luni, 23 august 2010

Salariile popilor

De ca şi cum nu am fi avut destule subiecte de discuţie la îndemână, ca şi cum totul merge foarte bine şi asta ar fi singura problemă, ca şi cum exact de asta nu puteam noi să dormim noaptea, iată că s-a mai născut un nou subiect de discuţie în agora. Salariile preoţilor. De ca şi cum ei ar fi cumpărat pixuri şi brelocuri de milioane de euro, ca şi cum ei ar fi pus perdele de zeci de mii de euro, ca şi cum ei ar fi făcut scene sau săli de sport cu costruri exorbitante, preoţii sunt puşi la zid şi aduşi în colimatorul urii populare iar asupra lor este aruncată o vină care nu este a lor. Preoţii sunt de vină pentru deficitul bugetar, din cauză că ei construiesc miliarde de biserici în fiecare zi şi din cauză că au salarii de sute de milioane, de aceea ne merge prost. Poporul, BOBORUL mai corect spus, uită de lecţia "profesorii sunt răi", uită de lecţia "militarii sunt răi că au pensii mari", uită de lecţia "medicii sunt răi că iau şpagă" şi bune uşurel botul la fagurele cu miere ce se dă a fi devorat de ura viscerală ce şade ascunsă în natura românului (aici pot reveni cu un întreg şir de subiecte care să vă arate cum am aajuns la această concluzie). Sa facem o scurtă incursiune în trecutul foarte apropiat. Nu spunea el tovar... domnul Boc că taie din salariile nesimţite ale managerilor de la regiile autonome? A tăiat? Nu cumva au venit băieţii ăia şi au spus că ei au salariile legale şi că nu dau niciun ban înapoi şi că nici nu se pune problema să îşi reducă "din bun simţ" salariul? Aha, deci dacă cu ăştia nu a mers ce s-a gândit tovar... (ce naibi am) domnul Boc să taie de la ăia mulţi, care nu pot întrerupe lumina sau apa, care nu pot lăsa în frig milioane de oameni sau care nu pot face ce vor ei unei mase mari de oameni. Măcar cei mulţi nu pot face efectiv nimic, pot ieşi la mii de mitinguri că tot nu se schimbă nimic. Şi oricum, la mitinguri, aşa cum am văzut cu toţii la televizor, se asculta muzică "hazlie" şi se dansează pinguinul, că tot e viaţa asta minunată. Cred în continuare că suntem cobaii unui mare experinemt care nu s-a oprit odată cu căderea comunismului. Cred că nimic nu este întâmplător, totul este calculat şi măsurat. Cine face aceste măsurători şi calcule nu pot să spun, pentru că habar nu am. Dar spun numai ce simt... Cred că băieţii cu ochii albaştrii sunt într-o misiune bine stabilită, cred că fac experimente pe noi aşa cum făceau nenorociţii ăia de nazişti pe bieţii prizonieri care le cădeau în mână, cred că poporul ăsta este dus la limita rezistenţei tocmai pentru ca aşa cere experimentul. Să vedem până unde se pot duce, care e limita, care este punctul de fierbere, care este limita de durere pe care o poate suporta. Tare curios aş fi să văd care ar fi scopul propus... Manipularea maselor este fascinantă. Pentru a se atrage atenţia de la anumite probleme se aruncă pe piaţă subiecte controversate care prind la rating şi care aduc populaţia în starea de a uita ceea ce doare de fapt. Iar subiectul cu salariile popilor este unul dintre subiecte.
Oare oamenii ăştia (cu greu le pot spune oameni, cel puţin după cum definesc eu omul) nu au frică nici de Dumnezeu???????

3 comentarii:

  1. "De ca şi cum ei ar fi cumpărat pixuri şi brelocuri de milioane de euro, ca şi cum ei ar fi pus perdele de zeci de mii de euro, ca şi cum..."
    nu, nu au facut toate astea, dar taxeaza orice nunta, parastas, botez, aduna bani pentru tot felul de bazaconii, toate astea facandu-se fara impozitare.
    Sa nu mai spun ca mie mi se pare, cum spun americanii: "the biggest scam" tot ce fac ei.

    RăspundețiȘtergere
  2. NU asta este politica bisericii. Daca preotii cer bani mai multi decat este in taxa biserici - este problema lor, ei vor fi judecati. La biserica exista taxe oficiale, taxe pentru care primesti chitanta. Cand a murit tatal meu am fost la bisercica iar preotul de acolo mi-a spus ca nu trebuie dati bani la biserica ci doar platite taxele. Am platit taxa (era o suma mica, ceva de genul 20 RON in banii de azi) si am primit o chitanta. Preotul mi-a explicat ca daca vreau sa fac donatii pentru biserica este altceva, dar pentru slujba de inmormantare nu exista o taxa ascunsa pe care sa o perceapa ei, arbitrara, alta decat cea oficiala. Un alt preot, la alta biserica, a oferit sub ochii mei unei rude de-ale mele bani imprumut pana la pensie, caci situatia materiala era oarecum dificila si ruda nu gasise deloc o cale de iesire din impas. I-a spus preotului respectiv ca este intr-un impas, iar acesta a mers in altar si a adus 300 RON si i-a inmanat, cu conditia sa ii inapoieze atunci cand ii are. Si i-a inapoiat. Asadar, exista si preoti cu caracter si nu este corect sa ii punem pe toti in aceeasi oala. Abuzuri sunt cu miile, daca vrei iti dau si eu exemple, dar nu toti sunt asa. Voi faceti exact aceeasi greseala pe care o fac vest europenii, care vazand ca la ei in tara au ajuns 100 de tigani care fura si care violeaza tot ce prind, spun despre toti romanii ca sunt tigani care fura si violeaza. Daca te duci afara si spui ca esti din Romania toti interlocutorii isi vor pazi mai atent buzunarele si iti vor spune ceva de genul: aaaaa, Romania, gipsy. Asa si cu preotii, unii sunt buni, altii rai. Nu toti sunt de bagat in aceeasi oala. Apropos de bazaconii... Nu stiu cati bani a dat statul roman pentru construirea de biserici, dar stiu ca cele mai multe dintre acestea au fost construiti pe baza de donatii. Ceea ce ma intriga draga Catalin este ca te deranjeaza ca biserica aduna bani din donatii dar nu ai nimic impotriva ca un ONG sau o televiziune sa faca colecte publice. Oare aceia platesc taxele?
    Eu cred ca se incearca si la noi sa se faca exact ca la catolici, transformarea credintei si a simtirii ortodoxe intr-o marfa de vanzare, intr-o simpla alegere, intr-o simpla optiune bazata pe avantaje materiale ci nu pe simtire si comuniune, nu pe traire. In vest bisericile sunt transformate in hambare, discoteci sau case de locuit. La noi de sarbatori bisericile sunt pline ca nu ai loc de aruncat un ac, iar asta probabil ca deranjeaza pe cineva. Iar acest cineva vad ca lucreaza in mintea unora...

    RăspundețiȘtergere
  3. Erata
    in loc de "dar stiu ca cele mai multe dintre acestea au fost construiti" se citeste "dar stiu ca cele mai multe dintre acestea au fost construite".

    RăspundețiȘtergere