sâmbătă, 3 aprilie 2010

Ceauşescu a murit degeaba

Încet încet faptele cotidiene mă fac să cred tot mai apăsat că de fapt Ceauşescu era alter-ego-ul poporului român, că "iubitul conducător" este mai degrabă un personaj care întruchipează caracteristicile poporului nostru decât un om cu defecte şi calităţi, că de fapt noi am aruncat în cârca comunismului tot jegul care ne caracterizează crezând astfel că dacă scuipăm pe steagul roşu toate defectele neamului dispar brusc şi devenim civilizaţi. Lipsa de bun simţ elementar, lipsa de logică şi onoare, lipsa de o minimă cultură generală şi nu în ultimul rând lipsa de civilizaţie fac din mulţi oameni ai zilelor noatre nişte mici ceauşeşti, avizi de atenţie, cu false complexe de superioritate, cu cultul personalităţii foarte dezvoltat şi cu unele probleme psihice. Nu văd bârna din ochiul lor dar văd paiul din ochiul altuia, nu văd evidenţa, dar văd ideea lor, nu acceptă dialogul decât dacă eşti de acord cu ei, injură într-un mod în care nu credeam că se poate înjura (cel puţin nu se înjura astfel în comunism), au comportamente cel puţin bizare. Goana după bani face din mulţi nişte animale. De fapt cred că asta e o jignire pentr animale, căci acestea de multe ori din punct de vedere spiritual se ridică cu mult peste unii semeni de-ai noştrii.
Exemple pot da. Un ultim exemplu mi-a venit din partea unui om pe care îl stimam şi a cărui activitate de blog o apreciam în mod deosebit. La una dintre postările sale i-am recomandat să intre pe forumul meu şi al prietenilor mei - practic continuarea forumului mari romani din tvr - şi să dezbatem împreună unul dintre subiectele pe care întâmplător le discutasem destul de aprins şi noi. Omul îmi răspunde după o perioadă şi îmi transmite că "el nu stă de vorbă cu oameni care îşi fac cultura generală pe internet". Şocant. În primul rând nu ştiu cum şi-a făcut această opinie. Cum a dedus că aceşti oameni sunt proşti? Oare cum îşi permite să jignească nişte oameni pe care nu îi cunoşte? Dacă spui că unii sunt proşti, te simţi mai bine, opinia ta este mai puternică în viziunea ta? Dacă te înconjuri numai de oameni care îţi cântă în strună o fi oare opinia ta mai validă? Oare nu făcea şi Ceauşescu la fel, cei care erau împotrivă erau catalogaţi ca neimportanţi, proşti, nedemni de dialogul cu cei importanţi?
Nu mai insist. Este doar unul dintre multele exemple pe care le pot da în sprijinul ideii că de fapt comunismul este doar o scuză, totul stă în noi, în români. Comunism a fost şi în Cehoslovacia, şi în Ungaria, şi în Polonia, dar nicăieri nu a căpătat aspectele groteşti pe care le-a impus comunismul românesc. Asta şi pentru că oamenii de pe aceste meleaguri au mult mai multe metehne decât ne place să credem. Din păcate...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu