joi, 29 septembrie 2011

Istoria

Ceva, nu știu ce, mă face să cred că în maxim 20 de ani istoria se va rescrie și va arăta cu totul și cu totul diferit de ceea ce percepem acum, unele ierarhii cred că se vor răsturna și cei buni vor deveni cei răi și invers. Sau cei pe care azi îi vedem buni se vor dovedi a fi răi și invers. Doar Dumnezeu știe cine sunt cei buni și cei răi, eu spun doar că în ritmul actual istoria se va rescrie.

miercuri, 28 septembrie 2011

Deosebiri II

Deosebirea între un satanist şi un ateu este aceea că satanistul doreşte cu tot dinadinsul să dovedească inexistenţa lui Dumnezeu, în timp ce ateul se refugiază în ştiinţă şi înlocuieşte dreapta credinţă cu aceasta.

Deosebiri

Deosebirea între un hoţ şi un politician este aceea că pe politician îl aleg eu iar hoţul mă alege el pe mine.

marți, 27 septembrie 2011

Câteva lucruri pe care speri sa le gasești în Rai

Citind pe blogul minunat al Arcadiei, am descoperit un top 10 al chestiilor pe care fiecare dorește să le întâlnească în Rai, asta după o leapșă de blog pe care și ea a luat-o de pe undeva, bacteriologic... Așadar, dacă ar fi după opinia mea din seara asta și mergând pe inspirația de moment, top 10 chestii pe care sper să le găsesc în Rai ar arăta cam așa:
1. Sper ca în Rai să fie liniște, armonie și calm. Nu mai vreau oameni agitați, nervoși, iritați de orice, care nu se suportă unul pe altul și care se înjură pentru lucruri mărunte, care se umilesc unii pe alții pentru orgoliu și mai știu eu ce altă prostie din asta.
2. Vreau să fie 8.000 de plaje de nudiști. Nu, 8.500! Mai multe, să fie peste tot numai plaje de nudiști și să facem cu toții nudism ca o întoarcere la Raiul Primordial, Grădina Edenului.... Și toate plajele să fie în zona mea de „cazare”. Am zis!
3. Să fie vară tot timpul și marea (care desigur face parte din Raiul meu, exclus să lipsească) caldă.
4. Vreau să îmi găsesc acolo un înger de fată cu care să mă înțeleg omenește.....
5. Vreau să îmi revăd toate rudele de care uneori îmi este dor. :(
6. Vreau să nu mă întâlnesc niciodată cu maneliști, proști, imbecili, hoți, infractori mărunți și mari, jeguri umane și alte asemenea scursuri. Măcar acolo să meargă numai oameni cumsecade....... (scuzată să îmi fie lipsa de modestie). Bine, unii nu cred că ar avea oricum șanse să ajungă „sus”, dar zic și eu.
7. Vreau mașinile de care am pomenit eu odată pe blogul ăsta. Alea și încă vre-o câteva, nu multe... În Raiul meu, sigur pot avea ce mașină vreau, care consumă ceva asemănător cu benzina dar care nu face rău nimănui, nu poluează și așa mai departe, care să păstreze calitățile dinamice ale mașinilor terestre, cu un rezervor care nu se termină niciodată și cu drumuri ca lumea. Și cu șoferi normali la cap!!!!!
8. Uneori mă gândesc că ar fi fain ca foarte multe fete să își dorească să fie cu mine, să fie iubitele mele, dar cred că asta m-ar obosi crunt, mai bine una și să fie o dragoste mare. Deci numărul 8 e de fapt un soi de numărul 4, numai că uneori am așa, un soi de slăbiciune sau nu știu cum să îi zic.......
9. Mi-ar plăcea să am o anumită vârstă și să nu îmbătrânesc prea curând. M-aș opri undeva pe la 45 de ani cred, adică cu încă 10 peste ce dețin acum.
10. Mi-aș dori ca acolo să nu mai existe conceptul de foame, sete, umilință, sărăcie, bogăție, armă, război, crimă, etc. Să existe numai iubire, armonie, gesturi frumoase. Să nu mai moară copii prin Africa sau familii întregi prin războaie, să plângem numai de fericire. Să nu ne mai înșelăm unii pe alții și să îți poți alege stilul de viață fără să provoci nimănui suferință.

Bonus: În Rai 100% știu să cânt la tobe!!!!! Și rock-ul și pipa sunt permise. :)

vineri, 23 septembrie 2011

Fericirile

Creştinii au în slujbele lor referiri la fericiri, câteva versete din Biblie cu privire la promisiunea divină de dreptate în veci şi dădătoare de speranţă. Un creştin care ştie fericirile nu are cum să îşi piardă vreodată speranţa, iubirea în Dumnezeu şi în dreapta Lui judecată. La aceste fericiri am făcut apel în ultima perioadă în a-mi căuta puncte de sprijin în tristeţea ce mă apasă. Tristeţea mi-a fost provocată de nenumăratele nedreptăţi pe care le-am văzut în ultimul timp, unele cu referire la persoana mea altele pur şi simplu din jurul meu. Să vezi oameni bătrâni cu lacrimi în ochi povestindu-ţi despre cum li se fură pământurile, şomeri care au ajuns la capătul puterilor, familii întregi de oameni care muncesc zi lumină şi abia îşi pot plăti facturile şi mâncarea, oameni care suferă de cumplite boli şi nimănui nu îi pasă, toate astea au făcut ca tot mai des să invoc graţia divină. Nu îi judec pe niciunul dintre ei, dar mi se pare nedrept ca toate poverile să fie cărate de exact oamenii care au ales să nu fure, să nu mintă, să ucidă (aici are sensuri mai largi, nu la omucidere fac referire). Aşa cum şi eu am fost judecat de unii amici şi mi s-a întors spatele aducându-mi-se tot felul de acuzaţii fără a mi se oferi posibilitatea de a mă apăra sau a-mi spune punctul de vedere, tot aşa unele categorii de oameni aruncă cu tot felul de nedreptăţi în stânga şi în dreapta mizând pe faptul că ei deţin puterea absolută de judecată, că deţin adevărul suprem şi că nimic pe lumea aceasta nu îi poate pedepsi pentru faptele şi vorbele lor. Dar Dumnezeu ne spune foarte limpede în fericiri că va exista o răsplată şi o plată şi nimeni nu va scăpa nejudecat. Dar oare câţi se preocupă azi de lucrurile folositoare lor, câţi mai sunt preocupaţi de mântuirea sufletelor lor, câţi se mai gândesc şi la aproapele lor atunci când fac ceva, în activitatea zilnică? Nu avem noi oare datoria de a ne iubi aproapele ca pe sine? Şi atunci, de unde atâta răutate, de unde atâta suferinţă şi nepăsare, de unde atâta tristeţe printre semenii noştri? Odată, acum vre-o jumătate de an am vorbit cu un comunist, individ care îmi spunea ceva de genul: "...iată ce se întâmplă acum că am trecut de la comunism la creştinism, omul de rând o duce foarte rău". Avea doar parţial dreptate, omul de rând o duce rău dar noi acum nu trăim într-o societate creştină ci doar într-o societate cu indivizi ce se declară creştini dar care trăiesc după reguli ce nu au nici măcar tangenţă cu creştinismul. Într-o societate cu adevărat creştină, miile de oameni care mi-au împărtăşit suferinţa şi durerea lor ar fi fost cu siguranţă fericiţi. Haosul în care ne ducem traiul de zi cu zi ne-a transformat în judecători strâmbi, în nişte oameni răi, haini, pociţi, animalici, care se reped la omul căzut la pământ şi-l devorează - spre deliciul maselor. Cei câţiva oameni adevăraţi, suflete nobile, personalităţi notabile şi oameni de caracter pe care i-am întâlnit sunt o palidă consolare în dezamăgirea generală ce mă încearcă zilele astea. Dar nu mi-am pierdut speranţa, cred că odată şi odată Dumnezeu va judeca DREPT toate cele ce se întâmplă, acum, pe viitor şi din veacuri din urmă. Speraţa nu o să mă părăsească niciodată.

miercuri, 21 septembrie 2011

Thasos - Grecia III

Dacă ar fi să mă refer la întâmplările amuzante din călătoria mea în Grecia, aș începe desigur cu poveștile despre polițiștii bulgari, despre care am mai vorbit. Este imposibil să nu te amuzi când îi vezi, sau când le vezi tehnologiile radar mai mult decât învechite, sau pălăriile lor lăsate pe spate și privirile tâmpe afișate pe post de priviri dure. Apoi am râs cu poftă când eram hai-hui prin insulă, într-o localitate la ceva cumpărături de acareturi pentru acasă, iar  pe o pantă deloc abruptă un pitic cam la 14 - 15 ani așa se dădea cu bicicleta aplecat în față de ca și cum ar fi avut viteză mare. Nu avea, cu ușurință l-aș fi putut întrece dacă alergam ușor, dar lui i se părea că este viteza - vitezelor. Am mai precizat faptul că pe insulă grecii par că nu se grăbesc nicăieri, conduc extrem de prudent și invariabil foarte încet. Astea sunt nimicuri. Să vă povestesc despre un moment de panică pe care l-am trăit făcând un duș. În baie atârna o sfoară cu o bilă de plastic la capăt de care cică ar fi trebuit să tragă turistul dacă i se făcea rău. Toată grozăvia era exact în zona dușului, astfel că odată când făceam baie, am agățat cu un deget fără să îmi dau seama acea ață. Odată ajuns cu mâna în zona fundului, am descoperit ceva tare, rotund. Inima a început să îmi bată tare și am început să mă gândesc: ce naiba am aici? Am cancer? Ce cancer? Hemoroizi nu am, ce o fi? E adevărat - îmi spuneam - că la un moment dat am fost oarecum nesigur dacă pârțul respectiv este pârț sau caca, dar la final am fost ferm convins că am făcut un pârț. Și dacă ar fi caca, cum de este așa de perfect rotund? Toate astea mi-au strafulgerat mintea pentru câteva secunde bune până când m-am decis să mă întorc și să văd ce grozăvie mi-a crescut pe fund. Am văzut bila și nu înțelegeam ce e cu drăcia aia acolo, cum a ajuns o bilă albă pe fundul meu și așa mai departe. Apoi am făcut o întoarcere de 180 de grade și am constatat că zburdalnica bilă era agățată de o sfoară ce ducea în sus, moment în care am pufnit într-un râs isteric timp de câteva minute bune. Norocul meu că eram singur în cameră căci sigur cineva care m-ar fi auzit nu cred că ar fi reușit să înțeleagă nimic de la mine timp de câteva minute bune. Adică imaginați-vă, auzi pe unul că face baie liniștit apoi îzbucnește în râs, așa aiurea. Logic că după ce se liniștește te dumirești, dar până atunci...

luni, 19 septembrie 2011

Cred că nu am auzit bine!

Un ziarist este amenințat pe stradă de indivizi dubioși iar ministrul de interne spune că ziaristul capătă ceea ce merită. Ce țară este asta? Mie silă.

