luni, 19 ianuarie 2015

Despre sărăcie şi consecinţele ei

Cred că una dintre principalele probleme ale omenirii în acest moment este sărăcia. S-a vorbit despre atacurile ce au avut loc la infama revistă în luna ianuarie, despre terorişti şi despre fundamentalişti, dar nu se spune nicăieri că acei terorişti erau francezi, se marşează foarte mult pe tema religiei lor, dar mai puţin pe naţionalitate. Oare de ce? Simplu, pentru că dacă s-ar discuta despre aşa ceva, atunci Franţa ar trebui să explice cumva cum naibii de s-a ajuns ca cetăţeni de-ai ei să comită o aşa atrocitate, inimaginabilă pe continentul ăsta în anul 2015. Cred că principala problemă este aceea a sărăciei în care se zbat mulţi oameni, fie că sunt născuţi acolo fie că sunt imigraţi (nici fraţii ăia criminali nu îmi păreau nişte oameni cu venituri fantastice), sărăcie care îi împinge pe mulţi să ia decizii radicale cu privire la viaţa lor. Un om care nu mai are nimic de pierdut este un om periculos nu atât pentru el, cât pentru cei care au ceva de pierdut şi în definitiv pentru o societate sănătoasă. Mă uit peste harta unde au loc tot felul de întâmplări din acestea oribile şi observ că în ţările în care islamul este religia dominantă şi oamenii sunt relativ bogaţi nu se întâmplă nimic de breaking news, oamenii au un echilibru care le asigură accesul la alte preocupări decât să omoare în numele lui Dumnezeu. Sărăcia te face manipulabil, te face vulnerabil în faţa celor care au bani să îşi îndeplinească visele. Şi ce vise cumplite au unii... Capitalismul disruge fiinţa umană tocmai pentru că pe cei care nu se nasc genii  îi condamnă la sărăcie, pentru ca mai apoi să poată fi folosiţi/cumpăraţi de către cei care se nasc cu capacităţi intelectuale suficient de dezvoltate pentru a putea răzbate în jungla de dreapta. Omul ca fiinţă purtătoare de Duh Sfânt este redus la stadiul de produs, manipulabil, cumpărabil, din care se scoate pe cât se poate de mult Dumnezeu. Ceea ce este strigător la cer este faptul că din omul sărac se scoate Dumnezeu tocmai invocând-ul pe Dumnezeu. Omul sărac, cel care câştigă bani fix numai pentru a plăti facturi (din ce în ce mai mari) şi pentru a lucra ca mână de lucru ieftină, se va răscula, eu de acest lucru sunt aproape sigur, numai că nu am ideea în acest moment cum o va face. Cred că prima etapă ar fi să îşi dea seama că este manipulat de către oamenii care au tot interesul ca aceştia, săracii, să se urască între ei. Cu cât săracii vor refuza mai mult să se urască între ei cu atât planurile "capitaliştilor" vor avea sorţi de izbândă mai mici. Refuzăm să urâm - ar trebui să fie sloganul cu care să combatem ceea ce pare a fi evident, adică nevoia de ură, cultivată prin decese spectaculoase de către persoane pentru care mia de morţi reprezintă pagubă colaterală. Refuzăm să urâm trebuie însă însoţit de alte calităţi, iar dintre astea la loc de cinste (este baza) se află credinţa în Dumnezeu. Cred de asemenea că o mare importanţă o are şi internetul, încercările de a impune AKTA şi alte elemente de limitare a libertăţii în acest mediu sunt o dovadă că acest mediu este locul unde libertatea săracilor (repet, alături de libertatea pe care ţi-o oferă credinţa în Dumnezeu) se manifestă în toată plenitudinea sa. Sărăcia se poate combate cu inteligenţă, iar de oameni inteligenţi dar din păcate săraci, planeta asta nu duce lipsă. 
Există speranţă!

miercuri, 7 ianuarie 2015

Câteva idei

Sunt convins că despre tragicul eveniment în care mai mulți jurnașiști caricaturiști au fost uciși, va mai curge de azi înainte multă cerneală. Ceea ce am observat eu este însă altceva, că o viață de om se poate contabiliza, că ea valorează mai mult sau mai puțin în funcție de locul unde te naști și în funcție de talentul pe care Dumnezeu ți l-a dat. Viața de om poate să nu valoreze nimic de exemplu dacă te naști în Gaza sau prin Siria sau mai știu eu pe unde prin Pakistan sau pe unde se omoară femei doar pentru că nu poartă corect vălul islamic sau pentru că vor la școală sau pentru că nu se lasă violate, pipăite, scuipate și batjocorite în public. Viața de om poate valora însă suficient de mult încât dacă te omoară unul gestul acesta și pierderea ta să scoată în stradă o țară cu 66.600.000 locuitori și să stârnească o emoție sinceră și profundă la nivel planetar. Am plâns și atunci când au fost omorâți oameni în Gaza, la fel cum am plâns și când au murit oameni în SUA pentru că nu aveau acces la sistemul lor de sănătate pentru că erau prea săraci; am plâns când oamenii au fost uciși deavalma, deopotrivă islamici și creștini, de către niște descreierați în Irak și Siria, așa cum îi plâng și pe jurnaliștii uciși de vom vedea noi cine în Franța. Un lucru este clar, violența nu este o soluție pentru nimic, așa cum pretind unii. Violența - indiferent în ce forme - este retrogradă și antiumană, nimeni nu ar trebui să facă apologia ei. Recunosc, și e am fost violent azi, luat de valul emoției unei crime abominabile am spus că islamul ar trebui interzis în Europa și minaretele demolate. Până la urmă, răspunsul cu violență la violență nu este o soluție, dar este clar că nici paradigmele pe care se bazează societățile din Europa modernă nu mai sunt de actualitate. Se vorbea azi despre Europa decreștinizată ca fiind una dintre cele mai mari erori. Eu sunt perfect de acord, omul fără Dumnezeu este capabil să facă ceea ce au făcut acei nenorociți azi, omul fără Dumnezeu se raportează la om, care om poate fi și o jigodie, nu? Îndepărtarea instituționalizată față de Dumnezeu pe care o fac unele state creștine capitaliste duce la drame pe care cu greu mintea noastră le poate cuprinde acum. Comuniștii cred că mor de ciudă, ei s-au chinuit 45 de ani să-l ucidă pe Dumnezeu, se pare că nu au reușit. Capitaliștii - care au descoperit conceptul imbecil „corect politic” - o fac cu mare succes.