Despre comunişti şi despre noi partea a 16-a

Pe la televizoare, tot mai mulţi frustraţi apar şi ne spun cât de tare au suferit ei pe vremea lui ceaşcă, cât de tare se opuneau ei regimului şi cât de tare urau ceea ce li se întâmpla, cum se duceau la biserică pe ascuns şi cum erau oprimaţi de comunişti. Din păcate sunt foarte mulţi oameni care pun botul şi care se lasă spălaţi pe creier de anumite şabloane care ni se servesc pe post de adevăruri supreme. Totuşi, căcatul este în noi nu în comunişti, care doar au exploatat la maximum acest căcat care pute tot mai tare cu cât avansăm în istorie. Acum nu mai sunt comunişti. Merg ei oare toţi aceşti "dizidenţi" la biserică? Îi vede cineva acolo, la slujbe alături de oamenii simplii? Eu în biserica unde merg nu am vazut decât unul. 1. Atât. Restul nu se amestecă cu prostimea. Şi mai e ceva: 90% dintre cei care mi-au făcut diferite urări, mi-au spus "sărbătpri fericite" ci nu "Crăciun fericit". Deodată, brusc, nimeni nu mai vrea sa vorbească despre Crăciun, despre Iisus sau despre Sfânta Treime. Oamenii îmi vorbesc zilnic despre orice numai despre Dumnezeu nu. Păi dacă sufereau atât de faptul că aceşti comunişti răi nu îi lăsa să vorbească de Domnul, acum de ce nu o fac? Excepţii sunt: Puric, Becali, Pleşu... şi cam atât. Restul? Înţeleg. Iar între cunoscuţii mei, numai o singură persoană pomeneşte pe Dumnezeu, chiar dacă o face în latină (are ca status permanent la messenger proverbul latinesc "nihil sine deo"). Am întâlnit oameni cu care am stat de vorbă 3 minute, iar dintre acestea în 2 subiectul a fost Dumnezeu. Oameni pe care îi ştiu de o viaţă nu mi-au spus în viaţa lor nici 3 vorbe despre Dumenzeu. Şi atunci de ce sunt de vină comuniştii???