luni, 16 martie 2015

O țară de oameni bizari

Asist oarecum mirat - ca să nu spun scârbit - la o avalanșă de postări din social media prin care oameni de toate pregătirile școlare și toate nivelurile de inteligență încearcă să găsească tot felul de explicații ale faptului că DNA face arestări pe bandă rulantă mai ales din rândul politicienilor de renume din țara asta. Mie nu îmi vine să cred ochilor când văd că ba se spune că DNA este dirijat de FMI, ba că este dirijat de serviciile secrete care doresc instaurarea dictaturii, ba că asistăm la instaurarea unui stat procuroresc, ba că DNA răspunde comenzilor americanilor, ba că se încearcă destructurarea țărișorii acesteia minunate și plină de oameni onești, muncitori, incoruptibili. Deci oamenii nu văd pădurea din cauza copacilor! Este bizar și cel puțin deplasat ca să crezi că dacă un organ al statului bagă la pârnaie HOȚI acesta o face ca parte a unui plan diabolic de subminare a sufletului nostru național curat și decent și pur ca de îngeri. Până acum aceiași oameni țipau ca din gură de șarpe că în țara asta nu se face nimic pentru stoparea hoției și a corupției, că hoții în costume scumpe fură miliarde și scapă neprinși, că politicienii sunt murdari, pătați, corupți și hoți. Acum se face ceva împotriva lor, munca de ani (poate zeci) a procurorilor dă roade (o fi o coincidență că dosarele s-au maturizat atunci când s-a schimbat șeful DNA??), nenorociții mafioți care (ne-)au furat și (ne-)au batjocorit pe la „televiziunile de știri” fac acum pârnaie, cei care se știu cu musca pe căciulă cred că nici ei nu dorm lin; se mișcă ceva, ne mai dă și nouă poporului ăsta sărac-bogat câte o satisfacție de a vedea pe opresorii noștri și pe cei care au creat statul mafiot transpartidic la pârnaie. 
Da.
E chiar atât de simplu. 
DNA își face treaba odată cu aducerea unui nou șef acolo!!!
DNA nu pescuiește oameni nevnovați de pe stradă!!!
DNA nu face dosare în care nu are nicio probă și arestează oameni numai așa, ca să spună ei chestii și apoi să folosească chestiile alea împotriva inculpaților!!!
DNA nu face show tv!!!
DNA arestează și încarcerează hoți!!!
DNA arestează și încarcerează mafioți!!!
DNA arestează și încarcerează „primari” care iau 20% din orice contract (cine are firmă de construcții ȘTIE foarte bine că se dă și mai mult dacă vrei contract cu primăria, contract plătit la timp)!!!
DNA arestează și încarcerează miniștri și mai știu eu ce demnitari mafioți care se folosesc de funcțiile deținute ca să facă bani exprimați în milioane de euro!!!
De unde mila asta retardă față de hoți?????????
Terminați odată cu imbecilitățile, anomaliile, opiniile sofiste, victimizarea, opiniile fals conspiratiste și alte asemenea pe care le postați în totala ciudă a logicii pe rețelele de social media!!! Deschideți ochii! Gândiți logic!!! Amintiți-vă de câtă șpagă ați fost nevoit să dați pe ici pe colo prin locurile esențiale pe unde aveați nevoie de câte ceva. Amintiți-vă de câtă suferință au produs mafioții vouă și familiilor voastre (imposibil să nu aveți niciun cunoscut care să fie pensionar și care să nu se plângă că cu pensia pe care o primește de la statul mafiot nu mai poate trăi, căci puterea de cumpărare a scăzut fenomenal în ultimii 10 ani), amintiți-vă de furturile pe care le-au făcut și că prin deciziile aberante prin care se punea jugul pe gâtul poporului ăsta (ete că folosesc și limbaj de lemn) se făceau cât mai mulți bani de furat! Foarte mulți! Bani erau! Au fost și încă mai sunt! Amintiți-vă de toate suferințele voastre și cu siguranță o să vedeți de ce DNA arestează mafioți. Mafioți! Pe voi care sunteți cinstiți nu vă arestează nimeni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu