sâmbătă, 5 iunie 2010

Am reuşit!

În sfârşit am dus la finalizare un plan prin care am reuşit să scap de o hmeră care nu îmi dădea pace de ceva timp. Nu reuşeam să mă las de un joc on-line pe care îl jucam din 2007, pur şi simplu de câte ori am spus că nu mai intru găseam motive să mai arunc o privire. Am pus suflet în ceea ce am făcut acolo, unii dintre colegii de acolo chiar îmi deveniseră prieteni. Amici, e prea mult spus prieten. Aveam nevoie de ceva care să mă extragă şi să mă arunce violent din acest joc. Mai demult, cand încă eram la început l-am invitat pe un amic de-al meu sa vină şi el în joc. Reacţia lui a fost mai mult decât surprinzătoare pentru mine, dar abia acum îl înţeleg. "Eu - spunea, eu sa vin în fotbal manager??? Niciodată, abia am scăpat de hattrick." Apoi mi-a spus cât de greu i-a fost să scape de acest microb care îl cuprinsese şi că a stat 4 ani fără să se mai poată elibera. Nu l-am crezut, dar uitându-mă la sutele de ore petrecute în faţa ecranului magic de calculator şi uitându-mă la imposibilitatea unui alt amic de a face ceea ce fac eu azi, cred că a amicul avut dreptate când nu a acceptat să vină. Abia acum m-am lămurit cu adevărat ceea ce dorea să îmi spună. Acum m-am eliberat şi eu. Norocul meu este că acest joc e plin de oameni care m-au făcut să scriu postarea demai jos. E plin de persoane care au limite foarte strâmte atât la capitolul inteligenţă cât şi la onoare, tăria de carater, obraz, nivel de educaţie. Aşa ca planul meu a fost foarte minuţios, dar se pare că a fost bun. Azi, 5 iunie 2010 am reuşit să mă las de jocul al cărui link nu vi-l voi da. Mentorul meu de joc s-a lăsat şi el acum o perioadă, am simţit că pot şi eu. Simt o pierdere, dar şi o eliberare. Ioane, acum e rândul tău!

4 comentarii:

  1. Yeeeeeeeeeeeeees!!!!
    Pazvante şi Jan_Jac nu mai există pe acel joc, cele 2 conturi au dispărut! AM REUŞIT!!!!

    Dă Doamne, la mai mare!

    Acum urmează ţigările...

    RăspundețiȘtergere
  2. Necesarele mulţumiri: mulţumesc Caoctavi, Marciano, Edycool, Leevyu, toţi ceilalţi care aţi tăcut - fără atitudinea voastră de căcat nu aş fi urât în veci xpertul aşa cum îl urăsc acum. Îl uram şi înainte pentru că îmi omora aiurea o grămadă de timp. Cu ajutorul vostru am obţinut eliberarea din joc. Dacă eraţi împăciuitori şi jilavi, cred că nu se întâmpla nimic până la urmă. Mulţumesc Jovo pentru sprijinul acordat, cred că ai dovedit caracter şi onoare aşa cum nu mă aşteptam. Mulţumesc Crizatu, mi-ai fost alături şi am realizat multe împreună. Gr8florin primeşte şi el de la mine felicitarile şi mulţumirile pentru tot ceea ce a făcut pentru nime în joc şi nu numai.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, nici nu iti imaginezi cat de greu mi-a fost sa imi pun in aplicare aceasta decizie pe care am luat-o de vre-un an, nu reuseam pur si simplu sa renunt. Mai doream sa vad un rezultat, numai ala si numai ala, mai vroiam sa intru numai odata, etc. Acum sunt free, chiar daca duminica cand am ajuns acasa imi lipsea vizita pe site, sa vad rezultatele. Dar daca am supravietuit "echipelor mele" voi supravietui si tentativei de ma lasa de fumat (pentru a 34.418 oara)...

    RăspundețiȘtergere