Dă-ne Doamne cât putem duce

Aşa mă gândeam mai deunăzi. Că Domnul Dumnezeul nostru ne încearcă să vadă cât de credincioşi suntem şi ne bate - nu cu bâta - ci cu tot felul de prigoane, că doreşte să vadă dacă ne lepădăm de El şi dacă ne repezim să Îl hulim. În creştinism suntem învăţaţi să respectăm autoritatea statului în care trăim, să ne iubim şi respectăm conducătorii. Oare nu e păcat să îi înjurăm atat de tare? Oare nu trebuie să ne luăm noi crucea noastră şi în taină să ne-o cărăm? Oare nu de la Domnul sunt toate? Oare ar trebui să ne repezim să îi judecăm pe cei care sunt puşi să ne conducă? Lecţia cu Ceauşescu pe care ne-am repezit să îl ucidem şi pe care mai mult sau mai puţin acum îl regretăm, aşadar, oare lecţia aia nu a fost învăţată? Oare nu ar trebui noi să schimbăm ceva? Pe ei îi judecă Domnul căci au jurat cu mâna pe Biblie şi au spus "aşa să îmi ajute Dumnezeu".
Prea s-au adunat totul şi noi dăm vina pe alţii, prea ei sunt răi şi noi buni, prea cârcotaşi suntem. Pacea socială nu înseamnă înverşunare. Pacea interioară nu înseamnă acuzare. Sunt prea multe care ni se întâmplă, iar noi nu vedem semnele. Poate că ar trebui o reformă a sinelui, ca piatră de început a unei noi Românii. Poate că soluţia se găseţte deja în învăţăturile Domnului. Poate că dacă acesta ne va da cât putem duce, ne vom coborî acolo unde nu am mai fost demult, în sinea noastră, acolo unde ar fi de făcut ceva reforme, poate că astfel vom descoperi cât de tare îl iubim pe Domnul Dumnezeul nostru, întruchipat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.