luni, 16 iulie 2007

Prietenii tăi

Prieten e ăla care te întelege şi care este alături de tine şi atunci când mergeţi la o terasa să beţi un suc dar şi când ai o problemă şi te poate ajuta. Prieten e ăla care nu ar trece uşor peste ceea ce spui sau faci şi care nu se vede pe el ca un beneficiar a ceea ce poate "trage" de la tine. Prieten e ăla care ştie să te asculte şi să se lase ascultat. Prieten e ăla cu care nu mai ai nevoie de înţelegeri în prealabil, ştie deja ce are de facut sau ce vei face in X situaţie. Prieten e ăla în care sa ai încredere sa iţi laşi nevasta să doarmă alaturi de el.
Prieten e cel care vede 2 ci nu pe sine doar.
Sunt gata să fac foarte multe pentru un prieten, inclusiv să renunţ la unele acţiuni ale mele care pot fi interpretate ca şi egoiste. Sunt gata să "las de la mine", dar nu la infinit.
Accept sa mă jignească sau să se comporte mai "egoist". Nu accept să se ia de femeia cu care sunt sau cu care am fost. Nu accept să văd că pe lumea asta este vorba numai de el...
Prietenia perfectă este o utopie. Există prietenii peste decenii dar nu cred că în acest răstimp nu au fost şi chestii mai tensionate.
Prietenul se dosebeşte de amic prin faptul ca întelege ce vreau să spun când spun ceea ce spun. Cu ceilalti ies doar la o bere sau mai stiu eu ce, dar de la prietenul adevarat am pretentia că şi intelege ceea ce fac şi spun.

luni, 9 iulie 2007

Despre ura

Ură. Ce cuvant nasol. Eu zic ca e mult mai frumos cuvântul "IUBIRE". De ce oare sunt unele momente în viaţă în care urăşti din toţi rarunchii? Nu înţeleg de unde atâta ură pe noi. Poate ca Dumnezeu doreşte să ne verifice şi ne pune în situaţii dintre cele mai delicate pentru a vedea dacă - fiind confruntaţi cu dificultaţile - suntem capabili să îl ascultam atunci când spunea: " a mea este razbunarea". Poate că noi oamenii ar trebui să ne aplecăm mai mult asupra cuvantului lui Dumnezeu şi poate atunci o sa vedem ca ura nu va mai fi aşa prezenta in viaţa noastră.

duminică, 1 iulie 2007

Fiul ploii

Singurătatea îmi dă târcoale. A venit din nou şi vrea să mă cuprindă din toate părţile, să mă ţină în braţe, să mă sărute, să îmi spună că i-a fost dor de mine, că i-am lipsit. Vrea să îmi ofere braţul să mergem împreună pe drumul vieţii. Atunci eu îi spun: "ştii, eşti frumoasă, voluptoasă, dar eu iubesc pe altcineva, nu e vina ta, pur şi simplu nu te vreau în viaţa mea acum. Dar ea insistă şi-mi zâmbeşte provocator, îşi dezgoleşte sânii şi apoi renunţă la veşmantul ce-i acoperă trupul superb. Mă ademeneşte, mă sărută, mă invită neruşinată la contopirea magică, mă ispiteşte. Îmi spune că ea-mi este sortită şi oricât aş fugi tot la ea mă voi întoarce. Este pregătită să îmi ofere ceea ce ELE nu îmi oferă: IUBIRE. Este devotatăşi nu m-a parasit decât pentru puţin timp, când m-a lăsat să văd cum e şi cu EA, să poată să îmi spună "ţi-am zis eu". Acum se întoarce la mine şi eu, nerecunoscător, nici nu vreau să aud de ea. Ea mă iubeşte, eu nu. Eu o vreau pe EA, iar Ea nu mă vrea. este un fel de lanţ al slăbiciunilor. Poate ea şi... EA sunt prietene. Nu ştiu. Ceea ce ştiu este că între noi toţi este o iubire imposibilă. Păcat... Nu ştiu pentru cine, dar ştiu că e păcat. Îmi dau seama de asta şi încet, o lacrimă mi se scurge pe obraz. Şi încă una. Şi înca una... Şi tot aşa până se porneşte o ploaie. O ploaie a regăsirii. Şi atunci m-au numit FIUL PLOII.