La Revolucion

Cu cât avansez în viaţă cu atât îl stimez mai tare pe Che. Mă uit în jurul meu şi observ că oamenii sunt din ce în ce mai înrobiţi de simţuri ci nu de crezuri, sunt din ce în ce mai înrăiţi şi cruzi, că nu mai cred în nimic decât în supravieţuire, INDIFERENT CUM... Oare se mai merită sacrificiul personal pentru un principiu? Mai merită să te lupţi pentru cineva care ştii sigur că nici măcar nu îţi va mulţumi, măcar aşa, de gest..?... Mai merită să ai spirit civic, să te lupţi pentru cel slab, când ştii că el te va scuipa şi te va trăda atunci când şi-a văzut sacii în căruţă? Mai merită să te implici pentru salvarea a ceva ce ştii că nu merită salvat, pentru că odată salvat se va întoarce împotriva ta? Lupţi chiar dacă o să constaţi că aliaţii îţi întorc spatele atunci când ai mai mare nevoie de ei? Mai sunt oameni care să merite să lupţi pentru ei? Pleava, scursurile, nimicurile şi toţi trădătorii pot părea nişte mieluşei, nişte victime nevinovate, dar odată ce şi-au văzut interesul satisfăcut te aruncă ca pe o măsea stricată, ba mai mult, te vând pentru nimic. Merită să te sacrifici pentru cei care îţi înfig cuţite în spate? Pentru cei care te uită? Pentru cei care te urăsc? Pentru cei care sunt proşti, făţarnici, săraci şi răi? Iisus Hristos a făcut aşa ceva. Câţiva oameni de pe lumea asta au sacrificat şi ei tot, viaţa, fericirea, familia şi în mare mai tot ce contează într-o viaţă de om. Ernesto Che Guevara a fost unul dintre ei. El s-a luptat pentru poporul lui, deşi poporul îl trăda zi de zi, îl desconspira şi îl vindea militarilor lui Batista. Luptătorii anticomunişti din munţii noştri au făcut la fel, au sacrificat totul pentru noi, românii. Cu cât mă bălăcesc mai mult în mulţimea caracterelor umane pe care le întâlnesc zilnic, cu atât mai tare observ tăria şi martiriul - până la urmă - ale acestor oameni. Eu nu pot să fac ceea ce au făcut ei, cel puţin nu la scara la care au luptat ei. Sunt scârbit şi trist pentru că observ în juru-mi numai oameni pentru care acum nu aş mai lupta. La muncă, pe stradă, la televizor, pe internet, la radio, peste tot oamenii de 2 bani îşi arată urâciunea, goliciunea şi mizeria, îşi arată nimicul pe post de valoare, incultura pe post de cultură, banul pe post de educaţie, trădarea şi ura pe post de virtuţi, minciuna şi delaţiunea pe post de adevăr suprem. Le lipseşte Dumnezeu, iar asta este strigător la cer, le lipseşte credinţa adevărată în Iisus, sunt ciungi deşi mi se prezintă frumoşi. Mie nu îmi mai vine să lupt. Nu pentru oamenii care spun "ce mă interesează pe mine de alţii, eu îmi văd de interesul meu şi atât". Aşa spunea odată cineva într-o discuţie pe care am auzit-o fără să vreau. Nu pentru trădători. Nu pentru făţarnici. Nu pentru proşti. Nu pentru retarzii care se cred deţinătorii adevărului. Poate dacă eram şi eu o mare spiritualitate a acestui neam, poate că alegeam şi eu să devin martir, aşa sunt doar un individ simplu, şters, retras, care nu mai vrea să fie în linia întâi, pentru că nu mai găseşte motive. Aşa sunt un simplu cetăţean care se va retrage între cei 4 pereţi şi care va adopta tactica unora, care stau cuminţi la cutie şi îi lasă pe alţii să se expună. La Revoluţie, cei curajoşi - martiri - au spus securiştilor să tragă, au deschis haina şi au prezentat pieptul. Şi ăia au tras. Eu nu pot să fac aşa ceva, pentru că diferenţa dintre mine şi acei martiri este că ei credeau că se mai poate face ceva, că există undeva dincolo de moartea lor un "mai bine", care trebuie plătit cumva. Eu azi nu mai cred în acel "mai bine", deci nu mai văd de ce să mă arunc ca fraierul în vâltoarea luptei. Nu mai văd de ce să nu stau şi eu frumuşel la cutie şi să fac ceea ce fac şi ceilalţi: să supravieţuiesc. Pot să supravieţuiesc onorabil, fără să las capul în jos, doar atât, să nu mai ies în faţă să mă lupt pentru ceilalţi. O să mă lupt pentru Dumnezeu, pentru mine şi pentru principiu, dar nu pentru ceilalţi. Deşi....... este o problemă: Dumnezeu mi-a spus că trebuie să îi iubesc pe semenii mei ca şi cum m-aş iubi pe mine. Aşa cum au făcut şi martirii. Doar că acum nu reuşesc să mai fac asta aşa cum s-ar impune, nu mai pot să întorc şi celălalt obraz... nu mai pot acum... poate odată.....