marți, 2 iunie 2009

Despre frumuseţe - 2

Iar gala UNICEF. Iar toalete elegante, iar oameni cu zâmbetul pe buze, iar oameni frumoşi. Iar gesturi frumoase. Iar...
Ce e interesant este că oamenii sunt foarte uniţi în faţa răului. E incredibil cum teme de discuţie precum "a mea e mai frumoasă ca a ta", "a mea e mai scumpă ca a ta", "a mea e mai mare ca a ta", etc, devin uitate, desuete şi depăşite. Par manifestări ale unor animale ci nu ale unor oameni cu raţiune şi simţire. Păcat este însă că durează doar câteva ore, apoi viaţa îşi reintră liniştită în ritmul cotidian... Ciudat, poate că ar trebui să fie o perpetua situaţie "de criză", astfel poate că răul ar fi mai uşor învins. Deci să învingi răul cu rău. Aiurea.
Tot la Gala UNICEF mă gândeam la un momet dat la ce înseamnă munca de televiziune. Grozavă treaba. Zeci de oameni se vânzoleau de colo - colo, unii păreau că nu au habar de ceea ce au de făcut, alţii păreau că ştiu exact ce au de făcut, unii activi, alţii apatici, unii veseli, alţii obosiţi. Au participat mulţi oameni din patrea TVR şi UNICEF. Ceea ce aţi văzut voi "pe sticlă" era doar o mica parte din muşuroiul de pe culoarele TVR-ului.
Tot ieri m-am reîntâlnit cu câţiva dintre fotoreporterii cu care am mai colaborat la diferite evenmente şi pe care m-am simţit bucuros să îi revăd. Îmi place arta fotografică şi cred că am o oarecare afinitate cu această tagma. Straniu, nu credeam că m-am implicat atât în ceea ce am făcut, căci altfel nu explic cum de m-am simţit bucuros de revedere. De aia zic, nu poţi cunoşte omul chiar şi dacă stai lângă el o viaţă. Iar eu aş adăuga: şi chiar dacă eşti "omul"...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu