Recunosc!

Dragii mei, dragele mele, acum, că nu mai pot ascunde, m-am decis să mărturisesc, ei bine, da, sunt negru.

Ăia dejdebţii

Dacă citeşti presa sau dacă te uiţi pe la emisunile astea de dezbatere de pe la noi, ai ocazia să dai peste tot felul de oameni - consideraţi intelectuali - care îşi dau cu opinia despre tot felul de subiecte. Te aştepţi ca abordările lor să fie unele din care să reiasă clar faptul că îşi formează nişte opinii în cunoştinţă de cauză, te aştepţi ca limbajul să fie unul rafinat şi mai te aştepţi ca aceşti oameni să îşi susţină opiniile cu eleganţă. Când colo peste ce dai: opinii exprimate neelegant, opinii comune, susţinute banal, fără ca din ceea ce spune să reiasă cumva că acel om este un intelectual, opinii "de stradă", uneori ridicole, care dovedesc deseori că nu sunt bazate pe cunoaşterea - altfel decât la nivelul simţului comun - a situaţiei dezbătute. Există şi excepţii, dar acestea nu îmi lasă mie, banalul, impresia că am dispune de o adevărată clasă de intelectuali, capabili să contribuie aşa cum ar trebui la progresul nostru. Nu de puţine ori am trăit cu impresia că cei mai mulţi dintre intelectualii actuali ai României urmăresc fie scopuri ridicole de marketing (ridicole în ideea în care intelectualul nu se prezintă în faţa auditoriului ca făcând publicitate la ceva, ci se prezintă ca susţinător al unor idei, altele decât cele de a face bani din ceea ce spune), fie interese politice, interese de pe urmă cărora acesta va avea evident de câştigat ceva cât se poate de material. Astfel, unii se ascund - ca să dau numai un exemplu - după ecologism, susţinând sus şi tare că ceva trebuie făcut (au dreptate, trebuie) iar apoi îşi oferă serviciile eco, desigur contra "unei sume modice". Sau, tot ca exemplu, sunt unele persoane care critică un anumit partid, dar care - după ce primesc un loc eligibil pe lista acelui partid - devin imediat susţinători neânfricaţi ai acestuia. Putem să continuam şi cu ziarişti care critică politica editorială a unei publicaţii, iar după ce primesc o rubrică permanentă sau o funcţie călduţă, managerială eventual, devin fani înfocaţi şi prim lăudători a ceea ce până mai de curând scuipau.

Ridicol.

Sunt foarte puţini intelectuali pe care îi admir şi îi stimez. Au fost mai mulţi, dar unii mi-au lăsat un gust amar prin lipsa totală de coloană vertebrală de care au dat dovadă, alţii pur şi simplu nu erau intelectuali ci doar ceva persoane cu notorietate, dar eu credeam în mod eronat că sunt intelectuali, alţii pur şi simplu au dovedit că sunt nişte profitori, materialişti, ciocoi, arivişti.

Nichita

Ultima. Apoi ma culc. Ca-s cam ameţit... Hâc. Noapte bună.

Passion bre, passion

Dintre toţi toboşarii pe care i-am văzut live, ăl mai tare mi-a plăcut cel de la Zdob şi Zdub.

Ăsta E fain

E fain pe bune.

Gaga vs Gheorghe

You Tube.
4 octombrie 2010.
Orele 22:34.
Lady Gaga: 287.577.317 vizionari
Gheorghe Petruş: 15 vizionari

Pe unii oameni Dumezeu pur şi simplu îi iubeşte

Azi, Gheorghe Petreuş.

Scrisoarea deschisă a domnului Cristian Tudor Popescu adresată unui dictator

Dau un copy - paste pe geniala scrisoare deschisă scrisă de CTP. Îmi pare rău că tocmai astăzi (când mama dictatorului a decedat) am descoperit acesastă genială expunere a unor gânduri care cred ca a încercat mai tot omul normal la cap, dar qest la vie...

Sursa: http://www.301.ro/cristian-tudor-popescu-scrisoare-deschisa-catre-presedintele-traian-basescu

Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă.

Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.

Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.

Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.

Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.

Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.

Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.

Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.

Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.

În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!

Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.

Dumnezeu s-o ierte

Astăzi am auzit o ştire care ar trebui să ne întristeze pe toţi. Din păcate unii arunca cu ură şi acolo unde ar trebui să existe o sinceră compasiune. Păcat. Ura noastră faţă de Preşedintele României, faţă de Traian Băsescu este una, decesul unei persoane apropiate acestuia este cu totul altceva. Cred că modul primar de reacţie al unora ne explică încă odată de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă. Pentru că merităm, pentru că nu ştim să facem selecţia şi pentru că nu ştim să despartem binele de rău.
Condoleanţe familiei.

Haliud frate, haliud!

Teoretic, daca ai vazut cam 20 de filme de actiune de la Hollywood, le-ai cam văzut pă toate. Sunt câteva faze care sunt mai în toate filmele, nu de puţine ori cei care fac parodii se amuză copios pe seama acestor şabloane. O să scriu aici câteva de care îmi amintesc, câteva mai supărătoare şi pe care le-am observat eu.
Iată câteva dintre ele:
- niciodată eroului principal nu i se termină gloanţele, deşi trage câte 80 - 90 de focuri cu un pistol cu maxim 12 cartuşe;
- la scenele dintr-un spital, de fiecare dată la megafon este chemat un doctor la mai ştiu eu ce intervenţie;
- într-o secţie de poliţie de fiecare dată apare în planul secund câte o prostituată arestată;
- eroul principal nu este mai niciodată căsătorit;
- ăia răii îi omoară de fiecare dată iubita eroului principal, ceea ce transforma totul într-o problemă personală a eroului cu infractorii; altfel poate că nu era aşa de supărat şi nu făcea nimic...
- tot în secţia de poliţie, de fiecare dată sună un telefon în stilul clasic; această scenă mai apare de fel şi în birouri, dar clasic e în secţia de poliţie;
- într-o urmărire, maşinile de poliţie nu reuşesc să facă manevre simple, cum ar fi un viraj la stânga sau la dreapta fără să se răstoarne;
- infractorii trag cu Kalaşnicoave şi Uzi dar nu îl nimeresc never ever pe eroul nostru care este la 20 de metri; totuşi, când acesta trage cu un Macarov sau mai ştiu eu ce pistol Carpaţi care nu are precizie le o distanţă mai mare de 25 - 30 metri, acesta îl nimereşte pe infractor exact acolo unde şi-a propus;
- dacă trebuie, o maşină va exploda cu o flacără de toată frumuseţea, chiar dacă i se trage în cauciucuri sau în parbriz;
- aproape de fiecare dată finalul filmului îl prinde pe erou plin de sânge, rănit şi în braţele unei femei foarte frumoase care pe parcursul filmului avea datoria să se îndrăgostească de omul nostru.

Polonia - România 1 - 1

Continuăm să ţinem scorul noi versus polonezi. România înscrie şi ea un gol şi egalează, după ce arbitrul de fotbal care a arbitrat meciul Steaua - Napoli a fost 100% în favoarea italienilor, fără nicio durere de penis, în totala dispreţuire a oricărei minime educaţii, de unde putem trage concluzia că şi la ei există hoţi ordinari care se îmbracă în haine frumoase, şi la ei există oameni care se cacă în munca altuia doar pentru că pot, şi la ei există japiţe şi nenorociţi care nu au niciun bun simţ. La noi, arbitrii se comportă impecabil atunci când ies peste graniţă, un ultim exemplu fiind acela în care Balaj a arbitrat magistral la Milan acasă în Champions League, fiind lăudat de mai toată lumea. Em, u, i, e pentru arbitrul retardat polonez care ne-a furat pe faţă la acest meci, fără ca NIMENI să poată face ceva pentru a repara acest furt. Muie UEFA! Muie! Muie! Muie!

Frumu'

Fa-ţi tricou şi pune-ţi la avatar. Fain!!!