luni, 12 mai 2008

Despre frumusete

Eram zilele trecute pe la serviciu, la un teledon al UNICEF-ului.
Am observat ca oamenii care vin sa faca gesturi frumoase sunt cu mult mai frumosi decat oamenii care fac gesturi urate. Parca ceva din fata lor se schimba, parca totul in jurul lor pare mai luminos, mai pozitiv, parca ei par, fizic, mai frumosi. Un om frumos fizic care face gesturi urate pare - in viziunea mea - hidos, cocosat, ridat. Oamenii care aduc bucurie altor oameni sunt cu siguranta mai frumosi. Si asta nu e doar o constatare din seara cu pricina.
Doamne cati oameni frumosi cunosc... Dar si ridati din astia...

vineri, 9 mai 2008

Ariel si alte alegeri...

Ma uitam zilele astea la campania electorală. Partidele trimit la tvr casete editate de ei cu imagini în care apar liderii lor, care candidează pentru mai ştiu eu ce post. Ce pot să zic, am avut un deja vu. Totul era ca pe vremea lui Ceausescu: limbaj de lemn, imagini cu liderii fericiti, etc. Ba chiar mi se spunea într-un clip al PD-L ca "satenii, de bucurie (ca ei si-au lansat cadidatii) au incins o hora în care au invitat şi pe viitorii consilieri locali". Oare cine se ocupă de comunicare acolo ? Cine e redactorul acestei glume ? Se mai păcăleşte vre-un partid că mai punem botul la aşa ceva ? Chiar nu îşi dau seama că sunt penibili ?
Eu sincer sa fiu nu am vazut pana acum reclama la detergent care sa ma impresioneze si sa ma determine sa cumpar acel produs. Ariel a fost ales empiric, din experienta mamei; nu am facut altceva decat sa incerc si eu si sa aleg daca "raman" la Ariel.
Pe acelasi rationament merg si cu campania electorala. Vreau sa vad si eu o campanie care sa ma impresioneze, sa vreau sa votez altfel de cum votez de fel (PNL), vreau sa fiu impresionat, vreau sa fiu convins. Inutil, nu voi avea - se pare - aceasta satisfactie. Campanii de genul "uite ce nu s-a facut si voi face eu" sunt omniprezente. PC-ul si PIN-ul fac chiar din asta motorul lor in aceasta campanie. PD-L spune ca daca mai erau la guvernare si acum, tara era ca o floare (ofilita, nu?), PNL-ul sustine ca ei au vrut sa faca ceva dar nu au putut ca nu au toate parghiile, PSD-ul este macinat de lupte interioare si mesajele sale sunt palide, de genul noi ne-am schimbat si venim sa va guvernam catre prosperitate. Pacat este ca un partid atat de important pentru tara asta este distrus de luptele interne. Desi liberal de convingere, consider ca la stadiul actual al Romaniei cea mai buna guvernare este de stanga, doar daca s-ar face una adevarata, nu una Nastasiana. Tarile nordice au guvernare de stanga de peste 50 de ani. Ba chiar, in Danemarca, sunt niste masuri de protectie sociala care mie mi se par de basm, ce par imposibil de pus in practica oriunde. Si totusi ele exista (povestite de cineva care a stat acolo).
Deci, ce-mi ramane de facut ? Sa fac ca la Ariel ? Sa incerc si altceva doar ca sa vad daca ceea ce aveam eu era bun ? Sa imi iau Bonux ? Si daca rufele mele vor fi doar mai parfumate si deloc mai curate, ba chiar mai murdare ca inainte ? Oare nu este telul meu sa am rufele curate si parfumate ?

duminică, 16 martie 2008

Despre politica

Stateam si ma gandeam zilele astea, oare cu ce a gresit tara asta de are asa politicieni... PSD a furat de nu mai stie cat, liberalii isi vad de treaba lor si de afacerile din care omul de rand este exclus, CDR-ul platea polite, etc. Oare nu e nimeni capabil sa se gandeasca si la tara asta, sa se apuce de treaba, sa dea "drumul" la autostrazi si alte investitii ???? La un moment dat am crezut ca omul asta e Basescu, doar ca dupa cateva luni am constatat ca de fapt omul avea alta treaba: sa isi dea casa in Mihaileanu, sa ii dea lui Constanda un parc, sa se certe cu Tariceanu, sa distruga partidele concurente, sa injure ziaristii si pe cei care nu ii sufla in ciorba, etc. Mare dezamagire pe tara asta, pe oamenii buni pe care-i are...

joi, 6 martie 2008

Despre rautate

Nu mai pot. Credeam ca prostia este omniprezenta in lumea asta, acum incep sa cred tot mai des ca de fapt e vorba de prostie si rautate. Ma intrebam, oare rautatea asta e in noi, in fiecare ? Oare Thanatos (iubirea de moarte) sa fie atat de prezenta printre noi ? De ce oare simt unii nevoia sa ii umileasca pe ceilalti ? Oare pentru ca pot ? Hmmm, chiar azi am vazut destule rautati cat pentru 30 de zile. Faza e ca nu inteleg ce castiga raii.

duminică, 9 decembrie 2007

Dragostea

Se pare că dragostea este cel mai frumos lucru care se poate întâmpla într-o viaţă de om. Fericiţi cei care au cunoscut dragostea, saraci cei ce nu au cunoscut-o. Dar ce ne facem atunci când, deşi avem dragostea lângă noi, nu reuşim să o atingem, nu reuşim să o simţim, nu reuşim să o trăim ? De ce oare unii oameni aleg să complice dragostea ? Oare aşa au fost învăţaţi ? Oare educaţia primită acasă îi ajută pe tinerii prezentului să iubească sau ei sunt învăţaţi mai degrabă să se lupte cu greutăţile vieţii şi se uită că cel mai important lucru în viaţă este iubirea ? La ce bun alergi de dimineaţa până seara să faci bani dacă nu mai ai timp şi nervi să stai cu persoana iuibită ? La ce bun ai bani dacă pentru asta trebuie să pierzi cel mai important lucru din viaţă ? Păcat. Unii fac alegerea care îi duc, încetul cu încetul, către singuratate. Singuratatea în doi.

sâmbătă, 27 octombrie 2007

Dragoste cu forţa

Nu demult încercam să le explic unor cunoscuţi că o parte dintre opiniile lor frizează penibilul şi că oamenii din jurul lor nu îi văd aşa cum se văd ei. Poate din politeţe sau alte motive nu li se spune verde în faţă ceea ce trebuie spus unui prieten. Poate că e mai uşor să alegem calea bătătorită, drumul care ştii exact unde te duce şi care îţi oferă siguranţă. Dar marile descoperiri ale lumii nu au fost făcute mergând pe drumuri ştiute; oamenii au riscat, s-au aventurat în neant, s-au luptat cu capriciile sorţii şi au caştigat. Poate că suntem laşi sau poate că pur şi simplu nu ne pasă de cei din jur. Nu ştiu exact care sunt motivele pentru care alegem să lăsăm pe cineva pradă ridicolului. Sau poate că asta se şi urmăreşte, lăsarea unora în ridicol pentru a se face haz de ei, pentru alimentarea propriilor concepte de superioritate sau a pizmei, de ce nu ?
Întrebarea care se pune este următoarea: dacă încerci să întinzi o mână unui prieten iar el scuipă în ea ce mai rămâne de făcut ? Să adopţi şi tu atitudinea celor care "nu se bagă" ? Şi atunci unde este victoria ta ? Victoria asupra mentalitaţilor şi a veşnicului "nu ai ce face"... Să te declari învins sau să continui să lupţi în speranţa unei reuşite ? Să încerci să-l salvezi pe cel ce are nevoie de asta fie şi împotriva voinţei sale ?
Până la urmă e vorba de opţiunea fiecăruia şi dacă nu vrea nici măcar să te asculte atunci chiar ca nu mai ai nimic de făcut. Fugi de acolo. Fă precum ucenicii din Biblie: parafrazez, "în cetăţile în care nu eşti primit nu zăbovi, pleacă de acolo, nu le ajuta cu forţa".

marți, 4 septembrie 2007

Război şi... atât...

Mă mir uneori de ce noi oamenii preferăm războiul ci nu pacea. Conflictul ci nu reconcilierea. Bataia ci nu discuţia. Să fim oare violenţi din fire ? Este oare violenţa înscrisă în "codul genetic" al omului ? Îmi place să cred că nu. Mă uit la mine, eu însumi am devenit un om violent. În exprimare mai ales. Urăsc violenţa din toţi rărunchii dar cu toate acestea sunt momente în care nu reuşesc să o evit. Spune cineva ceva răutăcios despre mine - repede şi eu cu replica, cel puţin la fel de violentă. Cineva foarte drag mie spunea că ar trebui să încerc să devin ceva mai darnic. Să dăruiesc chestii imateriale, să dăruiesc zâmbete, pace, liniste, reconciliere. A fost momentul în care am observat că - deşi mie îmi plăcea să cred că le dăruiesc - nu dăruiesc celor din jur ceea ce credeam. Nu m-am străduit suficient. Iar eu am pretenţii de la mine. EU, nu altcineva. De aceea trebuie să încerc să "lupt" cu "codul genetic", cu instinctele, cu primul gând şi nu în ultimul rând cu orgoliul meu. Dacă sunt ceea ce pretind ca sunt nu îmi va fi foarte greu.

duminică, 2 septembrie 2007

Cineva

Stăteam şi mă gândeam odată la ce îmi spunea mama: "să înveţi mamă, că pentru tine înveţi, să ajungi om mare". Cât de adevărat... Doar că să înveţi nu e de ajuns ca să ajungi om mare. Poţi să ai 10.000 masterate şi ce mai vrei tu dacă nu ai şi ceva pe interior parcă tot degeaba. Eu nu am învăţat, nu m-am "omorât" cu cartea, nu din prostie ci din lene. Dar îmi place sa cred că am acumulat ceva experienţă în ale vieţii. Mă uit la unii oameni care "au învăţat" si constat cât de goi sunt pe dinauntru. Nu au nici un Dumnezeu, doar banul contează. Ar fi în stare să îşi vândă şi părinţii dacă asta ar aduce un venit substanţial. Merită oare să înveţi pentru a accede la o lume care este plină de murdărie, de trădare şi invidie ? Merită oare să înveţi pentru a accede la o lume laşă, rece, plină de războaie ale banilor şi plină de ură ? Aduce el statutul căpătat odata cu învăţătura siguranţa că vei mai fi acelaşi om dinainte de a învăţa ? Să învăţăm ca să accedem la o lume a banului sau să nu învăţăm pentru a ne păstra puritatea ? Desigur, a învăţa îţi ofera o educaţie pe care - folosind-o - poti să faci diferenţa între bine şi rău. Dar oare câţi dintre "cei educaţi" mai sunt azi "oameni" ? Câţi intelectuali adevaraţi mai sunt azi ? Banul este ceea ce oferă sens vieţii multora. Normal ar fi ca sens să ofere Dumnezeu ci nu banul. Dar ciudate sunt alegerile noastre, ale oamenilor...

marți, 28 august 2007

luni, 27 august 2007

Etape

Zilele trecute stăteam de vorbă cu cineva şi îmi povestea cum şi-a cumpărat o Dacie şi cum s-a apucat să "bage bani" în ea. Şi-a luat faruri mai dichisite, stopuri mai noi, spoilere, bări, capace la roţi, etc. Mă şi gândeam la mine. Mă uitam aseară pe un site de tunning şi cam tot ceea ce vedeam acolo mi-aşi fi cumpărat. Jenţi, acţipilde "cool", "pleoape". Nu prea multe, sa nu îmi fac maşina sorcovă. Mă gândeam că în evoluţia fiecăruia dintre noi există până la urmă nişte etape pe care - vrem nu vrem - trebuie să le parcurgem. Aici e un exemplu cu maşinile, dar teoria se poate extinde bine merci şi la alte aspecte ale vieţii: şcoală, fete/băieţi, relaţiile cu părinţii, relaţiile cu prietenii, relaţiile de la locul de muncă, etc. Toate au "un curs", o ordine. Cu cât ai mai multă experienţă cu atât totul ţi se pare mai uşor. Te uiţi la cei care acum dau piept cu "probemele" cu care te confruntai nu demult (şi prin care ai trecut, iată cu bine) şi vezi cam aceleaşi comportamente ca ale tale: este ezitant la primele sute de km parcurşi cu maşina după ce şi-a luat carnetul, se bucură când a reuşit să obţină un zâmbet de la o fată/băiat, se simte "mai mare" cand ajută părinţii din primul său salariu. Frumos.

