marți, 31 mai 2011

De serviciu

Na, că până la urmă am fost nevoit să îmi calc îndârjirea, încăpățânarea și decizia fermă să nu îmi fac conturi pe cele 2 rețele de socializare facebook și twiter și mi-am făcut câte un cont. Sau cel puțin pe facebook până acum am cont. Am luat această decizie căci acestea îmi sunt din ce în ce mai utile în jobul meu care se poate imbunătăți considerabil cu acces la aceste rețele. Asta este, vă invit să ne vizităm - dacă doriți - și pe pagina de mea de facebook.

luni, 30 mai 2011

Descoperă românii

Foarte curând veţi fi puşi în postura de a propune cunoscuţi de-ai voştri care s-au remarcat prin fapte minunate pentru a fi făcuţi cunoscuţi nouă tuturor. Cunoşteţi oameni deosebiţi? Aveţi cunoscuţi care au făcut minuni pentru comunităţile în care locuiesc şi care sunt cvasianonimi? Consideraţi că merită atenţia şi recunoştinţa unei întregi ţări pentru efortul, dăruirea, bunătatea şi timpul lor liber pe care l-a dedicat celorlalţi? Ei bine, atunci pregătiţi-vă bine pentru un proiect unic în media prin care aveţi ocazia să le oferiţi ceva înapoi celor care s-au remarcat în comunităţile voastre. Voi reveni cu mai multe amănunte imediat ce voi avea, până atunci pregătiţi-vă se deveniţi parte a proiectului Descoperă Românii şi să veniţi cu propunerile voastre.

duminică, 29 mai 2011

Abomanetul la cablu

Ce fain ar fi ca să am posibilitatea să îmi aleg ce vreu să văd la operatorii ăștia de cablu. Niciunul nu îmi oferă ceea ce vreau să văd, fiecare nu are un anumit program care e foarte fain, dacă se află la unul nu se află la atul și așa mai departe. Ce fain ar fi să poți să îți alegi singur posturile pe care să le vezi și să plătești numai pentru alea. Să fie de exemplu 1 leu Antena 1, 1 leu Pro tv, 1 leu Discovery Channel și așa mai departe. Sau cât o fi, dar să îmi pot alege. Oare câți ar mai da un leu pe OTV, pe B1TV, pe 10TV și mai știu eu ce canale din astea de o largă audiență. Oare câți ar cumpăra TVR Cultural? Bine, ăsta, așa cum stă legislația actuală este oferit gratuit către noi, nu se plătește nimic la cablu pentru așa ceva, dar dacă ar fi opțional, oare câți l-ar introduce în grila lor de programe? Eu de exemplu am mai multe frustrări cu privire la borâturile de canale de pe televizorul meu și nu pot face nimic în privința asta. Chiar și când sunt obligați de lege să facă ceva în privința asta operatorul meu de cablu, RDS - RCS mă tratează cu dispreț, nu îmi oferă TVR 3 și TVR Info . Iar pe TVR 3 a fost transmisă o probă specială din Campionatul Național de Raliuri pe care doream cu ardoare să o văd... Nu pot vedea TVR Info, TVR 3, GSP Tv, TCM, Motors, FNL și alte canale meseriașe pe care le-aș dori în portofoliul meu. Așa cum aș renunța pe loc la OTV, Taraf, Etno, PVTV, B1, 10Tv sau mai știu eu ce canale din astea pe care mă uit cam 5 secunde pe zi cât zapez. Ce fain ar fi ca să îmi pot alege eu canalele pe care să le văd și - dacă este la o adică - să le plătesc chiar și mai mult de cum plătesc acum, dar să am calitate, numai să le am pe cele pe care le vreu.

sâmbătă, 28 mai 2011

Tot de fotbal

Tot de fotbal este vorba și în postarea asta. Barcelona a câștigat Champions League. Se pot spune multe dar cred că 2 sunt concluziile tuturor: Leo Messi este un jucător imens, cred că este peste Pele, Maradona, Hagi, Ronaldinho și mai știu eu ce alți jucători care au dus tehnica fotbalistică la nivel de artă. Deja are foarte multe recorduri și foarte mulți oameni îl consideră cel mai fabulos jucător care s-a născut vreodată. O a 2-a expresie care se poate spune despre acerastă ediție a UCL este că Barcelona joacă probabil cel mai frumos fotbal care s-a văzut vreodată. În finala cu Mancester United am ținut evident cu Barca, dar după 20 de minute nu mai aveam nicio îndoială care va fi echipa care va lua trofeul. Rar am văzut un MU atât de firav prin comparație cu Barceona. Felicitări Barcei pentru minunatul spectacol, felicitări Messi pentru talent.

joi, 26 mai 2011

Lăsaţi-i să se pregătească de Champions League!

Este un nene care va fi finul unui alt nene şi care spunea cam aşa: în viaţa de zi cu zi eu sunt finul şi Gigi e naşul, la fotbal lucrurile stau exact invers, noi suntem naşii celor de la Steaua. Am tăcut şi am mustit după fiecare victorie a dinamoviştilor după care mă vedeam în inposibilitatea să îi dau replica omului ăsta, dar iată că Dumnezeu ne-a dat şi nouă acum posibilitatea de a râde. Chiar că se potriveşte zicala că cine râde la urmă râde mai bine. Hai să vedem cum stă treaba, că aşa îmi place să zic astea..... Dinamo a luat 6 puncte de la Steaua şi râdeau pe la interviuri de numa numa, dar acum la finalul clasamentului şi cu alea 6 puncte tot în faţa lor stăm în clasament. Dacă Dinamo nu ajungea în finala Cupei României acum eram beat şi lipsă de la serviciu căci nu prindeau Europa. Aşadar, în clasament suntem peste. Finala Cupei. Se intră pe stadion şi se număr frumos jucătorii: 11 la Steaua, 12 la Dinamo. Merge şi aşa, până la urmă Dumnezeu a jucat cu noi şi astfel am fost 12 la 12. Avram face nişte greşeli care se vedeau şi din cursa de Madrid care trecea pe deasupra Braşovului: nu se dă 11 metri la faultul asupra lui Bănel după ce acesta a fost călcat pe gheată şi apoi agăţat ca la rugby, nu se dă 4 sau 5 cartonaşe galbene lui Moţi (Tudor dacă era dădea lejer roşu la vre-o 2 faulturi ale lui Moţi), nu dă fault atunci când este la Steaua, dă fault aiurea la Dinamo (la faza golului câinilor Gardoş nu a atins atacantul alb-roşu), şi aşa mai departe. Opreşte meciul numai la greşelile Stelei dar petarda aruncată din tribuna lui Dinamo este considerată eveniment obişnuit de meci şi totul se continuă după 14 secunde cu o minge de arbitru. Aşa a ajuns dinamo pe locul 6, altfel dacă se juca corect nu cred că termina în primii 10, dar asta e altă discuţie. Aşadar, după ce meciul este arbitrat aşa cum a fost arbitrat ăsta, după ce norocul cu carul pe care l-a avut Dinamo în cele 2 meciuri de campionat cu Steaua în care au fost dominaţi pe toate planurile dar când au avut baftă să înscrie pe 2 - 3 greşeli ale Stelei, după toate astea iată că ne-a venit şi nouă timpul să râdem şi să ne bucurăm. Numai că acum noi ne bucurăm plin, pe deplin, căci Dinamo are de jucat nene până să ajungă şi în grupele Europa League, nu mai vorbesc de Champions League. Să îi lăsăm aşadar să se pregătească de Champions League. Până una alta Dumnezeu a făcut dreptate şi lui Mititelu, căci craioveanul Bărboianu care i-a dat cu flit sperând că va face mare căcat a ajuns să dea gol împotriva propiei sale echipe şi astfel să îngroape munca lor de un sezon întreg. Noi să ne delectăm cu ceva glumiţe care auapărut de aseară până azi pe tema "Dinamo în finala Cupei României": 1. De ce plângea Torje aseară? Pentru că îi părea rău că nu joacă şi el la Steaua! 2. Steaua a jucat pentru prima dată în acest sezon cu 3 atacanţi, Dică şi Bilaşco în spatele lui Bărboianu. 3. De ce nu era supărat Bărboianu după meci: i-am gol lui Bălgădean şi fraierul mi-a arătat şi unde se aruncă. 4. Cristi Borcea l-a acuzat pe Bărboianu că şi-a dorit prea mult victoria. 5. La finalul meciului Bărboianu a făcut schimb de tricouri cu Moţi. 6. Bărboianu s-a despărţit cu gol de dinamovişti. (sursa gsp.ro).

miercuri, 25 mai 2011

Ciungul

Pe zi ce trece constat tot mai clar că mie îmi lipseşte ceva ce pare că se află în fiinţa oricărui muritor. Constat că îmi lipseşte capacitatea de a înţelege poezia, de a înţelege exprimarea în versuri şi de ce ar dori cineva să-şi exprime gândurile astfel. Îmi place să cred că înţeleg melancolia, tristeţea dulce şi alte asemenea stări, dar sunt aparent incapabil să înţeleg plângăceala ridicolă din unele poezii, schinguirea şi autoflagelarea unor autori de dragul unui vers, scremerea scoaterii unei rime care de cele mai multe ori nu este potrivită, ritmul care îmi oboseşte singurul neuron încercând să găsesc rostul sau frumuseţea. Rare sunt poeziile care mi-au plăcut cu adevărat, de cele mai multe ori privesc poeţii ca persoane total neânţelese care screm versuri încercând să pună frumuseţe lumii acolo unde este numai jeg. E clar, problema este la mine, nu contest că ceea ce fac ei este artă, doar că nu înţeleg eu prea tare. Şi Doamne fereşte să dai peste un antitalent care se crede poet, peste câte un blogăr sau mai ştiu eu ce fel de astfel de amator în ale scrisului care îşi screme talentul şi din care iese un mare rahat ce se doreşte artă. Eu însumi am încercat uneori să-mi exhib talentele poetice prin mai multe medii şi de fiecare dată am sfârşit râzând copios de rezultatele minţii mele oarecum seci şi total neinspirate în simţiri din astea aşa zis poetice.

marți, 24 mai 2011

Sunt sănătos

Azi am constatat că sunt sănătos şi am un ficat tare. Altfel nu îmi explic cum de nu vomit în fiecare zi în care văd la tv foşti securişi, satanişti, nenorociţi, blestemaţi şi alte asemenea pramatii ce sunt postaţi pe post de guvernanţi, care vin şi ne mint în faţă cu neruşinare în fiecare zi, fără pic de frică, de decenţă, de obraz, de bun simţ şi de orice. Sila pe care mi-o provoacă aceşti imbecili şi ura pe care o capăt zi de zi, pe zi ce trece tot mai mare şi mai neagră, mă împiedică uneori să mă bucur cum aş merita de o zi frumoasă cu soare aşa cum este aceasta.

Medicamentele mele

Am avut odată curiozitatea să merg să mă uit în cutia mea cu medicamente şi să văd cam câte dintre acestea sunt expirate sau câte sunt încă de folosit. Deţineam o colecţie de vre-o 20 poate 30 de ţiple, sticluţe, tubuleţe şi mai ştiu eu ce alte recipiente în care se păstrează minunile astea. Pe cele pe care data de expirare nu putea fi identificată le-am considerat expirate şi le-am aruncat. Mare mi-a fost mirarea să constat la finalul selecţiei că am rămas cu nici un sfert dintre medicamentele pe care le deţineam, unele dintre acestea având data expirată şi de 4 ani (!!!!). Am aruncat medicamente care sincer nici nu mai ştiu la ce erau folositoare, cu denumiri ciudate, rare pentru mintea mea care ştie numai de Piramidon, Saprosan şi Aspirină. Aşadar, faceţi o recenzie în medicamentele voastre şi apoi veniţi să spuneţi cinstit câte aţi aruncat şi cam câte aţi păstrat. :)

duminică, 22 mai 2011

2 euro la 890

Revin cu informații noi despre campania inimoșilor de la inima copiilor... Găsiți frumușel pe site-ul meu un banner pe care dacă click-ați, puteți obține mai multe informații despre această campanie care se află deja la a 2-a etapă. În prima etapă s-au strâns ceva bani și chiar s-au salvat câteva vieți de îngerași, toate posibile prin donațiile și prin gesturile noastre prin care am sprijinit cumpărarea de aparatură și refacerea construcției în care funcționează secția. Așadar, vă invit să donați 2 euro prin sms la 890 până pe 30 iunie fie prin alte metode, fiecare dintre acestea fiind explicate mai pe larg pe site-ul campaniei. 2 euro chiar că este un nimic pentru oricine din țara asta, nu cred că ajungem la faliment dacă vom ajuta acești oameni să pună la punct o secție de spital de copii cu probleme de inimă. Să îi ajutăm pe cei care nu sunt atat de norocoși și care au probleme de sănătate cu copii lor. Sunt sigur că dragostea voastră pentru viață, pentru frumos, pentru bine și orice este pozitiv vă va da un imbold ca să renunțați la măcar 2 euro pentru acești nevinovați.

Ăla

Se pare că în Islanda iar a erupt acel vulcan cu nume imposibil de pronunțat. Cel mai amuzant este să urmărești știrile și să vezi cum editorii încearcă pe cât pot ei să evite numirea vulcanului pe nume cu adresări impersonale: „vulcanul”, „el”, „acela”, etc. E amuzant, mai ales că anul trecut au fost adevărate competiții între crainicii de televiziune care să citească corect numele Eyjafjallajokull.

sâmbătă, 21 mai 2011

O săptămână faină

De luni până ieri am fost la Cheia, la casa unei prietene de familie, tănără pensionară. Mă oferisem să îi schimb instalația electrică căci domnia sa dorea să facă ceva schimbări în ceea ce va deveni casa ei, căci bănuiesc că se va retrage - așa cum de altfel aș face și eu - să locuiască acolo. Inutil să povestesc splendoarea peisajului, bănuiesc că cei mai mulți dintre cititorii mei au trecut măcar odată pe acolo. Săptămâna trecută când făceam planul nu aveam cum să știu că Dumnezeu îmi mai pregătise niște lecții tare faine de viață și că astfel îmi va mai atrage atenția asupra vieții oarecum nesănătoase pe care o duc. Bun. Am plecat luni dimineață și am ajuns pe la Cheia undeva pe la orele 12. În jumătate de oră începusem deja să fac treaba pentru care venisem și credeam că voi termina repede, așa cum le spuneam colegelor mele, că nu va dura mult, îmi iau totuși o săptămână de concediu așa să fie. Nu am mers singur acolo, am venit însoțit de un prieten al propietarei care mergea sprijinit în cârje. Omul avusese parte de ceva intervenții chirurgicale pe coloană și se alesese cu ceva sechele. Ceea ce este impresionant la acest om este vitalitatea de care a dat dovadă pe parcursul celor 5 zile pe care le-am petrecut împreună. Am stat și m-am crucit de cât de multe poate face un om într-o situație deloc plăcută și cred - nefiind deloc priceput în ale medicinii - că în ritmul acesta omul ăsta își va căpăta puterile. Toată ziua își găsea ceva de făcut și deși casa asta era undeva pe un deluleț, nu ezita să coboare și de câte 3 ori pe zi să ia o pâine, un bec, să caute un spiral, orice. Dacă nu era nimic de făcut, încerca cumva să se facă util mie, ceea ce de câteva ori a fost salutar. Câteodată mă gândesc că un astfel de om care se luptă cu neputința de ca și cum ar fi mizilic are darul de a-i motiva foarte tare pe cei din jurul său, pe mine unul a reușit să mă monteze de multe ori când eram foarte obosit. O a 2-a lecție pe care am luat-o aminte zilele astea a fost că m-am lenevit enorm. Aici aveam un program care dura și 12 - 14 ore de muncă zilnic, în care trăgem destul de tare. Dacă inițial mă gândeam că voi termina totul în 10 - 12 ore, s-a dovedit că 50 de ore abia mi-au ajuns pentru a termina lucrarea. Urcușurile foarte dese pe scară, în pod, la etaj, etc și toate celelalte mișcări m-au făcut ca la capătul primei zile de muncă să mă declar cotropit de febre musculare de te miri pe unde. Traiul meu de stat cu burtoiul la calculator și din care lipseste aroape cu desîvârșire mișacrea m-a pus în postura de a mă declara obosit de la câteva mișcări care pe alții nu îi afectează cu nimic. Musai să încep să fac ceva mai multă mișcare și să nu mai lenevesc atât. Una peste alta am trăit la final satisfacția unei lucrări terminate, în care totul arată impecabil și care a ieșit exact după specificațiile propietarei care în această săptămână nu se află la domiciliul din Cheia. Trăiesc cu impresia că mi-am mai făcut un prieten și că am tras 2 noi învățături care sper să îmi fie utile de aici înainte. M-am bucurat de liniștea, pacea, aerul curat, apa de munte extraordinară, peisajul mirific, roua de dimineață și orice altceva care îmi oferea acest peisaj mirific din Cheia și nu îmi poate oferi orașul meu drag, București.

vineri, 20 mai 2011

Blonda, chiorul și piticul

A apărut o piesă de teatru cu un astfel de nume. Dacă se referă la personaje politice care ar avea aceste porecle, nu avem de unde să știm, fiecare crede ce vrea. Ceea ce m-a frapat însă a fost faptul că am auzit că această piesă ar fi fost cenzurată, scoasă de la scenă și înlocuită cu altceva. Măi să fie, adică exact ca pe vremea lui Ceașcă. Acum urmează să mergem pe ascuns la această piesă, să facem rost de înregistrarea ei pe care să o vedem pe video până la epuizare. Probabil că urmează să apară și un radio care să se numească Radio Romania Liberă pe care să îl ascultăm seara cu urechea lipită de difuzorul care ne redă o transmisie nu foarte bună, bruiată în mare măsură de Băsescu. Chiar dacă piesa asta ar face referire la niște indivizi dubiși din România, nu mai suntem în anii în care să fie posibil o cenzură de genul celei pe care o pomenesc aici. Oricum, piesa nu se va mai juca la teatrele de stat, dar am înțeles că ea se montează în teatrele particulare. La noi, dictatura e în floare...

duminică, 15 mai 2011

Google

Zilele astea Google a fost în ceva revizii și pentru câteva zile accesul la blogul meu a fost destul de anevoios. Astfel, am constatat că au dispărut la un moment dat postări întregi, comentarii și ale asemenea. Dacă azi la ora la care scriu acestea, au apărut înapoi toate postările, comentariile care erau făcute văd că nu au mai apărut. Fac așadar precizarea că lipsa unor comentarii sau chiar a postrărilor cu totul (dacă există așa ceva și nu am observat) se datoreaza frumoșilor de la Google, eu rămânănd fidel principiului că de pe blogul meu nu se șterge nimic.

joi, 12 mai 2011

Noi bloggerii

Chiar sunt curios cum ar vedea ceilalţi bloggeri această activitate. Săptămâna trecută încercam să îi explic unei bune prietene care e faza cu blogul, de ce îl scriu, ce scriu în el şi alte asemenea aspecte, explicaţii care eu speram că o va agăţa să îmi citească şi ea blogul. Nefiind foarte bună amică cu calculatorul cu care nu a reuşit în niciun fel să se împrietenească până acum, am constatat că oricât m-aş fi chinuit eu tot la un dead end aş fi ajuns. Aşa că am lăsat-o mortă. Am continuat totuşi să mă apăr de acuzele ei mai mult sau mai puţin întemeiate, cum că suntem exhibiţionişti, plictisitori, de neânţeles în acţiunea de a scrie ceva atât de intim într-un spaţiu atât de public, de ce ne facem prieteni pe care probabil că nu îi vedem niciodată, de ce acceptăm să vorbim cu oameni care probabil că ne vor răul. Mi-am dat seama că imaginea pe care e posibil să o mai aibă şi alţi oameni despre activitatea aceasta a mea, despre activitatea de blogăreală în general, este probabil una în totală disconcordanţă cu ceea ce se întâmplă de fapt. Exhibiţionismul gândurilor mele mi l-am asumat încă de pe la începuturile activităţii acesteia şi nu îl găsesc deloc retrograd, ba din contră. Eu fiind un om absolut normal mi-am asumat şi plictiseala scrisului meu. Chiar numele pe care l-am dat iniţial blogului, cerea ca în acesta să nu fie niciodată trecute fapte extraordinare, ci s-a dorit o platformă de expunere a unor gânduri ale unui om absolut banal, absolut simplu, unul dintr-o mulţime care nu iese cu nimic în atenţia nimănui. Plictisul cititorilor este evidenţiat şi de numărul foarte mic de oameni care au ales să-mi urmărească blogul; pentru un blog de 4 ani este foarte puţin 3 sau 4 oameni care s-au decis să îmi citească elucurbaţiile, mai mulţi aproape că am pe blogul nou de amintiri - şi alea ale unui om simplu, din linie, fără pretenţii de fenomenal. Faptul că am ales să îmi împărtăşesc gândurile într-un spaţiu public mă ajută să îmi scot opiniile din intimitatea care îmi oferea o anumită căldurică şi autosuficienţă şi să le supun judecăţii publice, ceea ce nu de puţine ori mi-a oferit lecţii utile de viaţă. Am văzut unde greşesc, unde e posibil să am dreptate, mi-am dezbătut prostia şi am eliminat-o dacă am descoperit-o. Tăcând şi mustind totul numai în mintea mea e posibil să fi fost mult mai prost astăzi de cum sunt acum când am ieşit în agora cu ideile mele. Ştiu că am şi idei bune şi idei mai puţin bune, nu sunt perfect, dar împărtăşind totul cu cititorii mei am produs cel puţin o reacţie: aceea din inima mea. Nu am întâlnit foarte mulţi oameni care să îmi dorească răul gratuit. Fie unii nu au înţeles ce am scris, fie au înţeles şi au considerat că dacă nu au o anumită reacţie ei sunt umiliţi în fiinţa lor ceea ce i-a îndemnat să caute satisfacţie. Eu nu am umilit pe nimeni şi nu mi-am propus aşa ceva niciodată, doar că unele prejudecăţi i-a îndemnat pe unii să se umfle în pene. Şi ei mi-au oferit învăţături de care dispun acum şi nu dispuneam atunci, dar oricum, nu au trecut simplu şi intangibil prin viaţa mea, au lăsat fiecare urmele lor. Dar în marea majoritate a timpului am întâlnit numai oameni extraordinari, care m-au îmbogăţit şi m-au luminat fiecare după frumuseţea şi splendoarea inimii sale. Am găsit fineţuri de nedescris în unii dintre dumneavoastră cititorii mei şi am fost peste cap de fericit când mi-aţi comentat gândurile. Tuturor vă mulţumesc în acest moment şi aş fi foarte fericit dacă aţi găsi în ceea ce scriu motive suficiente pentru a vă mai întoarce pe adresa banalităţilor. Nu ştiu dacă am reuşit să îmi conving prietena aceea de toate cele pe care le-am aşternut aici pe ... blog, dar ştiu că cu unii dintre dumneavoastră am relaţionat în modurile cele mai frumoase, pe care nu ştiu dacă aş fi avut cum să le experimentez dacă ne-am fi întâlnit la un Pepsi sau o bere undeva. Citind şi ceea ce foarte fain scrieţi, discutând, dezbătând, comentând, v-am descoperit frumuseţea aflată la unii dintre dumneavoastră în cantităţi industriale, m-am bucurat de fiecare candoare, veselie, zâmbet, melancolie şi toate cele pe care mi le-aţi împărtăşit, toate acestea voi făcându-le necunoscându-mă deloc. Sunt momente în care îmi doresc să vă cer să facem un schimb de fotografii pentru a vedea dacă cumva imaginea pe care mi-am făcut-o despre voi este una apropiată de realitate. Alteori consider că este o idee nu prea bună, imaginea din mintea mea având deseori legătură cu frumuseţea cuvintelor pe care le scrieţi pe blogurile voastre sau pe care mi le adresaţi în răspunsuri. Cred că bloggerii în general sunt oameni foarte frumoşi, şi fizic şi sufleteşte, iar asta o pot spune după ceva experienţă trăită în această lume. Aşadar, ar trebui să facem schimb de fotografii, sunt 100% convins că nu pot fi nicicum descumpănit. Lumea blogului nu este o lume paralelă, de evadare, a unor oameni astupaţi care nu pot comunica altfel decât sub semnul unei porecle electronice, rataţi, looseri, oamenii lumii acesteia a bloggingului sunt din contră, oneşti, comunicativi, cu vieţi active şi frumoase, cu copii şi nepoţi minunaţi, cu vieţi dedicate binelui şi frumosului, sunt esteţi, visători (nu gură cască), boemi, sunt oameni calzi, culţi, veseli, cu un simţ al umorului bine dezvoltat şi mai ales cu foarte mult bun simţ. Foarte mult. Bloggărind am căpătat speranţa că şi în România bunul simţ şi decenţa va învinge până la urmă şi că tot ceea ce trebuie să facem este să purcedem la o "revoluţie a oamenilor buni", o schimbare a puterii şi a expunerii din mâna rataţilor în mana decenţei, a bunei creşteri, a politeţii, a educaţiei alese, a respectului reciproc, a stimei şi a tuturor celor care vă caracterizează pe voi, oamenii blogurilor decente. Nu văd niciun motiv pentru care aş părăsi o lume plină de atâta frumuseţe.

marți, 10 mai 2011

10 mai 2011 - o zi istorică

Iată că am trăit-o și pe asta. Astăzi, Regele Mihai I al României a luat decizia istorică - zic eu - de a renunța la toate legăturile istorice și dinastice cu familia Hohenzollern - Sigmaringen. Aici aveți și documentul care a îndeplinit o normalitate, o dorință a Regelui Ferdinand și a făcut ca de astăzi înainte România să aibă propia sa titulatură în privința Casei Regale și a titlurilor pe care aceasta le acordă. Pentru mulți, regele este văzut astăzi ca o soluție la situația actuală a României, așa cum a fost regalitatea o soluție și la momentul venirii lui Carol I. Nu știu dacă mă pot decara un regalist convins, dar sigur sunt un simpatizant al Casei Regale a României, care de nenumărate ori a adus un moment de echilibru și normalitate într-o Românie agitată și arivistă cum este cea pe care o deținem. Bine, sunt și aspecte mai puțin onorante la adresa regalității contemporane, cum ar fi acelea referitoare la limba vorbită de regina noastră, care nu este româna, ceea ce este nu foarte onorant...

duminică, 8 mai 2011

Zâna

În vechime zâna era considerată a fi o fată de o puritate și o candoare rar întâlnite, era practic personificarea frumuseții femine. Problema cu cine este cea mai frumoasă femeie din lume bănuiesc că există de când este timpul și nu știu dacă s-a ajuns în zilele noastre la un acord. Pentru mine nu există această femeie, pot spune că am întâlnit doamne sau domnișoare care m-au mișcat mai mult su mai puțin, care m-au impresionat sau de care m-am amorezat într-un fel sau altul mai mult sau mai puțin, dar nu că am întâlnit pe cea mai frumoasă femeie din lume. Să presupunem totuși că această femeie ar exista. Putem - pentru frumusețea exercițiului - să considerăm ca și țintă a noastră o femeie celebră despre care majoritatea pământenilor consideră că este frumoasă, caz în care o propun pe Audrey Hepburn. Oare câți dintre noi (bărbații) nu ne-am fi dorit-o să ne fie parteneră de viață (la vremea aia)? Oare câți bărbați nu au plăns după ea la vremea ei? Câți sunt fermecați și azi de angelica ființă? Dar astea au fost oare suficiente pentru ca ea să fie fericită? O fi fost și ea îndrăgostită de cineva cu care nu a putut fi? O fi avut și ea tristeți incomensurabile? Oare sunt ele frumusețea și celebritatea suficiente pentru ca o persoană să fie a fi fericită? Exista o vorbă, am mai spus-o, oricât de frumoasă e o femeie, undeva pe lumea asta tot e un bărbat care s-a săturat de ea. Oare au trăit toate aceste femei frumoase aceste dezamăgiri, ale singurătății, ale părăsirii? Sunt ele toate prințesele fericite? Sunt multe întrebări pe care le pot înșira aici până mâine dimineață, ceea ce încerc să vă spun este că până la urmă a fi frumos nu îți aduce mare folos. Cât de frumoasă era Marilyn Monroe și cât de nefericită a trăit. Cred că până la urmă mai important este a fi frumos pe dinauntru, a fi frumos în suflet, în inima în care ar trebui să aibă loc toată lumea, decât într-o frumusețe trecătoare și deșartă. Am întâlit oameni de o frumusețe inimaginabilă și care pe dinafară nu erau chiar zâne, nu erau chiar feți frumoși, dar pe dinauntru erau de aur, de o frumusețe sclipitoare.

miercuri, 4 mai 2011

Blestemul II

Mai întâi vizitați acest clip.

Câți dintre cei pe care îi vedeți în aceste imagini au deținut vreodată vre-o demnitate în statul român? Eu aș zice că în afară de Dinescu și Caramitru - care oricum erau și înainte „ceva” - nimeni nu se poate ridica precum Ernesto Che Guevara din nisip și să devină om mare, nu știu de nicunul dintre cei prezenti care să fi reușit să facă ceva pentru România din ceea ce își propuneau probabil în acele momente. Blestemul aruncat asupra noastră a românilor nu s-a curățat odată cu jertfele eroilor Revoluției, nu s-au spălat odată cu jertfa de curaj a milioane de oameni ieșiți în stradă în acele momente, nu s-a spălat odată cu strigătul de disperare a mii de piepturi (ca să folosesc așa un limbaj de lemn) care nu mai suportau frigul, foamea, frica și umilința, blestemul acela este și astăzi încă în lucru asupra noastră, a românilor. Poporul mai are încă de suferit din cauze multiple, suferințe care ar fi trebuit să fie de domeniul trecutului. Cauzele durerilor noastre sunt simple dar imposibil de alinat. Suferim din cauza clasei politice, a hoției, a prostiei, a nepăsării, a lenii, a lucrului făcut numai pe jumătate, a pseudoelitelor, a fricii, a sclaviei mascate, a infatuării și așa mai departe. Noi la Revoluție speram într-o clasă politică care să ne ducă pe culmile progresului, am căpătat în schimb o clasă politică avară, interesată deloc de interesul național ci numai de buzunarul propiu, pusă pe distrus, vieți și orașe. Speram că hoții vor deveni mai puțini și că ne vom pune serios la treabă, când colo, foarte mulți dintre noi vindem parfumuri cu proveniență dubioasă, argint și orice este „la băieți”, „la combinație”. Proști sunt peste tot în lume, dar sunt tot mai dese momentele în care cred cu tristețe că la noi găsești mult mai ușor dacă ți-ai pune în minte să cauți oameni cu astfel de însușiri. Nu ne pasă de nimeni atâta timp cât nu suferim noi, și nu spun asta cu referire la persoanele pe care nu le cunosc, spun ceea ce văd aproape zilnic în jurul meu: foarte multă nepăsare, blazare, liniște atunci când ar trebui să nu fie așa de liniște. Leneși sunt și din ăștia cu miile, rar mai găsești în sate oameni care să vină la muncă la o sapă, la un cules. Merg aproape anual la cules de vie în oltenia la mătușa mea și am constatat că an de an suntem tot mai puțini acolo, petrecem mai mult în vie pentru a acoperi deficitul de forță de muncă. Falsele elite care pozează în învățători ai neamului nu mai au nicio calitate după ce se stinge camera de filmat, nu mai zâmbesc atât de frumos la stingerea reflectorului și scuipă semințe din mașina scumpă cumpărată din bani incerți. „Patronii” de afaceri dubioase plătesc foarte puțin oamenii pe care îi pune la foarte multă muncă. Unii de voie de nevoie muncesc zi lumină pentru 6 milioane în timp ce patronul își schimbă mașina foarte scumpă la 2 ani. Unora le este frică să spună răspicat ce gândesc, le e frică să spună nu, preferă averea deșartă a pupincurismului în locul noroiului sfânt al onoarei, de frică să nu sufere în noroi și să nu râdă „elitele” de ei... Nu sunt bolșevic, nu urăsc oamenii culți, spun numai că unii dintre oamenii care îi vedem la televizor pe post de elite nu sunt neapărat reprezentanții adevărați ai acesteia. De un Lăzăroiu a auzit tot omul, dar de un mare chirurg care operează pe creier și care este sunat de la toate clinicile de pe mapamond pentru a i se cere sfaturi nu știu decât 30 de oameni. Ori, asta speram să obținem? O națiune care locuiește în cartiere mai mult sau mai puțin sărace dar care sunt pline de mașini puternice și telefoane mobile de sute de euro? Oamenii ăia din clipul de mai sus oare visau că vor apărea cuvinte noi în vocabularul nostru precum șomer, homless, aurolac și așa mai departe? Cei mari au fost mari și vor fi mari indiferent de situație. Cei mici, mici vor rămâne. Scrie asta cât se poate de clar în Sfânta Scriptură: celor bogați li se va da, celor săraci li se va lua și ceea ce au. Noi ca popor avem un potențial imens, dar puțini sunt cei care își valorifică acest potențial, restul preferând lupta surdă pentru aspectele materiale ale vieții. Dacă poporul s-ar trezi brusc mâine și ar trece la îndeplinirea idealurilor sale, tot n-ar fi târziu. Blestemul s-ar spăla atunci și mulți ani de muncă asiduă dar benefică ne-ar aduce acolo unde și Domnului cred că îi place să ne vadă.

Blestemul

Gata, m-am lămurit. ...și eu care îmi făceam tot felul de calcule și de idei. Steaua este blestemată. Da da, blestemată. Nu știu de cine și nici măcar nu vreau să știu, dar știu că de la cazul „bricheta” de pe Giulești echipa asta nu a mai câștigat nimic din meciurile pe care le-a disputat cu echipele bucureștene Rapid și Dinamo. Probabil că s-au bucurat steliștii că au luat 3 puncte mai de pomană și fără joc pe Giulești, dar acum uite că trag ponoasele. Vezi, de aia e bine în viață să nu te bucuri de lucrurile nemuncite, Dumnezeu te pedepsește. Steaua nu mai prinde anul ăsta Europa decat dacă ia cupa. Și cupa nu o ia. Deci adio Europa!!! :)

Info

Degeaba pui anunţuri pe toţi pereţii, degeaba dai o căruţă de bani pe tot felul de printuri cu îndrumări de tot felul, degeaba cheltui pe infochioşcuri şi mai ştiu eu ce, oamenii tot te vor întreba miraţi unde este baia, pe unde se iese, la ce ghişeu se plăteşte impozitul, de unde îţi iei formulare şi aşa mai departe. Că din ce în ce mai puţini mai citesc romane, cărţi cu peste 100 pagini şi alte asemenea, înleleg, dar că nu poţi citi 2 rînduri scrise cu caps, bold, underline şi cu corp de literă de 72, asta nu mai înţeleg. Afişele sunt puse în aşa fel încât omul care se află în faţa uşii are înscrisul la circa 30 de centimetri de globul ocular, deci nici efortul de a căuta cumva informaţia care i-ar face viaţa mai uşoară nu este necesar a se face. Îmi aduc aminte că odată am mers la plata impozitului unde era o abundenţă de astfel de afişuleţe. Am citit câteva dintre ele şi am ştiut la ce coadă să mă aşez, am ştiut ce acte îmi trebuiesc şi dacă pentru ceea ce venisem la acel sediu se putea obţine acolo sau trebuia să merg la unul dintre celelalte sedii. Am evitat astfel statul inutil la 2 cozi, dintre care una nu foarte mică. O coadă era la cel mai apropiat ghişeu unde oamenii se aşezau pentru a o întreba pe duduia aia de acolo care ce şi cum. Ăl mai fain era când, adată ajunşi în faţă la diferite cozi, oamenii aflau că nu aia e coada cea bună şi după vociferările inutile şi ocarele aruncate tot funcţionarelor alea care nu aveau nicio vină că el s-a aşezat ca coada naşpa, mergeau şi mai luau odată calvarul de la început. Şi aici merge greu nene, că se lucrează cu bani, cu date şi cu sisteme informatice care par că mai deţin încă nişte calculatoare din era IC Felix. Nu trebuiau decât să citească şi ei ceea ce scria pe mai toţi pereţii. Culmea imbecilităţii am vazut-o odată când eram la o poştă unde pe fiecare ghişeu scria destul de mare ce se vinde acolo: imprimate, timbre, mandate, etc. Eram 3 sau 4 oameni la coadă şi aşteptam liniştiţi sosirea rândului. În cele câteva minute cât am zăbovit acolo au venit vre-o 5 - 6 oameni care au mers la funcţionara aia de la poştă şi au întrebat-o dacă la ghişeul ăla se vând timbre, deşi pe afiş scria că se vând. "Ca să nu stau degeaba" - se scuzau oamenii. Păi dacă scrie mare că au timbre.... Scrie. Pare-se că la noi la români gura bate scrisul, adică oamenii dacă citesc ceva de genul afiş, banner, etc, au nevoie de cineva care să le confirme că ceea ce scrie acolo mai este de actualitate, că informaţia este corectă şi nu stă afişată acolo cumva de 22 de ani şi ei au picat exact când totul a expirat. Dacă scre că uşa e blocată, uşa e blocată; nu te duce tu şi descuia uşa, poate e defectă şi cade pe tine, că nu degeaba au blocat-o ăia. Dacă scrie accesul interzis, înseamnă că sunt locuri unde nu ai voie să intri. Dacă scrie avem timbre, înseamnă că au. Nu mai intreba, au.

marți, 3 mai 2011

Tudor

Tudore, recunoaște, l-am tratat cu lipsă de respect pe Neluțu. Neluțu Higgings mă. E totuși numărul unu și noi ne-am aprins ca fitilele de lumânare la jocul absolut spectaculos al lui Trump, care pare că urăște jocul „la siguranță” și atacă ca un legionar al anilor 50. Experiența pare că a câștigat împotriva a orice. Inclusiv a dorințelor asidue a 90% din populația globului. Trump este iubit chiar dacă ratează. Higgins nu este și el remarcat, dar respectul ce este necesar a i-l purta este evident. A-l 4-lea titlu din carieră nu este chiar la îndemâna oricui, iar dacă oponentul este Trump, victoria este cu atât mai mare. Trump este o speranță pentru viitor, iar pentru prezent este doar o încântare. Poate că până la urmă, pentru spectacolul viitor al snookerului, este mai util ca în această finală să câștige Hiigins decât Trump.

luni, 2 mai 2011

Pisica mea

Știi, uneori cred cu întreaga mea inimă că pisica mea mă înțelege mai bine de cum o înțeleg eu pe ea. Când am o stare nașparlie, o văd cum stă alături de mine, deși eu poate în aceeași situație nu aș sta lângă ea. Drăguțul de el, Ozzie...

TVR 2

Știu. Iar am băut prea mult... Viața. Viața frate. Soro...

Vă prezint ceva frumos. Mie unul îmi place.... Scuze tuturor celor care nu mă înțeleg...

Genialii revin

Lunea, pe TVR 1, la ora 10 seara.

T Mobile - happy people

Probabil ca ați urmărit și voi pe YouTube campaniile geniale ale operatorului de telefonie mobilă T Mobile. Sunt absolut geniale. Geniale. Acum au mai scos încă una, foarte tare. Vă invit să urmăriți pe YouTube una dintre cele mai faine reclame cu sosii. Click și aici și aici. Și aici. A, și aici.


Bonus.

Mai multe lucruri bune

O perioadă în care pare că Dumnezeu şi-a întors iar faţa la noi. Mai întâi s-a căsătorit (în sfârşit) copilul lui Charles şi Diana cu fata aia, Cati. O nuntă ca în poveşti, cu implicaţii simbolice şi nu numai la nivel naţional aş spune. Prinţul Charles cred că e tare mândru, la fel şi o întreagă naţie şi orice om de pe planeta asta care are cât de cât o cultură măcar cât un bob de mazăre. Numai inculţii nu văd nimic pozitiv în nunta asta sau mai naşpa, văd numai chestii anormale. Chiar am râs citind nişte impresii despre celebrul eveniment, dar ăsta e un mare căştig al revoluţiei, oricine poate să îşi exprime opinia, chiar dacă e bună sau mai puţin bună. Nu mai insist. Apoi, o mare dreptate s-a făcut prin beatificarea unui om care primeşte astfel din partea noastră, a pământenilor ceea ce şi el ne-a oferit cu atâta dărnicie. Acest om este un sfânt şi aici cred că sunt de acord şi mulţi oameni care nu sunt catolici. Spuneam şi Puiului că o colegă de-a mea a povestit cum au trecut-o toţi fiorii când Fericitul Ioan Paul II - Papa a trecut pe lângă ea, a simţit o feerie de nedescris, şi omul nu făcuse decât să treacă, nu a zis nimic, nu a făcut nimic. 100% omul acesta este un sfânt. Apoi, azi am auzit o veste care eu zic că este bună în vederea păcii mondiale la care inutil eu încă mai sper: Osama Bin Laden a fost în sfârşit capturat. Probabil că vor urma nişte represalii, dar cred că organizaţia aia care a adus numai război, ură, distrugere şi durere va fi de astăzi mult mai slabă. Nu cu sabia se face pace.