duminică, 18 septembrie 2011

Thasos - Grecia II

Un alt aspect care mi-a plăcut în mod deosebit în insulă a fost desigur faptul că aceasta era plină cu pisici. Rareori am văzut atât de multe pisicuțe răsfățate și comunicative adunate laolaltă precum am văzut în Thasos. În mod cert insularii - dar și grecii în mod general - sunt mari amatori de pisici, căci mai la tot pasul dai nas în nas cu o felină drăgăstoasă. Leneșe, jucăușe, mustăcioase, cerșetoare, toate mâțele din Grecia au adăugat călătoriei mele un plus de frumusețe demn de menționat. Drăgălașele ființe, colorate în toate nuanțele posibile, se plimbau fiecare pe zona lor pline de afecțiunea specifică, ridicând nasul precum un cățel atunci când la masă se aduceau bunătățile locului și executând câte nu miau mai discret sau mai insistent - în funcție de fomica ce le rodea stomacul - pentru a primi porția cuvenită de mâncărică. Ceea ce mi s-a părut oarecum diferit de pisicile de pe la noi a fost talia lor înaltă, unele exemplare fiind cu adevărat imprsionante prin gabarit și ....înălțime - dacă putem voi despre așa ceva în cazul unei pisicuțe. Tot privitor la animale, am trăit o experiență foarte faină atunci când am traversat de pe continent pe insulă cu feribotul: la plecare pe mare erau o grămadă de pescăruși care așteptau marea plecare a navei. Odată pusă în mișcare imensitatea aia de vapor, păsările au început să își ia zborul și ne-au însoțit pe tot parcursul călătoriei. Și mai faine au fost momentele când turiștii aflați pe navă au început să le ofere biscuiți iar drăguțele păsăroaie au început să croncăne care încotro pentru a ne convinge că lui îi e mai foame decât celorlalți și că el este cel mai îndreptățit să primească minunea de biscuite. Veneau în viteză și luau bicuiții direct din mâna celor care le ofereau încântați biscuiții și apoi mergeau undeva pe acoperișul feribotului pentru a savura în liniște delicatesa. Mi s-a părut fascinant să poți urmări de la un metru zborul unui pescăruș și cred că este o experiență unică. La întoarcere s-a întâmplat la fel cu pescărușii și feribotul, numai că aceștia erau majoritatea pui și se pare că încă nu deprinseseră tainele culesului de biscuite din mână precum confrații lor. Tot pe insulă am decoperit și câțiva căței jucăuși, unul de talie mică ce își făcea veacul vis-a-vis de hotelul în care eram cazați și care era mare amator de scărpinat pe cap și altul, o crețuleană de Terier numai ochișori și suflețel, care s-a jucat cu noi țopăind de colo colo când  la unul când la altul, manifestând bucuros de atenția cu care îl tratam. Clar am primit ceva bucurii și de la necuvântătoare în vacanța asta!

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Thasos - Grecia

După nunta fratelui meu am plecat mai mulți frumoși într-o călătorie de miere ca să îi spunem așa alături de miri și de nași. Destinația a fost aleasă ca fiind insula Thasos din Grecia, un loc care îți aduce și fericiri dar în care ai ocazia să compari și să constați că sunt și motive de a fi mândru de originea românească. De regulă nu călătoresc foarte mult, la CV nu trec niciodată la pasiuni călătoriile și lectura, dar când ies din țară am plăcerea de a căuta motive pentru care eu românul să mă simt mândru și să văd cum abordează alte culturi viața de zi cu zi. De data asta a fost rândul grecilor să intre în colimatorul meu, deși mi-am creionat o idee și despre bulgari a căror țară am traversat-o cu un consum imens de energie și nervi. În fine, să trecem la aspecte mai concrete. În Thassos am stat în localitatea Limenaria, undeva în sudul insulei. Pentru cine avea 5 la georgrafie ca și mine, recomand utilizarea site-lui Google maps pentru o mai bună imagine, insula fiind undeva în nordul Greciei. Până la destinație însă, șoferii au condus mai bine de 15 ore la dus și cam tot atâtea la întors - un efort imens, chiar dacă deseori ne opream pentru a ne mai trage sufletul nițel. Dacă drumul până la Giurgiu nu-mi anunța ceea ce avea să urmeze, odată pătrunși în „minunata” Bulgarie am dat cu ochii de un peisaj dezolant - așa cum se percepea această țară la orele unu și ceva noaptea. Mergi ore în șir fără a da de nicio localitate, nici țipenie de om pe kilometri întregi. Drumurile fără gropi dar nu foarte bune, păreau destul de neîngrijite și de uitate de autoritățile din țara vecină. Dacă semnele de circulație ascunse prin tufișuri, semnalizarea precară uneori și excesivă alteori ar fi putut fi trecute cu vederea, prezența caricaturilor de polițiști pe care îi are Bulgaria nu are cum să scape nici măcar unui observator neatent. Este imposibil să nu zâmbești la vederea pațachinelor care poartă cascheta pe spate ca un polițist rus beat mort, care rotesc pe deget paleta cu care opresc șoferii de zici ca sunt cel puțin Barrak Obama, de cum stau ei cu fundul pe mașină cu un picior pe bară de te miri că în buletinele lor nu scrie James Dean - cel puțin. Fețele lor care mimează autoritatea și duritatea nu pot decat să te amuze, căci cu câțiva euro poți cumpăra și soțiile lor dacă ai încerca. Una peste alta, Bulgaria mi-a confirmat părerea preconcepută și deloc bună pe care habar nu am cum reușisem să mi-o fac despre această țară. Amuzant este și sistemul lor de autostrăzi. Mergi liniștit pe un drumuleț prăfuit și brusc constați că ai intrat pe o autostradă. Uneori mai și semnalizează acest aspect, alteori nu. Imbecilitatea semnalizărilor bulgărești merge până la absurd. Atunci când ieși din tunel chestia asta se semnalizează cu un semn pe lare l-au inventat ei și care se cheamă ieșire din tunel. Mă întreb care o fi logica acestui semnal, oare oamenii nu își dau seama când ies din tunel, sau ce?? Apoi, mergi liniștit pe autostradă și la un moment dat te trezești cu o limitare de viteză de 60 la oră. 60 pe autostradă!!!! Care e fazaaaaaa???? Sau altceva, pe o distanță de 100 de metri ai 4 limitări de viteză: 120, 100, 90 și apoi 80. Dar nu în ordinea asta. :) Nu mai insist. Cu excepția unei doamne care ne-a servit ceva haleală pe la o benzinărie în drum spre casă și care părea destul de simpatică, bulgarul de rând nu mi-a lăsat o impresie bună. Prin Sofia și pe unde am mai trecut, bulgarii au dovedit nesimțire, nepăsare, manelism și alte aspecte pe care le-am întâlnit și la noi. Nota 10 în schimb la o autostradă pe care am traversat-o la un moment dat care era ca în palmă, cu tunele destul de îngrijite pentru țara aia și la plăcuțele scrise în ambele ortografii, chirilică și latină - nu știu dacă nu mă lua durerea de cap încercnd să descifrez în ce localitate mă aflu. Nota 10 și la peisaje montane. Cam atât despre Bulgaria. Odată intrați la greci am avut un sentiment de european, care sentiment nu m-a ținut mult însă. Și aici grafica greceasă era dublată de cea latină dar nu peste tot. Grecii par că urăsc semnele de circulație căci mai toate inscripțiile sunt murdărite, șpreiate cu vopsea sau mâzgălite cu carioca. Obișnuit cu vegetația abundentă a Bărăganului, un român ajuns acolo poate avea un adevărat șoc. Totul nu este decât piatră și uscăciune, cele câteva tufișuri și plante care au reușit să se adapteze climei Greciei nereușind să spele imaginea dezolantă prin care călătoream. Drmurile sunt la fel ca în Bulgaria, fără gropi dar în esență proaste. Mașina țopăia pe drum și cred că dacă umpleam un pahar cu apă, aveam toate șansele să nu ajung cu el plin la destinație. Impresia este că noi românii avem drumuri mult mai bune ca bulgari și greci. Mă întrebam cum se face că grecii au așa drumuri nasoale în zona prin care treceam noi, în ideea în care sunt în UE de prin 80 și ceva.... Ce naiba au făcut 30 de ani???????? În fine. Grecul de rând este un tip comod, aparent leneș, care nu se spetește muncind. În afară de câteva persoane care dădeau impresia că ar dori să pună osul la treabă, restul grecilor mi-au părut mai degrabă interesați de siesta de prânz decât de un profit mai mare al propiei afaceri. Le place să socializeze și deseori am întâlnit terase pline de bătrânei cocheți ce jucau table sau cărți. Orașul Kavala din care am trecut cu feribotul pe insula Thasos, este foarte fain. Imaginați-vă un oraș-port mititel, cu un centru foarte animat și cu multe bărci, vapoare și tot felul de chestii de plutit trase la dană. Arhitectura meditereaneană, cu case cu umbrare și balcoane mari, cu storuri de lemn și balustrade îngrijite, venea să finiseze un peisaj feeric pentru un om care stă mai mult între 4 pereți - așa cum sunt eu. Grecii sunt recunoscuți ca foarte buni navigatori iar în călătoria asta mi-am întărit această impresie. Un lucru este sigur 100%: nu voi merge în Grecia să îmi caut o soție! Grecoaicele nu excelează la capitolul „sexy” iar pe plajă recunoșteai care sunt românii după fetele frumoase pe care le aveau lângă ei. Deși majoritatea sunt plinuțe - ceea ce în accepțiunea mea este ceva foarte pozitiv - totuși grecoaicele nu par că dau replica grecilor care sunt niște domni destul de eleganți. Cei mai mulți greci au motorete, scutere, motoare și alte utilaje de transport pe 2 roți. Și la cehi și la bulgari și la greci am observat că nu au o așa mare atenție față de mașinile lor așa cum au românii. Mașini care la noi s-au retras din circulație de 15 - 20 de ani la ei circulă bine-merci pe străzi. Pe insulă majoritatea grecilor au câte o mașină de teren-papuc. Toți par dispuși să care câte ceva. Mașinile sunt vechi, foarte vechi și antice dar cred că astea dau farmecul insulei care fac ca o vacanță petrecută acolo să fie una de neuitat. Dacă pe continent mașinile grecilor mai țin cât de cât isonul cu restul Europei, pe insula Thasos oamenii par că aplică rețeta cubaneză atunci când vine vorba despre mașini. Plus că eu cred că în toată Grecia nu există niciun service de îndreptat tabla sau vopsitorie pentru mașini, căci o mașină odată lovită circulă așa ani de zile. Insularii par niște oameni foarte foarte liniștiți. Ăștia nu se grăbesc niciodată nicăieri. Nu am auzit niciun claxon timp de 5 zile câte am petrecut pe acolo. Nu am văzut mașini în viteză, nu am văzut oameni nervoși sau îngrijorați de ceva. Am stat la hotelul George, unde un tip - căruia noi îi spuneam George - ne vorbea o engleză fluentă pe o voce oarecum pițigăiată - spre amuzamentul tuturor. Mâncarea a fost ok, dar cum nu sunt un gurmand nu am căutat neapărat să mănânc din specialitățile locului. Uneori îmi pare că rețetele lor sunt un pic mai sărate decât mâncăm noi românii motiv pentru care am băut tone de apă. Totul a fost foarte romantic, păcat că am mers singur. :( Plajele sunt nenumărate, unele mai cu pietroaie, altele mai cu nisip. Nouă tuturor (sau asta e percepția mea) ne-a plăcut foarte mult pe o plajă care se numește Paradise Beach. Nu pot povesti frumusețea: în dreapta munte, în stânga munte, în spate munte; apa de culoare bleu precum cea din Bahamas este foarte curată (dar și foarte sărată :) ) iar intrarea în mare îți lasă timp să te obișnuiești cu temperatura apei (care în această perioadă era foarte ridicată), nisipul este foarte fin și nu sunt roci nicăieri. Totul este superb. Acolo mi-am răspuns și la întrebarea dacă pe sutele de plaje ale insulei se poate face nudism. Camera în care m-am cazat era ok, dar nu aș da 80 de euro cât ar fi cerut George în plin sezon. Terasele pe la care am mâncat erau simple, integrate - zic eu - perfect în atmosfera generală a locului. Eu fiind vamaiot apreciez mai tare turismul mai aproape de rural decât cel în care totul este supraamenajat și suprabetonat. Nu știu, poate așa e obiceiul locului, dar mie mi-au părut că strângeau masa cam târziu lăsându-ne destul de mult cu farfuriile goale în față după ce terminam de mâncat. La un moment dat am mâncat în terasa unui grec bătrân, cu părul alb pieptănat elegant pe spate și cu degetele îngălbenite de la fumat și care nu știa o boabă englezește. Mi s-a părut totul foarte autentic și foarte romantic. Părea afacerea sa și a soției, o doamnă trecută bine de 60 de ani. Grecii îți oferă de fiecare dată câte ceva în plus din partea casei: pepene, înghețată și chiar apă - dacă îi pare că ai venit încins de pe drum (eram). În fine, una peste alta m-am simțit ca în Rai și recomand tuturor să viziteze insula Thasos. Totul este foarte romantic și merită un drum de 15 ore - cu oboseala aferentă - pentru a te bucura de soare într-un cadru de vis. De vis frumos. La un moment dat o să mai revin cu câteva povestioare foarte amuzante pe care le-am petrecut. Acum au fost doar primele impresii.

