 % merg la curve şi se droghează în mod constant, altfel nu văd cum pot fi românii atât de imbecili. Mai departe se întâmplă ceea ce era de aşteptat, riposta PSD-ului nu întârzie şi guvernul ministrilor Udrea şi Ritzi primeşte ceea ce era normal să primească: demiterea. Acum începe jegul şi murdăria acestui om care mai acum câţiva ani risipea speranţă şi încredere unui popor prea umil şi prea tăcut. Conform legii partidelor politice (habar nu am avut că există şi asta, dar credeţi-mă, am găsit legi atât de diverse încât nu mă mai miră nica) dacă mai multe partide au o înţelegere, pact, alianţă, etc prin care deţin majoritatea în Parlament pot propune Prim Ministrul. Ceea ce au şi făcut. Un om neimplicat în vre-unul dintre partidele respective, cu o imagine impecabilă pentru cineva care face politică în România (deci se poate...), cu toate atuurile pentru a trece de cele 2 luni care mai sunt până scăpăm de băse... Dar, deloc surprinzător, orgoliul unui singur om e mai mare decât stabilitatea unei ţări, decât pâinea ta, a mea, a tutror celor care nu facem parte din mafie. După ce refuză majoritatea, după ce refuză evidenţa, după ce îşi bate joc de toată pulimea - a se citi populaţia cinstită - băselu începe şi strigă în gura mare că partidele politice au destabilizat ţara. Nu vă sună cunoscut? Vă aduceţi aminte de "cei 322"? Până acum toate mediile de informare în masă spuneau că sunt probleme cu banii de pensii. Boc spunea că nu este adevărat, că sunt atacuri murdare ale presei mogulilor. Chiar şi preşedintele susţinea că patronii de presă îi vor răul. Acum, brusc Preşedintele constată că dacă nu stăm drepţi în faţa voinţei lui ţara se duce de râpă, că nu sunt bani de pensii. Adică? Suntem cumva şantajaţi? A? Sau mi se pare? Criza aceasta politică a fost creată de băsescu. El o întreţine şi o manipulează. Aşa cum a făcut şi cu ziariştii răpiţi în Irak. Momentele sosirii celor 3 nefericiţi au fost însuşite de preşedinte, deşi nu el îi eliberase, nu el negociase cu teroriştii, nu el, nu el, nu el... Serviciile secrete, MAE-ul, etc. Acum încearcă să ducă la paroxism această criză pentru ca apoi să pozeze în marele savator. Întinde elasticul atât de tare încât a devenit aţă, de care trage acum la maxim. Numai că aţa se poate rupe, nu?

Scenariul care cred că se va pune în scenă: băsescu propune un om fără şanse de validare care va fi respins. Apoi va lua în considerare - vezi Doamne - şi oferta majorităţii şi îl va propune pe candidatul acestora, pozând astfel în marele salvator al naţiei. Deja a lăcrimat poetic la o emisiune pe pro tv. Cred că, în ciuda experienţelor de până acum, unii dintre români nu s-au învăţat minte cu privire la lacrimile astea... Ştiu, 35 %.

miercuri, 14 octombrie 2009

Pelicanul Gogu

Observ o hibă în năravul românilor: mulţi spun dar nu fac, dezbat sec, fără ca din dezbatere să tragă o concluzie şi să acţioneze ca atare. Văd oameni care observă anumite probleme, le verbalizează şi apoi totul sucombă, nu se mai întâmplă nimic.
Azi am fost la o conferinţă a genialului Dan Puric. Despre umor. Credeţi că această conferinţă a fost toată numai un râs? Nu a fost deloc aşa, a fost o conferinţă deseori încărcată de profunzime şi meditaţie, de tăcere şi emoţie. Am auzit vorbindu-se în seara asta despre oameni care acţionează, activi, luptători, martiri. Eu întălnesc deseori oameni care spun, văd, dar nu fac nimic.
Povestea marele nostru frate, despre un pelican de prin Deltă, pe care l-a întâlnit odată pe uliţele unui sat, la un moment la care ceilalţi pelicani plecaseră "în ţările calde". Întrebând un sătean ce e cu pasărea, acesta a spus că pur şi simplu nu mai vrea să plece, şi e deja la al 2-lea an.
Cred că ar trebui să fim şi noi nişte mici Pelicani Gogu, să luăm atitudine şi să nu mai stăm să ne plângem că ne e rău.
Dacă vezi o hărtie pe stadă, apleacă-te şi pune-o în coş.
Dacă vezi un cocalar în trafic, lasă-l pe el primul, chiar dacă nu are prioritate.
Dacă vezi că cineva îţi calcă demnitatea, spunei direct în faţă că nu accepţi aşa ceva.
Şi aşa mai departe...

Fii Gogu!

marți, 13 octombrie 2009

Aveţi dreptate

Aveţi dreptate domule Theodorescu când afirmaţi că în Parlamentul României din zilele noastre au ajuns numai oameni fără cultură şi fără bun simţ.
În anii trecuţi existau dispute între oameni care deşi se aflau pe poziţii politice diferite se respectau, chiar dacă limbajul lor depăşea uneori o anumită limită.
Preşedintele nu avea un limbaj suburban, parlamentarii mai citiseră şi ei câte o carte, mai aveau habar de istorie, urmăreau - părerea mea - ŞI interesul naţional, aveau grijă măcar să stea ascunşi atunci când îşi "băgau" copiii printr-o afacere mai oneroasă.
Erau altfel parlamentarii anilor 90. Erau oameni precum Raţiu, Coposu, Câmpeanu, Iliescu, Năstase, Păunescu, Pruteanu, Diaconescu, Blandiana, etc, numai oameni de adevărată cultură, oamneni "cu carte", eleganţi, pedanţi, fair-play.
Azi, parlamentarii noştrii deţin echipe de fotbal şi se înjură cu expresii de genul "ciocu' mic". Umblă după ciolan fără să se mai ascundă, aprobă sume colosale pentru un kilometru de asfalt şi altele de genul... Păcat.

luni, 12 octombrie 2009

Jeg

Eu m-am săturat!
Nu mai pot. Pe cuvânt, politica la noi necesită nervi şi moral de fier. Toţi se ceartă, toţi vor mai ştiu eu ce funcţii, toţi au dreptate, toţi sunt deţinătorii absoluţi ai adevărului, toţi au făcut bine, toţi au greşit, toţi, toţi, toţi!!!
Politicienii de la noi sunt nişte imbecili care consideră că noi populaţia suntem imbecilii. Politicienii de la noi nu mai au niciun respect pentru noi oamenii de rând. Madam Udrea ne sfidează, coana Anastase s-a îmbrăcat din costumul de baie de pe podium şi ne zâmbeşte maliţios din fotoliul de preşedinte de Cameră făcând jocul politic al hoţiei din banul public, alte dudui şi alţi nenici se ceartă la Antena 3 şi la Realitatea. Nu mai pot. Vreau linişte. Vreau decenţă, dar pentru asta va trebui să aştept muuuuult mai mult decât pentru linişte, nu mai vreau preşedinte jucător, nu mai vreau turism politic, nu mai vreau turism electoral, nu mai vreau să pot spune că ne-au ajuns blestemele lui Ceauşescu, nu mai vreau furt la vedere la televizor fără ca cineva să păţească nimic.
M-am săturat.
Unde sunt intelectualii care se dau mari dizidenţi?????????????????????
Unde sunt intelectualii care au luptat contra unui sistem dar care - constat cu tristeţe - se lasă furaţi de ăstălalt sistem??????????????????????
Unde sunt intelectualii care nu au funcţii politice bine plătite din banul public??????????
Unde sunt cetăţenii oneşti care să ia atitudine împotriva a ceea ce se întâmplă????????
Unde e societatea civilă??????????? Îşi dă foc în faţă la tvr?????????
Că instituţiile statului sunt omniabsente şi paralizate de mafia politică e una, dar că noi toţi stăm cu mâinile în sân şi facem audienţă Antenei, Realităţii şi Protv-ului chiar că nu înţeleg.

Şansă la viaţă

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu când am văzut spotul cu copilul acela foarte mic cu o perfuzie în mână, m-a apucat tristeţea, aproape că mi-au dat lacrimile.
Nici nu vreau să mă gândesc ce ar putea să simtă un părinte care este pus în situaţia de a vedea copilul pe o masă de operaţie cu toate tuburile alea prin nas şi mână. Cred că niciun om care este normal la cap nu poate să rămână indiferent la acel spot.
Dacă puteţi implicaţi-vă şi voi. Vedeţi cum printr-un click pe titlul postării sau aici.
"Cine salvează o viaţă, pe Mine mă salvează".

vineri, 9 octombrie 2009

Cei 7

Citeam Apocalipsa.
Încercam să găsesc resursele iertării şi să îmi potolesc oarecum setea asta de răzbunare pe imbecilii satanişti fără voie (sau cu voie, cine ştie) pe care îi întâlnesc la tot pasul. Nu am - din păcate - nicio milă faţă de hoţi şi de violatori, faţă de mafioţi şi traficanţi de carne vie. Pe ăştia i-aş pedepsi cel mai aprig dacă Domnul nu ar fi poruncit să nu ne răzbunăm ("a mea este răzbunarea").
În fine, spuneam că am citit în Apocalipsă despre cei 7 îngeri ai Domnului care vor veni şi vor aduce cele 7 răzbunări pe Pământ, roade ale mâniei divine, demne de a aduce durerea şi plângerea pentru necredincioşi. M-am gândit că cei necredincioşi şi făcători de rău vor primi judecata cea veşnică şi dreaptă, cea în urma căreia fiecare dintre noi ne vom lua plata după faptele noastre. Aşa că vegheaţi, faceţi fapte bune, milostiviţi-vă de cei aflaţi în nevoi şi rugaţi-vă Domnului cel adevărat.

Chiar am fost plăcut impresionat de o faptă bună a unei colege, azi la serviciu. Mi-am schimbat puţin părerea desprea ea, căpătasem un soi de "distanţare" din motive mai mult sau mai puţin obictive, azi mi-a revenit imaginea care cred eu e mai apropiată de realitate. Mi-am dat însă seama că eu nu am făcut până acum gestul acela - de altfel banal - faţă de nimeni. Ce departe îmi pare mântuirea...

:(

joi, 8 octombrie 2009

2 chestii - faza pe ţară

http://pitzipoanca.org
www.cocalari.com

2 chestii

Primo: pentru prima dată azi am auzit vorbindu-se şi de Holocaustul altor etnii decât cea iudaică. O premieră şi o dreptate istorică dacă vreţi, căci şi ţigani şi persoane cu dizabilităţi au intrat de-a valma în lagărele morţii.
Secundo: cineva îmi spunea că noi românii nu am făcut deportări niciodată, în ciuda faptului că sunt arhicunoscute deportările în Transnistria cu plecare de la Galaţi şi Iaşi. Omul respectiv pretinde că la cea vreme România era sub ocupaţie nazistă (Transilvania şi Banat) respectiv Rusească (Moldova şi restul ţării). Pare un punct de vedere interesant, sincer nu mă gândisem la acest aspect. Personal nu îi împărtăşesc opinia respectivului, căci eu la istorie am învăţat că în scurta perioadă cât legionarii au avut puterea au fost ceva fapte reprobabile, unele chiar antisemite şi rasiste...

miercuri, 7 octombrie 2009

Viaţa perfectă

Că tot veni vorba în postarea anterioară...

Care este idealul vostru de viaţă, cum ar trebui să arate viaţa perfectă, ce ar trebui schimbat şi nu poate fi schimbat acum pentru a atinge dezideratul vieţii perfecte?

Eu spuneam că dacă m-ar întreba cineva asta aş spune că viaţa perfectă este viaţa de monah, pe un munte, citind sfintele cărţi şi cinstind dragii noştrii sfinţi. Toată viaţa!

