vineri, 10 iunie 2011

Leapșa cu Oscaru'

Am luat-o de la Arcadia și o dau mai departe Aidei, așa, de curiozitate. Faza e că trebuie să nominalizez cele 5 filme ăl mai faine dintre cele pe care le-am văzut eu, 5 care sunt în topul preferințelor. La mine topul arată astfel:
1. Pe locul 1, la distanță mare de oricare alt film pe care l-am văzut se află Iisus din Nazaret, regizat de Franco Zeffireli. L-am văzut de multe ori și de fiecare dată când îl văd mă bucur de ca și cum l-aș vedea prima dată. Cred că are regia de nota 10, decorurile, muzica, distribuția, cel mai bun actor în rol principal și așa mai departe. Puține sunt aspectele în care cineva ar putea aduce reproșuri acestui film, care - dacă nu mă înșel - a fost primul film recomandat de Vatican. În mintea mea, multe dintre scenele biblice sunt ilustrate precum în acest film. Cred că este o peliculă peste care la crearea ei un har deosebit s-a așternut peste echipa care a realizat-o, dându-le maximum de inspirație.
2. Pe 2 ar fi seria de filme (facem o excepție și nominalizez și serii... ) Formidabilii. Râd ca spartul la fiecare fază, la fiecare frame. Există glume din 3 în 3 secunde, unele mai grosolane, altele mai pentru connaisseures, dar nu ai cum sa stai serios la filmele astea.
3. Filmul Top Secret care cumva mi-a bucurat adolescența. Este din câte știu eu una din primele încercări reușite de parodiere a altor filme.
4. Seria de filme Un polițist cu explozie întârziată. Cu Leslie Nielsen într-o formă de zile mari, o cavalcadă de scene capabile să dea durere de burtă de din cauza râsului.
5. Pe locul 5 apare tot o parodie, Space Ball. Celebra parodie la Războiul Stelelor aduce în distribuție nume mari ale scenei de la Hollywood, o producție de insiprație maximă.
6. Seria de filme Scarry Movie. Știu, trebuia să nominalizez numai 5 dar cred că este nedrept a lăsa în afara topului această preaminunată parodie la adresa filmelor de groază. Putem pune la egalitate toate filmele prezente de la pozițiile 2 la 6.
Cam astea ar fi nominalizările mele, filmele la care pot să mă uit de 258.000 de ori fără să mă plictisesc nicio secundă.

7 comentarii:

  1. multam! ma gindesc si scriu. desi e greu, desi ultimul film vazut pare mai bun ca e impresia mai puternica, desi etc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Apăi nu-i nicio grabă. De dejdebt sunt, în 2 fraze am folosit de 4 ori cuvântul „văd”. Poet nu alta, poet! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. De fapt, la mine puteam continua cu propunerile până la top 25 cred și tot mai adăugam filme care îmi plac la nebunie. Mai ușor era să scriu ceva de genul 90% din filmografia lui Leslie Nielsen, 90% din filmografia lui Jim Carey, 90% din folmografia lui Robert De Niro și așa mai departe. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. aaa, pai asta devine leapsa cu actori preferati!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da' nicio dramă, nimic? Ceva de plâns, de smuls părul?
    Sau un SF, un mutant, un intergalactic, orişicât, colo?
    Un desen animat, un iepure, un motan, un pet la casa omului?


    Nu ne potrivium deloc la filem, bre! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. @Aida: păi leapșa cu actori ramane pe altă dată, acum sa zicem filme.
    @Arcadia: Îmi plac și desenele animate, dar prefer ceea ce am spus mai sus. Dramele și alte asemenea îmi plac și alea, dar eu trebuia să zic acilea alea de erau cel mai iubite de mine. Și așa nu am zis numa 5 filme fix, mai degrabă cred că dacă numărăm ajung undeva pe la 10 - 12 filme, am încercat să fentez pe cât posibil ca să le pun pe toate... Mi-au plăcut Discrusul Regeleui, The Bucket List, Seria Nașul, și multe altele, dar pe primele locuri Âs Iisus din Nazaret și parodiile alea.

    RăspundețiȘtergere
  7. La mine pe primul loc e Bugs Bunny :P

    RăspundețiȘtergere