duminică, 11 septembrie 2011

10 septembrie 2011

O zi care m-a făcut foarte foarte fericit prin prisma realizărilor altora și foarte foarte nefericit în plan personal. Sunt foarte foarte trist la fel cum sunt foarte foarte fericit. Oare câte bune și rele poate căra un suflet de om? Am râs și m-am bucurat la fel cum am plâns și m-am întristat. Viața merge înainte, iar la bătrânețe - dacă avem norocul să o prindem - ne aducem aminte și de lacrimi și de veselii, și de momentele ușoare din viață și de cele crunte în care simți că ți se rupe sufletul in două. La judecata de apoi trebuie însă să aducem fiecare argumentele cum că am făcut tot ceea ce ne stătea în puteri pentru a evita ruperile de suflet. Numai Dumnezeu ne va arăta fiecăruia unde am greșit și cum de nu ne-am văzut propiile greșeli ci doar ale celuilalt, căci numai Dumnezeu a văzut sufletele tuturor. Ce veselie! Ce tristețe...

vineri, 9 septembrie 2011

Casă de piatră

Astăzi fratele meu face cununia civilă. Îi urez și pe această cale CASĂ DE PIATRĂ! And remember, I'll always love you!

luni, 5 septembrie 2011

Copii

S-a gândit cineva cam ce soartă au copiii instituţionalizaţi după ce împlnesc 18 ani, cam ce şanse au ei în viaţă şi cam ce sunt nevoiţi să facă pentru a avea un trai decent? Dacă un copil normal - să îi zic aşa celui care are o familie - poate beneficia de sprijinul alor lui dacă nu se descurcă să îşi facă o casă la 18 ani, cel ce a trăit toată viaţa într-o casă de copii ce şanse are, el unde se duce, la cine apelează să îi întindă o mână, să îi ofere o încurajare, un sprijin, o vorbă bună? La statul român? Ha ha ha.

duminică, 4 septembrie 2011

Murdăria

Cine mai crede azi în eroi? Ce imagine au bunicul meu, al tău și al altora care au mers pe fronturi și au apărat granițele României „chiar cu prețul vieții” - așa cum ne-au învățat profii noștri de istorie? Ce mai înseamnă gestul lor atunci când suntem preocupați de foame sau bani? În societatea maeketingului mai vede cineva drama familiilor care și-au trimis odoarele pe front și au primit în schimb niște scrisori în care se menționa cu litere mici locul decesului și o pensie de mizerie de urmaș? Se mai merită să mori ca un erou azi pentru o idee cum ar fi aceea de națiune? Mai suntem națiune sau doar elemente consumatoriste pentru multinaționalele care cumpără conștiințe? Iată câteva întrebări ce-mi stau acum pitite în mintea-mi înghesuită în acest moment.

vineri, 2 septembrie 2011