65 cu 80 si 65 cu 70

Stăteam şi mă gândeam: eu oare mai apuc sa iau pensie vreodată? Nu că mi-aş fi făcut eu o mare speranţă de batrâneţe, dar uneori te mai gândeşti şi la asta, mai ales dacă eşti mai deprimat sau mai supărat aşa... Oricum, imaginea mea de batrâneţe perfectă (a se citi viaţă perfectă) este cu o barbă mare albă (în cazul bătrâneţilor) undeva într-o mănăstire izolată pe un munte pe care sunt întinse pajişti verzi, rugându-mă Domnului.
Rumegam un gând, acela că politicienii de pe la noi din ogradă chiar că îşi bat joc de orice există omenesc în fiinţa umană: suntem în perioada în care circul politic şi nu numai este omniprezent, în care preşedinta Camerei Deputaţilor îşi bate joc de o ţară întreagă, în care preşedintele încalcă legea fară ca să păţească nimic, în care premierul nesocoteşte Constutuţia României şi alte legi organice, în care nimic nu mai este pe făgaşul normalităţii şi mai ales, mai ales, al bunului simţ. Totul se duce de râpă iar instituţiile statului care ar trebui să ia atitudine sunt omniparalizate.
În ţări mai dezvoltate ca Romania - fie că vorbim de aspecte economice sau de "civilizaţie" umană - vârsta de pensionare s-a calculat astfel încât bătrânul să aibă macar 10 - 12 ani de pensie, că de aceea a muncit o viaţă ca robul. La noi vârsta de pensionare se calculează astfel încât omul să nici nu mai apuce să se pensioneze. Speranţa de viaţă e undeva pe la 72 de ani iar preconizata vârstă de pensie se vrea undeva la 67 pentru bărbaţi. Adică să mai rămână undeva pe la 5 ani... Adică, cu alte cuvinte să munceşti toată viaţa pentru ca o ministereasă să facă promovare turistică ţării şi să ia pixuri de 100.000 euroi. Banii ăia trebuiesc strânşi de undeva, nu? Pai nu o să muncească ea, că cineva trebuie să spargă 40 de milioane de euro pe an... Dacă nu ea cine?
Aşadar, eu voi munci pentru week-end şi concediu, căci de bătrâneţi cu croaziere şi safari nu cred că voi avea timp... Sau pur şi simplu să stau să îmi cresc nepoţii liniştit... Aiurea, eu va trebui să muncesc până la - Doamne fereşte - 75 de ani.
Hmmmm, dat fiind ca la mine în familie cel mai longeviv - dacă nu cumva greşesc - a fost bunicul care a trăit 72 de ani... e destul de evident cam câtă pensie voi mânca, nu? Exact ceea ce au calculat ăştia micii de pe la stăpânire, nu?

luni, 5 octombrie 2009

Schimb de locuri

Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu mişcările pe piaţa de media din România, dar ţin să vă spun că de curând domnul Cristian Tabără a venit la Tvr. O mişcare foarte bună zic eu. Tabără are deja o emisie pe Tvr Cultural. Acum, sunt câteva consideraţiuni pe care ar trebui să le luăm în seamă:
- la capitolul "mănuşe" cred că acest post, Tvr Cultural, i se potriveşte de minune. Cred că aici este atmosfera de care ar fi avut nevoie domnia sa pentru a face în "deplinătatea gestului" ceea ce făcea cu mare succes la Pro Tv ca gest singular, acolo era unicul în marea de oameni din generaţia pro...
- ca capitolul "decor" noi suntem încă în Epoca de Gheaţă. Totul pare comunist, vechi, făcut la repezeală, neângrijit, fad, trist, sărăcăcios şi alte epitete din astea care descriu un decor mai degrabă de radio decât de televiziune. Domnul Tabără va trebui să se adapteze unui stil de lucru în care banii nu mai sunt la dispoziţie, în care fiecare emisie este o luptă, fiecare minut de emisie este o victorie asupra unor mentalităţi oarecm depăşite, în care există tot atâţia şefi ca numărul de oameni din echipă şi cu alte hibe care ne fac nouă tvr-iştilor o imagine proastă în faţa publicului.

În fapt, în tvr se munceşte uneori pe brânci, ore nenumărate state la muncă pentru a face ca treaba să iasă bine. Îmi aduc aminte de o întrebare pe care mi-a pus-o odată şefa mea de atunci: "se poate face o ciorbă de fasole în 3 zile"? Nu ştiam ce vrea să zică, dar explicaţia avenit imediat: "într-o zi am apucat să fierb fasolea, în a 2-a am apucat sa pun zarzavatul şi în a 3-a am reuşit să o fierb până la capăt". Uneori e necesar să fi norocos atunci când lucrezi în Tvr, căci puţine familii rezistă în astfel de condiţii, de lucru zi lumină şi chiar mai mult (cum a fost exemplul Cerbului, la care s-a lucrat şi 16 ore pe zi în ultimele 2 luni).
Dar sunt şi exemple de oameni care nu au înţeles această esenţă a iubirii muncii pe care o faci, astfel că pe post mai apar şi tristeţi (cel puţin vizuale) precum emisia tvr-istă a domnului Tabără...