vineri, 24 august 2007

Dumnezeu

Stăteam de vorbă pe un forum cu cineva care îmi spunea că Dumnezeu există în sute de forme, pentru fiecare rasă după cultura şi religia sa. Nu am fost de acord. Dumnezeu este unul singur, viu şi adevărat. Nu există mai mulţi Dumnezei. Dumnezeul africanilor sau al islamului nu există. Pot fi indulgent la modul de manifestare al culturii lor sau la alte chestii ce ne diferenţiază dar nu pot fi de acord că Dumnezeul meu este doar unul într-o enumerare de zeci de Dumnezei. Pot fi de acord că fiecare om are modul său de "revelare" a lui Dumnezeu dar nu pot fii de acord că trebuie să încalcăm legea lui Dumnezeu doar că nu ne plac popii sau că ni se pare nouă că e "mai la modă" să nu mă duc în biserică, "că ce rost are, Dumnezeu îmi aude oricum rugăcuinea". Nu îi înţeleg pe oamenii care spun ca Biblia este doar o carte care a fost rescrisă "după placul unora ca să ne manipuleze". Oare prozelitismul unor religii a reuşit să ne dărâme credinţa în aşa hal încât ne negăm propria noastră credinţă ? Oare cel rău a reuşit să ne întunece în aşa hal sufletele încât ne opintim în explicaţii care ne duc pe calea pierzaniei ? Oare aşa de mult să ne fi îndepărtat noi de Dumnezeu încât îi negăm cuvântul ? Oare nu ne-a avertizat Domnul în Cartea Sfântă că vor apărea martori mincinoşi şi profeţi aşişderea şi că mulţi oameni îi vor crede ? De ce nu deschidem ochii şi ne punem noi oamenii orgoliile noastre mai presus de cuvântul lui Dumnezeu ? De ce ?

marți, 14 august 2007

Despre râs

La un moment dat mă uitam la o emisiune, Brainiac, Discovery Channel. Au făcut tot felul de experimente, tot felul de teste, etc. Ideea e că am râs toată emisiunea. Ba chiar, momentul culminant a fost atins când 3 voluntari au fost testaţi cu gaz ilariant. Râdeau oamenii aceia de se prăpădeau. Faza amuzantă este că şi eu m-am trezit râzând în hohote. Ce era aşa amuzant oare ? Se naşte logic întrebarea: oare ce ne face să râdem ? Cei mai mulţi dintre noi râdem de răul altuia (îl vezi pe Chaplin cum cade - pe el "îl doare" pe noi ne amuză; îi cade unei babe sacoşa din mână şi nu poate s-o ridice - hop şi noi cu râsul; etc) doar o parte râzând cu poftă la bancuri sau diferite gaguri povestite. Rezultă că ne amuză mai tare ceea ce vedem decât ceea ce ne imaginăm. Oamenii cu "imginaţie comică" mai mare sunt de obicei consideraţi "nesănătoşi". Credeţi-mă !!!!!!

P.S.
Mă gândeam să inventez bomba ilară: când explodează să ne apuce pe toţi râsul. Să fie un hohot general, ştirile să fie prezentate cu zâmbetul pe buze, printre sughiţuri şi accese de râs, poliţistul să ne amendeze râzând până la lacrimi, şeful nervos să izbucnească în râs după ce ne-a sancţionat, etc. Singurii oameni serioşi să fie, desigur, Iliescu (să îi dispara zambetul) şi Băsescu (poate nu o să îi mai placă glumele sale). Ce ziceti ?