luni, 5 noiembrie 2012

De ce-aș mai vrea

De ce-aș mai vrea sa fiu lider de sindicat? De ce ar mai vrea oricine sa facă așa ceva? În Romania a fi lider de sindicat devine o alegere riscantă și până la urmă un nonsens. Liderul de sindicat din România este un om care oricum ar da-o cade prost. Trebuie sa fii masochist bine de tot ca să vrei să îți asumi o astfel de misiune, misiune pe care eu o mai consider și acum una nobilă și care are la bază o idee fundamental bună: să faci bine colegilor cu care îți împarți de cele mai multe ori mai mult timp decât o faci cu familia. Încă mă mai încăpățânez să cred în ideea sindicalismului și încă mai sper că undeva se va produce totuși un act de dreptate în ceea ce îi privește pe sindicaliștii din țara asta. Nu spun că nu există și trădători ai acestei idei, așa cum spuneam și în alte medii, sindicaliștii au și ei familii, bănci, copii cărora să le poată oferi un trai mai bun ca al lor, dorințe și speranțe. Unii nu rezistă tentației la care probabil că sunt supuși și folosesc în mod neelegant postura cu care a fost investit de oamenii care au și-pus încrederea în el. Dar nu asta reprezintă sindicalismul la noi, nu aceștia reprezintă majoritatea, sau, cel puțin nu în mediile unde mă desfășor eu. La noi în sindicat totul se face benevol, nimeni nu primește bani așa cum se făcea odată. Toată implicarea are ca punct de plecare pasiunea și crezul într-un principiu, într-o idee. Numai că la noi cel puțin, liderul de sindicat este nevoit să ducă un război dublu și parțial ilogic: pe de o parte se luptă cu patronatul - și aici este partea logică, dar pe de altă parte se luptă cu propii colegi, cu propii membri de sindicat, care indiferent ce ai face sfârșesc prin a spune că nu ai făcut nimic pentru ei. Faza tragi-comică reiese din faptul că fix cei care refuză să citească fie și un articol de lege sunt cei mai guralivi și mai aspri critici. Dau cu lături, te privesc de pe poziții de superioritate (gata, te-au prins că nu faci nimic pentru ei și le iei cotizațiile degeaba), se folosesc de defăimare și alte asemenea. Cei care urlă cel mai tare sunt exact cei care habar nu au de ce prevede legea, ba chiar sunt dispuși să te ia și la trei păzește când le aduci acest argument („ce să zic, adică nu mai poți face nimic în țara asta că imediat vă ascundeți după lege”). Orice încercare de a-ți susține punctul de vedere este de regulă luat în zeflemea și mulțimea ascultă mai degrabă un bufon care urlă și dă citate din legi numai de el inventate decât un individ care are argumente și pledează calm în favoarea argumentației logice. Și în sindicate există aceeași problemă ca peste tot: resursa umană de calitate. Permanentele schimbări legislative, satisfacțiile uneori limitate pe care le oferă această activitate, demotivarea, hula permanentă din toate colțurile și alte asemenea, îndepărtează oamenii de calitate din rândurile sindicatelor, care devin astfel mai slabe. Atenție, nu fac aici referiri la persoana mea, nu ma consider încadrat în rândul persoanelor de bună calitate sindicală. Bunele intenții ale celor care sosesc din urmă nu sunt suficiente pentru a face față solicitărilor tot mai complexe ale acestui tip de activitate. Este nevoie de cel puțin 3 - 4 ani pentru a forma un om care să fie pregătit suficient pentru a face față sindicalismului contemporan românesc. Și încă după această perioadă și unii tot nu se simt pregătiți să se afunde în ițele tot mai încâlcite ale unei negocieri de contract colectiv de muncă - ca să dau numai un exemplu. Așadar, de ce ar dori cineva ca să își mai ia pe umeri o astfel de responsabilitate??? La final primești următoarele: șeful te ia la ochi și te va vâna non stop, vei fi sărit la mărirea de salariu, lingăii șefului îți vor face viața amară peste tot pe unde te vor prinde, colegii îți vor trage flegme în freză și vor crede mai degrabă ce spune x sau y într-o doară pe la colțuri decât ce le comunici tu oficial, toți te vor înjura, amenința, blestema și mai știu eu ce astfel de elegantețuri. Dacă legea te apără de unele dintre necazurile astea, mulțimile vor cere vesele să renunți la această protecție numai așa, că ei au stat confortabil și au închis ochii la ceea ce tu ai protestat, au preferat confortul tăcerii în locul tribunei sindicale, s-au făcut că nu văd ceea ce trebuiau să vadă, iar când va veni vremea răzbunării șefilor tu trebuie să renunți la protecție în numele unei inexistente egalități. Mulțimile îți cer să te lupți pentru ei - și oricât te-ai lupta tot nu sunt mulțumite - pentru ca tot mulțimile să îți ceară pe urmă să îl lași pe șef să dovedească că este un caracter deosebit. Și ăla nu este - de regulă - așa ceva, ba din contra. Și astfel, în acest mod simplu, ca lider de sindicat devii și futut și cu banii luați - cum zice o vorbă din popor. Nimic, dar absolut nimic nu îți rămâne la final. Chiar și oamenii de la care sperai la o atitudine corectă te părăsesc și îți infig candid cuțitul în spate. Așadar, revin cu nedumerirea mea, de ce ar mai dori cineva să fie lider de sindicat?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu