El loco

Nu ştiam cum să caracterizez în 2 - 3 cuvinte ceea ce se întâmplă în zilele noastre cu conducerea din capu la stat. Asta până când cineva - care nota bene a trăit câţiva anişori buni pe vremea comuniştilor şi are ceva experienţă de viaţă - a spus-o p'aia mare: DELIR DE PUTERE. Asta e, ăştia sunt într-un continuu delir de putere, nu mai văd, nu mai aud, nu mai recunosc că albul e alb, că negrul e negru, au explicaţii pentru orice, explicaţii care de fapt sunt nişte sofisme ieftine şi ridicole, nu văd unde greşesc şi se cred Mesia neamului românesc (în fapt sunt distrugătorii acestuia). Similitudinile cu ceea ce am văzut şi trăit eu din comunism sunt frapante. Delirul de putere, lipsa de respect pentru cetaţean, sila cu care ni se adresează, nevoile în care suntem împinşi să trăim, omniprezenţa lipsurilor de tot felul, faptul că şi atunci şi acum există o Elena care ne zâmbeşte maliţios la tv, minciuna ridicată la nivel de politică de stat, ura ce-şi face liniştită loc în sufletele celor mai mulţi dintre români, impotenţa opoziţiei şi multe altele mă fac să spun că de fapt punctul 8 de la Timişoara trebuia să fie baza de plecare pentru ceea ce se dorea a fi România liberă, prosperă, corectă. Aşa, comuniştii şi-au dat arama pe faţă de fiecare dată când au ajuns la putere, nu au reuşit să scape de vechile năravuri, nu au găsit formula prin care China a devenit o superputere mondială, nu au reuşit să schimbe idealul de căpătuire personală cu cel naţional, nu au înlocuit EU cu NOI. Dacă Germania a devenit o putere a Europei după 10 ani de la război, noi am devenit de râsul lumii la 20 de ani după Revoluţie. Asta ar trebui să ne pună şi pe noi românii pe gânduri.