Iubirea

Stăteam şi mă uitam zilele astea la ceea ce se întâmplă cu noi toţi românii. Mă uitam şi mă îngrozem, căci unii dintre cei care se declarau mari fani ai PDL înainte de alegeri acum se dau loviţi, îmi aruncă un "ce bă, cu alţii ne era mai bine" şi apoi schimbă subiectul... Culmea, cei care erau cei mai mari susţinători, acum sunt cei care blesteamă cel mai tare. Mi-am pus întrebarea "oare pe oamenii ăştia îi mai iubeşte cineva"? Oare se mai gândeşte cineva că poate printre membrii PDL sunt şi oameni cumsecade? Interesant este că mai toţi cunoscuţii mei - inclusiv cei care înainte susţineau oarecum PDL - înjură de mama focului pe toţi PDL-iştii la fiecare 10 minute. Mă gândesc oare cum ar arăta acum un sondaj de opinie, oare ce ne-ar releva un astfel de instrument de testare a nervozităţii şi urii pe care o simţim. Cred că pe aceşti oameni nu îi mai iubeşte nimeni. Nimeni nu îi mai are la ficat - cum se zice, nimeni nu îi mai suferă, nu îi mai vrea la tv, nu mai doreşte să le audă minciunile pe care le blamau atâta la ceilaţi. E clar că şi ei sunt exact ca toţi cei care au fost până acum, e clar că nu diferă cu nimic de cei pe care îi acuză de furtişaguri... Ceea ce e mai trist este că în supărarea lor tot mai mulţi oameni le roagă de rău, îi blesteamă pe ei şi pe familiile lor, pe copiii lor, pe fraţii şi surorile lor, pe părinţii care i-au făcut. Oare ce vină au aceştia, nu reuşesc să mă dumiresc. Mă bucur pentru mine că încă am puterea să nu blestem şi eu, că încă mai pot găsi urme de umanitate în unii PDL-işti, că încă mai găsesc resursele pentru compasiune. Cred că oamenii puterii ar trebui să meargă la biserică şi să se roage pentru iertarea păcatelor lor, cred ca ura poporului - ăla pe care l-am întâlnit eu zi de zi - este ajunsă la cote paroxistice. Şi asta din păcate nu o pot schimba, indiferent ce presiuni ar face, indiferent pe cine ar da afară, indiferent ce metode de constrângere ar folosi. Vor invinge fizicul, dar rezistenţa OMULUI va râmăne, vor subjuga carnea, dar asta nu va schimba cu nimic ura. Oare care ar mai fi în acest caz dferenţa între ei şi comuniştii pe care pretind că îi urăsc atâta???? Nu am mai văzut atâta ură şi blestem din 1989, atâta plânset şi durere în sufletele oamenilor, atâta presiune psihică pe unii dintre cunoscuţii mei. Culmea, ei, politicienii de după 1989 au venit şi au spus că vor deveni exact opusul a ceea ce au reuşit cu adevărat să devină. Au promis raiul dar ne-au dus în infern. S-au dat îngeri dar de fapt sunt demoni. Au promis demnitate dar de fapt ne-au adus umilinţă. Pentru asta nimeni nu îi mai iubeşte. Nimeni...